Carti Carti pentru copii

Jurnalul Annei Frank în formă grafică

”Jurnalul Annei Frank. Adaptare grafică”, de Ari Folman și David Polonsky
Editura Humanitas, București, 2018
Traducerea de Gheorghe Nicolaescu și Diana Zotea

Undeva în adolescență am citit Jurnalul Annei Frank, iar în 2014, imediat după apariția sa la Humanitas Multimedia, am ascultat, împreună cu băiatul meu, cartea în format audio. Nu știu dacă a fost cea mai bună alegere în aceste zile, dar aveam nevoie cumva să recitesc rândurile ei, de data aceasta într-un format care să atragă copiii și tinerii de azi, pentru a-mi confirma părerea despre cei care se plâng zilele acestea de auto-izolarea îndestulătoare și de plictiseala ”oferită” de Internet, cărți, filme și muzică bune. Nu e locul de comparație, dar tragedia prin care a trecut Anne Frank stârnește oricărui cititor (onest) lacrimi de deznădejde.

După cum știm cu toții, Anne Frank a primit jurnalul – pe care-l numește Kitty – la aniversarea vârstei de 13 ani, pe când ea, părinții săi și sora de 16 ani erau încă o familie normală, trăind din când în când fericirea de zi cu zi a copilăriei, în orașul Amsterdam. Era anul 1942, naziștii deja cuceriseră Țările de Jos și impuseseră restricțiile binecunoscute împotriva evreilor. La câteva zile de la aniversarea sa, Anne și cei apropiați sunt nevoiți să caute o ascunzătoare, care să îi protejeze de deportare și moarte. Anne începe să țină jurnalul și întreaga dramă ne este acum cunoscută din acest document sfâșâietor.

Adaptarea grafică, acest volum tradus la Editura Humanitas, preia cele mai importante pasaje din jurnalul inițial și le ilustrează foarte reușit și convingător. Din punct de vedere conceptual, cei doi autori se explică la finalul volumului, iar această construcție se vede clar după ce parcurgi cartea lor: în prima parte, pe când Anne încă se iniția în ale scrisului, aceștia se folosesc mult de imagini expresive, pentru ca, în a doua jumătate și mai ales spre final, să o lase, vreme de pagini întregi, ”să vorbească” doar pe eroina cărții, pentru că experiența sa de ”scriitoare” crește și vocea sa este din ce în ce mai clară și mai pertinentă.

Anne Frank nu este o adolescență care să suporte nedreptăți, este mereu revoltată și nu neapărat pe drept temei. Este una dintre caracteristicile ei, îl iubește pe tată și o disprețuiește pe mamă, se ciondănește cu sora ei. Este capricioasă, deși nu recunoaște niciodată asta în mod deschis. Inconștient însă, le dă dreptate celor din jur, fie în forma ei particulară, de revoltă a unei fete sensibile:

”Toți mă cred sclifosită când vorbesc, caraghioasă când tac, obraznică când dau un răspuns, șmecheră când am o idee bună, leneșă când sunt obosită, egoistă când mănând o bucățică prea mult, proastă, lașă, interesată etc. etc. Toată ziua nu aud nimic altceva decât că sunt o puștoaică insuportabilă și, cu toate că râd și mă prefac că nu-mi pasă câtuși de puțin, se poate să-mi pese totuși de vreme ce aș vrea să-l rog pe Dumnezeu să-mi dea o altă fire, care să nu mai stârnească ostilitatea tuturor oamenilor.
Dar nu se poate, așa sunt făcută eu de la natură și nu sunt rea, simt asta. Ei nu-și închipuie nici pe departe câtă silință îmi dau eu ca să le fac tuturor pe plac. Când sunt sus, încerc să râd, pentru că nu vreau să le arăt ce necazuri am
Mi-e imposibil să fiu într-o zi numai lapte și miere, iar în ziua următoare să le arunc în față ura mea. Aleg mai degrabă aurita cale de mijloc, care n-are nimic aurit, nu spun nimic din ce gândesc și încerc să-i disprețuiesc în măsura în care mă disprețuiesc și ei pe mine.
Ah, măcar de-aș putea!” (pag. 57)

 

Sunt doar frământările unei adolescente care își caută propria personalitate în condiții extrem de grele. Ascunși într-o anexă a propriei fabrici a părinților, nu au voie să facă gălăgie în timpul zilei, primesc mâncare de la oameni de bine, dar aceasta vine la intervale necunoscute, se tem de razii ale naziștilor și de colaboratorii acestora. De aceea, Anne se sprijină pe toți cei din jur (chiar dacă nu o face uneori decât inconștient), se îndrăgostește și face mult haz de necaz. Are nevoie de prieteni, reali sau imaginari. Este o vârstă sensibilă. Este o vârstă în care adolescenții își caută iubirea, în care sunt capabili de transformări uimitoare, care le influențează inevitabil viitorul. Din păcate, Anne este prinsă în tumultul istoriei și singurul spațiu în care poate să se exteriorizeze este Jurnalul său, din ce în ce mai expresiv și mai conștient, mai inteligent:

”În asta constă în bună măsură diferența dintre mama și mine. Sfatul ei împotriva melancoliei este: ”Gândește-te la toate nenorocirile din lume și fii fericită că nu treci tu prin ele.” Sfatul meu este: ”Ieși afară, mergi pe câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine și în jurul tău și fii fericită!”
După părerea mea, ce spune mama nu stă-n picioare, căci ce poți face atunci când treci chiar tu prin nenorociri? Ești pierdut. Eu cred că, dimpotrivă, în orice necaz este și o urmă de frumos. Dacă ai ochi pentru ea, descoperi din ce în ce mai multă bucurie și-ți regăsești echilibrul. Iar cine-i fericit îi va face și pe alții fericiți. Cine are curaj și încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.” (pag. 111)

Finalul, din păcate, îl știm cu toții. Jurnalul Annei s-a oprit, pentru totdeauna, pe 1 august 1944. Pe cei mai tineri, adaptarea grafică a acestui jurnal îi poate ajuta să înțeleagă mai ușor contextul și drama pe care a trăit-o familia Frank, dar și suferințele îndurate de evrei înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Jurnalul original, dar și forma sa audio sau grafică, semnată de Ari Folman și David Polonsky, ne pot lămuri, dacă mai e nevoie, că izolarea zilelor noastre, provocată de o pandemie temporară, este un lux enorm față de suferința pe care au trăit-o evreii în timpul războiului mondial.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, pagina de Facebook a Editurii Humanitas)

Articole similare

”Vasile Pogor și Nicolae Gane merită să ne întoarcem în timp și să scriem despre ei” (Iulian Ciocan, FILIT 2018)

Jovi Ene

Un drum spre cosmosul interior: Creierul. Povestea noastră, de David Eagleman

Corina Toader

Revista presei culturale (7 – 13 februarie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult