Carti Memorii jurnale Recomandat

Istoria unui destin confiscat. Tatăl meu, martirul neștiut Viorel Baciu, de Miorița Baciu Got

istoria_unui_destin_confiscat”Istoria unui destin confiscat. Tatăl meu, martirul neștiut Viorel Baciu”, de Miorița Baciu Got

Editura Curtea Veche, București, 2013
Prefață de Vladimir Tismăneanu

Sincer ne asteptam la cu totul altceva atunci cand am observant aparitia cartii “Istoria unui destin confiscat” cu un subtitlu edificator, menit a te pune in tema imediat “Tatal meu, martirul nestiut Viorel Baciu”[1], carte care a fost asamblata de una din fiicele lui Viorel Baciu, Miorita Baciu Got. Dar cine a fost Viorel Baciu? Nascut la 11 septembrie 1919 in satul Biia, din judetul Alba, intr-o familie de tarani romani greco-catolic, a facut primele sapte clase primare in satul natal, iar mai apoi, distingandu-se la invatatura, a continuat la Scoala Normala de Baieti din Blaj, in perioada 1934-41. A inceput Academia de Teologie „fiind stimulat, cu burse si alte ajutoare din fondul mitropolitan”, insa Romania fiind angajata in razboiul impotriva bolsevismului a trebuit sa renunte la studii, facand scoala de ofiteri de la Arad, intre 1942-44. La 22 de ani a devenit sublocotent in rezerva, incadrat in Batalionul 27 Vanatori de Munte din Gorj, fiind ranit in luptele din Ungaria. La o mana, a ramas doar cu patru degete.

Revenit in tara, s-a intremat, putand absolvi Teologia greco-catolica exact in anul 1948, cand Biserica Unita cu Roma a fost scoasa in afara legii. A fost hirotonisit preot greco-catolic la 25 martie 1948, fiind trimis in satul Glogovet. La inceputul lui noiembrie 1948, preotul Viorel Baciu a fost somat de autoritatile comuniste sa paraseasca resedinta parohiala a Bisericii Greco-Catolice din sat. A fost cautat de Securitate pentru a fi arestat, insa s-a refugiat in padure. In urmatorii doi ani „isi duce viata ghemuit in pivnite, poduri si grajduri ori ratacind noptile prin paduri si lanuri de porumb”. A fost gazduit din cand in cand de credinciosii greco-catolici, in ciuda riscului imensa la care se expuneau. A petrecut aproape un an de zile in beciul casei lui Alexandru Flesercare isi avea gospodaria pe malul raului Tarnava Mare” si, relevant, chiar daca mai multi greco-catolici, dar si reformati maghiari stiau unde se afla ascuns, nimeni nu l-a turnat la Securitate. O calugarita care cunostea ascunzatoarea parintelui a fost zvantata in bataie de organe care i-au rupt si un picior in timpul anchetei, insa ea a refuzat sa colaboreze.

Cercul strangandu-se, familia a decis sa paraseasca zona Blajului, stabilindu-se in orasul Medias, unde in 1950 Viorel Baciu a fost angajat profesor de limba si literatura romana la mai multe scoli din localitate. Insa din 1950 pana in 1980, a fost in mod repetat chemat de Securitate la anchete. Autoarea studiului explicativ, fiica sa cea mai mare, isi aduce aminte de singura camera care se afla la subsolul unui imobil in care erau nevoite sa locuiasca doua familii:

„Era camera unde, intr-un dulap ale carei usi se deschideau inainte de mijirea zorilor, tatal meu oficia zilnic Sfanta Liturghie. Desi eram in perioada primei copilarii, mi s-a transmis (initial aproape imperceptibil) sentimentul unei culpe de care nu m-am eliberat definitiv nici astazi, aceea ca apartin unei minoritati perpetuu ultragiate, izgonite, nedreptatite, vanate, destinate a suferi neincetat.”[2]

Conditiile materiale precare in care aceasta familie prigonita a reusit sa creasca patru copii raman impresionante si merita subliniate, doar asa, pro-memoria:

„Imbracamintea si incaltamintea se transmiteau, ca intr-un carusel, de la surorile mai mari catre celelalte care urmau in rand. Picioarele ne erau mai tot timpul ude din pricina apei de ploaie si a zapezii care se infiltrau insidios in ghetutele noastre raspurtate.”[3]

Profesor in viata exterioara, preot si adevarat parinte (in toate sensurile) in viata privata. „Parintele Viorel Baciu din clipa hirotonisirii sale ca preot greco-catolic (25 martie 1948, de Sfanta Sarbatoare a Bunei-Vestiri) pana la plecarea in Imparatia Cerurilor (pe 25 martie 1983, 35 de ani mai tarziu) nu a lasat sa treaca nicio zi fara a oficia Sfanta Liturghie si fara a se impartasi cu Trupul si Sangele Mantuitorului, acasa si oriunde s-ar fi aflat. Programul zilnic de oficiere a Sfintei Liturghii incepea, dupa caz, fie la ora 5.30 dimineata (dupa care tata pleca direct la scoala, la ore) fie la ora 2.00 noaptea- cand, ne explica el, Sfanta Liturghie este atat de necesara si placuta lui Dumnezeu, caci la orele tarzii in lume se savarsesc cele mai multe si grave pacate.”

Foarte interesanta este prefata redactata de catre profesorul Vladimir Tismaneanu si care ofera un cadru exact pentru a-l putea plasa pe Viorel Baciu:

„Atacul impotriva religiilor a fost declnsat de bolsevici din prima clipa de exercitare a puteri lor dictatoriale, de nimic ingradita, samavolnica, inumana si dezumanizanta.(…) internationalismul stalinist nu permitea niciun alt reper al loialitatii. Devotamentul pentru Kremlin era sacru in ochii lor. Cel pentru Roma, deci pentru umanismul crestin ca experienta globala, era criminal, subversiv, trebuia nimicit. Toate cultele au fost prigonite in Romania comunista, insa niciunul nu a fost hartuit cu atat diabolica inversunare precum cel greco-catolic” Volumul este constituit din reunirea unui puzzele cam fortat de marturi ale celor care l-au cunoscut, amintirile fiicei sale, Miorita Baciu Got despre tatal sau (portretul extrem de idealiza(n)t ceea ce este, pana la un punct normal si laudabil) documente de la CNSAS, corespondenta intima familiala (sub titlul corespondenta, insemnari,alocutiuni) poezii, ba chiar si discursul pe care l-a rostit Viorel Baciu la decesul unui din colegii lui de la Grupul Scolar Petrol din Medias la 20 mai 1981. In cadrul corespondentei extinse regasim si comandamente morale si marturiile unui suflet torturat „1. Cum va simtiti! Strain si solidar. Am incalecat mereu pe verb si de aceea am prins mereu aripi…Verbul mi-a dat naivitate! Cred mereu in fantasme, fabule, basme, zmei pentru ca ma mentin in lumea copilariei dragi. (…) Dupa ce-am gonit o viata intreaga? Dupa Adevar, pentru ca intruchipeaza realitatea cruda, autentica si, prin Adevar, am pretuit foarte mult frumosul, deoarece-i pretul Iubirii! Care, la urma urmei, este suprema antologie si suma sumelor vietii…Posedand Iubirea, stapaniti profesia, dobanditi certitudinea, tineti la cuvantul dat”[4]

Mult mai interesanta decat corespondenta personala purtata in familia Baciu ni se pare a fi „dosarul de urmarire” al preotului-profesor Viorel Baciu din Arhiva CNSAS. Daca pentru un astfel de personaj remarcabil, in felul lui, dar departe de a fi letal/ofensiv s-au consumat atatea mijloace informative, ne putem da seama care a fost efortul pentru altii. In plus, o dovada ca regimul nu l-a perceput ca fiind deosebit de periculos a fost faptul ca nu a fost detinut in Gulagul romanesc deosebit de criminal si amplu in perioada 1948-62, dupa cum o descriu in nenumarate memorii supravietuitorii unor adevarate Golgote (a se vedea Radu Ioanid sau Lena Constante). Sa nu uitam ca toti cei 12 episcopi greco-catolici au fost asasinati in inchisori. S-a preferat doar continua lui supraveghere.

Anca Maria Cernea, presedintele Fundatiei Ioan Barbus, are o interventie pertinenta:[5] „Generatiile mai tinere, desi au trait in libertate si la adapost de lipsuri materiale extreme au, din pacate, tot mai putin acces la astfel de repere, iar mass-media, filmele, lumea din jur nu contenesc sa le spuna ca adevarul este relativ, ca nu trebuie sa ai convingeri ca exigenta morala e o poveste fara rost. Si nu e vina lor daca nu au in fata decat modelele de succes din societatea postcomunista, atata de putin edificatoare.” Si are perfecta dreptate cand afirma ca „Parintele Viorel sta marturie pentru eroismul discret al atator oameni alesi, a caror purtare nu a ajuns sa fie relatata in carti, infatisata in filme si predata la scoala-uneori nefiind cunoscuta decat unui cerc restrans, familiei, catorva prieteni, adesea nici atat. La vremea cand acesti oameni rezistau presiunilor Securitatii, fiecare aflandu-se singur in fata uriasei masinarii a Raului, ei nu aveau de unde sa stie daca si cand Romania va iesi din acel cosmar, daca si cand hartiile pe care le umpleau slujbasii regimului despre acele interogatorii, despre tentativele securistilor de a le zdrobi constiinta si deminitatea aveau sa fie citite de altii.” Si da, intr-adevar „eroismul real este adesea mai putin spectaculos decat cel pe care il vedem in filme de actiune si poate mult mai dificil de asumat si de dus- un eroism de fiecare clipa, nestiut, purtat in smerenie clipe, zile si ani de-a randul intr-o lume intunecoasa, in care singura lumina era cea venita din credinta si nimic din cele din jur nu parea sa ofere vreo nadejde omeneasca”[6]

O potentiala concluzie o ofera Vladimir Tismaneanu: „Acest volum este o contributie indispensabila la intelegerea strategiilor salvarii spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunic cand bezna ajunge sa para eterna, cand cinismul oportunist face ravagii, cand prea putini intrezaresc o lumina la capatul tunelului.” Anca Maria Cernea sintetizeaza foarte pertinent viata lui Viorel Baciu (si, ne intrebam noi, cate sute si mii de alti romani mai ale sgreco-catolici nu au avut acelais destin?):

„Tot eroism este sa dai zi de zi lupta de uzura cu mizeria, frica, ostenelea, sicanele constante ale securistilor care iti manaca viata. Si cu lumea din jur care nu da semne ca ar pricepe lupta pe care o dai si pare sa se complaca in noua <normalitate> a minciunii, zidite pe crime si insurubate parca pentru totdeauna.”

Chiar daca parintele Baciu nu a cunoscut universul concentrationar comunist, sa nu uitam, viata in inchisoarea mare, insasi republica popular-socialista, nu a fost deloc usoara, mai ales pentru cei care nu erau gata sa renunte la chemarea lor si care nu se regaseau in tiparele inguste si rigide ale societatii totalitare comuniste. Prin faptul ca nu si-a abandonat nici credinta si nici chemarea, ducandu-si crucea pana la capat, Viorel Baciu a mentinut aprinsa, nestiut (dar el nu o facea pentru glorie) si intr-un aparent anonimat, una din miile de lumini ale chinuitei noastre constiinte nationale.

Puteți cumpăra cartea: Editura Curtea Veche/Elefant.ro/E-book.


[1]Istoria unui destin confiscat. Tatal meu, martirul nestiut Viorel Baciu”, de Miorita Baciu Got, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2013, cu o prefata de Vladimir Tismaneanu.

[2] Pag. 54.

[3] Pag. 58.

[4] Pag. 227-228.

[5] “Parintele Profesor Viorel Baciu-o marturie de eroism discret”.

[6] Op. cit., pag.19.

Articole similare

Răcani, pifani şi veterani. Cum ne-am petrecut armata

Jovi Ene

Începutul lui 1917, în(spre) Rusia: Trenul lui Lenin, de Catherine Merridale

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (24 – 30 ianuarie 2011)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult