Carti Carti de istorie

Ipsilanti și Tudor Vladimirescu: „Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești”, de Tudor Dinu

„Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești”, de Tudor Dinu
Editura Humanitas, Colecția Istorie, București, 2022

Profesor la Universitatea din București, clasicist și specialist în studii neoelene, Tudor Dinu s-a specializat în lucrări de anvergură despre Evul Mediu românesc, despre perioada fanariotă din Țările Române. El este autorul excelentei trilogii de cărți de istorie intitulată „Bucureștiul fanariot” și recidivează acum cu un nou volum excelent, de data asta dedicat revoluției grecești care a pornit în 1821 și legăturile ei cu Moldova și Țara Românească, din nou foarte bine documentat și plin de informații istorice relevante.

Așadar, revoluția greacă de la 1821, care a dus și la proclamarea ulterioară a independenței Greciei față de Imperiul Otoman, a început în Țările Române, mai precis la Galați, lucru mai puțin cunoscut, cu excepția poate a pasionaților de istorie. Mulți dintre noi cunosc că revoluția de la 1821 a fost cea condusă de Tudor Vladimirescu, românul care a vrut ca Țara Românească să scape cumva de domnia împovărătoare a fanarioților, greci din cartierul Fanar din Constantinopol, și că acesta a fost omorât de o conspirație grecească a societății secrete Eteria. Cam asta se studia, pe scurt, în școlile și liceele românești, fără a se aprofunda prea mult subiectul.

Numai că, așa cum o dovedește și Tudor Dinu în acest volum, anul 1821 a fost mult mai complex, fie și numai dacă vorbim despre ceea s-a întâmplat în doar primele 6-8 luni în Țările Române: Alexandru Ipislanti, o personalitate destul de controversată, aflat în Imperiul Țarist, are o viziune care se dovedește parțial inspirată, parțial nebunească de a reuși ca țara sa natală, Grecia, să scape de plaga otomană. El crede că aventura imaginată de el nu poate avea decât un succes teribil și aproape instantaneu: să intre cu trupele sale din Basarabia țaristă în Principatele Române, de unde va culege toți grecii dornici de independență (erau mulți greci la noi în acea perioadă, fie în orașele mari din interior, fie în porturile dunărene), să traverseze Principatele și apoi Bulgaria, să ajungă în Grecia, unde întregul popor se va ridica la arme, cu centrul în Pepolonez. Succesul părea asigurat, la prima vedere, de susținerea sa de către țar, care își dorea ca otomanii să piardă puterea, numai că, după cum se dovedește pe tot parcursul cărții Ipsilanti era un mare mincinos.

Zis și făcut: primele consfătuiri „revoluționare” au loc la Galați, Ipsilanti intră în Moldova, apoi merge spre Țara Românească, au loc primele confruntări violente dintre grecii eteriști (plus mercenari, plus ceva români etc.) și otomani, numai că încercările lui Ipsilanti de recrutare a unei mari forțe armate nu are sorți de izbândă, pentru că, treptat, din cauza rechiziționărilor și jafurilor făcute de greci, românii le resping aproape orice cerere de ajutor benevol:

[Grecii] „produceau o panică de nedescris printre localnici, care, asemenea lui Naum Râmniceanu, ajunseseră să creadă că eteriștii intenționau nu „să treacă dincolo de Dunăre, ci să nimincească pe aproape toți românii și să pună ei stăpânire pe țara Valahiei, numind-o Noua Grecie, iar numele de Valahia și de român să nu se mai pomenească în veci”. Chiar dacă temerile acestora erau exagerate, era limpede că grecii nu se mai puteau aștepta la nici un fel de susținere din partea locuitorilor Țării Românești pentru cauza revoluției lor.” (pag. 124)

Totuși, anul 1821 a fost unul cu adevărat revoluționar. În paralel cu acțiunile întreprinse de Ipsilanti, ba uneori chiar și în colaborare cu acesta, s-a ridicat și oastea lui Tudor Vladimirescu, un personaj la fel de complex și controversat, care a traversat Oltenia pentru a ajunge aproape în același timp cu trupele grecești în București. Confruntarea cu turcii era iminentă, iar atunci când Ipsilanti a solicitat unirea trupelor și trecerea tuturor sub comanda sa, Vladimirescu a ezitat. Continuarea și finalul se cunosc: Ipsilanti nu a reușit cu adevărat în ceea ce și-a propus inițial, Vladimirescu a fost ucis, dar revoluția greacă a izbucnit și în Grecia și, în cele din urmă, independența a fost recunoscută în 1832. Cel puțin o foarte mică parte din această revoluție a avut loc inclusiv la Câmpina:

„Constantin Duca, cu 400 de oameni, printre care și câțiva căpitani de arnăuți, precum Anastasie Arghirocastritul, a preluat controlul asupra Ploieștilor și Băicoiului, „unde multe jafuri și prăpădenii făceau, atât în oraș, cât și afară prin prejur, cât și băjaniilor ce treceau spre Brașov, luându-le bani, cai, arme și altele”. Pentru a fi sigur că nici unul dintre fugarii cu dare de mână nu avea să scape netaxat pe măsură, Duca a orânduit arnăuți pe tot drumul spre Transilvania, „la Câmpina, la Breaza și până la Predeal”. (pag. 130-131)

În ciuda caracterului pur istoric, populat cu multe citate luate din documente epocii, volumul oferă și o analiză pertinentă a personalităților esențiale ale anului 1821. Pe de o parte, Alexandru Ipsilanti a fost un mare visător, dar în același timp și un mare mincinos, unul care știa să folosească propaganda sau manipularea pentru a aduna în jurul său numeroșii oameni care-l credeau. Chiar și atunci când nu mai avea nicio șansă, el spunea, scria, declara că o mare armată țaristă a pătruns deja în Principate și că războiul ruso-otoman este iminent. Asta în condițiile în care Țarul declarase public încă de la începutul revoluției că el nu sprijină acest demers, declarație care încă nu ajunsese la urechile românilor sau grecilor. Pe de altă parte, Tudor Vladimirescu pare un om temător, naiv și nehotărât, poate conștient că acțiunile sale, ceea ce încercase să facă – o revoluție autentică – depășiseră cumva ambițiile și puterile sale. Cu toate acestea, revoluția Eteriei și a lui Tudor Vladimirescu a avut oarecare succes: otomanii au renunțat în cele din urmă la fanarioți și s-a trecut la domniile pământene, iar pentru greci a dat semnalul luptei pentru viitoarea independență.

Tudor Dinu intră, așadar, din nou în arhive și ne aduce în prim plan acest an revoluționar 1821 din Moldova și Țara Românească, cu foarte multe amănunte și foarte interesante imagini, pe care istoricul român le-a făcut de unul singur mergând pe urmele revoluționarilor greci și români. De citit de pasionații de istorie și nu numai!

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

De ce fierbe copilul în mămăligă, de Aglaja Veteranyi

Jovi Ene

Noaptea sexuală, de Pascal Quignard

Dana Mischie

Fragment în avanpremieră: ”Această poveste”, de Alessandro Baricco

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult