„Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”, de Cosmin Leucuța
Editura Humanitas, București, 2024
Cosmin Leucuța revine cu un nou volum de proză scurtă, „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”, un titlu pe cât de lung, pe atât de cuprinzător. Cumva îmi sună a avertizare, m-am așteptat să regăsesc o confesiune a unei purități ce nu poate nicicum să fie salvată, așa cum anunță și titlul unui roman de-ale scriitoarei italine Elena Ferrante: „Viața mincinoasă a adulților”. O asemănare la care am ajuns intuitiv înainte de-a fi deschis cartea scriitorului român și care în mare parte s-a adeverit. Am apreciat faptul că de la bun început a pus accent pe bazele structurii volumului său, deschizând de la un nivel înalt cu o narațiune care deschide colecția de proze scurte într-un mod captivant. Firul conducător pare să fie o antiteză între viața adulților și viața copiilor. Maturității, pare să ne spună el, îi corespunde suferința, inabordabilul, procreerea, sensibilul, responsabilitatea și poate complezența. Copilăria aparține jocului, visării, nevoii de înțelegere a lumii, dar și pierderea și violența.
La nivel stilistic am observa o anumită aplecare asupra explorării limitelor prozei scurte, regăsim o forțare a definiției clasice a ceea ce suntem obișnuiți să numim în mod clasic „proză”, fără să ne ofere portrete elaborate ale personajelor sale, preferă să lase faptele sau instantaneele cu oameni trăind să spună ce este de spus. Alteori pare că bagatelizează aspectul acțiunii, există o proză care constă într-un dialog în care strecoară, parcă într-un mod întâmplător, câteva informații despre cei doi interlocutori. Am putut să întrezăresc și poezie în descrieri, poate nu sună tocmai promițător, dar cred că acesta este de fapt pariul: cum să spui povești într-un mod în care narațiunea să nu fie evidentă. Un pariu pe care cred eu l-a câștigat, dat fiind că m-a emoționat și intrigat de-a lungul lecturii volumului. Cu o narațiune în care reunește mai multe probleme care merită explorate, abordând teme precum identitatea, realitatea distorsionată și complexitatea relațiilor interumane. Stilul său este caracterizat printr-o proză elegantă, încărcată de observații fine și introspecții profunde, care invită cititorii să reflecteze asupra propriei existențe.
Începem cu o abordare nefirească a problemei morții, proza care deschide volumul prezintă o pierdere pe care un personaj narator o evocă din propria copilărie, fiind martor al unui accident de o violență și absurditate feroce. Poate cea mai relevantă în motivarea titlului ales, chiar dacă nu regăsim expresia aceasta decât mult mai adânc în carte. Începutul aduce pe scenă două dintre cele mai importante teme explorate de-a lungul paginilor cărții: pierderea și fragilitatea ființei umane.
Resimțim perplexitatea pe care o experimentează personajul, fără ca scriitorul să abuzeze de un sentimentalism poate necesar unor astfel de circumstanțe. Utilizează un stil direct, creând imagini puternice care nasc în cititori emoții intense. Moartea prietenei personajului narator devine un punct de cotitură care scoate în evidență vulnerabilitatea omului, dar și predispoziția existenței umane la tragedii.
Fiecare proză aduce în prim-plan cotidianul și mișcarea prin care suntem sustrași din această înșiruire de evenimete cu tentă repetitivă, pare să asistăm la o căutare a adevărului. Situațiile pe care le prezintă se axează pe confruntarea omului cu propriile minciuni și iluzii. Spun cu siguranță faptul că reușește să capteze esența condiției umane într-o lume plină de ambiguități, oferind o perspectivă relevantă asupra vieții contemporane. Cosmin Leucuța cunoaște arta de îmbinare a acțiunii cu reflecțiile interioare ale personajelor sale, evidențiind modul în care experimentarea tragicului și a cotidianului devin căi prin care se poate ajunge la esența umanului. Proza sa este adesea caracterizată prin detalii care invită cititorul să reflecteze asupra propriei experiențe cu pierderea și durerea. Rămân impresionată de abilitatea lui de a transforma întâmplările dureroase în meditații profunde asupra condiției omului.
În linii mari pot spune că am regăsit diversitate stilistică și tematică, două dintre așteptările, zic eu, firești de la o antologie, fie ea de proză sau de poezie. Pe de altă parte, remarc că are o îmbinare a prozelor concentrate cu cele destul de lipsite de tensiune, ceea ce nu consider că este bine sau rău. Aș tinde să le împart în proze scurte ce pot fi transformate în proze ceva mai lungi, având un nucleu ce poate suporta o desfășurare ceva mai lungă, iar altele care sunt ceea ce sunt: proze scurte. Cosmin Leucuța ne oferă o altă carte care ne „obligă” să gândim și care suprinde viața într-un mod natural, sincer.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse foto – foto autor: jurnalul.ro; foto copertă: bihon.ro)
