Carti Memorii jurnale Recomandat

Invata-ma sa traiesc, de Madeleine Davidsohn

Invata-ma sa traiesc, de Madeleine Davidsohn

Editura Vremea, Bucuresti, 2012

In Cuvant-inainte la acest volum, jurnalista Biti Caragiale apreciaza ca Mada Davidsohn dovedeste cu toate cartile publicate pana in prezent, “o adevarata vocatie de povestitor” si spune ca romanul de fata “este captivant, o poveste in care cititorul va recunoaste prin ipostazele personajelor adevaruri ale vietii, realitati prihologice.”

Autoarea s-a nascut la Dorohoi in 1944, la numai doua luni dupa ce parintii sai, tatal -avocat si mama – farmacista, evrei, au revenit in Romania, dupa ce au fost eliberati dintr-un lagar transnistrean. Absolventa a Facultatii de Stomatologie din Iasi, Mada Davidsohn a emigrat impreuna cu sotul ei, de asemenea medic, in Israel, in anul 1973.

Talentul pentru scris si pasiunea de a se exprima prin cuvant i-au definit viata in paralel cu exercitarea profesiunii si cu implinirea in familie. Astfel incat pana in prezent au vazut lumina tiparului volumele: “Intrare libera” (versuri) – 1999 (prefata Alexandru Mirodan, „Întinde mâna zilei care vine” (proza) – 2001 (Ed. Libra – prefata si postfata Tania Lovinescu si Ioan Cristofor), “Al cincilea anotimp” (proza) – 2003 (Ed. Fundatiei Libra – prefata si postfata George Balaita si Romul Munteanu), “Femeile noptii” (roman) – 2006 (Ed. Libra – prefata Aura Cristi), “Paradisul ratacitilor” (roman) – 2008 (Ed. Ideea Europeana), “Numaratoare inversa” (roman) – 2010 (Ed. Vremea), „Amuleta si alte stranii povestiri” – 2010 (Ed. Hasefer) si cel mai recent, acest “Invata-ma sa traiesc”.

Toate aceste volume s-au bucurat de aprecierea favorabila a criticilor de specialitate si deopotriva, de premii literare.

Dupa cum a subliniat si Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea, cu prilejul lansarii acestui volum, la Gaudeamus, dar si la Libraria Sadoveanu in 27 noiembrie 2012, autoarea a simtit “datoria evocarii” unei tragice experiente de viata purtand amprenta Holocaustului, dar a dus la capat acest imbold, incarcandu-l cu un mesaj de “optimism profund uman”.

Experienta a milioane de evrei, tigani si multe alti ostracizati in lagarele de concentrare ale celui de-al Doilea Razboi Mondial este intruchipata in figura centrala a romanului, Aron Siegler, in jurul acestuia evoluand si alte personaje emblematice, unele supravietuitoare, altele pastrate doar in amintire si evocate cu puterea iubirii si a neuitarii.

Cum poti supravietui pierderii familiei (mama, sotie, copil), cum te poti intoarce cale lunga si plina de primejdii inapoi in oraselul moldovenesc, in casa care adaposteste inca umbrele si gesturile si cuvintele si amintirea celor dusi si sa nu te simti gol si pustiit… Cuvintele mamei Sali fac parte “din navala amintirilor” lui Aron: “O sa treaca, dragii mei, totul e sa ne tinem firea si sa avem rabdare. Razboaie, revolutii… Cate pogromuri, cate necazuri a mai apucat generatia mea… O sa treaca si asta.” Sau cuvintele fiului sau Val, pe patul de moarte din baraca lagarului: “ Uitati-va bine la mine, ca sa nu ma uitati. Daca o sa ma uitati voi, cine o sa-si mai poata aminti de mine, cine o sa mai stie ca am existat?” Intors in Romania muscat de gerul iernii transnistriene, “primavara il inebunea (…) i se parea o nelegiuire, asa cum navalise peste el, intinerind si inflorind cu nerusinare tot ce-i statea in cale, trezindu-i amintiri si mai ales regrete.”.

Madeleine Davidsohn

Impreuna cu “pasii istoriei” derutanti dupa 23 August in fiece sector si activitate, in fiecare viata si mental, Aron isi traieste propria deruta si sfarseala psihica.

Nu exista leac pentru singuratate. (…) Poate e de preferat sa te urci la etaj, sa te apleci peste balustrada, te salti putin din picioare si plonjezi cu bratele in laturi si piciaorele stranse sub tine. Te gandesti ca esti pasare..” se lamenteaza Leon, mai varstnicul prieten si concitadin, scapat si el din lagar, dar pe cale sa-si piarda sotia, grav bolnava de tuberculoza. .

Nu o data am crezut la fel ca tine. Dar asta ar insemna ca ei au castigat cu adevarat razboiul. Supravietuirea noastra e infrangerea lor.” reprezinta raspunsul lui Aron, reprezinta optiunea lui. O optiune asumata!  Instinct de conservare? Respect pentru viata care ne este data sa o traim pana la capat? Respect pentru traditia religioasa? Impreuna toate acestea?

Personajele romanului isi rascumpara viata prin speranta si iubire. Tanara Zita crescuta de suflet intr-o satra de tigani este miracolul care reaprinde increderea in ziua de maine pentru Aron si pentru Leon. O zi de maine care ii va duce catre o viata noua, catre Palestina, catre locul pe care de pe acum il simteau “locul lor”. “E atat de greu sa fii singur … (ii spune Aron Zitei). Ani de zile am trait cu imaginea unei femei unice, am crezut ca numai alaturi de ea imi voi afla fericirea. O cautam si credeam ca fericirea inseamna casa, sotia si copiii. Astazi nu mai caut. Nu-ti cer dragostea. Te-ai ivit in calea mea nechemata, neasteptata, pot spune chiar nedorita. Dar ai fost pentru mine semnul regasirii atunci cand eu cautam semnul mortii. Daca ai vrea, am putea ramane impreuna, sa traim, sa ne ajutam unul pe celalalt

O naratiune cursiva in care planuri actuale se intersecteaza cu povesti triste ale inceputului de secol 20, in Polonia, Rusia si Romania …imagini de-a dreptul cinematografice ale unei lumi marcate de teama si de iubiri si de vieti pierdute in inclestarile istoriei. O lume construita cu mare maiestrie plastica si psihologica de Madeleine Davidsohn, cu stiinta sufletului omenesc si cu o aplecare speciala catre acele “intamplari” binecuvantate aranjate de soarta si pe care le numim adesea miracole. De fapt sunt lucrari ale vietii, implinite din bunatate, dragoste, prietenie, empatie si sperante simple si caracteristice omului.

Madeleine Davidsohn

Si mai are ceva in plus acest roman, ceva despre care ne marturiseste chiar autoarea: “Ani de zile m-a urmarit ideea ca trebuie sa scriu acest roman. Despre holocaust si ororile acelei perioade exista nenumarate carti. Reintegrarea supravietuitorilor in societatea din care au fost alungati, ostracizati, condamnati la moarte, de fapt o problema la fel de majora, a fost abordata mult mai putin in literatura actuala. Invata-ma sa traiesc isi propune tocmai aceasta tema.” De altfel, cartea este “dedicata parintilor si surorii mele, care au supravietuit holocaustului”.

Fraza autoarei este bogata si daruita cu multa plasticitate evocatoare: “Mergea la pas, strabatea orasul plin de vuiete. Il vedea si nu-l vedea. Insa orasul, asemenea unui animal trezit din hibernare, tropotea, il tara dupa el, ii impunea ritmul, impotriva izului de sange si de moarte care inca se mai resimtea.”

… si adesea fraza este de-a dreptul “colorata”: “Dintr-o miscare, Zita se arunca in pat, sub plapuma, cu fata la perete si cu plansul galgaindu-i in gat. <’Tu-i pastele ei de viata>, murmura printre sughituri”.

Autoarea ni se destainuie: “Toate scrierile mele sunt rupte din mine…
Sunt un om la fel ca oricare altul, poate numai cu singura diferenţă că am simţit încă de timpuriu nevoia unei lumi parelele cu cea de toate zilele, o lume imaginară numai a mea, în care să-mi pot dezbrăca halatul de medic, ba chiar şi halatul de casă, fără să-mi fie jenă de ridurile sau imperfecţiunile mele.
Sunt un doctor care scrie, pentru că prin profesia sa are privelegiul de a se afla în vecinătatea sufletului uman dezbrăcat de orice artificii. Sufletul omului vorbeşte, povesteşte poveşti fără număr. E destul să-ţi pleci urechea. Pentru unii, el râmâne mut. Pentru alţii, el este un izvor nesecat de inspiraţie.

Va recomand acest roman, in paginile caruia veti descoperi un scriitor valoros.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

Articole similare

Semnal TV filme: weekend 22-24 iulie 2011

Delia Marc

The Last Survivor (2010): Festivalul de Film Evreiesc-20 iunie (I)

Delia Marc

Impresii israeliene 2011 (1) – Borduriada

Delia Marc

4 comments

Dan Romascanu 5 decembrie 2012 at 11:24

Multumesc pentru cronica, Delia.

Am o intrebare. Scrierea cuvantului Holocaust cu litera mica in citatele atribuite autoarei este o reproducere a modului in care il scrie dansa, sau o greseala de transcriere?

Reply
Delia 5 decembrie 2012 at 12:56

Nu este o greseala, am respectat textul. Fiind un eveniment istoric, normal se secrie cu litera mare: http://www.e-corect.ro/litera%20mica,%20litera%20mare.htm

Reply
Dan Romascanu 5 decembrie 2012 at 17:39

Interesant, ma mira acest mod de scriere, mai ales din partea unei autoare care traieste in Israel. Nu prea cred ca este intamplator, aici dezbaterile despre unicitatea Holocaustului sunt destul de curente. Exista poate un motiv, pe care posibil sa il aflu cand voi citi cartea. Multumesc.

Reply
Adrian 16 decembrie 2012 at 14:58

se poate scrie si cu majuscule sau cu litere mici important este ca
este vorba de GENOCID si nu se iarta si nu se uita!
Dela o cunostinta din Ploesti a familiei Romascanu.
(care a supravietuit HOLOCAUSTUL!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult