„Cinci ani și-o clipă” de Virginie Grimaldi
Editura Univers, București, 2024
Traducere: Carmen Otilia Spânu
În ultimele zile circulă un infografic care dezvăluie că România este codașă la consumul de carte. Mi-e frică să mă gândesc pe unde e Republica Moldova, dar acest lucru mi-a deschis pofta pentru o discuție aplicată despre nevoie de a citi și despre cum încercăm să despersăm atenția de la cărți de consum curent în favoarea marilor cărți. Atenție! Această discuție nu poartă un iz elitist, ci dimpotrivă este despre deschiderea spre acceptare și diversitate.
Virginie Grimaldi este o scriitoare care vine să confirme succesul cărților sale printr-o abordare specială: emoția în scriere. Da, cărțile sale se bucură de tiraje imense, iar succesul se datorează doar unui singur element, și anume faptului că își conectează cititorii la emoțiile personajelor sale.
În noul său roman „Cinci ani și-o clipă”, tradus de Carmen Otilia Spânu pentru Editura Univers, scriitoarea ne aduce istoria a două surori, Emma și Agathe Delorme, decise să își reconecteze relația după cinci ani de absență. Acestea își dau întâlnire în casa bunicii lor, Mima, o femeie care le-a ocrotit și le-a purtat de grijă de mici, atunci când traversau cu greu divorțul părinților și dispariția subită a tatălui lor.
Romanul scris cu o efuziune naturală, fără pic de forțare, elucidează toată adâncime relației dintre cele două, de la momentul când Emma, cea mai mare, află despre apariția Agathei și până în clipa când cele două trec prin dificultăți emoționale și abuzuri repetitive. De fapt, narațiunea din această carte semnată de Virginie Grimaldi este o sumă de finaluri deschise, fraze care par a fi lăsate în aer, or astfel imaginația cititorilor face un exercițiu de imaginație mult mai amplu.
Relația dintre cele două surori este demonstrată printr-un periplu temporal, de la trecut la prezent, cititorii fiind martorii unor file din jurnalele celor două. Descoperim treptat că ambele au fost victimele unei mame cu probleme de alcool și de violență, că ambele au dezvoltat tulburări și anxietăți majore care le tulbură viața, că ambele se tem de iubire și de a se dedica unei relații. De fapt, umanitatea lor se numără exact în asta, în apartenență la realitate. Noi le vedem ca pe ființe absolut împământenite, bune să ne fie vecine de scară, prietene sau femei simple cu care ne întâlnim în rând, la o casă de marcat.
Revenind la prima parte a acestui text, reiterez: nu toată literatura este despre artificii lingvistice, despre idei mari (sau mărețe), despre personaje bune de pus la loc de cinste. Câteodată, literatura este despre personaje ordinare, despre liniștea din pagini spartă de câte un șoc emoțional, dar mai ales poate fi despre oameni cu bune și rele.
Virginie Grimaldi este o scriitoare franceză născută în 1977 la Bordeaux, unde locuiește și în prezent. Cunoscută pentru stilul său sensibil și plin de umor, ea abordează în cărțile sale teme precum relațiile umane, amintirile și redescoperirea de sine. Romanele sale au devenit bestsellere și au fost traduse în peste 20 de limbi, câștigându-i popularitate în Europa și în alte părți ale lumii.
Grimaldi a debutat literar în 2015 cu romanul „Le premier jour du reste de ma vie” și a continuat cu alte titluri de succes, precum „Quand nos souvenirs viendront danser” și „Il est grand temps de rallumer les étoiles”. A fost recunoscută ca una dintre cele mai citite scriitoare franceze între 2019 și 2021, primind și premiul „Cartea preferată a francezilor” în 2022. Prin scrierile sale, ea combină lirismul și realismul cotidian, captând momentele fragile și emoționante ale vieții de zi cu zi.
