Carti Carti de fictiune

Feminism și mitologie. „Circe”, de Madeline Miller

Circe”, de Madeline Miller
Editura Paladin, București, 2020
Traducere din limba engleză de Ioana Filat

De fiecare dată când dau de o carte cu adevărat bună, îmi vine nespus de greu să scriu despre ea, or mi se pare că pe umeri mi se așază o responsabilitate enormă: de a nu dezamăgi viitorii cititori. Nu știu dacă acest lucru ține de subiectivism sau de maniera mea de a găsi ceva bun în fiecare carte, dar de la un timp încoace încerc din răsputeri să recomand celor dragi cărți pline de emoție. Iar astăzi o să vă spun istoria unui autor și a unei cărți, care m-a atins prin sensibilitate și franchețe.

Pe Madeline Miller am cunoscută câțiva ani în urmă, prin intermediul romanului său „Cântul lui Ahile”, un volum detaliat, pregnant, cu o istorie care reflectă cât de importantă este iubirea pentru a supraviețui. Trebuie să menționez că publicul s-a ambalat pe marginea acestui roman și s-a împărțit în două tabere: cei care au îndrăgit istoria și cei care au condamnat vehement adaptarea concepută de autor. Totuși, toți au ajuns la numitorul comun: Miller are un talent aparte, desprins de canoane.

Și iată că autoarea ne aduce un nou roman, cu titlul „Circe”, tradus la Editura Paladin, în 2020, de Ioana I. Filat. Circe este nimeni alta decât odrasla unui titan și a unei nimfe, un amestec de divinitate antică și de farmec deosebit. Fiind însă o fiică nedorită a lui Helios, titanul soarelui, acesta își începe viața, umbrită de restul fraților mai talentați, mai buni, mai consecvenți. Până la o vârstă anumită, Circe este de o incertitudine crasă, căutându-și cumva un drum în existență.

La început, personajul Circe mi se părea de o fire totalmente anostă, lipsită de personalitate, dar iată unde se ascunde talentul lui Miller, de care vă spuneam mai sus. Aceasta își transformă personajele, dar nu pe principiul rățuștei urâte, ci printr-o călire, o zămislire de foc. Circe dă piept cu renegarea, cu ura, cu violența și ajunge să își regăsească demnitatea într-o activitate care o înconjoară de misticism: vrăjitoria.

Exilată într-un colț de lume, Circe continuă să se recompună, fiind cumva marginalizată de rudele sale divine și căutând, cu disperare, să înțeleagă natura precoce și instabilă a oamenilor. Figura sa suportă o metamorfoză anevoioasă, dar de impact până la finalul cărții.

Madeline Miller

Dacă sunteți pasionați de mitologie și de psihologia comportamentală, atunci acest roman vi se va potrivi de minune, or Miller trece de simpla narațiune a faptelor eroice, dezgropând umanul din divinitate. Sună paradoxal, dar zeitățile din romanele lui Miller, inclusiv din „Circe”, sunt pline de vicii, de desfrâu și de o răutate pură. Observăm cu autoarea parafrazează metehnele prezentului, arătând scene de bullying, de sexism și de hărțuire sexuală. Probabil, intenția autoarei a fost să arate că aceste păcate sunt fără de vârstă și nu țin cont de epocă.

Narațiunea lui Miller este ușor de parcurs, este pestriță și fiecare construcție stilistică se încadrează organic, iar curajul său de a transpune diferite forme de iubire și atașament este demn de apreciere. Volumul „Circe” este înainte de toate un exercițiu de feminism și emancipare, pe care, sunt sigură, îl vor gusta cu plăcere cititorii pasionați. Vă invit, deci, la o călătorie alături de Circe, Dedal, Hermes și alte ființe mitologice, antrenate într-o luptă atipică dintre bine și rău.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Librăria carte de nisip Facebook, The Times, Editura-paladin.ro)

Articole similare

Suspans și amor într-un roman memorabil: „Verișoara mea Rachel”, de Daphne du Maurier

Tudor-Costin Sicomas

Momo, de Michael Ende

Iulia Dromereschi

Oscar si Lucinda, de Peter Carey

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult