Carti Carti de fictiune

Diavolul se ascunde în detalii. Sau în aso ebi: ”Sora mea, ucigașa în serie”, de Oyinkan Braithwaite

Sora mea, ucigașa în serie”, de Oyinkan Braithwaite
Grupul editorial ART, Colecția musai, București, 2020
Traducere de Iulia Gorzo

S-a făcut multă vâlvă pe tema My Sister, The Serial Killer în spațiul dedicat celor care îndrăgesc lectura pe Instagram – un spațiu, de altfel, generos, pe care m-aș bucura să îl explorez și să îl explic, într-o măsură cât de mică, la prima ocazie. Pentru mine, să poți comunica direct cu autorii și autoarele pe care le îndrăgești și le respecți, să ai parte de crâmpeie din viața lor, de fotografii cu spațiul lor de lucru sau de opinii despre te miri ce, este un soi de foodporn, dar cu numele de pe coperți. Nu cu cărți. Cărțile sunt deja la rang de cinste pe conturile de bookstagram, și există multe persoane care le ridică la rang de artă fotografică și te fac să dai clic pe „Salvează” aproape compulsiv.

Așa cum spuneam, cartea originală a făcut vâlvă în spațiul online și m-a convins să o marchez pe lista De citit. Când am văzut că a fost tradusă de Iulia Gorzo, pentru care am o admirație nesfârșită, într-o formulă despre care știu că este atent îngrijită (colecția musai a Grupului Editorial Art), mi-am zis că o pot citi, liniștită, în limba română. M-am bucurat și nu prea de alegerea mea.

Departe de mine de gândul să contest valoarea traducerii; dimpotrivă, nu am nimic de reproșat. Cartea, în schimb, a făcut ce se întâmplă adesea cu lucrurile supraevaluate: mi-a creat așteptări și nu prea le-a mulțumit. Dar să explic nițel premisa. Cartea este o așchie din povestea a două surori nigeriene: Korede (sora cea mare, așezată, cerebrală, cu un job domol și sigur, înfățișare comună și curaj puțin de a-și mărturisi emoțiile) și Ayoola (sora cea mică, cu aspect fizic frapant, dar superficială, cu un dezechilibru psihic evident și tendința de a-și… ucide iubiții). Ce se întâmplă, practic, în carte, este că Ayoola își ucide compulsiv bărbații cu care ajunge să aibă o legătură, iar sora ei o ajută să curețe urmele și să își ascundă faptele.

Dacă intriga în sine este cel puțin interesantă, nu vă așteptați să aveți parte de investigații, și nici măcar de introspecții psihologice foarte profunde. De fapt, acțiunea este cât se poate de simplă – și tocmai de aceea cartea se citește nespus de ușor. Cu asta, am bifat partea despre dezamăgire. Cel mai probabil, mă așteptam la un roman cu mai multe fațete, poate orientat spre crime, spre noir, spre genurile pe care sunt obișnuită să le asociez cu un asemenea titlu. Nici pe departe.

Și totuși, dezamăgirea mea nu m-a făcut să arunc cartea cât colo și să regret orele petrecute în compania ei. Dimpotrivă. Sper ca autoarea nigeriană să nu se oprească aici. Să continue să construiască, în special personaje, și să-și păstreze numele în galeria celor curtate de marile edituri. Caracterizările ei sunt grozave și au o calitate aparte, care te face să vrei să vezi și să simți oamenii pe care le descriu. Relațiile interumane sunt fluide, însă justificate, dacă analizezi cu grijă fondul: un personaj complet absent (pentru că a murit înainte de acțiunea cărții), însă crucial, este tatăl celor două fete, a cărui personalitate explică mult din deviațiile uneia și din reținerile celeilalte. Cele două surori sunt, fiecare în felul ei, o reacție vie la abuz.

După plecarea lui Ola, tata și-a dat jos bastonul koboko de pe televizor. Bastonul stătea la 25 de centimetri deasupra televizorului, pe o policioară pe care i-o făcuse pe comandă un tâmplar. Era locul lui obișnuit, de zi cu zi. Îmi atrăgea mereu privirea. Dar pentru neștiutori, probabil că părea un obiect de artă – o reverență făcută istoriei și culturii. Nu era un băț improvizat, găsit pe drum și care se dovedise a fi solid. Era gros, neted, cu niște încrustații complicate și capabil să facă prăpăd.”

Mai mult, dincolo de personaje bine construite și de cauzalitate, Braithwaite aduce în prim-plan și crâmpeie de tradiție: în casa celor două surori, pe care o împart cu mama lor și cu menajera, și unde este adesea prezentă măcar o mătușă, o casă exclusiv feminină, așadar, în care bărbații vin doar în vizită și doar să o curteze pe Ayoola, se gătește efo (tocană de spanac din bucătăria poporului yoruba, ne explică internetul, frunze de legume și palmier, ceapă roșie, ardei tatashe și alte ingrediente) și se poartă aso ebi la evenimente („la astfel de evenimente se poartă tradițional ținute ankara de același fel”). Despre acestea din urmă am aflat că ar fi ținute menite să exprime solidaritatea și spiritul comunității, cu ocazii festive fericite (nunți, de exemplu) sau nu.

Cel mai ofertant mi s-a părut că autoarea, după ce a locuit și a studiat în Anglia, s-a întors în Lagos. Se folosește din plin de tot ce definește fosta capitală nigeriană (până în 1991) și o face interesantă pentru cineva care nu locuiește acolo și nici nu a vizitat-o: aglomerația din trafic, corupția din sistem, tradițiile amestecate cu tendințele societății moderne. Orașul pare, la fel ca multe altele din țări care se dezvoltă în salturi, făcut din contraste, și o simplă căutare pe Google vă poate revela fotografii extrem de diferite. Acum 11 ani, The Guardian publica un material despre el – însă voi „săpa” după documentare mai recente și mai relevante.

De la Oyinkan Braithwaite am așteptări mari, mai mari decât am avut de la cartea ei (deși, așa cum v-ați putut da seama, așteptările mele au fost dezamăgite doar pentru că acțiunea n-a fost cum o crezusem; pe de altă parte, cartea mi-a croit multe alte punți de gândire). Se pare că a lucrat în domeniul editorial și că a câștigat premii pentru slam poetry și short story, ceea ce, pentru mine, este promițător. După ce am citit în The Guardian că are un frate și două surori mai mici, dintre care una apropiată ca vârstă, mi s-a părut evident că o parte din cartea de față (despre care autoarea afirmă că a scris-o într-o lună, în care „o luase nițel razna”) este inspirată și din realitate. Mai mult, critica a privit-o drept o ripostă la literatura crime, care explorează, în mare parte, crime comise de bărbați împotriva femeilor, un aspect la care mă voi mai gândi și asupra căruia voi reveni.

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Sursă fotografii: Editura-Art.ro, New Yorker, Urbanfarmie.com)

Articole similare

Accidentul, de Ismail Kadare

Jovi Ene

Din nou, despre ”analfamentari”: ”În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, de Radu Paraschivescu

Jovi Ene

„Eu întotdeauna ți-am vrut binele”: Oameni mari, de Maria Orban

Hristina Frangos

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult