„Când macii leagănă povești”, de Corina Ozon
Editura pentru Artă și Literatură, București, 2025
Cartea Corinei Ozon, „Când macii leagănă povești”, se remarcă printr-un demers ficțional în care interesul pentru narațiunea istorică, conturată prin împletirea registrelor ce urmăresc viața țesută în universul bucolic și atrocitățile celor două războaie mondiale, are ca punct de pornire un simbol al memoriei familiale ce devine laitmotivul romanului. Leagănului în care generațiile de copii au crescut, rând pe rând, autoarea îi acordă aura magică prin excelență ce va însoți evoluțiile familiilor, va ghida în tăcere destine și va demonstra că nimic nu se poate opune în fața istoriei înțelese sub semnul predestinării și al legămintelor secrete ce străbat generații.
Scriitoarea Corina Ozon este apreciată în lumea literară pentru seria „Amanții”, apărută în șase volume, proză scurtă „Până mă voi vindeca de tine” și „Povestiri scrise în palmă”, romanele „Tentații”, „Codul lui Zoran”, „Dincolo de furtună – viața pictorului Dimitrie Berea”, „Cineva în orașul ăsta te iubește”, dar și prin volumul pentru copii „Motanul Tomiță și nouă povești din magazinul pentru animale”. De asemenea, este realizatoarea emisiunii culturale „Cuvinte nespuse” difuzată pe postul Info România Tv și a seriei de podcasturi „Rețeaua de povești”.
Romanul „Când macii leagănă povești” este apreciat de critica literară drept cel mai bun roman al Corinei Ozon, fiind inspirat din poveștile străbunicilor și bunicilor săi. Ritmul alert care urmărește firul epic menține tensiunea și suspansul istoriei transpusă pe mai multe generații, romanul fiind o saga de familie ce te poartă prin toate sentimentele și emoțiile care înduioșează sau spintecă cu durerea sufletul omenesc. Acțiunea începe în perioada de maximă prosperitate, cea a industrializării, mai exact la sfârșitul secolului al XIX-lea, când afacerea cu grâne de la Rânghilești devine cunoscută în Europa, și parcurge etapele tragice ce se vor succeda cronologic, sub înștiințarea neîntârziată a leagănului care, cu un sinistru balans în gol, anunță războaiele mondiale, bolile ce au furat nenumărate vieți omenești, dar și comunismul care apare, în final, drept o plagă fără speranțe de vindecare, în umbra căreia „nu mai exista niciun martor al vieții acelui secol atât de încercat.”
M-a impresionat în mod aparte povestea leagănului cu maci și simbolistica asociată lor, iar romanul m-a îndemnat să aflu ce se află dincolo de aceste misterioase flori roșii pictate pe leagănul străvechi ce a crescut între pereții săi de lemn, asemeni unei crisalide, corpurile micuțe și firave ale copiilor ce aveau să ajungă, peste ani, adulți. Se pare că macii reprezintă puterea somnului și a uitării care i-ar cuprinde pe oameni după moarte și înainte de înviere, fiind de asemenea un simbol al pământului și al transmutațiilor care se petrec în sfera telurică. Maniera în care Corina Ozon descrie aceste teme și aduce la viață un sens uitat, sondând adânc în memoria colectivă, dovedește o profundă cunoaștere din interior și înțelegere a spațiului rural impregnat cu puternice valori tradiționale care rezistă timpului și dăinuie în amintirile urmașilor. Aceste scene regăsite în roman, alături de cele destinate relațiilor dintre mame și copii lor, ilustrează conduita feminină a autoarei și atenția ce se degajă din detaliile menite să încadreze cea mai sinceră legătură de iubire.
Narațiunea romanului este împărțită în 23 de capitole dedicate aproape în totalitate eroilor ce construiesc lumea și îi conferă nota de realism. Sub umbrela neutralității, dimensiunea psihologică redă amănunțit tensiunile interioare ale personajelor, resorturile prin care acestea aleg să se confrunte cu provocările zilnice ce alternează de la simple dispute cu cele care reinventează istoria și îi obligă să își regândească întregul mod de existență. Lumea creată de Corina Ozon este una multiculturală, spațiul în care se desfășoară întreaga narațiune fiind confluența multor etnii. Perioada de maximă înflorire ce se regăsește la începutul romanului aduce cu sine și o comunitate solidă, nevoia oamenilor de a se integra și de a colabora, un trai la comun care este specific vieții la sate și care avea să fie, imortalizat într-un peisaj de o rară frumusețe, motivul de melancolie pentru cei din familiile înstărite care se reîntorceau, cu nostalgie, în țară.
Portretele personajelor reliefează, pe de o parte, individualități care respectă valorile nescrise ale lumii rurale, nu caută să își depășească condiția și universul lor este marcat de credințe, superstiții, reguli pe care le aplică cu strictețe. Pe de altă parte, este bine conturat și spațiul intim al familiilor înstărite care se delimitează de mediul rural prin condițiile de trai și expunerea la un alt segment de activitate. Aceste aspecte vin în contrast cu evoluția de-a lungul epocilor, cu schimbările profunde aduse de războaie și se pot intui primele modificări semnificative în acest sens ce au marcat definitiv veșnicia satului, afectată iremediabil de degradarea tradițiilor și de uitare.
Prin readucerea în actualitate a acestei lumi, Corina Ozon oferă șansa poveștilor de viață să se rescrie, asimilând durerile trecutului și vindecându-le de superstițiile și temerile care au urmărit generațiile de mame marcate de o vină nestinsă ce mocnea la fiecare balans fatidic în gol al leagănului. Povestea de iubire dintre Anastasia și Mihai este și cea care oferă un deznodământ acestui obicei familial de a da urmașilor leagănul străvechi. Cel de-al Doilea Război Mondial, apoi comunismul, au anulat liniștea ce se așternuse, trecătoare, după Primul Război Mondial și, odată cu ea, rădăcinile vieții tradiționale. Viața pe front, iubiri distruse în urma atacurilor și luptelor terifiante, lipsa veștilor din partea celor înrolați către membrii familiei care îi așteptau, distruși, acasă, sunt motive evidente ce au contribuit la înstrăinare și destrămarea unei comunități. Indigența a devenit noua față a lumii și iubirile s-au născut și au dispărut, precum o creștere și descreștere regulată, rămânând în urma lor doar câteva obiecte – punți către un trecut îndepărtat.
Scrisă într-o manieră originală, „Când macii leagănă povești” este o apariție convingătoare și o ficțiune expresivă despre recuperarea unui trecut, mai exact a tuturor poveștilor de viață care aveau nevoie să fie spuse pentru a deveni eterne și pentru a vindeca traumele ce au marcat destinele personajelor. Sincretismul acelei lumi este descris sub lupa observației lucide a umanului, a vibrației empatice, este ansamblul sentimentelor ambigue care pot să își facă loc într-o singură ființă, înălțată prin dragoste și puritate și supusă, într-un moment de neatenție, oprobiului public, al frământărilor nesfârșite între loialitate, devotament și infidelitate. Corina Ozon a reușit să redea, cu multă măiestrie, întreaga dimensiune sufletească care se zbate în permanență să se adapteze prezentului, să accepte resemnările în fața devastatoarei istorii care a măcinat și a spulberat visele unor generații. Cu treceri subtile de la istoria unor familii la descoperirile și evenimentele ce se petreceau, concomitent, la nivel internațional, autoarea conferă discursului narativ acea notă de universalitate, plasează întâmplările unui microcosmos în sfera macrocosmosului și, în final, lasă impresia cititorului că acestea două pot fi interșanjabile, căci fiecare poveste devine unică prin oamenii care au participat la crearea ei.
