Carti Literatura romaneasca Recomandat

Darul lui Serafim, de Simona Antonescu

Darul lui Serafim-CR-800px”Darul lui Serafim”, de Simona Antonescu

Editura Cartea Românească, București, 2016

Nu citisem ”Fotograful Curții Regale”, așa că această carte m-a luat cumva pe nepregătite, iar decizia de a o citi a venit după simpatica prezentare de pe coperta a patra. Sunt mereu pasionat de parfumul lumii interbelice, iar biografia unui personaj a epocii, Nicolae Malaxa, chiar romanțată cum este aici, nu poate decât să te îmbie la lectură. Această biografie, completată cu încă două povești aparent reale, din aceeași epocă, este unită în jurul unui cerșetor, Serafim, de unde pleacă fiecare viață și unde se întoarce, fără posibilitatea de a i se împotrivi.

Povestea familiei Malaxa este extrem de îmbietoare pentru cei care doresc să cunoască personalități (chiar controversate) care au influențat istoria României: descendent a unei vechi familii de aromâni, povestea lui Niky Malaxa începe undeva prin munții Pindului, în apropiere de Ianina (Ioanina de astăzi, una dintre localitățile frumoase pe lângă trecem de fiecare dată când ne ducem spre Insulele Ionice, aflată chiar lângă Egnatia Odos, autostrada construită pe urmele istoricei Via Egnatia). De aici, familia străbunului său pleacă spre Țările Române, în Moldova, unde se naște mai târziu viitorul afacerist de succes. Apoi, pe larg, este descrisă toată viața acestuia, până la momentul prezent al desfășurării acțiunii, cel în care, într-o seară întunecată, Nicolae Malaxa, condus de șoferul Nicușor, trece pe la bătrânul cerșetor Serafim, pentru a-i da câțiva bănuți (care se transformă într-o bancnotă), spre păstrare a norocului:

”Nicușor ajunsese să-l cunoască pe Nick Malaxa ca nimeni altcineva, măcar că Bucureștiul întreg se lăuda, în anii din urmă, că-l cunoaște. Îl știa superstițios. Nu plecase niciodată la vreun drum important fără să treacă mai întâi pe la Serafim, bătrânul cerșetor din colțul Bisericii Amzei, ca să-i lase câțiva bănuți.” (pag. 11-12)

Din câte știam și din câte am citit de pe Wikipedia, povestea lui Malaxa, construită de către Simona Antonescu, este foarte apropiată de realitate, inclusiv întâlnirile repetate cu Carol al II-lea și Elena Lupescu, inclusiv mituirea acestuia cu 100 de milioane de lei, așa cum a istorisit-o Constantin Argetoianu în Jurnalul său. Chiar știind aceste lucruri, mi s-a părut cea mai seducătoare parte a romanului, cu descrierea amănunțită a drumului unei familii simple spre treptele bogăției, plecând de la cele ale sărăciei, cu exilul autoimpus spre Moldova al strămoșilor, stabilirea în apropiere de Iași, plecarea la facultate în Germania, contractele dubioase cu statul, mulțumirea muncitorilor săi, dar și intrarea în afaceri dubioase cu statul și cu puterea politică (mai târziu, după perioada din carte, Malaxa a fost partener atât cu legionarii, cât și cu comuniștii). Oricum, o personalitate complexă, un om care a plecat dintr-o familie modestă pentru a ajunge unul dintre cei mai bogați oameni ai României, ambițios, conștient că, dacă îți dorești ceva cu adevărat și ai mijloacele necesare, nimic nu este imposibil:

”Granițele înseamnă capăt de drum. Drumurile închise nu erau pe placul lui, și nu le lua în seamă marginile. Precum apa care nu se oprește în fața niciunui munte, ci îl ocolește și îl cercetează pe toate părțile, până când ajunge dincolo, Malaxa cerceta problema venind către ea din toate părțile, până când nimerea punctul slab. Nu găsea că este un drum anevoios. Încercările îi făceau plăcere și nereușitele îl îndârjeau și-l amuzau puțin. ”Nu pe aici”, se ivea în mintea lui un gând. ”Dar pe aici?”, ieșea la lumină imediat altul, gata pregătit de noi încercări.” (pag. 65)

Simona Antonescu
Simona Antonescu

A doua poveste este, de asemenea, foarte interesantă și are ca subiect aventura (deloc romantică) a unei fete cuminți, Aglaie, însoțită de prietena sa zburdalnică, Magda, spre titlul de Miss România 1932. Și aici avem personaje cunoscute ale epocii, fie că este vorba despre generalul Vlădoianu, tatăl Aglăiței, sau de concursurile de ski organizate la Sinaia, la care participa chiar și principesa Ileana. O perioadă boemă a ultimelor rămășite ale aristocrației românești, în care plimbările la munte, la Șosea, la Hipodrom sau cumpărăturile, pierderea timpului sunt la ordinea zilei (tot nu înțeleg cine muncea în familiile astea!). Mi-a atras atenția, de asemenea, și o frumoasă prezentare a primei zăpezi de pe Valea Prahovei, pe vremuri anunțată în ziarul Universul, în care a fost menționată și Câmpina.

A treia parte a romanului este cea mai dramatică, personajele sunt mai întunecată și mai bântuite de spectrul unei sorți potrivnice: o soție aflată în pragul unei crize de depresie (care se tot repetă în timp) din renumita familie bună Moruzi Slătineanu; niște copii zburdalnici, dar bolnăvicioși; un spital al epocii, cu o operație rapidă și nereușită de apendicită; o călătorie cu mașina, pe Calea Victoriei, aglomerată, cu cai căzuți în fața mașinilor, cu oameni trecând pe mijlocul drumului. Singura speranță, și aici, pare a fi tot Serafim, în același timp înger/demon și prooroc; el cunoaște și pare a împleti destine, soarta este mărturisită, în cuvinte simple și misterioase, încă de la început, trebuie un pic de atenție atât din partea noastră, cât și a personajelor, ca să o deslușim pe deplin.

Această lume a proorocilor, ilustrată aici de cerșetorul Serafim, pare a fi foarte simplă în esență, deși tainele lor sunt complexe și întunecate: dacă ajungi la el, ești binevoitor și îi dăruiești un ban, ai noroc și scopul imediat îți este îndeplinit, chiar și viața în întregul ei îți va fi binevoitoare. Dacă nu ajungi, la fel, norocul îți dispare și tragedii sau suferințe se vor abate asupra ta. Dar putem privi și din altă perspectivă, desigur: e vorba doar de norocul proorocului sau lucrurile sunt deja decise într-o cu totul altă lume?

”Cuvintele potrivite ale cerșetorului din colțul Bisericii Amzei îi opriseră și în trecut inima în loc. Se întrebase și în trecut cum poate ști acest biet Serafim să strângă întreaga situație – altminteri necunoscută lui – în numai câteva cuvinte atât de grăitoare pentru ea? Cercetase pe vremuri, când încă nu-și luate acest obicei de a veni să lase obolul de câțiva bănuți în palma cerșetorului, toate căile prin care își închipuise că Serafim ar putea afla taine și întâmplări între care să poate face mai apoi legături, pentru proorocirile lui scurte, aruncate la întâmplare.” (pag. 148)

”Darul lui Serafim” este o colecție de povești frumoase, care mi-au adus aminte de ”Zaraza” lui Andrei Ruse, de romanele Ioanei Pârvulescu sau chiar de capodopera (părerea mea!) ”Zilele regeluia lui Filip Florian. De altfel, de astfel de romane avem nevoie pentru a reîntoarce publicul cititor spre literatura română, de povești seducătoare, îmbietoare, care să îndepărteze ușor aerul (uneori frivol) al cărților comerciale traduse. Eu vă îndemn să îi dați o șansă ”Darului lui Serafim” și veți fi, cu siguranță, surprinși plăcut.

Puteți cumpăra cartea: Editura Cartea Românească/Elefant.ro/Libris.ro.

Articole similare

Top 5 filme văzute pe Netflix în mai 2019

Jovi Ene

Epidemii, cutremure și dereglări climatice: ”Scurtă istorie a dezastrelor naturale”, de Lucian Boia

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (28 septembrie – 4 octombrie 2015)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult