Carti Eseuri Recomandat

Cunoaşterea inutilă, de Jean-Francois Revel

Cunoaşterea inutilă, de Jean-Francois Revel
Editura Humanitas, Bucureşti, 2008
Traducere de Dan C. Mihailescu

Probematica rolului mass-media în societatea contemporană este una cât se poate de spinoasă şi incitantă dat fiind importanţa pe care a capătat-o acest actor atât la nivel global cât şi la nivel naţional şi, de ce nu, local. Mass-media, prin nenumăratele ei canale, fie că vorbim de radio-ul FM căruia îi dăm drumul automat când intrăm în maşină, de ziare (atât în formatul tipărit cât şi în cel electronic, aflat în plină expansiune, chiar şi în România) sau, mai ales, televiziunile comerciale sau nu, private sau publice este considerată aproape în mod unanim drept a patra putere în stat. Un adevărat truism, atât de clară pare a fi această clasare a mass-media.

Libertatea de expresie este reglementată chiar şi în mai toate constituţiile democratice, inclusiv în Constituţia României. (Articolul 30 statutează că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.” Interesant este conţinutul aliniatului 6: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia deminitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”)

Rolul dubios şi derapajele mass-media românească am încercat sa le analizăm în articolul „Ce se mai întâmplă cu mass-media din România” (Timpul nr.8/ 2007). Astfel că, şi în plin an electoral, am descoperit un capitol relevant faţă de această problematică sensibilă în volumul „Cunoaşterea inutilă” scris de filosoful francez Jean-François Revel acum exact două decenii şi reeditat recent de către Editura Humanitas. Cert este că mass-media nu este deloc atât de inocentă precum eram tentaţi să o considerăm după 1989 când vântul libertăţii bătea puternic din pupă fiind domolit doar de vajnicul prim-timonier, Ion Iliescu. Mass-media românească s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani părând a acoperi întreaga ţară, pâna în ultimul cătun îndepartat şi de aceea eşecurile ei ne privesc pe toţi în egală măsură chiar dacă, în mod evident, nu doar mass-media din România are probleme ci chiar şi cea din state mult mai bine dezvoltate care au cunoscut o tradiţie democratică mult mai profundă.

Care este însă critica pe care o aduce un analist de prim ordin al evolutiei umanităţii din secolul trecut? Încă de la început Jean-François Revel ne spulberă iluziile (în cazul în care ne-ar mai fi rămas). „Majoritatea celor care fac ziare sau alte mijloace de comunicare le fac pentru a-şi impune un punct de vedere, şi nu pentru a căuta adevărul. E simplu: e mult mai folositor să dai impresia că doreşti adevărul atunci când vrei să-ţi impui propria-ţi opinie. Aşa cum, din milioane de cărţi, numai o parte infimă sunt dedicate literaturii ca artă propriu-zisă ori comunicării de cunoştinţe, la fel, numai un foarte mic procent de ziare sunt fondate şi conduse având ca scop principal pura transmitere de informaţii.” Ziaristul nu are cum să fie, în mod evident, perfect obiectiv, neimplicat, sau neutru „Când ziaristul invocă dreptul de a informa şi de a fi informat, el se referă la propriul său drept de a prezenta faptele aşa cum crede de cuviinţă, dar aproape niciodată el nu are în vedere dreptul publicului de a fi informat exact şi sincer. Atunci când mediile de informare greşesc, nu o dată grosolan şi primejdios, făcând erori cu consecinţe nefaste, acestea nu pot fi denunţate, fiindcă, pentru ca denunţarea să aibă efectul necesar, ea nu se poate petrece decât tot în presă, ceea ce-i foarte rar cu putinţă, mai ales în Franţa.” Ziariştii care deviază de la din principala lor misiune , aceea de a informa factual asupra diverselor evenimente transmiţând mai degrabă opiniile lor politice o fac însă împotriva democraţiei liberale care le permite să existe căci „democraţia nu poate exista în absenţa unui minim efort de informare exactă a publicului.” „Meseria de a informa (care-şi are propriile constrângeri) se află la originea civilizaţiei liberale însăşi.” Falsificând acest rol se aduce atingere însăşi democraţiei în mod direct căci dezinformarea nu ajută consolidarea valorilor democratice ci dimpotrivă la distrugerea ei.

Jean-Francois Revel

Ceea ce o mare parte a mass-media româneşti încă pare a nu înţelege este precis enunţat de către Revel cu douăzeci de ani în urma, fiind până la urmă un enunţ (şi) de bun simt. “Chiar şi în mica parte de presă liberă a lumii, majoritatea profesioniştilor nu scriu pur şi simplu pentru a-şi informa corect cititorii, ci pentru a demonstra ceva. Ceea ce distinge presa serioasă de cea neserioasă este proporţia în care este prezentă exactitatea informaţiei. Ziarele bune dau prioritate exactităţii, încercând să facă orientare la modul invizibil sau cât mai rafinat; în orice caz, ele ştiu să facă loc inclusiv acelor informaţii care le infirmă orientarea. Ele ştiu că acesta e preţul cerut de autoritatea pe care vor să şi-o păstreze ca ziare ce se respectă. Ziarele proaste selecţionează informaţia, o trunchiază, o modifică la rigoare, căutând în realitate exclusiv suporturi pentru tezele ideologice.” De aceea zdrobitoarea majoritate a ziarelor românesti sunt proaste sau foarte proaste. Greşeala ziariştilor este că vor să ne bage pe gât opiniile lor şi mai puţin faptele sau dosarul care stă la baza opiniilor care pot fi destul de neutre. „Toată controversa inerentă presei moderne provine din faptul că dreptul (cel dintâi recunoscut) al exprimării tuturor opiniilor- inclusiv al celor mai extravagante, duşmănoase, înşelătoare, false etc.- a câştigat supremaţia asupra dreptului de a informa. Dacă astazi, cu probe imbatabile, ataci un ziarist care a falsificat o informaţie sau habar nu are despre ce vorbeşte, imediat eşti calificat drept vânător de vrajitoare, drept violator al dreptului la opinie şi drept ostil pluralismului opiniilor.”

În apărarea lor ziariştii invocă tot felul de justificări ce pot fi sau nu valabile, în egală măsură, în funcţie de calitatea „editorială” şi interesele redacţionale. „Încă una din prejudecăţile noastre este cea care confundă independenţa cu obiectivitatea. Dar libertatea nu garantează infailibilitatea. Independenţa nu asigură imparţialitatea. Ea îi este apropiată, dar nu i se poate substitui. Poţi foarte bine să fii independent şi să fii necinstit.” Profetice rânduri scrise în 1988 cu aplicare directă în 2008, în ciuda faptului că foarte puţine ziare, posturi de televiziune sau de radio mai sunt independente în România. „ Prea puţin înclinaţi la autoanaliză, oamenii din presă au învăţat foarte puţin, dacă nu deloc, din greşelile predecesorilor. Ei le comit cu vrednicie la rândul lor.” Jean-François Revel ne-a confirmat o altă impresie pe care am dobândit-o de-a lungul timpului, observând dezinteresat evoluţia (sau mai degrabă involuţia mass-media din România): reprezentanţii ei au întotdeauna dreptate. Deţin întotdeauna ultimul cuvânt chiar şi atunci când este permisă publicarea dreptului la replică a celui incriminat Ziaristul, de cele mai multe ori adaugă un comentariu final în care, de obicei, argumentele invocate de cel acuzat sunt respinse cu ironie. „Presa e gata în fiecare moment să dezvăluie greşelile responsabililor politici, dar tresar violent la cea mai mică atingere a ei, refuzând, în general, să-şi recunoască propriile erori. Punctul de vedere al breslei e că nimeni nu are voie să-i judece greşelile. Nimeni în afara ei nu ştie ce-i meseria asta: ceea ce reprezintă un privilegiu unic în lume.” Oare de câte ori nu am avut impresia, deschizând televizorul populat cu tot felul de personaje care se autoîncadrează în tagma ziariştilor că “În loc să-şi informeze semenii, ziariştii vor adesea să-i domine.”

Coperta editiei franceze

Există o soluţie de îndreptare a acestei continue degenerări? „ Ar fi timpul ca toţi ziariştii să se decidă să-şi facă meseria, respectând înainte de toate legea fundamentală: aceea de a furniza informaţii exacte şi complete şi abia apoi analize, opinii, recomandări, incriminări, pentru că ele nu se pot întemia decât pe deplina corectitudine a celor dintâi. Prin însăşi natura ei, civilizaţia nu poate supravieţui decât prin cunoaştere. De aici deriva ca în acest anume tip de civilizaţie falsificarea informaţiei conduce la falsificarea percepţiei, la uitarea experienţei sau la disimularea ca principal talent politic, ceea ce înseamnă distrugere pur si simplu. Să nu ne otrăvim singuri fântanile.”

În excelentul film regizat de Robert Redford Lions for Lambs, Meryl Streep interpretează cu suficentă charisma rolul ziaristei cu multă experientă profesională (40 de ani) căreia îi este oferită de către un tânăr şi ambiţios senator american (Tom Cruise) şansa unei breaking news: o nouă strategie pe care trupele americane ar derula-o în Afganistan pentru a câştiga războiul împotriva terorii(ştilor). Suntem mai mult decât siguri că nouă spectatori din zece ar simpatiza cu cinsitita ziaristă (care la un moment dat, în timpul lungii conversaţii avute cu „senatorul” Tom Cruise mărturiseşte că a lucrat în studenţie la unul din ziarele liberale ale colegiului sau – după cum bine precizează Revel concepţia de liberalism american este mult diferită faţă de sensul european al termenului, în America liberalismul fiind asimilat stângii dure, a cărei singură menire era şi este aceea de a combate dicatura de la Washington si de a spăla de păcate democraţiile populare din restul lumii ) şi l-ar dezaproba pe senatorul republican. Ceea ce o deranjează pe ziarista americană este faptul că senatorul a avut obraznicia de a imagina o strategie iar aceasta se transpune în practică de militari ai forţelor speciale. Mesajul subliminal este ceva de genul de ce nu se duce însuşi senatorul pe vârful acela muntos, de ce trimite la moarte doi soldaţi ultra-curajoşi ?! Evident, conştinţa înaintată a ziaristei nu-i permite să se lase folosită de către abilul senator, unul din lupii tineri ai republicanilor.

Lions for Lambs

La o analiză atentă şi inteligentă însă, discursul lui Tom Cruise este plin de adevăruri de bun simt. Un război atât de straniu precum cel împotriva teroristilor din Irak şi Afganistan nu poate fi câştigat folosind îndoieilile metafizice, comentariile cinice sau pacifisme de doi lei. Iar pentru ca libertatea mass-media din lumea liberă să poată fi exercitată, pentru ca astfel de ziarişti să aibă şansa de a se îndoi, critica şi chiar nega este nevoie de nişte oameni care să-şi asume luarea unor decizii nepopulare (politicienii- factorii de decizie democratic alesi), grele care în mod sigur duc alţi oameni (militarii americani) la o moarte mai mult sau mai puţin glorioasă (rămâne de văzut). Romanii aveau un proverb pe care l-au aplicat o mare parte din istoria lor (iar atunci când nu au mai făcut-o lumea lor s-a prăbuşit): Si vis pacem para bellum. Daca vrei să ai pace pregăteşte-te de război. Ideea forţă a filmului se vrea însă a fi alta: parafrazând ceea ce spunea un general german despre asalturile sinucigaşe ale soldaţilor englezi asupra liniilor fortificate germane din Primul Razboi Mondial ( Niciodată nu am văzut aşa lei conduşi de aşa miei) producătorii încearcă să insinueze că soldaţii americani sunt lei iar comanamentul format din miei. Ne întrebăm retoric şi pueril, ce s-ar fi întâmplat dacă americanii ar fi avut un comanament alcătuit din lei precum a avut Hitler (generali de primă mână)?!

Istoria omului

Recent şi din întâmplare ne-a picat sub mână Enciclopedia Disney, subititulată Descopera lumea distrându-te, volumul 1, dedicat istoriei omului, Editura DeAgostini. Este genul acela de carte cu coperţi bine cartonate menit a atrage şi instrui copiii fragezi. Volumul conceput peste Ocean de către nişte editori liberali (adică de stânga) americani cuprinde şi un capitol despre Revoluţiile comuniste care sunt tratate deosebit de blând. Cu litere bold-uite putem citi „ Comunismul este o manieră de guvernare a unei ţări prin care se dă puterea cetăţeanului de rând” Şi, mai departe, incredibila formulare rece, pseudo-ştiinţifică „Comunistii s-au descotorosit de regi şi proprietarii de pământuri, au organizat cooperative în care oamenii împărţeau terenurile şi produsele.” Este mai mult decât evident ca acei consultanţi ştiinţifici habar nu aveau despre ce vorbesc.

Eroicul marş cel lung al comuniştilor chinezi este prezent printr-un desen relevant. Un alt desen în care câţiva comunişti de de rit maoist studiază în formaţie ceva roşu are următoarea explicaţie: „Revoluţia Culturală a fost răspândită de Gărzile Roşii- tineri cu puternice convingeri comuniste.” Concluzia este edificatoare pentru acest fel de îndoctrinare a copiilor: comuniştii au fost în general nişte oameni cu convingeri puternice, nişte idealişti ireductibili care chiar dacă au mai greşit pe ici, pe colo, în punctele neesenţiale, au luptat pentru o lume mai bună. Dacă pentru copiii Americii acest fel de a explica poate să funcţioneze în indiferenţa generală a societăţii americane faţă de lumea înconjurătoare, în schimb în ţările care au cunoscut direct, pe propria piele binefacerile comuniste este inacceptabil, profund jignitor. Un alt exemplu relevant faţă de felul de a oferi o altă realitate, una puternic politizată. Ne întrebăm de ce autorii cărţuliei au evitat să vorbească şi de alte binefaceri ale acestor oameni oneşti şi curajoşi ?! Milioanele de victime ale comuniştilor din întreaga lume nu par a fi fost relevante în schimb este publicată o fotografie cu tancurile americane pe străzile distruse ale Saigonului în 1968.

Considerăm că rolul mass-media în societătile democratice nu trebuie să fie nici pe departe asemănator cu cel avut de mass-media din statele totalitare (şi mai ales comuniste) a căror practică de supunere şi servilim o cunoaştem mult prea bine, nu e cazul să insistăm, în schimb nici nu trebuie să se transforme într-un virus menit a slăbi organismul democraţiei facilitând în final erodarea lui, ajutând implicit şi nemijlocit sistemul nedemocratic în feluritele lui ipostaze politice. Această cale de mijloc este greu de găsit şi urmat, poate nu aduce mari beneficii financiare, dar nu imposibil, suntem convinsi.

Puteți cumpăra cartea acum de la librăriile online, de aici.

Articole similare

Les armes retournées. Colonisation et décolonisation française, de Nouschi André

Codrut

Deportaţi în Bărăgan. Amintiri din Siberia românească (2012)

Codrut

Revista presei culturale (20 – 26 septembrie 2013)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult