Carti Carti pentru copii

Când natura și istoria se întâlnesc: „Copacul”, de Ana Dragomir

„Copacul”, de Ana Dragomir
Editura Pandora M, București, 2021

„Copacul este martorul copilăriei”. Așa stă scris pe prima copertă a celui mai nou volum semnat de una dintre cele mai interesante scriitoare pe care le-am descoperit până acum. Bogdan-Alexandru Stănescu iscălește aceste cuvinte, referindu-se la un roman despre care aș spune că pune față în față nu doar un copac și Copilăria, ci însăși Istoria și Natura, ca două prietene care se îmbrățișează, ca două rivale care se resping. Este cu atât mai lăudabilă și impresionantă această scurtă, dar puternică operă literară cu cât autoarea ei, Ana Dragomir, încă trece prin perioada adolescenței, deci încă își coace viziunea asupra lumii, asupra oamenilor. Ei bine, dacă deja de la această vârstă are această claritate a minții, a intelectului și a psihicului, aștept cu înfrigurare creațiile ei de maturitate, care sunt sigur că ne vor lăsa din nou muți de uimire, așa cum deja o fac scrierile ei actuale.

Trebuie să recunosc faptul că este prima scriitoare de o vârstă atât de fragedă pe care o întâlnesc, dar sunt de-a dreptul îndrăgostit de stilul ei de a pune în cuvinte și imagini scrise întâmplările imaginate de sufletul și creierul ei încă atât de tinere (și totuși, atât de frumos dezvoltate). Nu pot să nu mă bucur la gândul că, iată, literatura română contemporană are noi speranțe din punct de vedere auctorial și avem un viitor strălucitor spre care putem privi zâmbind. Cel puțin, acestea au fost gândurile și sentimentele mele citind Copacul Anei Dragomir, această pledoarie pentru Copilăria fiecăruia dintre noi, dar și pentru reconcilierea dintre Om și Natură.

Atenție! Nu vorbim de o carte ecologistă. Nici pe departe. Cu toate acestea, citind romanul apărut la Pandora M nu poți să nu întrevezi printre rânduri mici aluzii la tot ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi cu mediul înconjurător, precum și tot parcursul umanității din Renaștere și până în contemporaneitate, parcurs care a dus la rezultatele mai mult sau mai puțin catastrofale asupra Naturii de acum. Totuși, punctul principal de interes al romanului Anei Dragomir este frumusețea Istoriei, împletită cu bucuria copiilor ce o populează și modul în care oamenii se schimbă de-a lungul veacurilor, rămânând în același timp asemănători în câteva aspecte esențiale.

Romanul de față vorbește cu grație, eleganță și cu o oarecare naivitate fermecătoare despre viața lungă pe care o are personajul central al acestei proze, acel copac ce apare la început ca fiind singuratic într-un câmp dintr-o provincie britanică, dar care încetul cu încetul devine prietenul celor mici din casele și castelele din preajmă, ce-și trăiesc sub coroana lui din ce în ce mai mare poveștile fragede de iubire copilărească. Cititorii au parte și de o frumoasă călătorie în timp condusă cu măiestrie de condeiul iscusit al Anei Dragomir, putând fi astfel martori la trecerea secolelor și urmărind cu sufletul la gură procesul de creștere al arborelui în paralel cu desfășurarea iminentă și crudă a istoriei engleze. Se poate observa cu ușurință aplecarea autoarei spre trecutul glorios, dar și sângeros al Marii Britanii, un lucru pe care l-am admirat și care m-a adus pe mine însumi mai aproape de inima cărții, căci și eu iubesc de când mă știu tot ceea ce ține și vine din insula regală din nordul Europei. Așadar, ce bucurie mai mare pentru un cititor oricum înfocat decât să descopere că un autor a atins un subiect drag lui? Astfel, Copacul a devenit nu doar o carte pe care am parcurs-o cu ușurință (atenție!, fără superficialitate, însă) și cu plăcere, ci s-a transformat într-un adevărat balsam care, da, poate că aș fi vrut să fie mai îndelungat, dar la care știu că mă pot întoarce oricând pentru a-mi regăsi câteva clipe de liniște și tihnă sufletești.

Pentru că suntem, totuși, în mijlocul unei recenzii de carte, trebuie să subliniez și câteva aspecte „tehnice” ale romanului. Ana Dragomir are, după cum am amintit mai devreme, o naivitate fermecătoare a scrisului. Nici nu s-ar putea altfel ținând cont de vârsta ei fragedă. Trecând prin paginile Copacului nu poți să nu reții senzația că te afli în fața uneia dintre acele picturi naive de demult, care arată cu atâta delicatețe și grație o scenă fie religioasă, fie istorică. Desigur că opera acestei scriitoare nu are nimic de-a face cu religia, dar figurile personajelor create de ea seamănă în cuvinte cu cele așezate pe lemnul unei picturi, așa cum am spus, naive.

Stilul Anei Dragomir este pe cât de fermecător, pe atât de pătrunzător, căci nu ai cum să rămâi de piatră citind frazele scurte, dar cu o doză puternică de melancolie pe care tânăra autoare le întoarce din condei cu o măiestrie neașteptată. Nu pot decât să spun că mă încântă absolut faptul că am descoperit o povestitoare și o romancieră talentată, cu o asemenea ușurință a scrisului, cu o asemenea imaginație debordantă care m-a provocat să-mi las frâu liber sufletului și minții, să mă întorc la o copilărie pe care o păstrez mereu în inimă și să petrec un timp în mașina timpului, spre a revedea epoci demult apuse, dar niciodată uitate. Nu se întâmplă foarte des să am în mână cartea unui autor contemporan și să-mi pară atât de rău că paginile sunt prea puține pentru ceea ce mi-aș fi dorit, dar Copacul m-a făcut să simt nevoia de a mai citi și mai mult, de a merge și mai departe în povestea acestui personaj necuvântător, dar puternic și creat cu eleganță de Ana Dragomir, o autoare al cărei traseu îl voi urmări cu interes, cu speranță și bucurie și pe care vă invit să o descoperiți, dacă nu ați făcut-o încă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Pandora M/Libris.ro/Elefant.ro.

(Surse foto: www.coolturamall.ro, www.librariaeminescu.ro, https://evz.ro/)

Articole similare

Trei cărți recente pentru copii de la Humanitas Junior

Jovi Ene

Ce vrăji mai vedem pe ecran? Top 5 filme cu și despre vrăjitoare

Tudor-Costin Sicomas

Totul depinde de aripi: Șapte lucruri importante, de Shelley Pearsall

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult