Carti Eseuri

„Când mă gândesc la acea clipă, mă învăluie veșnicia” – Savatie Baștovoi

„Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei”, de ieromonah Savatie Baștovoi
Editura Cathisma, București, 2017. 175 pagini

Savatie Baștovoi!!! Un nume pe care-ți vine subit să-l invoci de trei ori, ca să te ferească de cel viclean! Ba Doina Popa, redactor șef adjunct la Vip Magazin, revistă mondenă care apare la Chișinău, îl invocă de 33 de ori! În sensul că i-a întocmit 33 de întrebări despre Dumnezeu, oameni și credința ortodoxă, la care părintele răspunde. O femeie „concretă” (ah, ce-mi place cum sună: femeie concretă!) pune întrebările, și nu una abstractă; altfel ar fi părut cam sexist.

Acum, că ne-am lămurit cum e cu femeia, să vedem și cu părintele cum e. Wikipedia ne spune că s-a născut în 1976, la Chișinău, într-o familie de intelectuali: tatăl, profesor de logică și ateism științific, mama regizoare. Urmează liceul de artă din Iași, înainte de absolvirea căruia un scurt stagiu la Socola îl consacră ca poet publicat și premiat de reviste literare din România și Moldova. Ca, după doi ani de Filozofie la Timișoara, brusc, la numai 23 de ani, să fie „tuns în monahism” și să primească numele de Savatie. Drumul Damascului, ce altceva! Abia de aici își începe cu adevărat cariera. Pe de o parte, ajunge ieromonah la mănăstirea Noul Neamț din Transnistria, ținând de Patriarhia Rusă, mănăstire înființată pe vremea lui Cuza de acei călugări de la Neamț care s-au opus secularizării și interzicerii slujbelor în limba slavonă. Aici predă cursuri de iconografie, conduce o revistă de spiritualitate ortodoxă, Ekklesia, pictează. Ba chiar, la Oricova, zidește o biserică. De cealaltă, publică poeme și romane, unele premiate și traduse. Unde le publică? La Editura Cathisma, înființată de el la București. Cathisma înseamnă în greaca bizantină „scaun de meditație” (honni soit qui mal y pense!), dar și tronul de pe care bazileul le vorbea supușilor. A participat la standul românesc de la două târguri internaționale de carte. Are un blog și a moderat o emisiune de televiziune. Mai recent și-a deschis un atelier unde coase genți. Acesta e omul.

Am simțit nevoia să transcriu acest sumar biografic sperând să înțeleg ce fel de personaj este. Extrem de complex, sau doar extrem de împrăștiat? Căci extrem este. Probabil însă că mai mult l-aș înțelege după cum scrie. Scrie bine, cu nerv, cultivat și cu știință a scrisului. Dacă și în celelalte ocupații este la fel, atunci chiar că avem un caz interesant. Principala sa înclinație este aceea de propovăduitor, iar cartea de față este dovada. Dintre cele 33 de întrebări ale „mondenei” Doina Popa, „unora le-am schimbat locul, pe altele le-am înlocuit pe parcursul scrierii. În acest fel, pot spune cu toată răspunderea că ceea ce a ieșit nu este un interviu mai lung ci o carte, un adevărat catehism contemporan scris în tradiția catehismelor primare, bun de citit de către orice om”, mărturisește autorul răspunsurilor. Și, după cum vedem, parțial și al întrebărilor.

Însă poate că mai întâi ar fi bine să lămuresc termenii: catehism este expunerea principiilor religiei creștine sub formă de întrebări și răspunsuri, adică exact ce face cartea. Ieromonah este un călugăr cu funcție de preot. Fără studii teologice în acest caz, dar cu vocație, stimulată poate de reacția la ateismul științific al tatălui. La care inițial aderase. Faptul are o semnificație aparte: ca majoritatea autodidacților, părintele Savatie nu ezită, nu are îndoieli (sau, dacă le are, și le ascunde bine). Certitudinile îi vin direct din Scripturi și din Filocalii; parcă o și văd pe femeia concretă înțelegându-L mai bine pe Dumnezeu. Și pe noi înțelegându-L o dată cu ea, dacă a-L înțelege este posibil.

Unele dintre întrebări se înscriu pe linia trasată de titlu (deși nu-i exclus să ascundă capcane): „Bărbații și femeile văd păcatul diferit?”. Sau, din aceeași zonă: „De ce Biserica nu acceptă femeile-preot?” (deci nu preotesele pentru că, la noi, preoteasa este soția preotului). Altele reiau dilemele fundamentale ale multor credincioși: „De ce există păcatul?” sau „De ce îngăduie Dumnezeu suferința?”. Ba chiar întrebări metafizice de genul „Diavolul există?”. La acestea părintele răspunde cumpănit, cu multă orto-doxă, chiar dacă temele abordate sunt în sine îndeajuns de confuze pentru noi. Căci aici este de fapt problema: sensul limbajului criptic al Scripturilor nu poate fi pătruns de mintea omenească decât prin intermediul credinței. Dacă ai credință poți citi peste umărul lui Dumnezeu din carnetul Său de note, acolo unde se află în clar răspunsurile definitive, fără rest. Dacă nu o ai, dar vrei totuși să înțelegi ceva din această ciudată poveste, ești obligat să raportezi totul la setul lumesc de criterii față de care nimic nu se potrivește. Nici n-ar avea cum, dacă povestea nu este din această lume! Dintr-o astfel de confuzie provine pseudoștiința numită Istoria Religiilor care, încercând să includă fenomenul în istorie, îl îmbracă în niște haine prea strâmte sub care devine orice altceva decât religie. Ca să nu mai vorbesc despre argumentele senile ale nătângului ateism științific. De aceea, e clar că acest catehism este scris doar pentru cei care deja cred.

În 1670, Baruch Spinoza cerea în al său Tractatus theologico-politicus disjungerea judecăților raționale despre lume de teologia fondată pe revelație. Disjungere deci, adică separare, și nu amestec în treburile interne. Așa a putut cercetarea fundamentală eliberată de tirania Dogmei să ajungă unde a ajuns acum, în acel punct din care o imagine de ansamblu a lumii începe să se întrezărească. Sau, dacă nu, întrezărirea să devină imperios necesară. Cine știe ce surprize ne va rezerva pe viitor această perspectivă?

*

Totuși, cartea nu se oprește aici. Ultimele 50 de pagini, „Însemnări despre lumină și lucruri”, nu mai conțin întrebări, ci doar răspunsuri. Răspunsuri ale autorului la propriile întrebări, puse din timp sau abia atunci când s-a așezat în fața mașinii de scris. Și o profesiune de credință:

Cel mai greu exercițiu e exercițiul morții. Din când în când mor ca să văd cum mă simt. Dacă mă simt bine înseamnă că e bine. Nu e o metaforă. E examenul final. Vreau să-l trec. Restul e înteresant, e spectaculos, e minunat, e ceea ce sunt – dar e mai puțin important. Tot ce scriu, cu mici excepții, e ceea ce aș vrea să spun pe patul de moarte. Când mă gândesc la acea clipă, mă învăluie veșnicia.”

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

Articole similare

Filme pe scurt: Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000)

Tudor Mirică

Metafizica tuburilor, de Amélie Nothomb

Dana Mischie

Metoda Montessori pentru părinți – câteva considerații

Jovi Ene

1 comment

Mire 21 aprilie 2020 at 23:41

Chiar acum citesc aceasta carte a Pr. Savatie. E minunata, ca de altfel roata cărțile sale!
O lămurire : Savatie Bastovoi are studii de Teologie ortodoxa!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult