Carti Literatura romaneasca

Bărbatul la 45 de ani: ”Destrămare”, de Sorin Delaskela

”Destrămare”, de Sorin Delaskela
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Proză, Pitești, 2019

Motto: „Realistic vorbind, ce mai poți face efectiv după 45? Doar să lupți pentru aparențe, să ții în frâu melancolia și să-ți menții o cât mai bună condiție fizică, și cam atât tot. Nu mai e nimic de făcut, la drept vorbind.” (pag. 115)

Atunci când ne întrebăm care este vârsta critică pentru un bărbat, spunem diferite vârste: 35, 40, 45 sau 50 de ani. Pentru personajul-narator imaginat de Sorin Delaskela, Filip Maximilian M., această vârstă este 45 de ani, iar argumentele lui sunt destul de pertinente: a trecut deja printr-un divorț, dar și printr-o depresie, simte deja problemele fizice inerente, viața lui a devenit o mostră de monotonie și de plictiseală, iar forma de lentoare supremă sub care se desfășoară ia mereu nuanțe de nostalgie.

”Destrămare” se desfășoară, așadar, pe două planuri care se întrepătrund, pe măsură ce-l cunoaștem mai bine pe Filip: în primul rând, ne situăm în prezent și descoperim felul în care personajul nostru trăiește prezentul, acea vârstă critică pe care trebuie și încearcă să o suporte; în al doilea rând, prospecțiunea trecutului se face permanent, uneori cu nostalgie, alteori doar pentru o accentuare a unora din sentimentele pe care le simte în prezent.

Aflat într-un oraș fictiv, Es, Filip Maximilian M. trăiește așadar între trecut și prezent; pe cel din urmă și-l umple cu alergări aproape zilnice, pe stadionul părăsit din apropierea casei, pe care alergă dis-de-dimineață, înainte ca pistele să fie aglomerate de fel de fel de oameni, schematizați și insistenți. Este și o formă prin care el își găsește liniștea și se poate gândi la prezentul monoton și la trecutul său, aparent tumultuos, dar și depresiv în același timp. În alergare, spune el, meditează mai bine și de aici pleacă la drum romanul și dorința personajului de a se confesa, într-un fel, în paginile acestuia:

”Alergatul, cu doza lui de efort și concentrare, constituie unul dintre cele mai bune prilejuri de reflecție asupra propriei tale vieți, așa cum a fost ea, cu inepțiile și momentele ei de strălucire.” (pag. 11)

În timp ce încearcă să păstreze măcar o relație semi-stabilă, bărbatul la 45 de ani se gândește cu nostalgie la trecut: nu uită să rememoreze și copilăria sau adolescența, când ne povestește despre meciurile de demult sau despre prietenia de-o viață cu Capdecal (ce onomastică reușită!); retrăiește câteva dintre aventurile sale sexuale, destul de multe dacă ne gândim că personajul lui Delaskela nu pare în niciun moment prototipul macho-ului; își amintește deseori de fosta lui soție, Sara sau S., care este, alături de Filip, personajul central al romanului, fiind descrisă cu amănunțime, iar sentimentele și cuvintele ei sunt despicate în mii de fire. Această pendulare între trecut și prezent este uneori încâlcită, dar naratorul își asumă faptul că narațiunea este, pe alocuri, confuză:

”Probabil că pentru mulți dintre cei care au avut răbdarea sau curiozitatea să ajungă până aici e fragmentar și confuz tot ceea ce am spus până acum. Probabil că și ceea ce voi spune de acum înainte se va înscrie, pentru aceștia, în același ton. Pentru cei însetați de lucruri clare și sigure, de drumuri care duc în mod cert undeva, toate aceste rânduri vor fi doar linii vagi, ținuturi mlăștinoase, bolboroseli și aproximări, iluzorii, friabile cercuri pe apă. Știu acest lucru și, recunosc, nu-mi prea pasă. E cazul să abandoneze și să-și umple timpul cu lucruri care pornesc din A și duc spre B fără nici un dubiu, fără ocolișuri. Adevărul este că de multă vreme nu mai caut cu tot dinadinsul să fiu bine înțeles. Nu mi se mai pare important ca mișcările mele în ochiurile de plasă ale lumii să aibă un caracter coerent și limpede. Cum apărem în ochii celorlalți – chiar contează? Ce ne leagă, sincer vorbind, de ceilalți?” (pag. 37)

Venind ca un alter ego al unui scriitor pasionat, este normal ca personajul nostru să fie înconjurat de referințe culturale: se plimbă prin anticariate, citește cărți ale lui Bukowski sau Jurnalul lui Junger (cu care naratorul se aseamănă, având aproximativ aceeași vârstă și destul de multe gânduri comune), scriitori precum Salinger sau Simone de Beauvoir au partea lor în textul final.

Dincolo de acestea, Filip pare, la final, împăcat cu soarta sa, cea similară cu a ”bătrâneilor simpatici” pe care îi zărim prin parcuri; chiar dacă a trecut prin perioade de deznădejde, chiar și prin depresie, el este și va rămâne un resemnat. Am perceput glasul lui Filip, din acest roman neașteptat de bun și sincer, ca fiind al tuturor bărbaților de peste 40 de ani, bărbații aceia normali a căror viață s-a cam scurs în dezamăgiri, au trecut peste pragul critic de vârstă fără prea mari realizări, vii încă în timp ce lumea din jur îi percepe mai aproape de bătrânețe decât de tinerețe.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, pagina de Facebook a autorului)

Articole similare

Prin blogosfera literară (9 – 15 aprilie 2018)

Jovi Ene

Bad Teacher (2011)

Jovi Ene

Un îndemn de a privi viața din și dincolo de cărți: „Cititorul din peşteră”, de Rui Zink

Ana Maria Cazacu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult