Carti Memorii jurnale Recomandat

Andy Murray. Campion la Wimbledon, de Mark Hodgkinson

andy-murray-campion-la-wimbledon_1_produs„Andy Murray. Campion la Wimbledon”, de Mark Hodgkinson

Editura Publica, Colecţia ”Victoria Books”, Bucureşti, 2014
Traducere din engleză de Diana Grigoriu

Moto: ”Cred că la sfârșitul carierei ar trebui să fii judecat nu numai în funcție de cât ai câștigat, dar și de oamenii împotriva cărora ai concurat și de cât de bun ai fost ca jucător. Băieții cu care m-am tot luptat sunt printre cei mai bun din toate timpurile.”

Nu sunt un fan Andy Murray, îmi este mai degrabă indiferent. Și nici nu apreciez autobiografiile apărute de-a valma ale sportivilor care sunt în activitate, care nu și-au spus ultimul cuvânt și nu au decât câteva mari victorii și sunt în căutarea altora (sperând aici că nu se mulțumesc cu puținul de până la momentul publicării propriei cărți). Biografia lui Andy Murray are cumva o altă bază: în primul rând, nu este o autobiografie, ci o simplă biografie scrisă de către Mark Hodgkinson; în al doilea rând, chiar dacă tratează pe larg întreaga viață a tenismenului scoțian, se concentrează pe marea sa victorie de la Wimbledon, aproape singura care contează pentru spectatorii britanici.

De aceea, și cartea, deși are un oarecare curs cronologic (fiecare meci al lui Murray de la Wimbeldonul din 2013 constituie un capitol de sine stătător, dar în care se discută și un aspect substanțial al vieții sale), poate fi privită sub două direcții fundamentale: prima, este povestea vieții lui Andy Murray, a obstacolelor peste care a reușit să treacă ca să ajungă în Big Four; a doua, povestea propriu-zisă a triumfului de la Wimbledon. Dacă este să privim strict din această a doua direcție, trebuie să recunoaștem că Andy Murray a reușit și pe acest aspect se concentrează și Mark Hodgkinson.

AP_andy_murray_wimbledon_jt_130707

Trecuseră 77 de ani de când un britanic nu reușise să câștige singurul Mare Șlem care contează pentru aceștia, neîntrecut de niciun alt turneu de tenis, fie el Turneul Campionilor, fie el turneul de la Jocurile Olimpice (câștigat, nu întâmplător, tot pe iarba de la Wimbledon, de același Andy Murray în fața lui Roger Federer). Presiunea mulțimii este așadar imensă, o presiune rece, fără glas, dar care se simte în fiecare mișcare a lui Andy din timpul celor două săptămâni. Ziaristul britanic ce l-a urmărit pe tenisman în aproape fiecare moment al turneului (sau cel puțin așa pare) ne dezvăluie adevărata natură a publicului britanic, nu atât de vulcanico-latin precum cel francez, ci rece, dar calculat, ce ia în seamă doar rezultatele:

”E adevărat, spectatorii de la Wimbledon nu l-ar huidui sau aplauda în bătaie de joc niciodată pe Murray, așa cum au făcut parizienii cu jucători francezi. Îl vor susține întotdeauna pe jucătorul britanic; doar că au fost reținuți, nu au pus tot sufletul. Iar ceea ce se întâmplă în interiorul incintei Clubului Englez este una; cei de afară, care au o abordare mai neglijentă cu sportul, sunt și mai greu de mulțumit.”

Cea mai importantă direcție din această biografie este însă tocmai aceea care interesează pasionatul de tenis: cum a reușit copilul scoțian să ajungă în Big Four? Care au fost eforturile familiei, cum s-a descurcat în primele turnee, care a fost prima victorie în circuit, cum a evoluat din punct de vedere al clasamentului? Întrebări peste întrebări, la care am primit răspunsuri, deși aș fi preferat o abordare mai amănunțită a vieții sale, cronologică, mai departe de câteva teme care au părut mai abordabile autorului, dar pe care cunoscătorii tenisului le știau deja (cum ar relația cu mama sa sau legătura profesională cu Ivan Lendl).

Câteva considerații pe care le fac înainte să vă las să citiți cartea: Andy Murray nu mai este un roboțel în biografia sa, așa cum pare dacă îl privim jucând. Fără să aibă talentul lui Federer, fără să stăpânească lovituri excepționale precum Nadal și fără să aibă concentrarea și puterea de supraviețuire a lui Djokovic, el s-a insinuat (deși acum pare în cădere după accidentarea și operația la spate) treptat în Big Four, datorită extraordinarei rezistențe fizice din ultimii ani, dublate de o apărare incredibilă. Un roboțel pe care prea puțini spectatori îl apreciază, motivul principal fiind acela că atacă prea puțin, se apără prea mult. De altfel, nici eu, dacă ar fi să fac un clasament al favoriților din Big Four, el ar fi undeva pe locul 3 (asta pentru că nu îmi place deloc Nadal).

Andy-Murray-2036711

Aici, se deconspiră: tipul ăsta care pare a nu plânge niciodată este sensibil și emotiv, nu este de fier, ba chiar a și plâns de câteva ori la finalul unor meciuri importante; tipului ăsta chiar îi place tenisul, e un sport pe care îl joacă cu pasiune și este la mare distanță de idolul său, Aggasi, care spunea că ”a urât tenisul cu o pasiune întunecată și secretă”; a ajuns acolo sus datorită unei capacități mari de rezistență și concentrare, dar și pentru că a fost foarte bine sfătuit de-a lungul unei cariere mari, ce va continua ceva ani, de mama sa, și ea fostă jucătoare de tenis, de antrenori, culminând cu marele Lendl, dar și de mulții săi prieteni (să dau câteva nume: Beckham, Sean Connery sau Sir Alex Ferguson). Iată ce spunea jurnalistul Jezz Green despre Andy Murray:

”Jez Green, când a scris în Daily Mail, a spus că Murray avea ”rezistența unui alergător pe distanțe medii, 800-1500 de metri, și viteza unui sprinter – viteza sa peste douăzeci de metri este excepțională. Este capabil să facă pași foarte rapizi.” În sala de sport, a afirmat Green, Murray cel ”uluitor de puternic” avea ”capacitatea unui jucător de rugby, deși este jucător de tenis și nu poate fi atât de masiv. Este un sportiv extrem de natural și când combinați asta cu etica muncii pe care o are, obțineți ceva foarte special. Cred că-l puteți numi, în sens sportiv, pachetul complet.”

Biografia lui Mark Hodgkinson este un reper pentru cunoașterea unui sportiv despre care, în mod sigur, știați prea puțin. Va dovedi că și el este uman, că are sentimente și simte tenisul dincolo de terenul de joc, unde pare închistat, mereu nervos și inabordabil. Chiar dacă nu devin cu această ocazie fan al sportivului Andy Murray, cel puțin până nu se retrag Roger și Nole, am devenit mai apropiat de omul Andy Murray, ce merită toată considerație pentru felul în care și-a construit cariera și viața.

Puteți cumpăra cartea: Editura Publica.

Articole similare

Top 10 locuri de vizitat în Atena

Jovi Ene

Iubirea pe care o datorăm părinților: ”Promisiunea zorilor”, de Romain Gary

Jovi Ene

Top 5 filme văzute pe Netflix în aprilie 2019

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult