Carti Literatura romaneasca Recomandat

101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă, de Eugen Istodor

„101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă”, de Eugen Istodor

Editura Polirom, Iaşi, 2012

Moto: ”101 cărţi? Fiindcă n-avem 1.001.” (Eugen Istodor)

Nu ştiu dacă aveam în literatura română o carte despre cele „101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă”, dar este sigur că pentru Eugen Istodor inspiraţia (şi abnegaţia de a citi atât de mult) a venit undeva din seria americană de succes despre „1001 cărţi de citit într-o viaţă” sau „1001 filme de văzut într-o viaţă”. Iar enumerarea poate continua. Nu numai inspiraţie este suficientă însă, ci şi impactul publicitar al titlului şi al conţinutului acestei cărţi: căci, ori de câte ori, un simplu internaut va căuta 101 cărţi sau 1001 cărţi, este posibil ca primul rezultat să fie chiar cartea lui Eugen Istodor.

Să începem însă cu abnegaţia, despre care vorbeam mai sus: nu este deloc uşor să treci/să afli/să citeşti o mare parte a literaturii române. Chiar dacă am dat puţini scriitori de anvergură universală, am scris mult, câteodată impresionant de bine (dar prea puţin promovat pe plan universal), alteori mediu, dar meritoriu, uneori autori mari au scris prost sau mai puţin bine, etc. Odată ce vrei să scrii o carte care să concentreze cele mai bune 101 cărţi ale literaturii române, chiar dacă în manieră subiectivă, şi încerci să îţi păstrezi impresia de scriitor serios (nu numai pentru prezent, dar şi pentru viitor), trebuie să citeşti. Mult. Ceea ce, spune Eugen Istodor, chiar a făcut: „Cinci-şase ani de citit sistematic. Peste două sute cincizeci de autori citiţi. Fiecare autor, în medie, are cel puţin două-trei cărţi importante, dar, cinstit fiind cu mine însumi şi cu demersul meu, n-am ignorat nimic. Peste o mie de cărţi, cele mai multe citite cap-coadă, altele doar răsfoite. Aventura mea. N-am citit toată literatura lumii, nici măcar toată literatura română. Nimeni nu face acest lucru.

În al doilea rând, Eugen Istodor nu este un scriitor, ci un jurnalist. Sau, mai bine zis, nu este un creator în ale scrisului, ci un truditor. Este impresia mea (pe care o recunoaşte şi autorul, parţial, în carte), bazată mai ales pe lucrările sale publicate până acum, inclusiv cartea de faţă: Interviuri contra naturii, Oameni cu care aş muri de gât, Dicţionarul idelilor fixe, Lipscani, ghid turistic şi de chefuri. Nu poate scrie un roman mare, o capodoperă, astfel încât recuperează distanţa faţă de autorii consacraţi prin cărţi de interviuri, mici enciclopedii, dicţionare. Nu toţi enciclopediştii au scris capodopere, lucru pe care îl recunoaşte, deschis, chiar şi autorul: ”Ajunsesem matur în ale scrisului. Ştiam ce pot să fac, ştiam ce nu pot să fac. Ştiam că pot să observ realitatea, că sunt destul de apt să o transcriu cât de exact este omeneşte posibil. Ştiam că nu pot crea ficţiune, precum Cantemir, Agopian, fiindcă mie nu-mi ”sboară zmeul”.

Eugen Istodor

Aventura sa personală este alcătuirea unei cărţi pe înţelesul tuturor, care poate fi, în acelaşi timp, şi începutul unei cariere de cititor, pentru un elev, student, adolescent, copil, dar poate fi şi calea spre o redeschidere a culturii şi literaturii române marii mase a cititorilor obişnuiţi, pentru care deschiderea spre universalitate a devenit calea unică de a citi. Citim rareori clasici, pentru că sunt din ce în ce mai puţin publicaţi şi promovaţi, iar atunci când îi citim ni se par lipsiţi de modernitate, plictisitori, căzuţi în desuetudine. Cu atât mai mult când vorbim de autori români.

Îndemnul lui Eugen Istodor este clar: literatura română are (încă) capodopere, poate fi modernă, indiferent de epoca în care a fost scrisă acea carte, poate fi explicată clar şi concis atât unui elev de liceu, cât şi unei persoane trecute de vârsta a doua. Şi atunci ne propune o listă personală a celor 101 cărţi concludente ale literaturii române, în cuvinte puţine şi trecute prin prisma propriului filtru de valori. Iar pentru a nu fi dezamăgiţi de această listă, şi-a rugat prietenii, cititorii, oameni importanţi ai culturii româneşti, dar şi oameni de pe stradă, să intervină şi să îşi mărturisească impresiile personale despre cărţile în cauză.

Rareori impresiile despre o carte trec de două pagini. De altfel, am fost foarte atent să văd ce autor şi ce carte a sa depăşeşte această barieră a celor două pagini: Operele complete ale lui Ion Luca Caragiale, cinci cărţi (luate ca întreg) ale lui Emil Cioran, Zbor în bătaia săgeţii, de Horia-Roman Patapievici, Piaţa Universităţii, de Irina Nicolau & Co, precum şi încă două cărţi apărut în anii 2000, pe care vă las să le descoperiţi din această carte.

Cum scrie Eugen Istodor? Sunt cărţi pe care le recomandă superb, sunt cărţi care puteau fi mai bine recomandate, mai ales dacă ne gândim care este potenţialul cititor al acestei cărţi. Sunt necesare mai multe argumentări, dar este clar că, dacă am fi dezamăgit de autorul cărţii, vom găsi argumentele necesare în acei cititori neutri (oameni de cultură sau oameni obişnuiţi, inclusiv oameni de cultură obişnuiţi), care completează cu inspiraţie cuvintele autorului. Iată ce spune Eugen Istodor despre Ion Creangă şi Scrierile sale, suficient pentru a redeschide o carte a scriitorului din Moldova: ”O lume cu o poftă sănătoasă de viaţă, în care falsele tabuuri n-au ce căuta: nici fantezia sexuală, nici punerea la respect a morţii. Şi, de aceea, cred că nu avem de ce a ne teme de porcoasele mereu nedreptăţite Ionică cel prost (1877), Moş Nechifor Coţcariul (1887) şi Povestea poveştilor (1877) şi nici de prea des uitatul Ivan Turbincă. Citit ştiinţific, regionalismele obligă la dicţionar şi naivităţile zâmbesc deteriorate de soare. Rostul lumii fără supărare a lui Creangă este altul. Este un autor al iniţierii în viaţă. Îţi face viaţa mai uşoară. Şi te-nvaţă că e omeneşte să greşeşti.”

Cum scriu acei cititori neutri? Mulţi dintre ei, foarte bine. Din acest punct de vedere, am ales câteva pasaje preferate, cu menţiunea că sunt mult mai multe, aproape toate (e bine, dar şi interesant să citim cum vede un taximetrist Poeziile lui Alecsandri sau un sculer-matriţer Cuvinte potrivite, de Tudor Arghezi) cele care merită, într-adevăr, lecturate şi, de ce nu?, urmate ca recomandare de lectură:

-Iulian Comănescudespre Opere complete, de I.L. Caragiale: ”Creangă ne-a creat trecutul, dar Caragiale ne-a inventat viitorul. Înainte de primul, n-aveam istorie, oricât s-au chinuit Şcoala Ardeleană şi toţi ceilalţi să producă nişte cărţoaie ca alea din Vest, prin ele nu se prea întâmplă nimic. (…) În schimb, Ion Luca e – vorba lui Joyce, că tot am zis de istorie – un coşmar din care nu ne putem trezi. (…) Însăşi familiaritatea cu care toată România îi spune ”Nenea Iancu” are ceva involuntar caragialesc în ea.”

Cristian Teodorescudespre Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu: ”N-am dat în damblale protocroniste, dar Pădurea spânzuraţilor bate şi Adio, arme, şi Nimic nou pe frontul de vest.

Şi, preferata mea, am ales să vă dezvălui ce carte îi place Claudiei Fitcoschi, PR Manager-Ivocaţie nimănui, de Mircea Dinescu. Motivaţia ei: ”Colind copilăria cum viermele un fruct.” Arghezi? Nu, Dinescu. Unde? ”În piatră toarnă flutiri şi-n trupul meu dovezi.” Nichita: ”N-ai să vii şi n-ai să morţi”. Dinescu: ”Mi-ar trebui o viaţă să pot cădea felin.” Radu Stanca: ”Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.” Dinescu: ”Sunt tânăr, doamnă, încă aripile mă ţin”. Invocaţie. Către cine? Către nimeni. Invocaţie nimănui, debut, 1971.”

În final, mărturiesc că am citit 34 de cărţi din 101 prezentate în această carte. E mult, e puţin, rămâne să hotărască viaţa. În orice caz, am ales din cartea lui Eugen Istodor multe alte, care sunt trecute pe lista mea pentru perioada viitoare. Iar pentru cei care citesc acest articol, le precizez că este un punct de plecare esenţial în formarea unei culturi de calitate, cel puţin în domeniul literaturii româneşti, care prea des este lăsată, nemeritat, la o parte.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în format electronic.

Articole similare

Cosmopolis (2012)

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în martie 2018

Jovi Ene

”din România sunt doar eu”, de Daniel D. Marin. Confesiunile unui poet exilat

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult