Stiri

Petra Pintelei, nevăzătoare: „Mă simt frumoasă atunci când fac lucruri bune”

Petra PinteleiPetra Iuliana Pintelei este genul de femeie tânără care simte că poate să facă orice îşi doreşte. Dacă se străduieşte, pentru asta. Studentă la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina şi intern PR la o agenţie de publicitate din Bucureşti, Petra este o vorbitoare excelentă de limba engleză şi spaniolă, iar în prezent studiază finlandeza, portugheza şi rusa. Mai mult, are şi un articol de lege împotriva discriminării nevăzătorilor, ce îi poartă numele, adoptat de Parlamentul European, iar vocea sa extraordinară a ajutat-o să treacă de preselecţiile X Factor, de anul acesta. Este singurul copil al familiei, însă are mulţi fraţi spirituali, după cum îi place ei să spună.

Petra s-a născut cu atrofiere de nerv optic şi degenerescenţă retiniană, ceea ce e bine, din punctul ei de vedere, pentru că dacă s-ar fi întâmplat să îşi fi pierdut vederea în timp (vezi cazul Roxanei Radu din campanie), i-ar fi fost mult mai greu să se adapteze. „Trăind aşa, pur şi simplu, nu ştiu ce am pierdut”, declară Petra, care vede frumuseţe peste tot, în ciuda condiţiei sale. Iar campania „Frumusețea este și în ochii care nu văd” despre asta vorbeşte, despre frumuseţea care nu se vede, dar se simte, o viziune împărtăşită şi de Dove, sponsorul principal al campaniei.

Fiecare femeie are dreptul la frumusețe și fericire. Într-o lume dominată de stereotipuri de perfecțiune, Dove – primul brand care a adus o perspectivă distinctă asupra frumuseții – își asumă misiunea de a redefini feminitatea și de a da valoare frumuseții naturale. Prin inițiativele sale, printre care și implicarea în campania „Frumusețea este și în ochii care nu văd”, Dove inspiră femeile să-și atingă potențialul maxim de frumusețe și le încurajează să considere frumusețea o sursă de încredere, nu de anxietate.

Ce înseamnă frumuseţea, pentru tine?

Frumuseţea înseamnă gingăşie, blândeţe, bunătate. Înseamnă un cântec, cântat cu multă pasiune, un sentiment transmis cu toată puterea către cei din jur, înseamnă pace, tihnă, şi armonie sufletească. Frumuseţea, pentru mine, înseamnă tot ce îmi oferă mama mea, de exemplu. Înseamnă mângâieri, iubire… Mama mea este cel mai frumos om pe care îl cunosc.

Tu esti frumoasă?

Sunt frumoasă dacă mă străduiesc să fiu frumoasă. Nu mă consider că sunt la nivelul de căldură şi frumuseţe interioară a mamei mele, dar vreau să ajung să am bunătatea şi frumuseţea celor din jur şi uneori chiar am momente când mă simt atât de frumoasă, pentru că fac ceva ce îmi place, care să le placă şi altora. Îmi place şi frumuseţea fizică, oarecum, adică îmi place să fiu un om curat, îngrijit, aranjat. Nu disting culorile şi nu aş putea aprecia cum mi se asortează hainele sau machiajul, dar în momentul în care eu simt că miros frumos, că faţa şi mâinile îmi sunt curate, că am nişte haine noi sau curate… mă simt fericită. Pun accentul pe curăţenie, pentru că aceasta se simte şi prin atingere, şi prin miros. Mă simt frumoasă când simt că pot să am o apariţie plăcută în ochii celor din jurul meu, dar, în sensul desărvâşit al cuvântului, mă simt frumoasă atunci când fac lucuri bune.

Care e cel mai frumos vis al tău?

Cel mai frumos vis al meu ţine de sentimente. Am visat o dată că sunt într-un loc în care auzeam marea şi era un cer a cărui albăstrime puteam să o simt prin toţi porii mei şi simţeam un soare blând şi cald, şi oameni minunaţi în jurul meu. Partea frumoasă e că acest vis mi s-a îndeplinit, pentru că am avut aceeaşi senzaţie atunci când am mers în Portugalia, în urmă cu 2 ani, împreună cu mama mea. Am avut atunci o senzaţie de deja-vú, de acasă, ceea ce înseamnă că probabil într-o viaţă anterioară am trăit acolo. Nu cred neapărat în vieţi anterioare, merg totuşi pe creştinism, dar probabil că există anumite apropieri spirituale faţă de locuri sau lucruri, care se contopesc în momentul în care ajungi să interacţionezi cu acestea.

afis campanie nevazatoareCe îţi doreşti tu cel mai mult?

Să mă desăvârşesc ca persoană, să am studii, să cunosc succesul profesional, să am o viaţă decentă, să călătoresc foarte mult. Aş vrea foarte mult să mă realizez sufleteşte, să trăiesc împăcată cu mine, să nu îmi pară rău de ceea ce trăiesc şi să fac în aşa fel încât să las ceva frumos în urma mea, pentru ca oamenii să îşi amintească de mine ca de un om bun, un om cald.

Care sunt cele mai importante lucruri pentru tine, în viaţă?

Pentru mine contează foarte mult sentimentele, oamenii din jur şi apropierea atât de familie, cât şi de prieteni. Prietenia, blândeţea, bunătatea… acestea sunt cele mai importante lucruri. Eu iubesc foarte mult oamenii, îmi place mult să stau în prezenţa lor, să vorbesc cu ei, să le fiu aproape şi să îi simt aproape. Îmi doresc ca pe viitor să am şi eu familia mea, cu doi copii.

Cum descrii tu fericirea?

Fericirea este o stare în care îţi vine să îmbrăţişezi globul pământesc.

Campania „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd se va încheia cu o expoziţie foto, cu vânzare, în data de 19 noiembrie 2013, ora 18:30, la Sala de Expoziţii F64.

Pentru mai multe detalii, accesaţi şi pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FrumuseteaEsteSiInOchiiCareNuVad

Sponsor: Dove

Parteneri principali: Asociaţia Nevăzătorilor din România, Iiana.ro, F64, Privileg Catering, L’Occitane, Florăria Iris

Parteneri media: Story, Q magazine, Unica, Avantaje, Libertatea, Psyhologies, The Epoch Times România, Ciao, Spy, Romania Insider, Calendar Evenimente, Cinemagia, Cinefan, Ziarul Metropolis, La Revista, 7 seri, Egophobia, bookmag.ro, cariereonline, Artc Act Magazine, catavencii.ro, cosmopolitan.ro, femeia.ro, miresici.ro, mami.ro, money.ro, hipmag.ro, stirifeldefel.ro, mayra.ro,  autentici.ro, avocatnet.ro, CSRevolution, Agentia de carte, filme-carti.ro, Anchetatorul modern, blogatu.ro, dordeduca.ro, Ceainăria La un ceai, Fundaţia Calea Victoriei, hotnews.ro

Articole similare

Lavinia Branişte citeşte din volumul Escapada la Librăria Bastilia

Jovi Ene

Varujan Vosganian, invitat la Festivalul Libri come de la Roma

Codrut

Cele mai vândute cărți de la editurile Nemira și Nemi la Bookfest 2016

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult