Stiri

Odessa in flacari vine la TIFF 2011

Am primit de la stafful TIFF 2011 o informatie de ultima ora: “Odessa în flăcări vine la TIFF 2011”

Si iata despre ce este vorba:

“La cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unul dintre cele mai spectaculoase şi impunătoare spaţii din Transilvania, Castelul Bánffy de la Bonţida, aflat la aproximativ 35 km de Cluj-Napoca,  va fi gazda unei proiecţii-eveniment cu totul speciale. Odessa în flăcări (r. Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinţă ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recent redescoperit în arhivele de la Roma, va fi prezentat publicului pe data de 7 iunie 2011”

„Atât subiectul filmului, cât şi povestea copiei, considerată până nu de mult pierdută, au atras atenţia cinefililor din întreaga lume. Răsplătită cu Marele Premiu la Festivalul de la Veneţia – ediţia 1942, Odessa în flăcări este o co-producţie româno-italiană care prezintă o pagină dureroasă din istoria celui de-al Doilea Război Mondial: drama refugiaţilor din Basarabia şi ororile comise asupra lor în timpul ocupaţiei sovietice, de după ultimatumul din 28 iunie 1940, când URSS a somat România să îi cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru. Celebra soprană Maria Cebotari, unul dintre marile staruri autohtone ale perioadei interbelice, joacă rolul unei cântăreţe de operă din Basarabia, aflate cu fiul ei în Chişinău în momentul invaziei sovietice. Băiatul este dus în Odessa, unde urmează a fi crescut după principiile bolşevice. Pentru a-şi salva fiul, mama acceptă să interpreteze cântece ruseşti în baruri, teatre, cafenele.

Produs la iniţiativa lui Ion Cantacuzino, una dintre cele mai importante figuri ale istoriei filmului românesc din prima jumătate a secolului XX, superproducţia Odessa în Flăcări a fost turnată după scenariul lui Nicolae Kiritescu. Filmul urmează tradiţia primului lungmetraj autohton, Independenţa României (r. Grigore Brezeanu, 1912), care omagiază victoria trupelor române în Războiul de Independenţă din 1877. Premiera filmului regizat de Carmine Gallone a avut loc simultan, la Roma şi la Bucureşti, având un succes de casă impresionant şi cronici elogioase atât în România şi Italia, cât şi în Germania. Filmul a fost interzis în 1944, după intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, iar actorii au fost duşi în arest. Timp de mai bine de 50 de ani, pelicula a fost considerată distrusă, la fel ca multe alte filme produse în acea perioadă în Germania, Italia, Europa Centrală şi de Est.

În 2005, filmul a fost descoperit întâmplător în arhiva studiourilor «Cinecittà» din Roma, şi în perioada următoare copia de 35 mm a fost restaurată.

Proiecţia specială a filmului, ce va avea loc la Castelul Bánffy, marchează şi continuarea unei colaborări de succes dintre TIFF şi TRANSYLVANNIA TRUST, începută în 2010. La ediţia a noua a festivalului, castelul de la Bonţida a găzduit un spectacol memorabil oferit de celebrul chitarist Gary Lucas, care a acompaniat live filmul Dracula (r. George Melford, 1931).

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

Recent, TIFF a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF). Acreditarea FIAPF funcţionează drept o etichetă a calităţii festivalului şi contribuie la dezvoltarea acestuia, garantându-i o promovare eficientă printre profesioniştii din întreaga lume. Festivalul Internaţional de Film Transilvania a ajuns astfel într-o companie selectă, alcătuită din cele mai importante 40 de festivaluri-competiţie din lumea întreagă.”

Articole similare

Toamna Venetiana 2010

Mihaela

Lansare de carte Gaudemus 2017: Pentru ca eu sunt. Pentru ca tu esti, de O.G. Arion

Jovi Ene

Maria Manolescu în încheierea Festivalului Internaţional de Literatură de la Berlin (FILB) 2011

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult