„M-am nascut la trei zile dupa intrarea Romaniei in razboi. Am avut, pana am plecat in Franta, la varsta de doisprezece ani, extrase de nastere pe care scria «nascut la 18/31 august». Se dadeau ambele date.“ Viata lui Neagu Djuvara incepe asadar in 1916, la Bucuresti, sub semnul aventurii si al peregrinarilor: „Tata insistase in 1917, in toiul Primului Razboi Mondial, ca mama mea, Tinca Gradisteanu, sora ei si noi, copiii, Razvan si cu mine, sa plecam din tara, prin Rusia. A fost o aventura intreaga, fiindca ne-a prins revolutia bolsevica la Petrograd. […] Am luat ultimul tren catre Helsinki. Din Finlanda am trecut in Suedia, apoi in Norvegia, de acolo, cu vaporul insotit de torpilor, pana in Scotia, marea fiind colindata de submarinele germane. Din Anglia a ajuns mama, cu noi toti, in Franta, unde socrul ei si bunicul meu, Trandafir Djuvara, era refugiat la Le Havre, impreuna cu Curtea Belgiei, pe langa care el era ministrul plenipotentiar al Romaniei.“
„Toata viata mea este o viata romantica“, marturiseste Djuvara intr-un interviu. O viata despre care Gabriel Liiceanu scrie in prefata volumului aniversar dedicat lui Neagu Djuvara, recent aparut la Humanitas: „Si cum sa nu fie romantica – daca nu de-a dreptul picaresca – o viata in care decorul se schimba la cativa ani o data? Care are, in miezul ei, neasezarea ca regula, sau un sir nesfarsit de prea multe asezari trecatoare? Amintirile pe care le scrie in jurul varstei de 85 de ani sunt ale unui «pribeag» care-si incepe periplul pe harta Europei (si mai tarziu a Africii) la scurta vreme de la nastere: Bucuresti, Sankt-Petersburg, Montreux, Bruxelles, Bucuresti, Sinaia, Nisa, Paris, Bucuresti, Odessa, Bucuresti, Lisabona, Stockholm, Paris, Niamey, Atena, Paris, Bucuresti… La fel de imprevizibile si schimbatoare ii sunt si preocuparile: elev la Sinaia (1924–1927), apoi la Nisa, «printre corsicani, regi afgani si sultani», si Paris (1928–1934), licentiat in Istorie la Sorbona (1937) si apoi doctor in Drept la Paris (1940), elev ofiter de rezerva si artilerist pe Frontul de Est (1941–1943), angajat la Ministerul de Externe la Directia Cifrului (1943), secretar de legatie la Stockholm (1944–1947), «activist» in exilul romanesc (1948–1960), jurnalist la Europa Libera (1961), consilier diplomatic si juridic al presedintelui Republicii Niger si profesor de drept international la Universitatea din Niamey (1961–1984), doctor in istorie la Sorbona (1972), din nou activ in exilul parizian (1984–1989), licentiat al Institutului de Limbi si Civilizatii Orientale de la Paris (1988), profesor asociat de istorie la Universitatea din Bucuresti (1991–1997), in sfarsit, unul dintre cei mai indragiti intelectuali ai Romaniei de dupa 1990.“
„Acestea sunt cele trei vieti ale lui Neagu Djuvara. Cea franceza, cea africana, cea romaneasca. Acesta e miracolul vietii lui Neagu Djuvara: cel al revenirii in tara lui dupa o absenta de 45 de ani, cand, intrebandu-se si intrebat fiind ce mai cauta aici dupa atata amar de vreme, a raspuns pe un ton cu inflexiuni evanghelice: «Am venit ca sa ofer, nu ca sa primesc.»“
