Stiri

Marea tradiție contemplativă a Apusului (eveniment)

Rugându-L acum eu pe Domnul nostru să vorbească în locul meu, căci eu nu știam nici ce să spun și nici cum să încep să-mi îndeplinesc această ascultare, mi s-a oferit ceea ce voi spune acum, pentru a începe cu un anumit fundament: să considerăm sufletul nostru ca un castel făcut numai din diamant sau dintr-un cristal foarte limpede, unde se află multe încăperi, așa după cum în Cer sunt multe Lăcașuri. Căci dacă ne gândim bine, surorilor, sufletul celui drept nu este altceva decât tocmai paradisul unde spune EL că își are desfătările.” (Teresa de Avila, Castelul Interior)

Editura Herald şi Librăria Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15, București) au plăcerea de a vă invita într-o incursiune spirituală în practica tradiției creștine apusene, miercuri, 5 februarie 2020, ora 18:30, în cadrul  evenimentului « Marea tradiție contemplativă a Apusului ».

  • Care este punctul de convergență al marilor tradiții contemplative ale spațiului creștin ?
  • În ce măsură experiența contemplativă creștină poate fi transferată și în sfera laicului?
  • Cum trebuie citite și înțelese cărțile de spiritualitate creștină pentru a aduce în viața de zi cu zi valori și practici spirituale inestimabile și a ajuta la „sporirea în spirit”?
  • În ce constă taina Norului Necunoaşterii?
  • Care este importanța teologică şi spirituală a operei lui Meister Eckhart?
  • De ce Sfântul Ioan al Crucii și Sfânta Teresa de Avila sunt considerați mari mistici creștini?

 Iată întrebări la care, cu siguranţă, vom găsi răspunsuri pe parcursul unei seri pe care ne-o dorim specială.

Acest eveniment ne va introduce în ambianța tradiției contemplative a creștinismului din Apus, a apropierii intime, profunde, personale, de marele mister al îndumnezeirii, care impregnează întreaga istorie a mântuirii, de la începuturi și până în ziua de astăzi.

Contextul dezbaterii este oferit de patru lucrări importante din colecţia „Spiritualitate creştină” a editurii Herald:

În această incursiune despre linişte, rugăciune și contemplaţia creştină, vor fi alături de noi invitații:

  • Lucian Dîncă (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Teologie Catolică)
  • Marco Secchi, (reprezentantul Ordinului Carmelitanilor Desculți din România)
  • Andrei Găitănaru (psihoterapeut, filosof, publicist)
  • Mihai Liță (redactor de carte, curatorul colecției „Spiritualitate Creștină” al editurii Herald)

Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

„Căutarea în duh are un pronunțat caracter practic. Calea creştină se trăiește efectiv. De aceea în învățătura Sfinților Părinți prin «teolog» nu se înțelegea filosoful doct, care propagă ex cathedra un mesaj preţios şi greu de înţeles, ci sfântul, adică ființa care s-a apropiat prin nevoință, contemplație și har de marele mister al Dumnezeirii. O astfel de ființă are adesea un discurs simplu (cel puțin în aparenţă), dar totdeauna viu, adică plin de «sevă spirituală», de rod. Inima celui drept este «Sfânta sfintelor» (cf. Luca 17.21).  Discursul teoretic are ca unic scop să facă metoda accesibilă și clară. Este exact paradigma colecției «Spiritualitate creștină» a editurii Herald, din care fac parte lucrările despre care vorbim.” Mihai Liță (redactor de carte, coordonatorul colecției „Spiritualitate Creștină”)

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Parteneri media: Radio România Cultural, București FM, Radio 3Net „Florian Pittiș”, Gold FM, Radio 7, Radio Deea, România Liberă, AdPlayers.ro, 4arte, Agenția de carte, Noua Acropolă, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărți, Literatura pe tocuri, IQool, LiterNet, Rabbit Media, Gratuitor, România Pozitivă, Prwave, Serial Readers, Recenzii Cărţi, Citeşte-mă, ZMEU București, Cinemagia, Gândurile dintre pagini, Rândurile Evei, Calea către carte, Cabala pentru toţi.

Articole similare

Noaptea Literaturii Europene la Bucuresti / 30 mai

Jovi Ene

Concurs: Câștigă un pachet de 3 cărți despre viață și iubire, oferite de Editura NICULESCU! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (17 – 23 septembrie 2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult