Editorial Stiri

Fragment în avanpremieră: ”Prin ochii ei”, de Sarah Pinborough

Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment în avanpremieră din volumul ”Prin ochii ei”, de Sarah Pinborough, ce va apărea în curând la Editura Litera, în colecția Buzz Books. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă după ce se sărută, e încântată că în cele din urmă a creat o legătură cu cineva.

Când ajunge la serviciu luni, Louise îl întâlnește pe noul ei șef, David. Bărbatul de la bar. Bărbatul căsătorit de la bar… care îi spune că sărutul a fost o greșeală teribilă, dar care încă nu-și poate lua ochii de la Louise.

Apoi Louise se ciocnește de Adele, care este nouă în oraș și are nevoie de o prietenă. Dar se întâmplă ca tocmai ea să fie căsătorită cu David. Iar dacă vă închipuiți că știți cum se va sfârși această poveste, mai gândiți-vă, pentru că Prin ochii ei nu seamănă cu nici o altă carte pe care ați citit-o până acum.

David și Adele par să formeze cuplul perfect. Și atunci de ce este David atât de obsedat de control? Și de ce este Adele atât de speriată?

Pe măsură ce Louise este atrasă în relația cu David și Adele, ea ajunge să-și pună tot mai multe întrebări și să găsească tot mai puține răspunsuri. Singurul lucru clar e faptul că ceva în acest mariaj este complet în neregulă. Dar Louise nu poate ghici amploarea problemei – și cât de departe poate merge cineva ca să-și protejeze secretele căsniciei.

Prin ochii ei este un roman în care Sarah Pinborough reinventează clasicul triunghi amoros, luându-i complet prin surprindere pe cititori.

„Trebuie să citiți neapărat Prin ochii ei… E fenomenală.” Stephen King

Fragment în avanpremieră:

1
ATUNCI

Mă ciupesc şi spun SUNT TREAZĂ o dată pe oră.

Mă uit la mâinile mele. Îmi număr degetele.

Mă uit la ceas (la cel de perete sau la cel de mână), întorc capul, mă uit înapoi.

Sunt calmă şi concentrată.

Mă gândesc la o uşă.

2
MAI TÂRZIU

Era aproape lumină când în sfârşit se terminase. O tuşă cenuşie pe fundalul cerului. Frunze uscate şi noroi i se lipiseră de blugi, iar trupul slăbit îl durea în vreme ce transpiraţia îi îngheţa în aerul rece şi umed. Ceea ce fusese făcut nu mai putea fi desfăcut. Un act cumplit de necesar. Un sfârşit şi un început contopite acum pentru totdeauna. Se aşteptase ca tonurile lumii din jur să reflecte acest lucru, dar cerurile şi pământul îşi păstraseră nuanţele terne, iar dinspre copaci nu se simţea nici un tremur de mânie. Nu se auzea vreun şuier tânguitor al vântului. Nici o sirenă nu urla în depărtare. Pădurea era doar pădure, iar ţărâna era doar ţărână. Expiră adânc, lung, şi constată că era o senzaţie surprinzător de plăcută. De curată. Zori noi. O nouă zi.

Porni în tăcere spre resturile casei. Fără să se uite în urmă.

3
ACUM
ADELE

Încă mai am pământ sub unghii când David ajunge în sfârşit acasă. Îl simt înţepându-mi pielea iritată, adânc în carne. Mi se întoarce stomacul, storcându-mă de alţi nervi, când uşa de la intrare se închide, şi pentru o clipă stăm doar şi ne uităm unul la altul din capetele opuse ale coridorului lung al noii noastre case victoriene, cu o fâşie de parchet perfect lustruit între noi, înainte ca el să se întoarcă şi să pornească, legănându-se uşor, spre camera de zi. Trag adânc aer în piept şi-l urmez, tresărind de fiecare dată când tocurile mele lovesc sonor podeaua. Nu trebuie să mă tem. Trebuie să repar totul. Trebuie să reparăm totul.

– Am pregătit cina, spun şi încerc să nu par prea stăruitoare. Doar un Stroganoff. Pot să-l păstrez pentru mâine, dacă ai mâncat deja.

El stă cu spatele la mine şi se uită la rafturile pe care cei de la firma de mutări le-au umplut deja cu cărţile din cutii. Încerc să nu mă gândesc că a lipsit prea mult. Am strâns resturile de sticlă spartă, am frecat podeaua şi m-am ocupat de grădină. Toate dovezile furiei trecute au fost îndepărtate. Mi-am clătit gura după fiecare pahar de vin pe care l-am băut în lipsa lui, ca să nu-i simtă mirosul. Nu-i place să beau. Doar un pahar sau două, când avem lume în jur. Niciodată singură. Dar în seara asta nu m-am putut abţine.

Chiar dacă nu mi-am scos încă tot pământul de sub unghii, am făcut duş, m-am schimbat într-o rochie albas-tră-cenuşie, cu pantofi asortaţi, şi m-am fardat. S-au dus urmele lacrimilor şi ale certurilor. Vreau să şter-gem totul. Ăsta e noul nostru început. Trebuie să fie.

– Nu mi-e foame.

Se întoarce cu faţa la mine şi văd în ochii lui un dispreţ tăcut; îmi reprim nevoia subită de a plânge. Cred că goliciunea asta din privirea lui e mai rea decât furia. Totul, toate lucrurile pe care m-am străduit atât de tare să le construiesc se năruiesc acum. Nu-mi pasă că e beat din nou. Vreau doar să mă iubească aşa cum mă iubea înainte. Nici măcar nu observă eforturile pe care le-am făcut după ce a plecat. Cât de ocupată am fost. Cum arăt. Cât am încercat.

– Mă duc să mă culc, îmi spune.

Nu mă priveşte în ochi şi ştiu că se referă la camera de oaspeţi. Au trecut două zile de la noul nostru început, iar el nu vrea să doarmă cu mine. Simt cum fisurile dintre noi se lărgesc iar. În curând nu vom mai putea ajunge unul la celălalt peste ele. Mă ocoleşte cu grijă şi vreau să-i ating braţul, dar mi-e prea teamă de reacţia lui. Pare dezgustat de mine. Sau poate că dezgustul lui faţă de sine însuşi radiază spre mine.

– Te iubesc, îi spun încet.

Mă detest pentru asta, iar el nu răspunde; urcă scara nesigur, ca şi când eu nici n-aş fi acolo. Îi aud paşii îndepărtându-se şi apoi o uşă care se închide.

După o clipă în care mă holbez în gol, la locul în care el nu mai e, şi-mi aud inima peticită frângân-du-se, mă întorc în bucătărie şi închid cuptorul. N-o să păstrez mâncarea pentru mâine. Va avea un gust rău, cu amintirea zilei de azi. Cina e distrusă. Noi doi suntem distruşi. Uneori mă întreb dacă nu cumva vrea să mă omoare şi să termine cu totul. Să scape de pietroiul care-i atârnă de gât. Poate că şi o parte din mine vrea să-l omoare.

Sunt tentată să beau încă un pahar din vinul interzis, dar rezist. Sunt oricum în pragul lacrimilor şi n-aş putea să fac faţă unei alte confruntări. Poate că mâine-dimineaţă o să fiu iarăşi bine. O să înlocuiesc sticla, iar el n-o să-şi dea seama că am băut.

Privesc o clipă în grădină, după care sting luminile de afară şi mă uit la reflexia mea în fereastră. Sunt o femeie frumoasă. Am grijă de mine. El de ce nu poate să mă mai iubească? De ce viaţa noastră nu poate să fie aşa cum am sperat, aşa cum am vrut, după tot ce am făcut pentru el? Bani avem o sumedenie. El are cariera la care a visat. Eu n-am făcut decât să încerc să fiu soţia perfectă şi să-i ofer o viaţă perfectă. El de ce nu poate lăsa trecutul să dispară?

Îmi permit alte câteva minute de autocompătimire în timp ce şterg şi lustruiesc blaturile din granit, iar pe urmă inspir adânc şi mă adun. Trebuie să dorm. Să dorm bine. O să iau o pastilă şi o să uit de mine. Mâine va fi altceva. Trebuie să fie altceva. O să-l iert. Întotdeauna o fac.

Îmi iubesc soţul. L-am iubit din clipa în care l-am văzut şi niciodată n-o să mi se stingă dragostea pentru el.
La asta n-o să renunţ. Nu pot.

4
LOUISE

– „Fără nume, bine? Fără slujbe. Fără discuţii anoste despre viaţă. Hai să vorbim despre lucruri reale.“

– Chiar asta ai zis?

– Da. Mă rog, nu chiar, răspund eu. El a zis-o.

Simt cum îmi ard obrajii. Chestia asta sunase ro-man-tic la ora patru şi jumătate după-amiaza cu două zile în urmă, cu primul cocktail Negroni ilicit al zilei, însă acum pare ceva extras dintr-o tragicomedie romantică de duzină. Femeie de treizeci şi patru de ani intră într-un bar şi e vrăjită de bărbatul visurilor ei, care se dovedeşte a fi noul ei şef. Oh, Doamne, îmi vine să mor de cât de jalnic sună. Ce aiureală!

– Sigur că el a zis-o! exclamă Sophie râzând, după care încearcă imediat să se stăpânească. „Fără discuţii anoste despre viaţă.“ Cum ar fi, de pildă, micul detaliu că sunt însurat. Scuze, adaugă ea, văzându-mi expresia. Ştiu că nu e tocmai amuzant, dar într-un fel e. Şi ştiu că ţi-ai ieşit din mână când vine vorba despre bărbaţi, dar cum a fost posibil să nu-ţi dai seama din replica asta că e însurat?! De chestia cu şeful cel nou, hai, te iert. Ăsta a fost, pur şi simplu, ghinion.

– Chiar nu e amuzant, ripostez eu, zâmbind totuşi. Oricum, bărbaţii însuraţi sunt specialitatea ta, nu a mea.

– Adevărat.

Ştiam că Sophie avea să mă ajute să mă simt mai bine.
Ne distrăm când suntem împreună. Râdem. E actriţă de meserie – deşi niciodată nu discutăm despre faptul că de ani buni n-a jucat decât în două producţii TV
defuncte – şi, în ciuda aventurilor ei amoroase, e măritată parcă dintotdeauna cu un producător muzical. Ne-am cunoscut la cursurile prenatale şi, cu toate că vieţile noastre sunt cum nu se poate mai diferite, ne-am înţeles bine. Iar acum, şapte ani mai târziu, încă mai bem vin împreună.

– Dar acum ai ajuns şi tu ca mine, adaugă ea, făcân-du-mi cu ochiul. Te culci cu un bărbat însurat. Deja nu mai am o părere chiar atât de proastă despre propria-mi persoană.

– Nu m-am culcat cu el. Şi nu ştiam că e însurat.

Ultima parte nu e tocmai adevărată. La sfârşitul serii începusem deja să bănuiesc. Apăsarea insistentă a trupului lui pe al meu când ne-am sărutat, ameţiţi de gin. Apoi retragerea bruscă. Privirea vinovată din ochii lui. Scuzele. „Nu pot să fac asta.“ Toate indiciile erau acolo.

– În regulă, Albă-ca-Zăpada. Mă bucur şi eu că a fost cât pe-aci să ai parte de acţiune. Cât a trecut deja?

– Chiar nu vreau să mă gândesc la asta. Să fiu şi mai deprimată n-o să-mi fie de ajutor în situaţia de acum, replic eu şi mai iau o înghiţitură de vin.

Am nevoie de o ţigară. Adam e în pat deja, dormind dus,
şi n-o să facă ochi înainte de micul dejun şi de şcoală. Pot să mă relaxez, deci. Nu are coşmaruri, nu e somnambul. Slavă Domnului că mai există şi mici fericiri!

– Şi, oricum, vina e numai a Michaelei, reiau eu. Dacă ar fi anulat înainte să ajung acolo, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Dar pe undeva Sophie are dreptate. A trecut mult timp de când nici măcar n-am mai flirtat, nicidecum să mă cherchelesc şi să sărut un bărbat. Viaţa ei e cu totul altfel. E înconjurată mereu de oameni noi şi interesanţi – genul creativ, indivizi care se simt mai liberi, beau până la ore târzii şi trăiesc ca nişte adolescenţi. Faptul că sunt o mamă singură care abia-şi câştigă pâinea în Londra ca secretară a unui psihiatru nu-mi oferă cine ştie câte ocazii să uit de precauţie şi să ies în oraş în fiecare seară cu speranţa că voi întâlni pe cineva – pe oricine, nu neapărat pe „El“; iar de Tinder sau Match, ori de alte site-uri de matrimoniale n-aş putea să mă apropii. M-am cam obişnuit să trăiesc pe cont propriu. Şi să las partea cealaltă în aşteptare deocamdată. Un deocamdată care se transformă treptat într-un mod de viaţă ales nu tocmai chibzuit.

Sophie scoate un joint din buzunarul de sus al jachetei de velur roşu.

– Asta o să te înveselească. Ascultă-mă pe mine, totul o să ţi se pară mult mai amuzant după ce o să ne afumăm. Şi apoi, văzându-mi expresia ezitantă, zâmbeşte larg şi adaugă: Haide, Lou! E o ocazie specială. Te-ai descurcat excelent. Te-ai mozolit cu noul tău şef însurat. Chestia asta e genială! Ar trebui să găsesc pe cineva care să facă un film după ea. Pot
să joc eu rolul tău.

– Bine. Tot o să am nevoie de bani când o să fiu concediată.

Nu pot să-i rezist lui Sophie şi nici nu vreau, aşa că în scurt timp stăm amândouă pe balconul mic al apartamentului meu şi mai mic, cu vin, chipsuri şi ţigări la picioare, trecându-ne iarba de la una la alta şi chicotind.

Spre deosebire de Sophie, care nu ştiu cum, dar izbuteşte să rămână pe jumătate adolescentă, să fumez marijuana nu face parte din programul meu obişnuit de viaţă – n-ai nici timp, nici bani pentru asta când trebuie să te descurci de una singură –, dar râsul e mai
bun decât plânsul, aşa că trag cu sete în piept fumul dulce şi interzis.

Despre autoare:

Sarah Pinborough a publicat peste 20 de romane și câteva nuvele și a scris pentru BBC. Thrillerul psihologic Prin ochii ei (Behind Her Eyes, 2017) a urcat pe locul 1 în topurile de bestselleruri Sunday Times și New York Times și urmează să fie publicat în 20 de țări. De asemenea, există discuții cu mai multe studiouri importante, interesate de ecranizarea cărții. Printre romanele sale recente se numără The Death House, o poveste de dragoste distopică, și 13 Minutes, un thriller pentru adolescenți, care va fi adaptat de Netflix.

Articole similare

Lansare de carte: Scăunele roșii, de Edna O’Brien

Carmen Florea

Stiri de bine pentru cinefili, primite de la “Independenta Film”

Delia Marc

De ce ar trebui subvenționate bibliotecile?

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult