Stiri

Experimentul WebKino.ro: prima platformă online cu filme româneşti lansate simultan cu premiera la cinema, gata de start

WEBKINO.RO, prima platformă online pe care spectatorii vor putea viziona filme româneşti concomitent cu premiera lor în cinematografe, se pregăteşte de lansare. Pe 1 aprilie, „Periferic”, în regia lui Bogdan George Apetri, unul dintre cele mai premiate filme din 2010, va inaugura seria producţiilor autohtone care vor fi lansate simultan în sălile din România şi pe Internet.

Un experiment cultural inedit, menit să suplinească lipsa cinematografelor din multe zone ale ţării, WEBKINO.RO este realizat cu suportul casei de distribuţie Voodoo Films şi al companiei de marketing şi vânzări online Q2M, lansată de Dragoş Stanca.

„Rămân la părerea că locul cinematografului este în sală şi că, ideal, aşa trebuie văzute filmele oricând există posibilitatea. În acelaşi timp însă, dată fiind situaţia cinematografelor din România, e nevoie să fim deopotrivă deschişi şi inventivi şi fie să străbatem ţara cu caravane care ne prezintă filmele, fie să folosim tehnologia ca să ajungem la publicul nostru. E mai fezabil aşa decât să aşteptăm să se construiască multiplexuri peste tot şi, în plus, o iniţiativă de tip WebKino.ro răspunde mai bine realităţii că publicul pentru filmele româneşti este puţin numeros, dispersat şi cumva comod. Şi, până la urmă, cel mai important este ca filmele să ajungă cumva la public”, spune regizorul Cristian Mungiu, susţinător al acestui proiect.

WEBKINO.RO va permite vizionarea peliculelor în sistem pay-per-view, prin video-streaming, la o calitate HD excelentă, cu prioritate în localităţile (urbane şi rurale) unde nu mai există săli de cinema.

Periferic” va putea fi urmărit şi de utilizatorii de Internet care au acces la cinematografele în care va rula filmul, însă doar la circa 30 de zile de la lansarea acestuia în săli. Până după 1 mai, „Periferic” nu va fi disponibil online pentru cei din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Arad, Craiova, Vaslui.

Ca primă alternativă legală de vizionare în timp real a filmelor româneşti pe Internet, o dată cu lansarea lor în cinematografe, WEBKINO.RO propune o metodă simplă de acces în sala virtuală:

  • Preţul „biletului” va fi, pentru perioada imediat următoare lansării filmului, de 3 euro plus TVA. Banii pot fi plătiţi prin SMS şi cu cardul, pe Internet, începând cu 1 aprilie 2011.
  • Procedura este simplă: utilizatorii trebuie să trimită cuvântul Webkino la numerele scurte 1377, în reţeaua Orange, şi 7413 – în Vodafone şi Cosmote, după care vor primi, tot prin SMS, un cod de acces cu care vor viziona filmul. În cazul plăţii cu cardul, codul va fi primit pe e-mail.
  • Codul de acces este valabil trei zile, timp în care utilizatorii pot urmări filmul de câte ori doresc.
  • Tehnologia de plată prin card va fi furnizată de mobilpay™, folosind tranzacţionarea 3D Secure.

WEBKINO.RO nu va putea fi accesat, deocamdată, de spectatorii din străinătate, pentru că drepturile de distribuţie asupra filmelor aparţin altor companii.

Printre producţiile care vor testa platforma WEBKINO.RO se numără şi „Ursul”, în regia lui Dan Chişu, aşteptat în cinematografe anul acesta.

Articole similare

Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise

Jovi Ene

Concurs ”10 ani de Filme-cărți.ro”: Câștigă un pachet de cărți Humanitas! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Cel mai bun film de animatie – Premiile Oscar 2011

Mihaela

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult