Editorial

Teatru: Lettice & Lovage, de Peter Shaffer, la Teatrul Arte dell’Anima

”Lettice & Lovage”, de Peter Shaffer
Traducerea: Crina Linţă
Regia: Geanina Hergheligiu
Distributia: Crina Linţă, Ioana Pavelescu, Silviu Biriş
Pictura décor: Alina Mavru
Light Design: Alexandru Bibere

O comedie verbala, ierbala, dar nu si letala!

O calitate deosebita a acestei asociatii artistice ”Teatrul Arte dell’Anima” este crezul, conceptul in baza careia s-a constituit si anume “din dorinţa de a dezvolta şi promova mijloace artistice care fac posibilă descoperirea, îmbogăţirea şi cultivarea sufletului uman”. Ni se spune chiar, de catre membrii constituanti ai acestei asociatii, ca “Arta pe care o dorim, fie că ne referim la teatru, muzică sau film, este o expresie liberă a sufletului artistului către sufletul spectatorului.

Ei bine, textul asupra caruia s-a aplecat de aceasta data Teatrul Arte dell’Anima, se inscrie perfect in acest demers cultural.

Apartine lui Sir Peter Levin Shaffer (15 May 1926 – 6 June 2016), dramaturg englez –autor a numeroase piese de teatru – cunoscuta fiindu-va fara doar si poate Amadeus – 1979 – recompensata cu „The Evening Standard Drama Award and the Theatre Critics Award for the London Production”, dar si scenarist – pentru ca multe dintre lucrarile sale au fost ridicate de pe scandura scenei, pe marele ecran. Si tot cea mai cunoscuta productie cinematografica si mai bogat recompensata a fost tot Amadeus, realizat in anul 1984 in regia lui Milos Forman – nu mai putin de 8 premii OSCAR (1985) la diferite categorii, printre care si – cel mai bun scenariu – Peter Shaffer – si cel mai bun regizor – Milos Forman.

Si aceasta piesa „Lettice & Lovage” scrisa in anul 1986, s-a bucurat de sufragiul publicului si al criticilor de specialitate, Maggie Smith in rolul principal (pentru ea anume a scris autorul acest rol) si Margaret Tyzack in rolul secundar fiind nominalizate si recompensate cu Tony Awards, premii care recunosc excelenta in teatrele de pe Broadway.

Si revin si spun, ei bine, faptul ca Teatrul Arte dell’Anima s-a aplecat acestui text, reprezinta pe de o parte, un act de curaj si pe de alta parte, o siguranta in masurarea propriilor forte.

Aceasta pentru ca – la premiera – spectacolul a fost indelung aplaudat si nu pentru ca in sala se aflau membrii familiilor realizatorilor sau prietenii acestora, ci pentru ca realmente, montarea reprezinta un succes in optica mea.

Sir Peter Levin Shaffer

Intradevar, “O comedie verbala, ierbala, dar nu si letala!” Nu te omoara, dar te face mai puternic! Si aici vreau sa ma refer la textura tematica, of-of-of 🙂 atat de “la-zi-in-fiecare-zi”, avand doua fire principale (in opinia mea): primul fiind dragostea si daruirea actorului de teatru, pentru teatru, sub deviza “insufleteste-inflacareaza-inveseleste” si al doilea: “ce facem din mostenirea noastra” – recte monumentele istorice-arhitectonice. Si sa nu uit inca un fir – poate un firicel – dar foarte important: “Oamenii se refac… orașele… niciodată!” Si cateva idei profunde, nascute si prinzand viata din condeiul talentat al unui intelectual rafinat, bun cunoscator al firii umane, bun cunoscator al istoriei omenirii si al figurilor remarcabile care au strabatut-o, bun cunoscator al operei lui Shakespeare si mare iubitor al Angliei si al Londrei (scarbit de “cele mai dezgustatoare cladiri din Londra – Top 10” 🙂 ) precum a fost Peter Shaffer.

Si mai trebuie sa amintesc aici efectul sinergetic al  scarii in arhitectura acestei lucrari dramatice. Pentru inceput avem o scara cu 15 trepte, dintr-un conac elisabetan … apoi avem o scara ce coboara intr-un subsol-adapost-sarac al viselor tinerei ce se hraneste cu “leustean”, cu “nodurile dragostei”, cu propria imaginatie, care mai mereu confunda viata cu teatrul, uitand ca NU trebuie sa le confunde si in cele din urma avem una dintre cele 10 cele mai dezgustatoare cladiri contemporane londoneze, cu cele 500 de trepte ale ei.

Ei bine – si toate aceste mesaje intruchipate in tematica piesei, ne sunt invaluite de catre autor intr-o spuma de umor, de ironie, de satira sociala, intr-un joc cu spectatorul, un joc in care inventeaza si reinventeaza pentru a ne trezi constiinta si intelegerea.

La acest demers deloc usor s-a inhamat aceasta echipa inteligenta si talentata, care evolueaza pe o scena de dimensiuni reduse si care “ne insufleteste, ne inflacareaza si ne inveseleste”. Dar… ne deschide mintea si sufletul. Intr-o scenografie de mare inventivitate, pentru ca nu ar fi fost deloc simplu (ba ar fi fost imposibil chiar sa aduca fizic pe scena, elemente reale de decor), echipa utilizeaza cortine pictate de fundal, alunecand si schimbandu-se de la scena la scena (Alina Mavru – pictura décor). Light designerul Alexandru Bibere si muzica inspirata de epoca elisabetana si Henry Purcell… era sa zic si Mary Stuart … contribuie cu maiestrie la crearea atmosferei in care este introdus spectatorul, pentru a face cunostinta cu cele trei personaje, de fapt cinci. Spun cinci de fapt – pentru ca  avem doua personaje feminine – Lettice Douffet si Lotte Schoen si cele patru personaje masculine: vizitatorul, Framer (in original am citit ca era vorba despre o Miss Framer), Jim McIntosh si avocatul Bandolph. Interpretati de Crina Linţă (care semneaza si traducerea – bine articulata intr-o limba romana vie si spintara si bine acordata subatelesurilor pline de umor ale textului original), Ioana Pavelescu si Silviu Biriş. Debordand de energie si de acele “insufletiri-inflacareli-si- inveseliri”, traindu-si imaginatia personajului pana la hohotele absurdului, Crina Linţă ii da tinerei eroine o aura minunata de inger cazut, dar mereu sperand sa se ridice in picioare si sa zboare catre inaltimile artei. Si face spectatorul sa ii inteleaga si sa ii indrageasca  personajul. O secondeaza Ioana Pavelescu (pacat de ca – cel putin eu, nu am mai intalnit-o in distributiile scenelor bucurestene – poate din vina mea), frumoasa, interesanta, demna, invaluindu-si personajul intr-o mantie de acreala si mister… dezvaluind apoi comori de omenie si de realism, chiar daca se lasa prinsa pana la urma in mrejele romantic-optimiste ale “tovarasei” sale. Alaturi de care stabileste un traseu profesional comun, nu cu lansarea de “bombe”, ci tocmai… organizand evenimente de vizitare a “uneia dintre cele mai dezgustatoare cladiri din Londra – cea cu 500 de trepte”.

Alaturi de cele doua personaje feminine, Silviu Biriş intra pe rand in pielea celor patru personaje masculine din piesa, roluri de compozitie), pe care ii joaca cu inspiratie si umor si beneficiaza de cateva replici-manusa, care starnesc rastele publicului.

Sigur ca fructele parguite ale acestui spectacol, aflat abia la premiera, se datoreaza “echipei’ conduse de gradinarul sef al spectacolului, regizorul Geanina Hergheligiu, care a declarat intr-un interviu, ca “folosesc toata experienta de viata in regie”. Lucrarea sa de licenta (la clasa profesorilor Felix Alexa si Ion Mircoaga) a fost tot un <Peter Shaffer, “Equus”, jucat la Teatrul Notarra si preluat mai apoi in stagiune de Teatrul Odeon.>

La Teatrul Arte dell’Anima a mai montat  Copii răi, (eu am vazut acest spectacol intr-o alta montare – cu un singur personaj, interpretat de Katia Pascariu – regia Alexandru Mihaescu) un spectacol bazat pe textul Mihaelei Michailov, cu care am cîştigat un concurs de proiecte organizat de Teatrul Arte dell’Anima, o minunată iniţiativă a Crinei şi a lui Gabriel Linţă.

Prin urmare, Geanina Hergheligiu nu este la “prima abatere”, atat in privinta dramaturgului, cat si in privinta colaborarii cu Teatrul Arte dell’Anima si le dorim ambelor entitati o colaborare lunga si la fel de plina de fructe coapte. Spre beneficiul spectacorilor iubitori de spectacole implinite.

Pentru ca regizoarea – desi tanara – se dovedeste a avea si o experienta de viata bogata si o pregatire profesionala solida, care o fac capabila sa inteleaga subtilitatea unor texte bogate in semnificatii complexe. Crampeie de viata pana la urma Geanina Hergheligiu a dovedit puterea de a inchega o echipa pe care a insufletit-o cu Arte dell’Anima.

Un spectacol bun catre care va sfatuiesc sa va indreptati fara nicio retinere. Mergeti pe mana mea 🙂 .

Articole similare

Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de “burghezo-mosier”, de Sorin M. Rădulescu

Delia Marc

Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti-Conferinta de presa – 16 iunie 2011

Delia Marc

Teatru: Omul de zăpadă, de Greg MacArthur

Alexandru Militaru

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult