Editorial

Realitatea poate fi mult mai îngrozitoare decât orice ficțiune: Top 5 filme despre DID – Dissociative Identity Disorder

Cu niște ani în urmă am citit câteva cărți care m-au ajutat să înțeleg complexitatea problemelor legate de Tulburarea de Identitate Disociativă (DID – Disociative Identity Disorder), cunoscută anterior ca tulburare de personalitate multiplă (MPD) Și anume că aceasta este ”o tulburare mentală caracterizată prin menținerea a cel puțin două stări de personalitate distincte și relativ durabile. Tulburarea este însoțită de lacune de memorie dincolo de ceea ce s-ar explica printr-o uitare obișnuită”.

Aceste cărți care mi-au deschis orizontul cunoașterii și al înțelegerii, la nivelul meu neprofesionist în privința psihanalizei și psihiatriei au fost:

  • ”Sybil”, cartea scrisă în anul 1973 de Flora Rheta Schreiber, despre Sybil Dorsett și tratamentul aplicat de în cazul ei de psihanalista Cornelia B. Wilbur. Cartea a apărut la noi în anul 1997, la Editura Atos;
  • Ființa din oglindă”, cartea scrisă de Ulla Frőhling și apărută în România în anul 2008 la Editura RAO; 
  • Psihiatrii de pe strada Fenix” – autor medicul psihiatru Michael Segal (Israel), apărută în Romania în anul 2011 la Editura Curtea Veche; 
  • Și – bineînțeles – nemuritorii ”Dr. Jekyll și Mr Hide” ai lui Robert Louis Stevenson și povestirea sa din 1886.

Prin intermediul paginilor acestor volume, mi-am explicat multe dintre cărțile și filmele care m-au impresionat de-a lungul anilor. Și am fost mult mai atentă în jurul meu, la oamenii cu care interacționam, de multe ori intrând gratuit în bănuieli care mă bântuiau asupra unuia sau altuia. Înțelegând apoi că există o diferență majoră între un om sănătos și o persoană suferind de DID. Un om sănătos îți modifică comportamentul/masca interacțională conștient, adaptându-se unor cerințe sau dorințe de incluziune socială. În timp ce persoanele bolnave pendulează de la o personalitate la alta, fără ca acestea să se cunoască între ele (de obicei, dar nu neapărat), cu schimbări de gen, de vârstă, de comportamente emoționale și sociale. Prin urmare, diferența este aceea că omul sănătos își poate lepăda masca conștient ori de cite ori vrea, pe când persoana bolnavă nu își poate controla – în majoritatea cazurilor – personalitățile disociate, născute de cele mai multe ori din lupta întru apărare. Vorbim, în multe dintre cazuri, despre persoane traumatizate psihic și/sau fizic, încă din fragedă copilarie, de tocmai aceia chemați să îi iubească, să îi educe, să îi ocrotească… părinți, rude, educatori, fețe bisericești.

Voi lăsa deoparte în această evaluare, câteva dintre peliculele de mare valoare din acest gen, dar foarte cunoscute și apreciate, precum, ”Dr Jekyll and Mr Hyde (1931)”, Psycho (1960)”, ”The Shining (1980)”, ”Primal Fear (1996)”, ”Fight Club (1999)”, ”American Psycho (2000)”, ”Secret Window (2004)”, ”The Machinist (2010)”, ”Shutter Island (2010)”, ”Black Swan (2010)”, … și altele și mă voi opri asupra unor filme, probabil mai puțin știute și urmărite, sau mai de dată recentă.

1. SYBIL (1976) face parte dintre filmele bazate 100% pe un caz real.

Miniserie TV, regizată de Daniel Petrie, cu scenariul scris de Stewart Stern, bazat pe cartea Florei Rheta Schreiber (cum am scris în debutul acestuui articol). Cele două roluri principale, Sybil și dr. Cornelia Wilbur sunt interpretate magistral de către Sally Field și Joanne Woodward, două actrițe de mare talent. Un film cu premii Emmy și cu multe alte nominalizări. Un film în care Woodward ocupă fotoliul psihanalistei, spre deosebire de pelicula din anul 1957 (despre care voi vorbi în continuare), unde stătuse cu mare succes (Oscar, Golden Globe) pe scaunul pacientei. Sybil este un film în care trauma care o apasă pe eroină este dezvelită precum o ceapă, foaie cu foaie, cu multă atenție, empatie și înțelegere profesională, până în miezul dureros al amintirilor, un hău mustind de puroiul abuzurilor sexuale și al torturilor exercitate de mama asupra eroinei acestei tragedii. Cartea pare a se încheia în mod fericit, totuși din final filmului răzbate faptul că deși numeroasele personalități dezvoltate de Sybil sunt una după cealaltă sigilate undeva, în spatele memoriei… personajul acestei tragedii este încă departe de a duce o viață normală.

Atât cartea, cât și mai apoi, filmul, au adus un mare serviciu comunității medicale și implicit omenirii, contribuind la detectarea, diagnosticarea, analizarea și chiar vindecarea uneori a acestei tulburări, astfel încât, ”la sfârșitul anilor 1980 au existat 40,000 de cazuri diagnosticate doar în Statele Unite”

O afecțiune psihică rară, gravă, dar atît de tulburătoare și care a transformat subiectul scris într-un bestseller și filmul într-un must-see. Iar cele două actrițe, (Sally Field a obținut un premiu Emmy în anul 1977 pentru rolul din acest film) țin spectatorul într-o dimensiune a tensiunii și a emoției rar întâlnită.

2. The Three Faces of Eve (1957) face parte și el dintre filmele bazate 100% pe un caz real.

Regizat de Nunnally Johnson, pe scenariul său inspirat de autorii cărții scrise de psihiatrii Hervey M. Cleckley & Corbett Thigpen, avându-i în distribuție pe Joanne Woodward, David Wayne și Lee J. Cobb. Si este un film recompensat cu doua premii majore pentru Joanne Woodward, un și un Golden Globe și un Oscar în 1958. O talentată și frumoasă actriță, care – iată – de această dată interpretează rolul unei persoane cu identitate multiplă: „Eve White”, „Eve Black” și „Jane”. O femeie de casă, prizonieră într-o căsătorie nefericită, dna Eve White, îi conferă viață dnei Eve Black – dornică de petreceri, de haine frumoase, de distracție… Deși Eve Black știe totul despre Eve White, aceasta nu este conștientă de existența unui alter-ego. Cu atât mai mult cu cât intervine și a treia personalitate, Jane. Există în acest ghem ciudat de personalități un fel de transfer al informațiilor, de înțelegere a traumelor care au dus la această dezintegrare de personalitate, până la pasul final de integrare a celor trei într-o singură conștiință. O modalitate de auto-vindecare posibilă, nu oricând și cu oricine valabilă. Joanne Woodward dă un adevărat recital actoricesc, trecând de la singuratica, sfioasa și blazata White, la exuberanta Black, cochetă, plină de sex-appeal și dornică de iubire, ca mai apoi – Jane – o femeie, mamă și soție sensibilă și responsabilă. Un film alb-negru, cu o cinematografie exemplară, care pune în valoare valențele imaginilor specifice acestei cromatici. Repet: un must-see.

3. SPLIT (2016)

Regia & Scenariul: M.N. Shyamalan, în distribuție: James McAvoy, Anya Taylor-Joy, Haley Lu Richardson, Betty Buckley, Jessica Sula… și bineînțeles, M.N. Shyamalan

Un thriller, un film psihologic frisonant; imposibil să te dezlipești din fotoliu! Toate simțurile în tensiune maximă. Pentru că personajul principal este de fapt o ”matrioșkă”, din care încep să prindă viață – unul căte unul/sau câte una…personalități (23 la număr), toate născute din sufletul și mintea chinuite ale lui Kevin Wembell Crumb, din întunecimea traumei suferite în copilărie, 23 de alter-ego-uri menite să-l apere, uneori luptându-se între ele pentru a deține supremația, alteori zădărnicind orice efort de stabilizare a unui echilibru. Trei fete sunt răpite! Incercăm să bănuim motivul! Abia sfârșitul acestei cumplite drame ni-l va elucida. Fragmentele acestui puzzle își vor ocupa locurile potrivite și vom avea tabloul final în față.

Loviturile primate în copilărie, rană peste rană – mentale/sufletești fac fărâme-fărămițe mentalul, conștiința și respectul de sine al copilului, îl vulnerabilizează până când mintea descoperă această ciudată apărare…o armată de alterego-uri, fiecare soldat preluând câte o sarcină grea întru salvarea entității centrale. Sesiunile lui Kevin cu psihiatra sa, dr. Fletcher sunt balsamuri pentru personaj, dar și lecții îndrumătoare pentru noi, cei din fotoliul de acasă. Si noi, spectatorii, dar și personajul – suntem înlănțuiți și condamnați să înțelegem și să luptăm cu forțele negative din posesie. În fiecare dintre noi există câte o BESTIE, gată să distrugă totul și în fiecare dintre noi există și câte un puști gata să ia viața de la capăt, o viață curată și cu iubire. Și vom vedea și înțelege care este rolul răpirii celor trei fete. Câteva atuu-uri mari a avut M. Night Shyamalan întru super reușita acestui film. Primul și indiscutabil este  talentul său covârșitor și aplecarea către tenebrele firii și mentalului uman. Al doilea este conferit de izvorul de inspirație, halucinantul caz al lui Billy Milligan, posesor a 24 de personalități. Si în sfârșit, acest extraordinar James McAvoy, actor spectaculos, pe care l-am mai văzut în The Last King of Scotland (2006) și apoi, în Glass (2019), dar care este uimitor în Split. Flexibilitatea cu care renaște în fața noastră cu altă compozitie expresivă facială, cu altă emisie vocală, cu altă privire, cu altă tonicitate corporală, parcă și cu altă statură și dinamică (bine, sigur, există și multă tehnologie și tehnică la mijloc)…toate acele personalități atât de convingătoare, cu carne și sânge… un actor-spectacol. Un film care trebuie văzut cel puțin de două ori. O lecție… și de viață și de cinema.

4. Mr BROOKS (2007)

Regia: Bruce A. Evans; Scenariul: Bruce A. Evans, Raynold Gideon; Distribuția: Kevin Costner, Demi Moore, William Hurt.

Poate că în mod normal ar fi trebuit să continui cu filmul GLASS, însă am fost tușată atât de complexitatea și bogăția emoțional-conflictuală a subiectului, cât și de regia care a reușit să dirijeze un spectacol de zile mari, mizând la potul gras cu doi actori într-un singur personaj. Încât pentru mine, Mr. Brooks s-a instalat pe acest loc 4.

Un William Hurt (actor pe care îl admir în mod special), de la care m-am așteptat să fie un Mr.Brooks/Mr.Hide spectaculos, dar un Kevin Costner/Mr Brooks – never nu mi l-aș fi imaginat dizolvându-se din  Mr. Books/Dr. Jekyll în Mr. Hyde.

Un thiller inteligent, care coboară adânc în tenebrele mentale ale unui personaj-pacient deopotrivă DID-ist, dar împovărat și cu alte diagnostice de tulburări psihiatrice. Mr. Brooks este un criminal în serie, a cărui semnătură este ” Thumbprint”. Un tip șarmant, businessman respectat și de succes, Omul Anului în Portland… răcâind acest strat de poleală însă, apare criminalul rece, de gheață, o minte malefică și lacomă de sânge care își pune la cale cu multă atenție uciderea victimelor alese. Încearcă să se abțină – o vreme – participă constant la întâlnirile AA, au trecut doi ani decând Marshall (Mr. Hyde al său) a fost ținut în lesă. Dar iată-l din nou pe banca din spate a mașinii, cu figura schimonosită de patima uciderii. Earl Brooks recidivează. Și de această dată face o greșeală. Poliția începe să îi sufle în ceafă, firele ajung în mâna polițistei (Demi Moore)… alter-egoul – Marshall luptă să își păstreze identitatea pe primul loc. Repet, un thriller psihologic original, inteligent, sex, sadism, crime, sânge, moarte, justificări complexe. Excelent jucat și intrumentat pe un soundtrack – o  coloană sonoră pulsantă și de o calitate ingenioasă în acord cu tensiunea acumulată de acțiune: Vicious Traditions by The Veils https://www.youtube.com/watch?v=wpX5mffn4EA

Must-see, sau pe românește, musai de văzut!

5. GLASS (2019)

Regia & Scenariul: N.M. Shyamalan, în distribuție: James McAvoy, Bruce Willis, Samuel L. Jackson, Anya Taylor-Joy, Spencer Treat Clark.

În ideea că ”Unbreakable (2000)” al creatorului M. Night. Shyamalan este pus sus în topul fiecăruia dintre cititorii noștri, am ales să nu vorbesc despre acest film, ci doar despre celelalte două – în conexiune – care i-au urmat, astfel încât iată-ne în fața ultimei pelicule din această trilogie. Subliniez că pentru a avea imaginea completă, complexă și rotundă a mesajului acestui triptic cinematografic, trebuie să parcurgem toate cele trei filme și în ordine.

David Dunn, Kevin Wendell Crumb (cu identitățile sale multiple) și Elijah Price se angajează, dintre zidurile unei clinici psihiatrice, în lupta impotriva acelora care au hotărât că ”nu pot fi zei printre noi”. Abilitățile supraomenești, existente și dovedite, amenință menținerea echilibrului omenirii.

M. Night. Shyamalan îți adună personajele sale laolaltă, și construiește un final al trilogiei, trist, amar și realist. Din păcate – trenează la un moment dat acțiunea, astfel încât mesajele dorite ajung mai greu și ușor în disoluție la public. Existența fiecăruia dintre noi este extraordinară, în situații limită fiecare om poate să se întreacă pe sine, aducând la suprafață partea cea mai bună din el (rupându-se de ”Hoardă”) și schimbând lumea în bine. Fiecare dintre noi putem fi un supererou, aidoma celor din benzile desenate. Iar personaje precum dr. Ellie Staple și colegii săi, care luptă să-i convingă pe cei trei că ”darurile nu există”, ”că talentele lor incredibile sunt departe de a fi speciale”că totul se rezumă la ”iluzii psihotice de măreție” sunt la rândul lor psihotice, întrucât se consideră atotstiutorii și controlorii omenirii. Prin urmare, și de o parte – și de cealaltă – un amestec de ICȘI cu tulburări de personalitate disociativă 🙂 . M. Night. Shyamalan se cam joacă cu mințile noastre! Dar ce filme… ce actori… un regal în regatul Shyamalanan!

(Sursă fotografii: IMDb.com, Amazon.com, Wikipedia.org, Insider.com)

Articole similare

Life as We Know It (2010)

Delia Marc

Fotoreportaj din Eire/Republica Irlanda (II)

Codrut

Prin blogosfera literara (13 – 19 iunie 2011)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult