Editorial

In Event of Moone Disaster, de Andrew Thompson (Unteatru)

”In Event of Moone Disaster”, de Andrew Thompson
Regia: Alexandra Penciuc
Scenografia şi video: Tudor Prodan
Cu: Cătălina Moga, Mihai Smarandache, Emil Măndănac, Mădălina Anea

Tu te-ai gândit vreodată că până acum ar fi trebuit să fii în altă parte?

O lămâie, un soldățel de plumb și un biscuit.

Spectacolul de la Unteatru propune o vizită într-un  muzeu experimental cu o multitudine de variante ale unor oameni de a nu eşua, ca într-un cub rubik în care se intersectează generaţii, cu dorinţele, fricile şi iubirile lor. De la lumile paralele în care crezi că ai putea fi fericit, la întrebările chinuitoare despre sensul vieții, de la deciziile greșite pe care te temi că le-ai putea lua, la egoismul care te împinge la acțiuni disperate, trecutul, prezentul și viitorul se îmbină într-o poveste situată la limita dintre realitate și science fiction.

Ideea în jurul căreia gravitează piesa lui Andrew Thompson este aceea că în esență nevoile noastre nu sunt diferite, în orice lume am trăi. Inspirat de un discurs care ar fi trebuit citit dacă Armstrong și Aldrin nu s-ar fi întors pe Pământ, piesa sfârșește într-o dramă de familie extinsă pe mai multe generații, care repetă aceleași greșeli de-a lungul anilor. Dorința de a cuceri Universul, cea de a avea un copil, încercarea de a găsi propria identitate sunt doar câteva dintre temele atacate. Chiar dacă unii au vise mai mici, iar alții mai mari, în piesa aceasta nimeni nu câștigă nimic. Nefericirea plutește peste tot, nimeni nu se simte bine în propria viață, fericirea unuia ar însemna automat nefericirea celuilalt. Alegerile sunt un punct central, însă nimeni nu face alegerile pe care și le dorește de fapt. Un sound design futurist completează atmosfera science fiction creată prin decorul și efectele video semnate de Tudor Prodan, iar combinația este extrem de inspirată, la final fiind foarte greu să te desprinzi de acest «spațiu».

Povestea debutează cu momentul aselenizării și continuă până în anul 2056, când prima femeie ajunge pe Marte. În 1969, tânăra Sylvia Moone urmărește aterizarea pe lună și tânjește după cineva care să o ducă în aventura vieții sale. În 2017, este deja o femeie bătrână, cu memoria erodată, pe care fiul și nora ei (Neil și Julie) încearcă să o mențină în realitate și care se confruntă cu aceleași probleme ca ea acum mulți ani, doar că într-o formă diferită. În 2056, nepoata sa, numită și Sylvia Moone, se pregătește să devină prima persoană care a pus piciorul pe Planeta Roșie.

Problema reproducerii este cheia întregii piese. Cei care cred doar în puterea prezentului nu sunt dispuși să dea curs acestei idei, preferând o viață fără restricții și limitări personale sau profesionale. Aceasta este poziția femeilor, pe când bărbații mizează pe ideea familiei, a stabilității și a unei vieți ancorate în realitate. Însă orice ar alegere unul, celălalt este rănit. Se alege viața nouă, însă copiii sunt de fapt nedoriți de mame, iar acest lucru va avea consecințe negative. Jocul celor patru este bine dozat, natural, cu pauzele pe care le cere textul, iar întregul puzzle va fi rezolvat la final. Există și puțin umor, care însă nu reușește să destindă atmosfera.

Tot timpul ai senzația că ești în mintea unuia dintre protagoniști, ceea ce mi se pare o mare realizare a Alexandra Penciuc, cea care semnează regia, și care realizează acest lucru cu un decor minimalist. Deși ideea de spațiu ar fi trebuit să primeze, ne aflăm de fapt în situația unei lipse acute de spațiu, a unei nevoi permanente de evadare, însă mintea nu mai reușește la un moment să umple nici virtual locurile pe care ar fi vrut să le descopere. Cătălina Moga are un joc extraordinar, pe care de altfel am avut ocazia să îl admir deja în câteva filme, și în jurul personajului său gravitează viețile celorlalți. Un joc dublu, cu efecte neașteptate pe termen lung.

O piesă incitantă, care însă te pune foarte mult pe gânduri. O piesă actuală, pe care vă recomand cu mare plăcere să mergeți să o vedeți. Cu siguranță veți regândi unele dintre problemele vieții contemporane și veți medita la alegerile pe care le-ați făcut sau urmează să le faceți.

În loc de final: «Cine are nevoie de realitate?»

Premiera a avut loc pe 3 noiembrie @19.00

Foto: unteatru.ro, ©️Sorin Florea

Articole similare

”Este nevoie de implicarea scriitorilor” (Dorina Rusu, FILIT 2018)

Jovi Ene

Ciobit. Interviuri cu Maia Morgenstern, de Oana C. Popescu

Victor Alartes

Drumul Damascului. Sens invers. Cazul Lion Feuchtwanger (II)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult