Editorial Recomandat

Gala Art Out 2015 – sincretism, varietate și armonie în arta spectacolului

afis final finalProbabil nu mulți au auzit de Art Out, o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare. Fondată în ianuarie 2011, revista a evoluat prin colaborări cu specialiști din țară și din străinătate, devenind una din revistele de primă importanță la nivel național pe plan cultural – artistic. În februarie 2014, Art Out a împlinit 4 de activitate, definindu-se ca un actor important pe scena presei, artei și culturii românești, fiind un promotor și organizator de evenimente cultural-artistice remarcabile. Cu acest prilej s-a celebrat 4 ani de activitate ai revistei Art Out și 3 ani de activitate ai revistei Teen Art Out în cadrul Galei Art Out Ediția a II-a, eveniment găzduit de Teatrul Național București, sala Pictură, luni, 23 Martie 2015 și prezentat de către actorul Marius Călugărița.

art out calugaritaDacă prima ediție (2014) a reprezentat conceptul unui eveniment public noncomformist, ediția a doua s-a concretizat într-un eveniment cultural-artistic de amploare, select, cu un public țintă, așa cum afirmă și redactorul șef al revistei, Laura Mihalca, care a menționat că una dintre directivele revistei pentru acest an va fi promovarea revistei la un nivel mai mare și pentru categorii cât mai diferite de vârstă. Tocmai de aceea la eveniment au luat parte personalități reprezentative ale mediului cultural-artistic românesc, reprezentanți ai industriilor creative, profesioniști ai mediului de afaceri, reprezentanți ai presei, domeniilor umaniste, precum și ai societății civile.

Gala în sine a fost o surpriză, dorința fiind aceea de a aduce împreună artiști aflați la început de carieră alături de cei deja consacrați pe scena culturală românească. Tinerii de la Școala de muzică Brio Club au încântat prin candoare, ritm și pasiune. Un moment extraordinar a reprezentat interpretarea „Bordeiaș, bordei, bordei”. Cvintetul Școlii de Muzică Brio Club au delectat invitații cu acorduri de vioară, violoncel, chitară, flaut și pian, acompaniate și de o interpretare canto extraordinară.

art out grup brioTeatrul Evreiesc de Stat a completat partea de ritm cu fragmente din piesa « Mazel Tov and justice for all », în regia artistică a lui Andrei Munteanu. Actorii care au luat parte la reprezentația de luni, Leonie Waldman Eliad, Nicolae Călugărița, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Geni Brenda, Cabiria Morgenstern și Cătălin Stelian (care pur și simplu a vibrat pe scena teatrului), au oferit un moment de excepție, câteva minute în care spectatorii au trăit la maxim experiența artistică. Cu siguranță Teatrul Evreiesc și-a asigurat câțiva viitori spectatori, printre care și eu.

art out teatrul evreiesc de statVocea Ralucăi Elena Burlan (în prezent, studiază la Școala Populară de Arte din Brăila, secția canto-muzică clasică) a încântat spectatorii în cadrul unor recitaluri de muzică de operă. Natalia Pancec (doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, membră în cadrul partidei de vioara I în orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti și sef de partidă la vioara a doua în Orchestra Simfonică Bucureşti), împreună cu Daniela Bălan (masterandă a Universității Naționale de Arte din București, secția scenografie, artist vizual emergent, profesor de arte vizuale în cadrul Școlii de Arte Frumoase “Music4All School”), ne-au oferit o altă viziune asupra Baladei lui Ciprian Porumbescu.

Așadar, gala nu a reprezentat doar o combinație între artiști aflați la început de drum și cei deja consacrați, dar și o fuziune a artelor performate de aceștia în cadrul evenimentului. O experiență artistică care evidențiază sincretismul, varietatea și armonia spectacolului oferit în cadrul acestui eveniment care, sperăm noi, să deschidă cât mai multe uși pentru o revistă și un proiect realizat în principal de către tineri și voluntari, pasionați și dornici să transforme revista într-o oază în deșertul care ne acaparează (Daniel Spânu, ambasador Art Out)

Fotografiile au fost preluate de pe Facebook si sunt proprietate a Teatrului Evreiesc de Stat.

Articole similare

Festivalul Anim’est 2014: Cheatin’ – Amanții electrici – 2013

Andreea Andrusca

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în noiembrie 2019

Jovi Ene

Top 5 cărți despre călătorii extreme

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult