Editorial Recomandat

Fragment în avanpremieră: ”W sau amintirea copilăriei”, de Georges Perec

perec_w_coperta-1Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”W sau amintirea copilăriei”, de Georges Perec, ce va apărea în curând la Editura Casa Cărții de Știință, Colecția Romanul francez actual, în traducerea lui Laurenţiu Malomfălean. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

În această carte se află două texte pur şi simplu alternate; ar putea aproape să pară că nu au nimic în comun, dar, cu toate acestea, sunt inextricabil întreţesute, ca şi cum niciunul din cele două nu ar putea exista singur, ca şi cum doar din întâlnirea lor, din această lumină îndepărtată pe care o aruncă unul asupra celuilalt, s-ar putea revela ceea ce nu este niciodată spus până la capăt într-unul, niciodată spus până la capăt în celălalt, ci numai în firava lor intersecţie.

Unul dintre texte aparţine pe de-a întregul imaginarului: este un roman de aventuri, reconstituirea arbitrară, însă minuţioasă, a unei fantasme copilăreşti, evocând o cetate condusă după idealul olimpic. Celălalt text este o autobiografie: naraţiunea fragmentară a unei vieţi de copil, în timpul războiului, o naraţiune săracă în isprăvi şi amintiri, pusă cap la cap din resturi împrăştiate, absenţe, uitări, îndoieli, ipoteze, mici anecdote. Povestea cu aventuri, în schimb, are ceva grandios, poate chiar suspect, căci începe prin a relata o istorie pentru ca deodată să se lanseze într-alta: în această ruptură, în această spărtură, ce suspendă naraţiunea în jurul nu se ştie cărei aşteptări, se găseşte locul iniţial, de unde a ieşit această carte, punctele de suspensie de care s-au agăţat firele rupte ale copilăriei şi trama scriiturii.

Fragment în avanpremieră:

M‑am născut sâmbătă, 7 martie 1936, în jur de nouă seara, într‑o maternitate situată pe strada Atlas, numărul 19, în Paris, arondismentul 19. Tatăl meu, cred, a fost cel care s‑a dus la primărie să mă declare. Mi‑a dat un singur prenume – Georges – declarând că sunt francez.1 El însuşi împreună cu mama erau polonezi. Tatăl meu nu împlinise încă douăzeci şi şapte de ani, mama nu împlinise douăzeci şi trei. Erau căsătoriţi de un an şi jumătate. Pe lângă faptul că locuiau la câţiva metri unul de celălalt, nu ştiu exact în ce împrejurări se întâlniseră. Eram întâiul lor copil. Au avut un al doilea, în 1938 sau 1939, o fetiţă pe care au botezat‑o Irène, dar care a trăit numai câteva zile.2

Multă vreme am crezut că pe 7 martie 1936 intrase Hitler în Polonia. Mă înşelam, referitor la dată sau la ţară, însă în fond asta nu avea o mare importanţă. Hitler era deja la putere şi lagărele de concentrare funcţionau foarte bine. Nu în Varşovia intra Hitler, însă s‑ar fi putut foarte bine să fie aşa, fie în culoarul Danzig[1], fie în Austria, sau în Saarland[2], sau în Cehoslovacia. Sigur nu era decât că deja începuse o istorie care, pentru mine şi toţi ai mei, urma să devină curând vitală, adică, de cele mai multe ori, mortală.

1. De fapt, această declaraţie, răspunzând dispoziţiilor din articolul 3 al legii din 10 august 1927, a fost subscrisă de către tatăl meu câteva zile mai târziu, mai precis pe 17 august 1936, în faţa judecătorului civil[3] din arondismentul 20. Posed o copie legalizată conformă cu respectiva declaraţie, dactilografiată în violet pe o carte de vizită datată 23 septembrie 1942 şi expediată a doua zi de mama către nora sa Esther, şi care constituie ultima dovadă ce‑o am asupra existenţei mamei mele.

2. Potrivit mătuşii Esther, care din câte ştiu e singura persoană ce îşi aminteşte astăzi de existenţa acestei unice nepoate pe care a avut‑o – fratele său Léon a avut trei băieţi –, Irène s‑ar fi născut în 1937 şi ar fi murit la capătul a câteva săptămâni, din cauza unei malformaţii la stomac.

3. Pentru a fi cu conştiinţa împăcată, m‑am uitat în nişte ziare din epocă (în principal numerele din Temps de pe 7 şi 8 martie 1936) la ceea ce se petrecuse exact în acea zi:

Lovitură de teatru la Berlin! Pactul de la Locarno e denunţat de Reich! Trupele germane pătrund în zona renană demilitarizată.[4]

Într‑un ziar american, Stalin denunţă Germania drept focar de război.

Greva angajaţilor din clădirile newyorkeze.

Conflictul italo‑etiopian. Eventuală deschidere a negocierilor pentru încetarea ostilităţilor.

Criză în Japonia.

Reformă electorală în Franţa.

Negocieri germano‑lituaniene.

Proces în Bulgaria ca urmare a răzvrătirilor din armată.

Carlos Prestès arestat în Brazilia; ar fi fost denunţat de un comunist american care s‑a sinucis.

Înaintare a trupelor comuniste în nordul Chinei.

Bombardare a ambulanţelor de către italieni în Etiopia.

În Polonia, interzicerea tăierii animalelor în abator după ritul talmudic.

În Austria, condamnarea naziştilor acuzaţi că pregătesc atentate.

Atentat împotriva preşedintelui Consiliului de miniştri din Iugoslavia: deputatul Arnautovici trage fără să stea pe gânduri în preşedintele Stoiadinovici.

Incidente la Facultatea de Drept din Paris. Cursul dlui Jèze este întrerupt cu ajutorul bombelor puturoase.

Contramanifestaţie a Uniunii Federale a Studenţilor şi a Studenţilor neutralişti.

Renault fabrică Nerva Grand Sport.

Integrală Tristan şi Isolda la Operă.

Alegerea lui Florent Schmitt la Institut.

Comemorarea centenarului Ampère.

Semifinala Cupei Franţei la fotbal va opune Charleville lui Red Star, pe de‑o parte, şi câştigătorii meciurilor Sochaux‑Fives şi Racing‑Lille, pe de alta.

Proiect de Casă a Radioului.

Gibbs recomandă, pentru pielea grasă, crema de săpun Gibbs; pentru epiderma uscată, crema rapidă fără săpun Gibbs.

Scarface la Ursuline.

Ceapaev la Panteon.

Samson la Paramount.

Război cu Troia nu se face la Ateneu.

Anne‑Marie, de Raymond Bernard, scenariu de Antoine de Saint‑Exupéry, cu Annabella şi Pierre‑Richard Wilm, la Madeleine. Se anunţă pentru vineri, 13 martie, premiera Timpurilor noi, de Charlie Chaplin.


[1]    Aşa-numitul Coridor polonez: fâşie de pământ care despărţea Prusia de Est de restul Germaniei, permiţând celei de-a doua Republici Poloneze să aibă acces la Marea Baltică, în perioada 1919-1939.

[2]    Land german la graniţa cu Franţa.

[3]    În original, juge de paix: organ juridic însărcinat cu diverse probleme cetăţeneşti între 1790 şi 1958.

[4]    Deoarece ediţia franceză nu oferă note explicative la nicio ştire culeasă de Perec, am procedat la fel.

perecDespre Georges Perec:

Născut la data de 7 martie 1936, din părinţi evrei polonezi naturalizaţi în Franţa, la vârsta de patru ani scriitorul îşi pierde tatăl, mort pe front, iar mama, doi ani mai târziu deportată la Auschwitz, este confirmată ca dispărută la 11 februarie 1943. Departe de dorinţa de a avea o diplomă universitară, Perec îşi abandonează studiile de istorie, începute la Sorbona, ocupându‑se de lectură şi scris. În 1965 primeşte premiul Renaudot pentru primul său roman publicat, Les Choses, iar în 1978, obţine premiul Médicis pentru La vie mode d’emploi.

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Femeia de la fereastră”, de A.J. Finn

Jovi Ene

Top 20 bloguri străine pentru scriitori [infografic]

Jovi Ene

Top actrite pe care le-am lua acasa :) – leapsa cinefila

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult