Editorial Recomandat

Fragment în avanpremieră: ”Arhiva trădării și a mîniei”, de Ion Vianu

ion vianuFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Arhiva trădării și a mîniei”, de Ion Vianu, în curs de apariție la Editura Polirom, Colecția Fiction Ltd. Volumul va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2016, sîmbătă, 4 iunie, la ora 15.00, la standul Editurii Polirom (Pavilionul C2, Romexpo, Bucureşti). Invitaţi: Simona Sora, Radu Vancu. Moderator: George Neagoe

Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Puiu Ozias, un om care a implinit o suta de ani, este o mina de aur arhivistica. Impartasind fapte care intereseaza istoria, batrinul retraieste, cu un amestec de cinism si suavitate, intimplari din viata: iubirea distrusa de lasitate, loialitatea si prietenia macinate de tradare, acte de eroism sabotate de jocuri de putere. Pe de alta parte, Vladimir Vasiliu, medic psihiatru, director in perioada socialismului al ospiciului de la Rastoaca Melcilor, este in conflict cu unul dintre bolnavii sai, Laban, un rege neincoronat al azilului, admirat si temut. Laban – care a intervenit tragic si in viata lui Puiu Ozias – face legatura intre doua lumi, dinlauntrul si din afara zidurilor; el este in acelasi timp dusmanul si prietenul doctorului. Povestile impletite ale lui Ozias si Vasiliu alcatuiesc o tulburatoare „arhiva a tradarii si a miniei”. Mica si marea istorie sint atrase deopotriva intr-un dans mortal.

Fragment în avanpremieră:

Georges uitase de sine. Iar uitarea pornise din ruptura ce se petrecuse în acele clipe când cineva alesese, pentru el, între viaţă şi moarte; când se întorsese în lume, după atentat, încer­case simţământul că zilele pe care le trăia erau un surplus fericit, un dar, o binefacere acordată gratis. Toată energia lui se întorsese către alţii – către aproapele său, adăuga Logoduli, cu o nuanţă de pedanterie care sugera că astea erau naivităţi… Orice s‑ar fi petrecut, Georges nu precupeţea nicio strădanie. Devenise un fel de sfânt. Nu o dată îşi primejduise viaţa. Se oferea voluntar pentru a scoate un rănit dintr‑o zonă în care se trăgea; era ultimul ce părăsea poziţia în cursul unei mişcări de retragere; niciodată nu auzise cineva de la el o plângere, un cuvânt de nemulţumire.

Merită, spune Puiu, răsuflând greu, în timp ce noaptea s‑a lăsat de mult şi nu se mai văd decât maşini ale poliţiei cu girofarurile stinse, patrulând în jurul Casei Poporului, să poves­tesc cum a sfârşit Georges. Bineînţeles că, pentru felul lui mai mult decât camaraderesc de a fi, nu a primit nicio decoraţie, nici măcar vreo citaţie de la comandament. În război sunt răs­plătite atitudinile eroice şi agresive; bunătatea, solidaritatea, în schimb – niciodată. Pentru băiatul de familie bună, încărunţit, care se adâncea acum atât de bine în masa soldăţească, repu­taţia nu se întindea decât în preajmă. Nici măcar maiorul nu ştia că Georges există.

Căzură în mâinile nemţilor câţiva ruşi – cinci‑şase amărâţi, uitaţi de ai lor într‑un post avansat. Retragerea se accelera, catastrofa se apropia. Prizonierii le fură transferaţi românilor. Generalul obiectă în faţa colegului său german: nu existau condiţiile pentru a asigura transportul acestor ruşi în adâncimea dispozitivului.

„Atunci împuşcă‑i“, spuse neamţul.

Generalul român i se adresă, fără niciun chef, colonelului:

„Împuşcă‑i pe bolşevici, nu putem asigura transportul lor către spatele frontului“.

Românilor nu le plăcea să execute prizonieri. Ordinul coborî de la colonel la maior, de la acesta la căpitan… ajunse până la urmă la un sergent… acesta din urmă îi dădu ordin unuia Oană, caporal, să‑i împuşte pe ruşi. Oană spuse încet, fără convingere: „Da, să trăiţi“, adună prizonierii în curtea din faţa gospodăriei, unde erau încartiruiţi. Ruşii, tineri, blonzi, nu înţelegeau mane­vra, clipeau în soarele palid de iarnă. Trebuiau duşi în păduri­cea de alături. Ofiţerii se făcuseră nevăzuţi, ca şi cum toată operaţiunea ar fi trebuit să fie organizată şi executată de Oană.

Frontul era departe, dimineaţa – liniştită. Mai jos de gospo­dăria ţărănească unde erau încartiruiţi, curgea un pârâu leneş pe care pluteau câteva raţe. Nu se întâmpla nimic. Dacă cineva ar fi putut să intre în mintea lui Oană, ar fi simţit că nu erau în el nici nelinişte, nici măcar o preocupare privind modul în care va executa ordinul. Nu avea decât o singură convingere: nimic nu urma să se întâmple. Trecură două ceasuri. Un soldat aduse masa, ciorbă, pâine rece şi o găleată de apă. Li se puse şi ruşilor ceva în gamele. De undeva apăru căpitanul.

„Ce“, se răsti, „nu i‑ai împuşcat? Urgent, executarea!“.

„Dom’ căpitan“, spuse Oană, „nu pot“.

„Cum nu poţi, nenorocitule“, urlă căpitanul, „păi, pun să te împuşte pe tine!“.

„Puteţi să mă‑mpuşcaţi“, zise caporalul deloc obraznic, „da’ nu că nu vreau, nu pot. Aş vrea, mai dă‑i dracu’ de ruşi, da’ nu pot“.

„Ce, mă“, spuse căpitanul, care îşi dădea seama că, pornind discuţia, pierdea partida, „tu eşti vreun sectant dintr‑ăia?“.

„Dom’ căpitan, nu pot“, repeta încăpăţânat gradatul.

Căpitanul dădu din umeri, îi raportă maiorului, maiorul raportă mai sus.

„Avem probleme cu executarea ruşilor“, spuse generalul. „Canalia de Schupnagel vrea să ne pună pe noi să facem treaba asta murdară. Am să raportez la Marele Stat‑Major“.

I se răspunse că astfel de obligaţii erau cuprinse într‑un protocol semnat la nivelul Marilor State‑Majore. Nu exista vreun precedent, dar înţelegerea, în principiu (ce însemna „în princi­piu“?), trebuia onorată.

„Maiorule“, spuse generalul, „ia dumneata frâiele în mână şi raportează‑mi executarea“.

Maiorul adună batalionul în careu. Alese la întâmplare zece soldaţi şi un căpitan care să comande execuţia. Într‑o rarişte, nu departe de marginea păduricii de mesteceni. Printre soldaţii plutonului fusese selectat şi Georges. Se încolonă cu ceilalţi, încadrându‑i pe ruşi, care începeau să înţeleagă. Au ajuns la locul stabilit. Păreau a merge cu încetinitorul, mişcările le erau descompuse. Ruşilor li se scoteau rubăştile, aşa era prevăzut, să‑i împuşte cu bustul gol, li se vedeau trupurile albe, pieptul fără păr. Georges făcu doi paşi către căpitan:

„Domnule căpitan“, spuse, „eu refuz să execut acest ordin“.

„Cum!?“, urlă acesta.

„Refuz, da.“

„Arestaţi‑l“, spuse căpitanul. „O să te împuşc şi pe tine, nenorocitule!“, adăugă el.

În clipa aceea se auzi o sirenă: atac aerian. Bombardamentul fu teribil. Din nu se ştie ce motiv, antiaeriana nu a tras. Au murit o mulţime de oameni, mult material a fost distrus.

Georges a fost dus în faţa unui tribunal de regiment şi, printr‑o procedură de urgenţă, condamnat la moarte. La proces şi imediat după aceea, în faţa plutonului, îşi redobândise stilul boieresc. Tăcuse cu obrăznicie, pe măsură ce creştea enervarea celorlalţi. Ţeapăn, senin, arbora trufia răscumpărării. A sărutat totuşi crucea pe care i‑a întins‑o preotul. Una peste alta, a murit fără să crâcnească.

Ion-Vianu-2Despre autor:

Ion Vianu s-a nascut in 1934 la Bucuresti. Psihiatru prin formatie, a emigrat in Elvetia in anul 1977, dupa ce s-a exprimat public, in tara, impotriva regimului comunist. Publicist politic in exil si, dupa 1989, eseist, romancier, memorialist, este un martor si un raportor al secolului prin care a trecut. La Editura Polirom a mai publicat: Amintiri in dialog (impreuna cu Matei Calinescu, 1998, 2005), Blestem si Binecuvintare (2007), Investigatii mateine (2008), Exercitiu de sinceritate (2009), Amor intellectualis. Romanul unei educatii (2010, 2011), Apropieri (2011), Frumusetea va mintui lumea si alte eseuri (2015).

Articole similare

Top 5 cărți citite în 2019 (de Dan Romașcanu)

Dan Romascanu

Fragment în avanpremieră: ”E-un rege nebun în Danemarca”, de Dario Fo

Jovi Ene

Singura scrisoare de dragoste a lui Cézanne

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult