Editorial

Fragment: ”Apocalipsis”, de Adrian G. Romila

Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment din volumulApocalipsis”, de Adrian G. Romila, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în colecția Ego.Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

În toamna anului 1917, meșterul tîmplar Cristian David sosește în Prisăcani, un sătuc din Munții Neamțului aflat la granița cu Austro-Ungaria, chemat pentru a restaura lemnăria bisericii. Deși România e devastată de război, demonii marelui conflict mondial par să fi ocolit căsuțele din bîrne colorate, care-și gustă tihna, aproape absente de pe vreo hartă oficială. Dar suferințele și iminența morții vor răscoli pe neașteptate și micul paradis montan, iar enigmaticul străin, Cristian David, va juca un rol important în mijlocul întîmplărilor dramatice prin care va trece locul unde a fost tocmit să readucă frumusețea. Satul atins violent de reverberațiile Primului Război Mondial și – prin ricoșeu – ale proaspetei revoluții bolșevice reproduce, în mic, încercările teribile prin care trece Europa la început de secol XX. Prins în rama altor două evenimente tragice, unul real, celălalt imaginar, romanul ascunde un labirint narativ în care timpurile și oamenii se intersectează surprinzător și reproiectează analogic istoria. Apocalipsis e o Evanghelie eretică alcătuită din vagi surse orale – o uriașă parabolă despre rău, despre sacrificiul inevitabil și despre jocurile stranii ale omnipotenței divine. Catastrofele fac parte din ființa lumii și se succedă în varii forme, îngăduite de sus, de Marele Ochi, care își folosește astfel tainica-i pedagogie. Cu ea se vor confrunta și locuitorii pașnici ai Prisăcaniului, plătind, ca de fiecare dată, prețul cuvenit.

Fragment în avanpremieră:

În vremea aceea, despre meșterul Cristian David se știau destule. Pe la sfârșitul lui septembrie 1917 se spune că a coborât de sub coviltirul căruței țărănești cu roți de lemn bine cercuite, care-l adusese într-o după-amiază târziu până-n fața bisericuței din Prisăcani. Ar fi exclamat, în timp ce-și ștergea fruntea de praf și de sudoare cu o batistă mare, albă, plătind căruțașul în bancnote cu cealaltă mână: ”De ce naiba n-am găsit satul ăsta pe nicio hartă a mea, fraților? Dacă nu era indicatorul ăla ca o săgeată, mic și mâncat de ploi, mai în vale, n-aș fi nimerit în veci aici!” Lumina mierie cădea dinspre păduri, de pe vârfurile care prinseseră culorile toamnei, tocmai în praful drumului nepietruit și îngust ce traversa sătucul prin mijloc. Luna și câteva stele deja vesteau pe cer apropierea serii, deși soarele nu plecase încă după marginea zării și nu era vremea ca oamenii să se retragă în case, în jurul măsuțelor rotunde, arse de oalele cinei luate direct de pe plite.

Se știa, de pildă, că era foarte priceput în lucrul mâinilor și că mergea peste tot unde era chemat pentru ele, dar circulau și alte povești despre el. Se zvonea că făcea jucării complicate și cioplituri în lemn de negăsit în alte părți, că-i ieșeau reparațiile la orice mecanisme cu piese din fier și chiar că putea însufleți obiecte pe care le terminase, deja. Era o vreme când mai toți bărbații plecaseră să țină armele în mâini, în războiul care pe-atunci răscolea ce mai rămăsese din țara lui Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen și din tot restul lumii. Unele se vor mai afla și pe urmă, fiindcă străinul a stat în sătuc până-n februarie 1918 și multe se vor petrece până atunci, după cum se va vedea în această istorisire. Popa, care l-a-ntâmpinat cu brațele deschise, povestise și el ce auzise de la alții: că, deși avea studii înalte de filozofie făcute la Budapesta, meșterul alesese să rămână și să trăiască precum vechii breslași înnăscuți, numai din lucrul mâinilor sale, adică din meseria tatălui. Iosif David fusese și el tâmplar recunoscut ca meseriaș și-n țara ungurească, unde se născuse, și printre românii de peste munți.

Cristian David cânta la trompetă, în loc de rugăciune, și când cugeta la ceva, vorbea frumos, tainic și convingător, putea duce conversații înalte cu orice fel de oameni, școliți ori ba. Făcea bine tot ce atingea, era de cuvânt și cerea plata numai după ce termina. Prea slab la trup, fusese mobilizat de armată ca lucrător civil la administrație și la aprovizionare, dar plecase înainte de-a se termina primul an de război cu scutire medicală, sătul de disciplina militară și de feluritele neajunsuri pricinuite de front. Ca să uite, să se liniștească și să-și piardă urma, auzise de la câțiva civili și soldați de o lucrare mai mare, în fundătura Moldovei, undeva. Răspunsese, astfel, chemării părintelui din Prisăcani, care trăia departe, spre capătul țării, într-un mic rai de căsuțe din bârne colorate felurit, cu draniță neagră deasupra, înconjurat de pășuni înalte, păduri și livezi, împărțite și ele prin garduri vopsite-n albastru, roșu, verde, galben și alb. Așa aflase meșterul de frumusețea nespusă a oamenilor și a locurilor acelea neatinse, încă, de urgia războiului. Mersese de la Piatra prin Bicaz, de-a lungul Bistriței și Bistricioarei, până într-un capăt puțin umblat și cunoscut, unde munții Neamțului dădeau înspre granița ungurească, spre Ciuc. Peste culmile păduroase, dincolo de zonele cu sârme ghimpate ridicate de grăniceri, se vedeau sate maghiare răzlețite și prin binoclu chiar puteai deosebi turle de biserici ascuțite, cu străzi drepte, porți înalte cu zid și țigle roșii la acoperișuri. Gyergyótölgyes era relativ aproape, dar nu așa de aproape ca stânile și pichetele chezaro-crăiești, prevăzute cu miradoare și mitraliere, lângă frontieră. Două zile făcuse Cristian David în căruță, cu popasuri prin sate, pe unde se mai găseau locuri neocupate de ofițeri ruși, francezi sau români. Venise numai cu mama lui, Maria David, o femeie măruntă și încă frumoasă, dacă o puteai ghici sub broboada ce-i acoperea părul lung, deloc albit, cu trupul suplu sub hainele-i multe, curate și îngrijite. Aduseseră în căruță două lăzi mari și trei valijoare de piele pline cu instrumente de tâmplărie, șuruburi, cleiuri, culori, pensule, cutii, clame și tot calabalâcul unei vieți petrecute pe drumuri. Sub barba și părul castaniu, crescute-n în voie, i-ai fi dat bărbatului măcar 30 de ani, dar putea fi și de 40 și peste, trupul împuținat și fața curată nu-i trădau vreo vârstă anume. Purta peste plete o șapcă albastră școlărească lucioasă la cozoroc, surtuc cenușiu încheiat cu nasturi metalici, pantaloni maron băgați în cizme, toate cu un aspect ușor milităresc. După vizita protocolară la primar, care-i tratase cu dulceață și cafea, popa Ivan îi primise în două camere de oaspeți, pregătite pentru stat îndelungat, căci musafirul trebuia să-i curețe biserica pe dinăuntru, să-i refacă lemnăria iconostasului și să mai adauge dulapuri și strane noi, după nevoile crescute ale enoriașilor.

Despre autor:

Adrian G. Romila (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza” din Iași și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (2009, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România); De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (eseuri, 2010); În drum spre sud. Roman de aventură (2012, Premiul pentru Proză al USR, nominalizat la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, un fragment din roman a fost selectat în Anthology of Contemporary Prose from Iași, FILIT, 2013); Radio în zăpadă (povestiri, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (eseu, 2015); Mici schimbări în viață (povestiri, 2016); Zeppelin (roman, 2017, premiat de USR sub titulatura „Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la „Scriitorul anului 2017”). A contribuit cu texte în antologiile Editurii Polirom: Cartea copilăriilor (2016), Scriitori la poliție (2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (2017). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste „pe hîrtie” și pe internet. Este redactor la trimestrialul cultural Conta, editat la Piatra-Neamț.

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu

Jovi Ene

Tudor Caranfil

Delia Marc

Gradina placerilor lumesti, de Joyce Carol Oates

Dan Romascanu

1 comment

Radu 11 februarie 2019 at 15:41

Am citit cartea despre ”Pirați și corăbii”, nu am știut că scrie și ficțiune. Mulțumim pentru recenzare!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult