Editorial

Focus Enescu 2019: O călătorie inițiatică, „Die Frau Ohne Schatten”, de Richard Strauss

 „Die Frau Ohne Schatten”, de Richard Strauss (operă în concert) – miercuri, 4 septembrie 2019, ora 19:30

Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, dirijor: Vladimir Jurowski

Distribuţia: TORSTEN KERL Împăratul (tenor)
ANNE SCHWANEWILMS Împărăteasa (soprană)
ILDIKÓ KOMLÓSI Doica (mezzosoprană)
YASUSHI HIRANO Mesagerul lui Keikobad (bariton)
ANDREY NEMZER Paznicul pragului templului
ARTJOM VASNETSOV, CHRISTOPH OLDENBURG, PHILIPP A. MEHR Trei paznici ai nopții (bași înalți)
MICHAEL PFLUMM Apariția unui tânăr (tenor)
NADEZHDA GULITSKAYA Vocea unui șoim (soprană)
KAROLINA GUMOS O voce din cer (alto)
THOMAS MAYER Barak, boiangiu (bas-bariton)
RICARDA MERBETH Soția boiangiului (soprană)
CHRISTOPH SPÄTH Cocoșatul, fratele lui Barak (tenor)
TOM-ERIK LIE Omul cu un singur ochi, fratele lui Barak (bariton)
JENS LARSEN Omul cu un singur braț, fratele lui Barak (bas)
NADEZHDA GULITSKAYA, SOPHIE KLUßMANNVERENA USEMANN, JENNIFER GLEINIG, ALICE LACKNER, VIZMA ZVAIGZNE Servitori, Voci de copii

Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia XXIV, 2019
Seria „Mari Orchestre”, Sala Palatului

Nu e niciodată uşor să creezi. Şi e cu atât mai greu să creezi ceva care să aducă în discuţie o altă creaţie, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a necesitat ani grei de muncă, inspiraţie şi talent ca să se nască. Şi când mai adaugi la această ecuaţie imaginativă şi faptul că respectiva creaţie a fost realizată pe fundalul tumultuos şi tulburător al Primului Război Mondial, e şi mai dificil să reuşeşti să închegi un discurs elaborat şi coerent. Şi asta lăsând la o parte implicaţiile emoţionale şi afective personale, precum şi subiectivismul pe care eşti tentat să-l afişezi.

De astfel de sentimente contradictorii am avut şi eu parte rememorând seara de 4 septembrie 2019 şi performanţa Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin, aflată sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski (directorul artistic al Festivalului Enescu 2019) şi însoţită la Bucureşti de Corul său, de Corul de Copii al Radiodifuziunii din Bucureşti (condus exemplar de Răzvan Rădos) şi de numeroşi solişti vocali dintre cei mai aleşi. Dacă încă nu ştiţi despre ce vorbesc, aflaţi că mă refer la reprezentaţia cu opera în concert „Die Frau Ohne Schatten” („Femeia fără umbră”), o alegorie muzicală un fermecător, profund şi plin de învăţăminte basm creat de Richard Strauss şi eternul său colaborator, genialul dramaturg şi libretist Hugo von Hoffmannstahl. Spuneam la începutul acestei relatări-cronică-mărturisire că „Die Frau Ohne Schatten” a avut o naştere ceva mai grea, fiind concepută şi construită în timpul anilor primei conflagraţii mondiale, dar având premira (din evidente cauze obiective) abia în 1919. Aşadar, deşi compoziţia ei s-a petrecut înainte de acel an, iată că în 2019 aniversăm fix 100 de ani de la apariţia ei oficială în analele spectacolelor de operă. Aşadar, ce alt prilej mai bun decât a o prezenta în premieră absolută în România, o ţară în care Richard Strauss este mult prea puţin cunoscut?! Şi ce păcat, căci muzica sa este atât de înălţătoare, de profundă, de cathartică, încât odată ce ai intrat în contact cu ea, te va bântui toată viaţa şi nu vei mai scăpa de obsesia ca, măcar din când în când, să te întorci către ea.

Acesta este şi cazul „Femeii fără umbră”, una dintre cele mai importante, interesante, complexe, complete şi uriaşe creaţii ale teatrului liric mondial din toate timpurile. Cu o orchestraţie absolut luxuriantă, cu armonii exotice, dar şi cu puternice influenţe wagneriene, având o durată de aproape trei ore şi jumătate, „Die Frau Ohne Schatten” se constituie în ceea ce se dovedeşte a fi una din cele mai greu montate opere din lume. Şi aceasta nu doar din motive muzicale sau din necesitatea unor voci speciale, ci şi pentru că structura dramatică necesită o sumedenie de artificii de scenotehnică, artificii foarte greu de obţinut chiar şi în ziua de azi, mai ales dacă se doreşte menţinerea tradiţiei şi a spiritului clasic. O fântână de aur care ţâşneşte din piatră, pământul care se despică pentru a înghiţi două personaje, vocea unor copii nenăscuţi care se aud dintr-o tigaie unde se frig peşti, o mătură care se transformă într-un tânăr fermecător – iată doar câteva din marile probleme puse de textul dramatic al operei straussiene. Bineînţeles, cineva ar putea argumenta că toate acestea se pot realiza prin existenţa unor scene turnante, a unor trape sau chiar a proiecţiilor. Sigur, este adevărat. Însă intervin, mai apoi, şi problematica unei orchestre de dimensiuni epice, cu sonorităţi perfecte şi, fără discuţie, cea a vocilor. La fel ca şi în cazul lui Wagner, Richard Strauss necesită voci specializate, cu o anumită tehnică – aspecte care, din păcate, la noi în ţară nu sunt întâlnite aproape deloc. Ciudat (şi, trist, în acelaşi timp) cum România nu mai are la ora actuală adevărate voci wagneriene şi straussiene, când la începutul secolului al XX-lea şi până cam prin anii 1960, ţara noastră deţinea unele din cele mai valoroase voci de acest tip: Maria Cebotari, Viorica Ursuleac (pentru Strauss), Jean Athanasiu, Romului Vrăbiescu şi, evident, Dimitrie Popovici, zis Bayreuth (pentru Wagner). Dar asta e o altă poveste, pentru altădată. Până atunci, însă, să păstrăm în suflet şi memorie spectacolul excepţional şi probabil unic pe care ni l-a prilejuit ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Reprezentaţia de la Sala Palatului i-a adus şi readus în prim-plan pe unii din cei mai mari interpreţii straussieni ai momentului. Anne Schwanewilms (cu câtă plăcere îmi amintesc de Chrysothemis a ei, din „Elektra”, pe care am vizionat-o live la Covent Garden din Londra) a construit o Împărăteasă de un rafinament ieşit din comun, etalându-şi cu măiestrie talentul vocal atât de special – ce coloratură puternică, acoperind sunetele atât de ample ale orchestrei. Rarissim! Apoi, Komlosi Ildiko, una din mezzosopranele mele de suflet, ne-a adus în atenţie o Doică cu adevărat malefică, folosindu-se cu inteligenţă de inflexiunile ei vocale întunecate, dar demonstrând şi o forţă vocală uimitoare pentru o asemenea voce gravă. De neuitat! Nu în cele din urmă, din galeria personajelor feminine ale operei, Soţia vopsitorului Barak a primit viaţă şi formă de la soprana dramatică Ricarda Merbeth. Un nume pe care îl auzisem, dar o voce de care până acum nu mă bucurasem. Dar pe care de acum înainte o voi căuta, cu siguranţă, căci nu pot uita dramatismul ei, intonaţia când ameninţătoare, când implorând iubirea bărbatului faţă de care se îndoieşte că ar mai avea vreun sentiment. Cu adevărat tulburătoare interpretarea ei. Cât despre partea masculină a spectacolului, nu pot decât să continui cu elogiile. În primul rând, la adresa heldentenor-ului (tenor eroic) Torsten Kerl, care a fost un campion al acutelor în seara reprezentaţiei, insuflând, în acelaşi timp, un fior dramatic şi liric personajului său, Împăratul chinuit de imposibilitatea soţiei lui de a nu avea copii. Iar laudele continuă şi se îndreaptă spre bas-baritonul Thomas Mayer, nu doar o voce puternică, masculină, rotundă şi amplă, dar şi un actor desăvârşit care a reuşit să transmită publicului trăirile şi emoţiile contradictorii ale bietului boiangiu Barak. Nu pot să trec cu vederea nici alţi doi interpreţi a două roluri de mică întindere, dar la fel de impresionanţi prin performanţele lor şi prin timbrele vocale deosebite: contratenorul Andrey Nemzer (Gardianul templului lui Keikobad) şi baritonul Yasushi Hirano (Mesagerul lui Keikobad).

Această „armată” de solişti, orchestră, coruri reunite a fost dirijată cu un extraordinar simţ al măsurii, al ritmurilor, al nuanţelor şi tonalităţilor de nimeni altul decât Vladimir Jurowski, care se află, începând cu această ediţie, şi la conducerea artistică a Festivalului Enescu. Aşa cum el însuşi declara într-un interviu, „se simte ca peştele în apă” alături de partiturile straussiene. Şi acest aspect s-a resimţit în reprezentaţia de la Sala Palatului, în care a ştiut să drămuiască cu atenţie fiecare notă şi măsură din uriaşa creaţie. Şi, pentru a aduce totul mai aproape de sufletul şi de înţelegerea publicului român, care nu cunoaşte aproape deloc această operă a lui Richard Strauss, maestrul Jurowski a apelat la Carmen Lidia Vidu (una din cele mai talentate, interesante şi en vogue regizoare românce) pentru a crea spaţiul scenografic multimedia al spectacolului. Iar despre această performanţă nu pot decât să am cuvinte de laudă, căci a reuşit nu doar să întregească pictura alegorică muzicală creată de Richard Strauss, dar a subliniat cele mai importante aspecte ale scenariului într-o manieră artistică, poetică şi aducând în prim-plan vechile schiţe de personaje şi costume realizate pentru premiera din 1919.

Iată, aşadar, tabloul unei seri de operă din cadrul Festivalului Enescu 2019 care va rămâne cu siguranţă în istoria scenelor muzicale româneşti, aşa cum s-a întâmplat şi cu ciclul „Der Ring des Nibelungen” de Richard Wagner, prezentat în urmă cu patru ani, în cadrul aceleiaşi manifestări culturale. Cu siguranţă, asemenea evenimente sunt de dorit din ce în ce mai mult de publicul meloman român, însă, din păcate, neavând o aşa-zisă „infrastructură” muzicală (referindu-mă aici la voci, posibilităţi tehnice pe scenele operelor), nu putem decât să rămânem cu nostalgia unor posibile viitoare astfel de premiere şi, între timp, să ne bucurăm şi să aplaudăm concertele pe care ni le oferă cu atâta generozitate organizatorii Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Credit foto: Andrada Pavel

Articole similare

”Mă lupt ca literatura de calitate să ajungă la cât mai mulți oameni” (Raisa Beicu, FILIT 2018)

Jovi Ene

Top 20 bloguri străine pentru scriitori [infografic]

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în martie 2021

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult