Editorial

Azilul amantilor

Azilul amantilor – Key for Two (in original)
De John Chapman si Dave Freeman
Regia: Dan Tudor
Distributia: Mihai Ciuca, Viorica Bantas, Cornel Ciupercescu, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Roxana Guttman, Cristina Cîrcei
Premiera la Teatrul Evreiesc de Stat

Pentru o seara geroasa de ianuarie, sunt  binevenite zambetele si ceva hohote de ras, intr-o sala de teatru plina ochi de un public hotarat sa se simta bine pret de doua ore si sa mai uite din cele zilnice. Daca va asteptati insa la fineturi intelectuale si la spirite de mare clasa, oops, gresiti. Pur si simplu, o comedioara bulevardiera tipic frantuzeasca transplantata peste Canalul Manecii, in stravechiul Albion. Alta Marie – cu aceeasi palarie, pardon – aceleasi clisee :). Si in buna traditie a acestor comedii/vodeviluri, avem de-a face cu ceva accente de critica sociala, de mentalitati feminine/masculine si mai ales de cateva partituri actoricesti ofertante, cu conditia pastrarii unui echilibru intre comic si grotesc, intru salvarea spumei care nu trebuie lasata sa se fâsâie. Ceea ce zic ca a reusit regizorul Dan Tudor, stapanind bine ritmul, imprimandu-i vivacitate si redovedind un simt deosebit pentru acest gen de spectacol – aparent facil, dar extrem de greu de pus in scena.

Azilul amantilor

Vreau sa las deoparte ceea ce mi s-a parut  intruziune in text, adica aluziile „la criza”, probabil inexistente in originalul datand de prin anii 70, pentru ca cei doi autori britanici plecati deja dintre noi – Chapman in 2001 si Freeman in 2005 – oricum nu mai pot carcoti :).

Vreau sa las deoparte si titlul sub care se joaca aceasta piesa, „Azilul amantilor”. Mult mai inspirate mi s-au parut numele date montarilor de la Teatrul National din Targu Mures – „Clinica Amantilor” – in regia lui Claudiu Goga sau de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti – „Adulter cu…suspans” – in regia lui Lucian Sabados. Conotatia de „Azil” – suna cert ca o acuza adusa barbatilor varstnici porniti pe panta declinului si cazuti in plasa tinericilor la panda J Oricum, povestea ne aduce pe scena aventurile inventivei intretinute Harriet, „sponsorizata” nu de catre un singur „armasar” dornic de joaca in fixe zile si nopti saptamanale, ci de catre doua astfel de „specimene”. Si cum niciodata ulciorul nu merge pe vecie la apa, lucrurile se incurca si par a ameninta iremediabil traiul asezat si tihnit intr-un apartament elegant din Brighton al Harrietei. Cei doi amanti se intersecteaza, intra in scena si prietena Anne intoarsa din Noua Zeelanda, le pica pe cap si „veterinarul de oi”, sotul betivan al acesteia si colac peste pupaza, intervine si „doamna” soata cu acte a lui Gordon – primul mascul si intra in scena si „nazista” nevasta a lui Alec, asa ca cele sapte personaje, peste care bantuie ca o fantoma „mami” – nonprezenta in carne si oase – dar utilizata la greu de Harriet drept scut de separare intre cei doi sponsori – prin urmare toate aceste personaje manipulate istet de catre Harriet si Anne – par fara doar si poate – scapate de la balamuc, mai degraba decat dintr-un „azil” al amantilor.

Azilul amantilor

Insa autorii au avut grija sa-si daruiasca personajele cu doza potrivita de smecherie, de prostie si de credulitate, astfel incat toate cele sa se termine cu bine! Spre linistea si zambetele spectatorilor si spre linistea si bunastarea viitoare a lui Harriet!

Totul intr-un decor inspirat, in culori calde de galben, portocaliu si rosu, sub semnatura scenografei Alina Herescu si sub tonalitatile placute ale muzicii lui Vlad Cretu.

Nu am inteles deloc insa, cum au ajuns britanicii sa suga la greu votca, in defavoarea traditionalului si mai bunului wisky. Pentru ca – daca ar fi sa contabilizez care cuvant se repeta cel mai des de-a lungul piesei, acela este „votca” 🙂 Bineinteles, consumata in cantitati industriale de „fantomatica” MAMI!

Azilul amantilor

Cea mai credibila performanta mi s-a parut a fi cea a Genei Brenda in rolul lui Anne, urmata de  Nicoale Botezatu in rolul lui Richard si de Cristina Cîrcei in rolul lui Mildred „nazi” – nevasta lui Alec. Aceasta nu inseamna ca ceilalti nu s-au achitat constiincios si profesionist de rolurile lor, intrand in hainele eroilor, ba uneori chiar „scotandu-le” si aratandu-ne cu dezinvoltura desuurile :), spre a smulge un hohot in plus spectatorilor.

Eu una, tare as fi vrut sa o vad si pe „mami” 🙂

Una peste alta, merita sa vedeti acest spectacol, jucat cu multa placere de trupa Teatrului Evreiesc de Stat. Lasati deoparte stacheta si amuzati-va!

Este exact ce si-au dorit si autorii, scriitori ai multor piese de teatru de succes, jucate pe scenele englezesti si realizatori pentru Thames Television a unor amuzante seriale.

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile”, de Codrin Liviu Cuţitaru

Jovi Ene

Vrajitorul din Oz

Delia Marc

Pata cu bucluc, de Mark Haddon

Delia Marc

2 comments

Teddy 25 februarie 2011 at 13:47

Mie imi suna bine puterea cuvantului ‘Azil’ in aceasta conotatie, dar intrucat inca nu am vazut piesa am sa ma abtin sa fac aceasta remarca. Unde e butonul ‘delete’?

In rest iti multumesc pentru cronica ‘vioaie’ fara de care, pentru mine, probabilitatea de a vedea aceasta piesa ar fi fost minima.

P.S. Ai dreptate, votca nu e bun 🙂

Reply
Delia Marc 25 februarie 2011 at 17:24

🙂 Neee, la Azil ajungi in ultimul stadiu, astia sunt inca “verzi si dornici” 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult