Stiri

East European Comic Con – 30-31 martie 2013

daEast European Comic Con – Editia 1
30- 31 Martie 2013
Bucuresti

Cel mai important eveniment dedicat pasionaților de benzi desenate, animații, jocuri video dar şi seriale tv şi filme ajunge pentru prima dată în România. Este vorba de „Comic Con”- conceptul care stă la baza celebrelor convenţii San Diego Comic Con International sau New York Comic Con.

Convenţia East European Comic Con va avea loc la Bucuresti, în perioada 30- 31 Martie 2013, la Palatul Naţional al Copiilor, propunându-şi să adune tinerii pasionaţi de celebrele benzi desenate americane comics, jocuri video, animaţii şi benzi desenate japoneze, filme şi seriale TV.

În cele două zile de Comic Con vizitatorii vor putea asista şi participa la diverse concursuri, proiecţii video, sesiuni speciale cu celebrităţi din lumea cinematografică şi cea a benzilor desenate, precum şi să-şi achiziţioneze produse specifice acestui gen de eveniment.

Printre competiţiile organizate la Comic Con se numără celebrul concurs de costume Cosplay, unde participanţii interpretează o mini-scenetă, purtând costumul unui personaj de bandă desenată, joc video, animaţie sau film şi imitându-i cât mai exact gesturile şi comportamentul; un concurs cu întrebări şi răspunsuri (Quiz) pentru persoanele  pasionate de serialele tv, comics şi jocuri video;  un concurs de talente bazat pe un concept specific japonez şi un concurs de desen.

O parte importantă a evenimentului o vor constitui competiţiile de jocuri video pentru PC şi console, organizate cu suportul Electronic Sports League Romania (ESL), câştigătorilor fiindu-le asigurate premii substanţiale.

East European Comic Con va fi împărţită în câteva zone:

Japan Wing – zonă destinată celor pasionaţi de cultura japoneză, în special anime şi manga (animaţii şi benzi desenate japoneze).

Comics&More – zonă dedicată benzilor desenate internaţionale, dar şi autohtone. Tot aici va fi plasat şi “Artists Alley” (“Aleea Artiştilor”) – un loc unde vor fi promovaţi tineri artişti ai acestui gen, putându-şi comercializa lucrările proprii. Va exista şi o mini-zonă a comunităţilor, unde grupuri organizate de fani ale unor producţii cinematografice celebre precum Star Wars îşi vor putea prezenta costumele create şi activităţile pe care le desfăşoară.

Gaming Area- dedicată gamerilor, care vor putea încerca aici cele mai recente apariţii din lumea jocurilor pentru computer şi console, vor putea să se “dueleze” în afara competiţiilor oficiale şi să afle mai multe informaţii despre ce înseamnă să participi la competiţii internaţionale de jocuri, de la  invitaţi – gameri profesionişti.

De asemenea, vor exista şi zone dedicate jocurilor de societate pe tablă şi jocurilor cu cărţi colecţionabile.

Informații suplimentare pe site-ul evenimentului East European Comic Con.

Printre partenerii media: Filme-carti.ro.

Articole similare

Top 10 cele mai vîndute eBookuri Polirom

Jovi Ene

Festival de conferinte cu Klemm, Wolton, Stoichita, Plesu, Martin, Presura, Liiceanu, Patapievici, Zografi – Despre lumea în care trăim

Jovi Ene

Bucharest Short Film Festival 2021

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult