Stiri

Doi „debutanti” celebri: Nick Cave si Carlos Ruiz Zafon

Nick Cave

• In urma cu citeva zile, au sosit din tipografie cartile de debut ale cunoscutului artist Nick Cave, Si asina a vazut pe inger, si Carlos Ruiz Zafon, Marina

Celebru in intreaga lume in calitate de compozitor, cintaret, si lider al formatiei Nick Cave and The Bad Seeds, Nick Cave este un artist polivalent, care s-a manifestat si ca prozator, autor de teatru, scenarist sau pictor. A colaborat cu artisti prestigiosi si a luat parte la proiecte dintre cele mai diverse.
Anul trecut, Nick Cave a publicat al doilea sau roman, Moartea lui Bunny Munro, o carte cu un imens succes de public, lansata in 31 de tari concomitent.

• Carlos Ruiz Zafon – „cea mai originala voce a romanului spaniol contemporan” (La Vanguardia) – este autorul bestsellerului Umbra vintului (Polirom, 2005), cartea cu cel mai mare succes de public din toata istoria literaturii spaniole, dupa Don Quijote.
Cel mai recent roman al sau, Jocul ingerului – tradus in colectia „Biblioteca Polirom” in urma cu citeva luni – a fost vindut in peste 15 milioane de exemplare in numai citeva saptamini de la lansare, devenind astfel cartea cu cele mai mari incasari obtinute intr-un timp record din toate timpurile, in Spania

Nick Cave
Si asina a vazut pe inger

Traducere din limba engleza si note de Alexandra Coliban
Colectia „Biblioteca Polirom”

„Un roman remarcabil si surprinzator… Poate una dintre cele mai bizare creatii literare de la Un veac de singuratate incoace.” (The Atlanta Journal)

Si a vazut asina pe inger, romanul de debut al lui Nick Cave, a fost inceput in Berlinul de Vest si publicat in 1989. Prelungire fireasca a lumii sumbre si violente pe care muzi cianul a construit-o in cintecele sale, cartea imbina lirismul si grotescul pentru a spune povestea lui Euchrid Eucrow, vlastarul mut al unei mame betive si al unui tata dement, care, neiubit si neinteles de nimeni, isi petrece copilaria intr-un orasel fondat de membrii unei secte aparte si populat cu specimene bizare si sadice, cu aerul unor personaje dintr-un desen animat cosmaresc. Bintuit de viziuni angelice nebunesti si obsedat de cruzimea si carnalitatea naturii umane, Euchrid se vede in postura unui nou Mesia, chemat sa rascumpere valea din ghearele ipocriziei si ale brutalitatii, dar actiunile sale declanseaza o avalansa de atrocitati singeroase petrecute intr-un decor intunecat si straniu.

„In proza gasesc o libertate pe care muzica nu mi-a oferit-o niciodata…” (Nick Cave)

„Cind si-a scris prima carte, Nick Cave era dependent de heroina, slab ca un ogar si posedat de mania de a imbina stilul lui Faulkner cu atmosfera cartilor lui Flannery O’Connor, totul condimentat cu elemente din Vechiul Testament. Se spune ca, atunci cind nu-si permitea cerneala, folosea propriul singe…” (The Sydney Morning Herald)

„Imaginati-va un hibrid rezultat din incrucisarea unui roman de Faulkner cu Whistle down the wind: rezultatul e povestit de un cintaret de blues drogat… Extrem de ambitios, un debut cum rar se intilneste.” (Daily Telegraph)

Mai multe despre Nick Cave, aici.

Carlos Ruiz Zafon
Marina

Traducere din limba spaniola si note de Ileana Scipione
Colectia „Biblioteca Polirom”

„Iata o carte care are de toate: dragoste, mister, razbunare… O poveste construita magistral.” (The Philadelphia Enquirer)

„Marina mi-a zis odata ca nu ne aducem aminte decit ceea ce nicicind nu s-a petrecut. Avea sa treaca o vesnicie pina sa-i patrund spusele. Dar mai bine sa incep cu inceputul, care in acest caz e sfirsitul.”
Asa se deschide romanul Marina, cartea preferata de Carlos Ruiz Zafon dintre toate cele pe care le-a scris, fermecatoare fantezie gotica avind drept fundal Barcelona anilor ’70.

Marina, romanul sau de debut, a fost foarte bine primit de critica si de public. Cadrul romanesc gotic este Barcelona de la sfirsitul anilor ’70; aici se naste prietenia stranie dintre Oscar Drai, un adolescent pasionat de mister si aventura, si tinara Marina, care locuieste cu tatal sau, pictorul German, intr-un mic castel enigmatic. Din cite afla Oscar, cei doi ascund secrete de familie dintre cele mai intunecate, implicind o fabrica de proteze ortopedice, cadavre reanimate, monstri si povesti de dragoste neobisnuite…

„Bun venit intr-o lume misterioasa, unde timpul ia turnuri diabolice, iar umbrele sint intunecate si infricosatoare…”(Carlos Ruiz Zafon)

„Fanii lui Zafon vor fi incintati de acest roman gotic.”
(Publishers Weekly)

„Zafon este un veritabil Dickens al Barcelonei… Fiecare rind e plin de savoare, functioneaza cu forta exploziva a prafului de pusca, e bintuit de fantome si blesteme.” (Corriere della Sera)


Mai multe despre Carlos Ruiz Zafon, aici.

Articole similare

Evenimentele Grupului Editorial Corint la Târgul de Carte Gaudeamus 2016

Jovi Ene

‘Cartea anului 2011 in Franta’ si noi titluri de Henry Miller sau John Steinbeck – in martie, in colectia ‘Biblioteca Polirom’

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Gorbaciov. Viata si epoca lui”, de William Taubman! – ÎNCHEIAT

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult