Stiri

Conferintele „Mircea Vulcanescu”

Muzeul Naţional al Ţăranului Român iniţiază, incepand cu data de 19 ianuarie, ora 18:00, la Clubul Ţăranului, seria de conferinţe „Mircea Vulcănescu”.

Prima conferinţă a ciclului, Mircea Vulcănescu, o evocare, a fost  susţinută de filozoful Mihai Şora, personalitate marcantă a culturii române contemporane.

Conferinţele „Mircea Vulcănescu” au menirea să constituie la MŢR un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme ale ştiinţelor socio-umane, cu deosebire orientat spre tematica raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti a secolului XX şi a începutului de secol XXI. De asemenea, dialogul între cultură şi religie va fi privilegiat ca temă de reflecţie şi dezbatere.

Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie. A fost această tensiune benefică, genuină, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?

Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, etnologie, istoria religiilor, istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor amorsa polemici, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, polemica civilizată.

Punem acest ciclu de conferinţe sub numele şi semnul lui Mircea Vulcănescu pentru că el este figura emblematică a intelectualului român al secolului XX. Mircea Vulcănescu reprezintă la superlativ tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii şi a poporului său, reprezintă de asemenea la superlativ tipul creştinului jertfelnic în luptă cu demonia veacului. Credem că Mircea Vulcănescu este omul exemplar al culturii române a veacului XX, alţii au opere mai închegate, opere încheiate, în schimb, el lasă moştenire această gândire mereu vie, fragmentară, centrată pe problemele cruciale, şi viaţa oferită ca jertfă aproapelui.

Nimic mai potrivit ca MŢR să devină organizatorul unor astfel de întâlniri care să se desfăşoare sub semnul moştenirii intelectuale a lui Mircea Vulcănescu. Dragostea absolută a lui M. Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea. De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR s-a edificat. Onorăm astfel în Mircea Vulcănescu un precursor şi un model.

„Sufletul fiecarei vremi cere sa-si rastalmaceasca – pe al ei talc – povestea vecinica a orisicarui suflet.”  Mircea Vulcanescu

Pentru detalii privind desfasurarea viitoarelor conferinte, puteti accesa situl http://www.muzeultaranuluiroman.ro/

Articole similare

Noutăți săptămânale Netflix: La Casa De Papel, Anna K

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (7 – 13 decembrie 2015)

Jovi Ene

“Frumuseţea este şi în ochii care nu văd”, o campanie dedicată nevăzătorilor

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult