Recomandat Stiri

Concurs: Câștigă trei cărți ”12 ani de sclavie”, de Solomon Northup, oferite de Editura Meteor Press! – ÎNCHEIAT!

12 ani de sclavie cop 1Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie trei cărți de la Editura Meteor Press:

Este vorba de trei exemplare din recenta apariție,12 ani de sclavie”, de Solomon Northup.

Despre carte: 

12 ani de sclavie este poate cea mai importantă relatare despre sclavie scrisă vreodată, readusă în atenţia publicului larg prin filmul omonim, regizat de Steve McQueen şi câştigător a numeroase premii.

Northup prezintă detaliile vieţii din statele sclavagiste americane şi conferă personalitate şi profunzime oamenilor pe care i-a cunoscut, deopotrivă sclavi şi stăpâni de sclavi.

Solomon Northup a fost negru, născut om liber în statul New York, unde a fost educat şi a devenit un violonist iscusit. Atras în Washington cu promisiunea angajării ca muzicant într-un spectacol, el a fost drogat şi s-a trezit într-un ţarc pentru sclavi, de unde a fost vândut în Sud şi a trăit 12 ani ca sclav. Evenimentele relatate de el sunt copleşitoare: cumpărarea sclavilor, biciuirile, vânătoarea cu câini a fugarilor, siluirea femeilor care atrăgeau ochii stăpânilor şi truda necontenită. Un detaliu relevant: o sclavă culegea zilnic 250 de kilograme de bumbac, în fiecare zi din viaţa ei, şi nu primea niciun fel de plată!

Povestea lui Solomon este de suferinţă şi disperare intensă; el exprimă foarte elocvent tot ce a văzut şi a simţit pe pielea lui şi tot ce nu mai putea să uite vreodată, oricât de mult şi-ar fi dorit. Când a întâlnit oameni care au fost buni cu el, i-a lăudat cu obiectivitate şi i-a reamintit cititorului că nu toţi cei din instituţia sclaviei sunt cruzi. Iar când a întâlnit cruzime, nu s-a ferit s-o descrie şi în acelaşi timp să remarce că sistemul sclaviei o perpetuează de-a lungul generaţiilor.

Filmul are 108 premii si 148 nominalizari.

Image 1

Pentru a castiga una dintre cele trei cărți oferite, vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:

Câte premii Oscar a primit ”12 ani de sclavie” la Premiile Oscar din această dimineață?

Condiţii de participare :

  • folosiţi o adresă de e-mail validă;
  • lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
  • caştigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorti prin intermediul Random.org, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată.

Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 9 martie 2014, inclusiv, iar castigatorii vor fi anunțați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi volumul 12 ani de sclavie”, de Solomon Northup.

Succes!

Concursuri Online

Later edit (11 martie 2014): Tragerea la sorti a avut loc astazi, cei trei castigatori fiind alesi prin intermediul site-ului www.random.org. Am generat o secventa de la 1 la 164 (numarul comentariilor de la acest concurs), cu precizarea ca am asezat comentariile în ordinea cronologică, iar castigatoare sunt comentariile care au respectat condițiile de participare.

Cei trei castigatori prin Random.org sunt:

123

-comentatorul  Iulia Tomoroga – ”” 12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar: Cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat si cea mai buna actrita in rol secundar”;

-comentatorul  Timoce Georgiana – ”3 premii oscar”;

-comentatorul  – Vlad D. – ”3 premii Oscar.”.

Felicitari!

Articole similare

Program octombrie 2017 – Teatrul Arte dell’Anima

Jovi Ene

Mihail Hodorkovski, Bob Marley și filme multi-premiate – la TIFF 2012

Jovi Ene

Expoziția de artă contemporană ”Lumi plutitoare”

Delia Marc

162 comments

dannyel89 3 martie 2014 at 10:25

3 premii Oscar, Cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat si cea mai buna actrita in rol secundar.

Edwin Hobor 3 martie 2014 at 10:30

3 premii Oscar

Cotutiu Adrian Florin 3 martie 2014 at 10:51

3 premii Oscar

cosmin birlan 3 martie 2014 at 11:21

3 premii Oscar

Claudia Badila 3 martie 2014 at 11:25

3 premii Oscar.

Andreea Ciobanu 3 martie 2014 at 11:25

3 premii Oscar.

Brandusan Melinda 3 martie 2014 at 11:27

3 premii OScar

Sebastian Rades 3 martie 2014 at 11:31

3 premii Oscar.

Grigore Maria-Ruxandra 3 martie 2014 at 11:32

3 premii Oscar.

Iulia Tomoroga 3 martie 2014 at 11:35

” 12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar: Cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat si cea mai buna actrita in rol secundar.

Andrei J 3 martie 2014 at 11:38

3 premii

Paula Cristina 3 martie 2014 at 11:40

3 premii Oscar: Cel mai bun film; Cel mai bun scenariu (adaptat) si Cea mai buna actrita in rol secundar.

Daniel B. 3 martie 2014 at 11:48

3 premii Oscar

Laura Giurgiu 3 martie 2014 at 11:49

3 premii

AlexF 3 martie 2014 at 11:53

” 12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar: Best Motion Picture of the Year, Best Performance by an Actress in a Supporting Role, Best Writing, Adapted Screenplay.

Nistor L. 3 martie 2014 at 11:59

3 premii Oscar

Anca Truţa 3 martie 2014 at 12:10

Trei premii Oscar!

constanta 3 martie 2014 at 12:19

3 premii Oscar

Daniela Parvulescu 3 martie 2014 at 12:24

12 ani de sclavie a primit 3 premii Oscar:Cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat si cea mai buna actrita in rol secundar,Lupita Nyong’o in rolul lui Patsey

roberts 3 martie 2014 at 12:49

3 premii Oscar pentru Cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat si cea mai buna actrita in rol secundar.

Andrea Lihet 3 martie 2014 at 13:01

12 ani de sclavie a primit 3 premii Oscar

Razvan 3 martie 2014 at 13:13

3 premii Oscar

horade 3 martie 2014 at 15:01

Filmul “12 Years a Slave” a castigat 3 Premii Oscar.

alex 3 martie 2014 at 15:07

3

Anca-Iulia 3 martie 2014 at 15:07

Filmul “12 ani de scalvie” a primit 3 premii Oscar.

Belciug Ana Maria Briana 3 martie 2014 at 15:18

Filmul a primit 3 premii Oscar.

Irina Pop 3 martie 2014 at 15:44

3 premii Oscar

Ion Petre 3 martie 2014 at 15:45

3 premii Oscar!

Alina S 3 martie 2014 at 15:50

3 premii Oscar.

Roxana 3 martie 2014 at 16:16

3 premii Oscar

Mihai T. 3 martie 2014 at 16:46

3 premii Oscar

Laura 3 martie 2014 at 17:00

3 premii Oscar

Carmen C 3 martie 2014 at 17:16

3 premii.

Larisa M 3 martie 2014 at 17:31

3 premii Oscar

Petre Elena Luminita 3 martie 2014 at 17:53

Filmul “12 ani de sclavie” a primit trei premii Oscar.

Petre Alina Georgiana 3 martie 2014 at 17:55

Filmul “12 ani de sclavie” a primit trei premii Oscar.

Laura 3 martie 2014 at 18:24

3 premii

Narcis Gabriel 3 martie 2014 at 18:40

3 premii Oscar

George Silviu 3 martie 2014 at 19:15

3 premii Oscar

Diana Pitiliga 3 martie 2014 at 19:19

3 premii Oscar.

Pitiliga Maria Florentina 3 martie 2014 at 19:32

Filmul a primit trei premii Oscar.

Ursu George 3 martie 2014 at 19:33

3 premii Oscar.

Cristiana T 3 martie 2014 at 19:41

3 premii Oscar

Adriana Sandru 3 martie 2014 at 20:16

A primit trei premii Oscar. Am fost foarte fericita când am văzut ca a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film al anului 2013, pe lângă celelalte doua, pentru ca a fost filmul meu favorit pe acest an. 🙂

Nitu Bogdan 3 martie 2014 at 20:32

3 premii oscar

Mircioaga Nectara 3 martie 2014 at 21:43

3 premii Oscar

Silaghi Oana 3 martie 2014 at 21:49

3 premii oscar.

Erika Ivoniac 3 martie 2014 at 22:41

”12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar:
– Best Motion Picture of the Year;
– Best Performance by an Actress in a Supporting Role;
– Best Writing, Adapted Screenplay.

Daniela 4 martie 2014 at 03:24

Fix in dimineata asta (4 martie) nu cred c-a primit niciunul, dar ieri dimineata a primit 3.

Jovi 4 martie 2014 at 08:55

Dacă te uiți la data postării, vei vedea că e vorba de 3 martie 🙂

Daniela 4 martie 2014 at 10:47

Da, am vazut ca ieri ati afisat concursul, tocmai de aceea am pus in paranteza data postarii mele (4 martie)si, din acest punct de referinta, ziua decernarii premiilor Oscar era cea precedenta, adica…ieri dimineata. 🙂

Jovi 4 martie 2014 at 10:48

Sper să nu fi derutat pe nimeni cu întrebarea noastră 🙂

Dorina Garabajiu 4 martie 2014 at 09:21

3 premii Oscar

Nicoleta S. 4 martie 2014 at 09:23

3 premii Oscar.

Aic 4 martie 2014 at 11:10

3 premii Oscar

Madalina 4 martie 2014 at 11:56

3 premii Oscar

Puiu Silvia 4 martie 2014 at 14:36

3 premii Oscar

alin 4 martie 2014 at 14:43

3 premii oscar

Chereji Alina Anca 4 martie 2014 at 14:45

3 premii

Virgil 4 martie 2014 at 16:45

3 premii Oscar

vasile 4 martie 2014 at 16:56

3 premii Oscar

eli elena 4 martie 2014 at 17:17

3

alexandra 4 martie 2014 at 17:48

3 premii Oscar

parasca 4 martie 2014 at 17:53

3 premii Oscar

Robert Rbi 4 martie 2014 at 18:01

3 premii oscar

Veve 4 martie 2014 at 18:33

3 premii

Iacob Elena 4 martie 2014 at 19:05

3 premii Oscar

Vlad D. 4 martie 2014 at 19:51

3 premii Oscar.

Dorin Craciun 4 martie 2014 at 19:59

3 premii Oscar:cel mai bun film, cea mai bună actriţă în rol secundar si cel mai bun scenariu adaptat.

Tudor Gabriel 4 martie 2014 at 20:06

3 premii

Adriana 4 martie 2014 at 20:14

3 premii

Daniel 4 martie 2014 at 20:16

“12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar

Alexandra M. 4 martie 2014 at 20:27

3 premii Oscar

pricope andrei 4 martie 2014 at 20:47

3

Andrra82 4 martie 2014 at 20:59

3 premii Oscar

Narcisa - Maria 4 martie 2014 at 21:05

3 premii Oscar

Geta Alexiu 4 martie 2014 at 21:23

3 premii

Vasilescu Ionel Cornel 4 martie 2014 at 21:25

3 premii Oscar

Laur 4 martie 2014 at 22:08

3 premii Oscar

iuliana neacsu 4 martie 2014 at 22:11

3 premii

Moldovan Cristian 4 martie 2014 at 22:36

Filmul “12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Gheorghe Stelian 4 martie 2014 at 22:45

Filmul “12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Ciorita Georgeta 4 martie 2014 at 23:02

3 premii Oscar

Sandu 4 martie 2014 at 23:18

3 premii oscar

STEFAN NADIA IRINA 4 martie 2014 at 23:31

3 PREMII OSCAR

goleanu anisoara 5 martie 2014 at 02:38

3 premii OSCAR

maria 5 martie 2014 at 07:10

3 premii oscar

ciolanel alexandra 5 martie 2014 at 08:49

3 premii Oscar

Csoka Eugen 5 martie 2014 at 08:56

3 Premii Oscar-cel mai bun film
-cea mai buna actrita in rol secundar
-cel mai bun scenariu adaptat

otilia 5 martie 2014 at 09:31

3 PREMII OSCAR.

Bulgariu Mihaela 5 martie 2014 at 10:08

3 premii Oscar.

corina chiru 5 martie 2014 at 10:17

3 premii Oscar

Tatiana Enciu 5 martie 2014 at 10:25

3 premii Oscar

rosca raluca daniela 5 martie 2014 at 11:28

3 premii Oscar.

pop simona maria 5 martie 2014 at 12:48

3 premii Oscar

Nicoleta 5 martie 2014 at 13:16

3 premii Oscar

aona calistru 5 martie 2014 at 13:29

3 premii Oscar

Antonela 5 martie 2014 at 13:42

3 Premii Oscar .

Neacsu Adrian 5 martie 2014 at 13:55

3 premii Oscar

smarandache daniela 5 martie 2014 at 14:13

3 premii Oscar.

Cristina Popescu 5 martie 2014 at 14:13

3 premii Oscar

Alina 5 martie 2014 at 14:14

3 premii ooscar

Alexandra Milu 5 martie 2014 at 14:36

3 premii Oscar!

Argint Adrian 5 martie 2014 at 14:37

3 premii Oscar

Tofan Daria 5 martie 2014 at 14:45

”12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Bidianu Dan Valentin 5 martie 2014 at 17:15

3 premii oscar

Corina Stanculescu 5 martie 2014 at 17:25

3 premii Oscar 2014 : cel mai bun film ,cel mai bun scenariu si cea mai buna actrita in rol secundar -Lupita NyOngong .

Myrvold Laura Loredana 5 martie 2014 at 18:49

3 premii Oscar.

ioana alexandra 5 martie 2014 at 19:15

3 premii Oscar

Alina. 5 martie 2014 at 19:20

3 premii Oscar

Giorgiana Gio 5 martie 2014 at 19:45

3 premii Oscar

Denisa Ivascu 5 martie 2014 at 20:15

3 premii Oscar

Popa Catalin 5 martie 2014 at 20:29

Filmul a primit trei premii Oscar.

Nicolae Florina Denisa 5 martie 2014 at 20:33

”12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Molnar Cecilia 5 martie 2014 at 21:51

Filmul <> a primit 3 premii Oscar

Iulia B. 6 martie 2014 at 01:17

3 premii Oscar

Ligia O. 6 martie 2014 at 02:46

3 premii Oscar

Surugiu Alina 6 martie 2014 at 08:12

Filmul “12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Surugiu Alina 6 martie 2014 at 08:17

Filmul “12 ani de sclavie” a castigat 3 premii Oscar

Nona Rapotan 6 martie 2014 at 10:24

3 premii Oscar.

Emil Calinescu 6 martie 2014 at 11:29

3 premii Oscar.

Ema 6 martie 2014 at 11:29

3 premii Oscar

Iulia Achim 6 martie 2014 at 11:29

3 premii Oscar

ada 6 martie 2014 at 13:09

A primit 3 premii Oscar.

Grosu Ioana 6 martie 2014 at 14:15

3 premii Oscar

Monica Strimbei 6 martie 2014 at 15:05

Filmul a primit 3 premii Oscar.

Constantin Catalin C. 6 martie 2014 at 18:31

Filmul ”12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Timoce Georgiana 7 martie 2014 at 10:15

3 premii oscar

GHERCA MONICA 7 martie 2014 at 12:24

Trei premii Oscar

Monica Marton 7 martie 2014 at 14:40

”12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Dumitru Emilia 7 martie 2014 at 16:20

“12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Adriana 7 martie 2014 at 17:56

3 premii Oscar

Balan Adrian 7 martie 2014 at 22:35

3 premii Oscar

Syncron 7 martie 2014 at 23:40

3 premii Oscar!

Andrei F. 8 martie 2014 at 02:43

Trei premii Oscar.

Alexandra N. 8 martie 2014 at 04:07

3 premii Oscar

Ionut Bizna 8 martie 2014 at 07:56

3 premii oscar.

ony 8 martie 2014 at 13:27

3 premii

Andrei S. 8 martie 2014 at 14:20

3 premii Oscar

VASILICA 8 martie 2014 at 16:31

3 premii Oscar

Bordei Alexandru-Ionut 8 martie 2014 at 17:33

ARE 3 PREMII OSCAR

alina ilie 8 martie 2014 at 17:33

3 premii Oscar

cristea monica 8 martie 2014 at 19:34

”12 ani de sclavie” a primit 3 premii Oscar.

Zaharia Nicoleta 8 martie 2014 at 22:14

A primit 3 premii Oscar !

vasilica46 9 martie 2014 at 11:22

3 premii Oscar

Claudia Lungu 9 martie 2014 at 16:01

3 premii Oscar!

Soso 9 martie 2014 at 20:16

3 premii Oscar

Simona Barbu 9 martie 2014 at 20:21

3 premii Oscar

Cristina Barbu 9 martie 2014 at 20:26

3 premii Oscar

Nicoleta 9 martie 2014 at 20:26

Trei premii Oscar

Ana-Maria Anghelescu 9 martie 2014 at 20:32

3 premii Oscar

Ana Mănescu 9 martie 2014 at 20:40

3 premii Oscar

bogdan rentea 9 martie 2014 at 20:48

3 premii Oscar!

Teodora Vasile 9 martie 2014 at 20:50

3 premii Oscar

Simona Sandu 9 martie 2014 at 20:53

A castigat 3 premii Oscar.

Marius Sutea 9 martie 2014 at 21:17

3 premii Oscar

Nistor Silviu Cristian 9 martie 2014 at 21:17

3 premii Oscar

Liliana Tebeica 9 martie 2014 at 21:22

3 premii Oscar

Alex 9 martie 2014 at 21:25

3 premii Oscar

Malina 9 martie 2014 at 21:39

3 premii Oscar.

Comanici Ionut 9 martie 2014 at 21:58

3 premii Oscar

hellena 9 martie 2014 at 23:40

3 Premii Oscar

Comments are closed.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult