Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (7 – 13 mai 2018)

Știrile săptămânii: 10 (ZECE) –  În anul Centenarului, un documentar despre viitorul României, disponibil online din 21 mai; Film Food: Gusturi și povești din lumea gastronomiei mondiale la  TIFF 2018; Marcel Iureș despre bucuria de trăi: „Uitându-mă la viitor, la orice copil, văd într-un fel trecutul”; Documentar de și despre George Michael, la DokStation; KINOdiseea ALTFEL se întâmplă anul acesta la Bucureşti şi Arad; Focus Bulgaria și Amintiri din URSS, la TIFF; Shockproof Film Festival la TIFF 2018: Proiecții-performance antișoc în H33; Cinema City inaugurează la Râmnicu Vâlcea un multiplex de 5 milioane de euro; TIFF 2018: Premiere absolute și debuturi-surpriză în Zilele Filmului Românesc; Actorii Anna Széles și Dan Nuțu, omagiați la TIFF 2018; Ediția cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film Transilvania; O divă absolută la TIFF 2018: FANNY ARDANT; Bursa „Alex Leo Șerban”, la TIFF 2018; 1500 de elevi și cadre didactice, din 12 orașe, au participat la proiecțiile de film din al 3-lea an CinEd; Centenarul filmului românesc ajunge la Bârlad cu filmul „Restul e tăcere”; De azi, Hollywood Multiplex lansează noile pachete Family Inspired by Raluca.

10 (ZECE) –  În anul Centenarului, un documentar despre viitorul României, disponibil online din 21 mai

10 (ZECE) este prima parte dintr-o serie de documentare care prezintă o societate aflată în schimbare. De ce este nevoie de modele pozitive? Ce ne face să ne asumăm riscuri şi cum apar liderii? Cum arată o Românie ideală?

În societăţile dezvoltate ştiinţa şi educaţia sunt temele prioritare. Tehnologia este un catalizator al schimbării şi evoluţiei. Impactul asupra mediului nu este neglijat de cei care pun în aplicare iniţiative ce pot fi oricând luate ca exemple. De la case solare, construcţii verzi, la maşini electrice şi surse de încărcare cu energie electrică, până la procurarea hranei prin metode alternative, agricultură urbană, permacultură, ecoturism – toate fac portretul unui nou curent care a luat avânt în România. Specialişti în sociologie, ecologie, psihologie sau tehnologie, dau voce unei noi gândiri în societatea românească.

Interviuri: Alexandru Mironov (scriitor), Vintilă Mihăilescu (antropolog), Domnica Petrovai (psiholog), Marius Cosmeanu (sociolog), Zoli Toth (artist, muzician), Alex Găvan (alpinist),  Cristian China Birţa (blogger), Adina Magsi (Every Can Counts România), Andrei Coşuleanu (Let’s Do It Romania!), Anca Baniţă (Let’s Do It Romania!), Ivan Patzaichin (Rowmania), Doru Frolu (Rowmania), Cristian Lascu (Parcul Natural Văcăreşti), Dan Bărbulescu (Parcul Natural Văcăresti), Felicia Ienculescu-Popovici (GreenMogo), Gabriel Diaconu (consultant permacultură), Anastasia Staicu (Asociaţia SNK), Mihai Toader Pasti (EFdeN), Oraan Mărculescu (Ştiinţă&Tehnică), Paul Badea (Asociaţia ARMS), Alexandru Teodorescu (Renovatio), Marc Areny (inventator Logan electric), Călin Alexa (IFIN-HH), Bogdan Olteanu (UPC România), Ionuţ Budişteanu (inventator).

Mai mult de jumătate dintre români deţin un smartphone. Indiferent de locul în care se află – în drum spre birou sau spre şcoală, în metrou sau în staţia de autobuz – tehnologia permite ca acest film să poată fi văzut de oriunde şi oricând. Din 21 mai 2018, documentarul 10  (ZECE) va fi disponibil gratuit pe site-ul 10film.ro şi pe canalul de YouTube, pentru a putea fi văzut de un public cât mai numeros.

Cifra 10 înseamnă excelenţă. Indiferent de domeniul despre care am ales să vorbim, poveştile pe care le prezentăm ne pot servi ca exemplu, ne inspiră şi ne dau încredere că şi în România există iniţiative de care eram obişnuiţi să auzim numai în societăţile dezvoltate (vezi documentar Demain, 2015). Într-un an al Centenarului, acest film vorbeşte despre viitorul României. 10 Zece este pentru cei care şi-au pierdut speranţa că în România mai poate fi bine, dar şi pentru cei care mai cred însă nu au curajul de a face un pas în faţă. Nu avem cultura iniţiativei, aşteptăm soluţii şi răspunsuri de la autorităţi. Dacă vrem să vedem schimbarea sau semnele unui progres, trebuie să ne implicăm toţi. Copleşiţi de politic, ştiri negative şi de problemele vieţii cotidiene, avem nevoie să ni se reamintească faptul că suntem principalii responsabili de calitatea vieţii noastre, prin meseria pe care ne-o alegem, dacă îi ajutăm pe ceilalţi, ce modele urmăm sau căror grupuri decidem să ne alăturăm. Schimbarea stă în fiecare dintre noi.” declară Nicoleta Talpeş, producător 10 (ZECE).

În octombrie 2017, un preview al acestui film a fost prezentat în deschiderea GreenTech Film Festival, primul festival zero CO2 din România. Filmările au fost realizate în perioada august – septembrie 2017, în Bucureşti şi Alba-Iulia. Deplasările pentru producţia filmului s-au facut cu maşini electrice, pentru a păstra o amprentă redusă de carbon.

Filmul documentar 10 (ZECE) poate fi văzut integral, gratuit, pe www.10film.ro din 21 mai 2018. Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=IbPVNKZ4HTU

Productie:  Producţie, regie şi scenariu: Nicoleta Talpeş; Montaj, Editare şi Sunet: Oana Ghiocel; Voce: Marius Vintilă, Muzică: Zoli Toth.


Film Food: Gusturi și povești din lumea gastronomiei mondiale la  TIFF 2018

După succesul primei ediții, secțiunea Film Food revine la Festivalul Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie, Cluj-Napoca) cu povești savuroase despre arta culinară și oamenii care i-au dedicat întreaga viață. Selecția de secrete și detalii picante dezvăluite de filmele din secțiune va fi dublată de experiențe gastronomice live oferite de trei dintre cei mai apreciați chefs din România, invitați speciali la Cluj.

În Totul despre stelele Michelin (Michelin Stars – Tales from the Kitchen), regizorul Rasmus Dinesen ne oferă pe tavă o analiză profundă, onestă și relevantă asupra ierarhiei stabilite de către cel mai popular ghid gastronomic din lume. Care sunt calitățile principale ale chef-ilor distinși cu 3 stele Michelin, cât de profitabil a devenit acest sistem de rating în epoca de aur a artei culinare și cum arată culisele unei bucătării bine clasate – toate acestea le aflăm dintr-o serie de interviuri savuroase cu reprezentanții industriei. Filmul prezentat de Nespresso va fi urmat de o cină specială, începând cu ora 20:00, preparată în bucătăria restaurantului Bricks de chef Paul Oppenkamp. După o largă experiență internațională, Oppenkamp s-a stabilit în România și conduce The Artist din București, unul dintre cele mai bune restaurante de fine dining din Europa, conform clasamentelor Tripadvisor. Cunoscut pentru abordarea sa modernă asupra gătitului, chef-ul de origine olandeză combină tehnicile clasice cu bucătăria modernă și influențele românești, generând combinații surprinzătoare de texturi și arome care revoluționează experiența culinară. Evenimentul va avea loc luni, 28 mai, iar spectatorii pot achiziționa deja pachetul limitat de bilete care le permite prezența atât la proiecția filmului, cât și la cină.

Într-o aventură gastronomică în jurul lumii ne invită și Mâncare la pachet (Food on the Go, r. Mercedes Cordova). Cucina italiana, bogăția de arome mediteraneene care a cucerit un întreg mapamond, s-a reinventat odată cu milioanele de imigranți care au format o influentă diaspora în locuri precum New York sau Buenos Aires. Mărturii de pe întreg globul ne oferă indicii despre cum au fost reinterpretate rețetele italiene, evidențiind beneficiile culturale datorate imigraţiei sau conflictului dintre tradiţii. Documentarul este prezentat de Staropramen, iar proiecția va fi urmată de cina-eveniment preparată de chef Alex Peticean (D’artagnan), un maestru format în cele mai bine cotate bucătării din țările nordice. Cu multă creativitate, D’artagnan îmbină ingredientele de calitate, texturile și tehnicile moderne de gătit într-o modalitate inedită. Iubitorii de film și artă culinară îl vor întâlni marți,29 mai, începând cu ora 20:00, la restaurantul Bricks, pentru cina specială pregătită cinefililor la finalul proiecției filmului.

Publicul TIFF are ocazia de a urmări pe marele ecran  munca și evoluția lui Alain Ducasse, unul dintre cei mai renumiți maeștri bucătari şi mentori culinari din lume. O somitate publică, dar discretă, evaluat cu 18 stele Michelin și proprietar a 23 de restaurante, maestrul a permis să fie urmărit de camera de filmat timp de doi ani, rezultatul fiind Misiunea lui Alain Ducasse (La quete d’Alain Ducasse, regia Gilles de Maistre), care a fost proiectat anul acesta la Berlin. Filmul prezentat de LIDL va fi urmat de surpriza gătită de chef Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai iubiți maeștri bucătari din România. A devenit chef la vârsta de 18 ani, iar în cei peste 12 ani petrecuți în bucătărie, a gătit pentru celebrități ca Nicolas Cage, Roger Federer, Wesley Snipes, Francis Ford Coppola sau Jean-Claude Van Damme. Pe 30 mai, de la ora 20:00, se va reîntâlni, la restaurantul Bricks, cu publicul TIFF, pentru o experiență gastronomică deosebită.

Povești despre oameni și gusturi descoperim și în documentarul La o băută cu Schumann (Schumann’s Bar Talks, r. Marieke Schroeder). Fondatorul Schumann’s Bar, o adevărată instituţie, este şi scriitor: cartea sa “The American Bar” a devenit un clasic al genului. Ajuns la onorabila vârstă de 75 de ani, Charles Schumann ne călăuzeşte într-o călătorie globală pentru a descoperi cele mai cool baruri, pornind din New York și ajungând până în Tokio sau Havana. Filmul urmărește istoricul fiecărui local şi ni-i prezintă pe oamenii care sfințesc locul, tranformând localurile în adevărate legende urbane. Proiecția este programată pentru 30 mai, ora 22:00 , la Sapientia.

Film Food este o secțiune prezentată de Staropramen, cu sprijinul Nespresso și Lidl România.


Marcel Iureș despre bucuria de trăi: „Uitându-mă la viitor, la orice copil, văd într-un fel trecutul”

Trecutul, Viitorul și Prezentul sunt concepte despre care Marcel Iureș discută cu plăcere ori de câte ori are ocazia. Cu o profunzime ce vine din vasta sa educație și experiență profesională, dar și personală, actorul face o analiză în profunzime asupra Vieții cu tot ce înseamnă ea, punând accentul pe ce el însuși consideră a fi primordial pentru oricare individ.

De ce ne tot întoarcem cu gândul la trecut, când o soluție mai bună ar fi să trăim venerând prezentul cu tot ce conține el: cu mama, cu tata, surorile noastre, frații noștri, cu copacii cu care suntem contemporani, cu florile, cu cerul, cu prietenii…?”, se întreabă retoric cel care îi da viață lui Octav, în lung metrajul regizat de Serge Ioan Celebidachi.

În opinia sa „nu avem nimic mai important de făcut decât asta”, aducând în discuție și personajul pe care îl interpretează în filmul românesc „Octav”.

În film o să vedeți o călătorie a unui bătrân care se întoarce cu fața către propriul său trecut. Nu stă cu spatele la el, pentru că el însuși este trecutul.” Așa descrie, pe scurt, esența filmului „Octav”, în care joacă rolul principal, unul dintre cei mai valoroși actori ai României: Marcel Iureș.

VIDEO: Întreg discursul lui Marcel Iureș poate fi vizionat aici:

https://vimeo.com/267797125/309490c84b

Pe Marcel Iureș îl puteți asculta și pe 16 mai 2018, începând cu ora 18:30, la evenimentul de lansare al filmul „Octav” pe DVD, la Librăria Cărturești Carusel, din Centrul Vechi.

 DVD-ul va putea fi cumpărat din rețeaua Cărturești și de pe website-ul oficial al filmului (www.octav.ro), începând cu data de 15 mai, la prețul de 49.9 lei.

Discul va conține imagini inedite (de exemplu, povestea pe larg a modului în care s-a lucrat pentru acest film), care vor fi publicate în exclusivitate doar pe DVD, cât și o broșura tipărită cu informații și fotografii detaliate despre producția cinematografică regizată de Serge Ioan Celebidachi

O surpriză plăcută pentru public va fi faptul că 1 din 100 de DVD-uri „Octav”, puse la vânzare, va conține deja semnătura actorului Marcel Iureș.

Alături de presă și de publicul prezent vor fi actorul Marcel Iureș, regizorul Serge Ioan Celebidachi, producătorul Adela Vrînceanu Celebidachi, dar și copiii din film Alessia Tofan și Eric Aradits, alături de alți membri ai echipei de filmare.

Seara se va încheia cu o sesiune de autografe pe care Marcel Iureș o va oferi celor prezenți.

Filmul „Octav” spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.


Documentar de și despre George Michael, la DokStation

Viața și cariera apreciatului muzician britanic George Michael fac subiectul unui nou documentar, ce va fi prezentat în premieră națională, la București, la cea de-a treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival (13-16 septembrie 2018).

George Michael: Freedom (Extended Director’s Cut) (2018; r: George Michael, David Austin) se concentrează asupra perioadei de formare din viața și cariera artistului laureat cu Grammy, culminând cu lansarea albumului său multi-premiat, Listen Without Prejudice Vol. 1, și cu celebrul proces intentat casei sale de discuri. Filmul explorează și latura personală a muzicianului, aducând în discuție moartea partenerului său, Anselmo Feleppa.

Filmat înaintea decesului prematur al artistului, documentarul este narat chiar de către George Michael, care a fost extrem de implicat în realizarea acestui proiect. Astfel, filmul conține secvențe în exclusivitate, din arhiva personală a muzicianului, dezvăluind transformarea acestuia într-unul din cei mai influenți artiști din toate timpurile, care s-a luptat singur pentru drepturile muzicienilor, încercând să schimbe regulile industriei muzicale.

Documentarul conține interviuri cu apropiații lui George Michael, celebrități și legende ale muzicii, precum Stevie Wonder, Elton John, Ricky Gervais, Mark Ronson, Liam Gallagher, Mary J. Blige, Jean Paul Gaultier, James Corden și Tony Bennett. În film mai apar și cele cinci supermodele din videoclipul Freedom ’90, regizat de David Fincher – Naomi Campbell, Christy Turlington, Cindy Crawford, Tatjana Patitz și Linda Evangelista – care se reunesc pentru prima dată pentru a vorbi despre experiențele din timpul filmărilor.

George Michael: Freedom (Extended Director’s Cut) este filmul în versiunea agreată de George Michael și va fi prezentat, anul acesta, la festivaluri de film din toată lumea, începând cu Documentary Edge Film Festival din Noua Zeelandă, în 13 mai.

Un alt titlu important la cea de-a treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este Hansa Studios: By The Wall 1976-90 (2018; r: Mike Christie) – povestea legendarului studio de înregistrări situat la câțiva metri de Zidul Berlinului, la granița fizică și metaforică dintre vest și est.

Aici, David Bowie a scris despre Zid în piesa „Heroes”, în timp ce Iggy Pop a înregistrat „Lust for Life” și a compus „The Passenger”, piesă ale cărei versuri sunt inspirate de călătoriile pe rutele berlineze U Bahn și S Bahn. Au urmat alți numeroși artiști internaționali de renume, printre care Depeche Mode, Nick Cave, Marillion și U2 – sesiunile de înregistrări pentru albumul „Achtung Baby” au reprezentat capitolul final al celor 20 de ani de existență Hansa Studios.

Din selecția de anul acesta a DokStation Music Documentary Film Festival mai fac parte Cassette: A Documentary Mixtape (2016; r: Zack Taylor, Georg Petzold) – un tribut adus casetei audio, un format revoluționar ce a schimbat relația ascultătorului cu muzica, cu mărturii de la Henry Rollins, Thurston Moore, Ian MacKaye, dar și de la trupe noi care încă lansează muzică pe casetă – și Desolation Center (2018; r: Stuart Swezey), o călătorie înapoi în anii ‘80, în perioada de glorie a punk-ului avangardist din Statele Unite, când Minutemen, Sonic Youth și Meat Puppets concertau la primul festival organizat în inima deșertului californian.

DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, este conceput să atragă comunități largi din diverse sectoare ale capitalei, combinând două dintre cele mai populare arte – filmul și muzica – , prin proiecții de filme documentare muzicale și concerte live, în clădiri cu istorie și tradiție, dar și în spații neconvenționale.

Evenimentele din cadrul DokStation 2018 vor fi găzduite, ca și anul trecut, de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Parcul Drumul Taberei, Control Club, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar și Apollo 111.

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este organizată Wearebasca și Asociația DokStation. Parteneri: Centrul Cultural European Sectorul 6 – Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Control Club, Apollo111, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar, CINEPUB.ro, Cărturești.

Web : www.dokstation.ro


KINOdiseea ALTFEL se întâmplă anul acesta la Bucureşti şi Arad

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, de data aceasta la Bucureşti şi la Arad.

În perioada 18-20 mai, la Bucureşti, publicul se va putea întâlni cu o selecţie a celor mai bune filme din ediţia trecută, dar şi cu proiecţii speciale, pregătite pentru toate gusturile, la Muzeul Ţăranului Român. De asemenea, arădenii de toate vârstele sunt aşteptaţi în perioada 29 mai – 3 iunie la Cinema Arta şi la Grădina de Vară Cinema Arta, unde zece filme de top pentru cei mici dar şi pentru întreaga familie vor fi proiectate.

Printre producţiile care cu siguranţă vor încânta publicul în acest an, se numără „Toate Nopţile Albe”, al lui Michal Marczak, care a avut premiera în 2016, la festivalul de film Sundance, unde a câștigat premiul pentru regie în competița pentru documentare World Cinema Documentary, „Up In the Sky” („Printre Stele”), al lui Petter Lennstrand, Cel mai bun film pentru copii – Zurich 2017, în competiția Generation Kplus – Berlinale 2017, sau „Owls and Mice” („Bufniţe şi şoricei”), regizat de Simone van Dusseldorp, prezentat în competiția Generation Kplus la Berlinale 2017. „Toate Nopţile Albe” a primit ambele trofee ale juriilor în cadrul competiției KINOdiseea YOUTH în 2017.

Fata din Loch Anzi” a fost unul dintre filmele apreciate în ediţia precedentă, pelicula elveţiencei Alice Schmid fiind foarte bine primită de publicul bucureştean. O poveste deosebită pe de-o parte, un tablou despre maturizare, pe de altă parte “The Girl Down Loch Änzi“, este o imagine frumoasă despre poveștile pe care ni le spunem singuri ca să ne găsim locul în lume și conexiunile pe care le căutăm cu oamenii și misterele din jurul nostru. Filmul va avea proiecţia bucureşteană sâmbătă, 19 mai, de la ora 11.00, iar la Arad pe 29 mai şi pe 3 iunie, de la ora 12.00.

Spirited Away”, o animaţie realizată de Hayao Miyazaki şi Kirk Wise spune povestea lui Chihiro, o fetiță ambițioasă de 10 ani, nefericită că familia ei își mută domiciliul și va trebui să-și facă prieteni noi. Tatăl lui Chihiro se abate de la drumul spre casă pentru a explora un tunel misterios din pădure. Pe partea cealaltă pare să fie un parc de distracție, dar de fapt este un oraș bântuit. Fără să-și dea seama, au ajuns în Lumea Spiritelor, o lume cu scene de basm, locuită de zei antici și ființe magice. Tot sâmbătă 19 mai este programată proiecţia, dar de la ora 19.00, în timp ce la Arad va putea fi urmărit pe 30 mai, de la ora 12.00.

O întâlnire specială cu simpaticul extraterestru „E.T.” şi cu celelalte binecunoscute personaje ale filmului lui Steven Spielberg va avea loc la Arad, pe 31 mai, de la ora 21:30, în Grădina de Vară Cinema Arta. Filmul a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun sunet, pentru cele mai bune efecte vizuale, cea mai bună muzică și pentru cele mai bune efecte de sunet în 1983, dar şi Globul de aur pentru cel mai bun film de dramă.

Tot la Arad, copiii şi părinţii sunt invitaţi chiar pe 1 iunie la proiecţia specială a filmului „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regizat de Cătălin Mitulescu. Premiat la secţiunea Un certain regard – Cannes 2006 cu Premiul pentru interpretare feminină, dar şi cu Premiul pentru cel mai bun proiect european – HNK/Sundance – 2005, filmul prezintă o poveste petrecută în 1989, despre cum un puști de 7 ani ne-a scăpat de Ceaușescu, iar o adolescentă de 17 ani și-a putut hotărî viitorul, o tragi-comedie cu nuanțe de absurd și sublim.

KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis. Proiect cultural finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad

Programul complet al filmelor poate fi accesat pe www.kinodiseea.ro, bilete la proiecțiile din weekend de la Cinema Muzeul Țăranului pe www.eventbook.ro Accesul la proiecțiile de pe 18 mai la București este liber pentru grupurile școlare, în urma unei rezervări prealabile la rezervari@kinodiseea.ro

Despre KINOdiseea

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 9 ediții precedente, festivalul a avut peste 95.000 de participanți.

Asociația Culturală Metropolis a fost înfiinţată de Daniel Mitulescu, producător şi distribuitor al filmelor de lung metraj “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu, 2005, premiat la Cannes în 2006, “Eu când vreau să fluier, fluier”, regia Florin Şerban, 2010, premiat cu Ursul de Argint la Berlinale 2010 şi Premiul Alfred Bauer pentru inovaţie cinematografică şi al filmului “Loverboy”, regia Cătălin Mitulescu, 2011, cu premiera la Cannes, distins la festivalurile de film de la Sarajevo şi Stockholm.


Focus Bulgaria și Amintiri din URSS

Cele mai bune producții bulgărești din ultimii doi ani și câteva dintre titlurile de top ale cinematografiei sovietice vor fi proiectate în cadrul secțiunilor Focus Bulgaria și Amintiri din URSS (Back in the USSR) la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Ambele programe promit publicului descoperiri cinematografice remarcabile, indiferent că vorbim de filme-cult ale anilor ’80 sau producții recent premiate în marile festivaluri internaționale.

Focus Bulgaria propune o selecție alcătuită din opt creații ale noii generații de cineaști bulgari, în frunte cu Destinații (Directions, r. Stephan Komandarev), prezentat în 2017 la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Reminiscent cinematografiei iraniene și filmului-cult Night on Earth al lui Jim Jarmusch, Destinații ne oferă o perspectivă inedită, nu lipsită de umor sarcastic, asupra disfuncțiilor societății bulgărești contemporane, printr-o serie de curse nocturne ale taximetriștilor din Sofia. Secrete și detalii intime din viețile oamenilor ies la iveală și în Omniprezent (Omnipresent, r. Ilian Djevelekov), povestea unui bărbat obsedat să-și spioneze familia, prietenii și angajații prin intermediul unor camere ascunse. Pelicula distinsă cu Premiul FIPRESCI la Sofia și desemnată Cel mai bun film la Festivalul Golden Rose din Varna demonstrează că micile plăceri vinovate pot duce la situații dezastruoase.

O asistentă vinde identitățile pacienților săi în vârstă pe piața neagră în Fără Dumnezeu (Godless). Debutul Ralitzei Petrova surprinde o ultimă fărâmă de umanitate într-un peisaj dezolant, corupt și lipsit de speranță și a fost premiat în 2016 cu Leopardul de Aur la Locarno. Distins, un an mai târziu, cu același premiu în cadrul secțiunii Cineasti del Presente,  3/4 este un studiu intim despre familie și imperfecțiunile vieții. Urmărind relația defectuoasă dintre un tată și cei doi copii ai săi, debutul în lungmetraj al regizorului Ilian Metev spune o poveste delicată despre o ultimă vară împreună.

Legătura dintre tată și fiu este surprinsă și în Aparatul de radio (Radiogram, r. Rouzie Hassanova), un film inspirat de amintirile de familie ale regizoarei, recompensat cu Premiul Publicului la Sofia, 2018. Plasată la începutul anilor ’70, pe când regimul comunist cataloga muzica occidentală drept o reală amenințare, povestea urmărește aventura unui părinte dornic să-i ofere din nou fiului său bucuria rock’n’roll-ului. Dragostea și eliberarea prin artă este subiectul explorării din Lumina de după (Light Thereafter, r. Konstantin Bojanov), film premiat pentru Cea mai bună imagine la Golden Rose, în 2017. Călătoria inițiatică a unui tânăr neînțeles îndrăgostit de pictură în căutarea idolului său e redată în ordine invers cronologică și îl ajută într-un final să se autodescopere.

Două dintre cele mai bune documentare bulgărești produse în ultimii ani, Poștașul cel bun (The Good Postman, r. Tonislav Hristov) și Sătenii (Village People, r. Trzvetan Dragnev), ilustrează realitățile cu care se confruntă comunitățile rurale în zilele noastre. Primul urmărește evoluția politică a unei localități de frontieră, în care poștașul satului decide să candideze pentru a rezolva problema imigranților, iar cel de-al doilea analizează cu tandrețe fricile, bucuriile, speranțele și obsesiile unor oameni aparent lipsiți de importanță.

Amintiri din URSS (Back in the USSR) este șansa publicului TIFF.17 de a (re)descoperi pe marele ecran, în copii noi restaurate digital, filme ce umpleau sălile de cinema în anii ’80 nu doar în România, ci în toate țările din blocul socialist. ASSA (1987), regizat de Serghei Solovev, este filmul-manifest al rock-ului rusesc care a făcut istorie, influențând generații întregi. Poveștile anti-sistem, secvențele experimentale, coloana sonoră underground și o campanie de PR grandioasă l-au transformat într-un megahit de box-office. La doi ani după premiera filmului, protagoniștii au reușit să atragă peste 70.000 de oameni la un concert organizat pe stadionul Lujniki din Moscova, iar la un an după, URSS-ul s-a dezintegrat.

Drama de război Du-te și vezi! (Come and See, r. Elem Klimov, 1985) este considerată una dintre cele mai devastatoare opere din istoria cinematografului. Opt ani a durat până ca regimul sovietic să aprobe intrarea în producție, chiar dacă tema principală e mișcarea de rezistență împotriva forțelor germane. Filmul a avut parte de un succes imens după lansare, iar versiunea recent restaurată digital a fost premiată, anul trecut, la Veneția. Un alt film-cult sovietic care s-a bucurat de aprecierea internațională și o uriașă popularitate în România comunistă, Moscova nu crede în lacrimi (Moscow Does Not Believe In Tears, r. Vladimir Menșov, 1980) a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1981 și urmărește visurile, dorințele, iubirile și deziluziile a trei tinere muncitoare.

Un film de care își amintesc chiar și cei ce erau foarte tineri în anii ’80, Gară pentru doi (Station For Two, r. Eldar Riazanov, 1982) a avut premiera la Cannes și o are în distribuție pe inegalabila Ludmila Gurcenko. Această poveste de dragoste dulce-amară dintre o chelneriță și un pianist acuzat pe nedrept de crimă va naște garantat nostalgii în rândul spectatorilor. La fel de nostalgică este și întoarcerea în vremurile în care s-a născut mișcarea break-dance, surprinsă într-o scenă emblematică în Curierul (Courier, r. Karen Șahnazarov, 1986). Un veritabil teen movie în care un tânăr nonconformist se angajează ca mesager după ce ratează un examen de admitere vorbește despre conflictul dintre generații, prăbușirea iminentă a Imperiului Sovietic și respingerea valorilor lui de către cei tineri.

Acestor cinci titluri din secțiunea Amintiri din URSS, produse de colosul sovietic Mosfilm, li se adaugă în program și Zboruri în vis și realitate (Flights in Dreams and in Reality, r. Roman Balayan, 1982), realizat de studiourile Dovjenko, în care aniversarea de 40 de ani îl aruncă pe protagonistul interpretat magistral de Oleg Iankovschi în criza vârstei mijlocii. Sentimentul constant de disconfort și nemulțumire îl determină să facă lucruri extravagante și doar aparent amuzante, rănindu-i însă pe cei din anturajul lui – motiv pentru care filmul a dobândit instant simpatia publicului din epocă tocmai pentru că mergea în răspăr cu imaginea idealizată a bărbatului sovietic.


Shockproof Film Festival la TIFF 2018: Proiecții-performance antișoc în H33

Unul dintre cele mai excentrice evenimente cinematografice din lume, Shockproof Film Festival din Praga primește mână liberă din partea organizatorilor celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-o secțiune ce se anunță delicios de interactivă, ușor incomodă, dar, fără îndoială, de neratat. Meniul Carte Blanche Shockproof Film Festival include proiecții-performance hilare, cu filme horror underground sau producții de un gust discutabil, care cel mai probabil i-ar oripila pe cinefilii puritani. Grație intervențiilor ireverențioase operate live de echipa festivalului ceh, filmele capătă o a patra dimensiune și, fără a dezvălui prea multe dintre surprizele acestui program pregătit special pentru TIFF, tot ce vă putem promite este că adevăratul spectacol nu va fi doar pe ecran, ci și în sală.

Nexus (1994), povestea nebună regizată de José María Forqué despre un dictator extraterestru care primește sfaturi de la un cristal vorbitor, va face deliciul fanilor sci-fi. The Tingler (r. William Castle, 1959) reînvie nostalgia filmelor horror ale anilor ‘50, avându-l ca protagonist pe legendarul actor Vincent Price în rolul unui patolog care descoperă că sentimentul de frică stimulează creșterea unui parazit din corpul omenesc pe care doar țipetele îl pot anihila. E primul film din istorie care redă pe ecran un trip pe LSD, drogul halucinogen folosit de doctor în experimentele sale. Pregătiți-vă însă pentru un trip și vacarm pe cinste în sala de cinema!

Trash Humpers (2009) este un experiment bizar și cinic al regizorului Harmony Korine, o provocare extremă chiar și pentru cei mai curajoși dintre cinefili. Ca să fiți preveniți, o să vă spunem doar că patru tomberoane vor avea mult de suferit în timpul acestei proiecții vintage, de pe VHS. Trufandaua acestei secțiuni e apariția extravagantă a Maiei Morgenstern din Exodus to Shanghai (r. Anthony Hickox, 2015), un mix neortodox între Lista lui Schindler și Ticăloși fără glorie, parțial filmat în România.

O selecție de scurtmetraje cehești din același registru cinematografic (dovadă și titlul unuia dintre ele, Vaginator: Dawn of the Bitches) completează programul-șoc al acestei secțiuni în care spectacolul-surpriză din sală promite să-l depășească pe cel de pe ecran. Într-o butaforie special pregătită în spațiile din fosta hală industrială devenită hub-ul H33 din Cluj, spectatorii sunt încurajați să intre pe propria răspundere și să se manifeste liber. Let the show begin!


Cinema City inaugurează la Râmnicu Vâlcea un multiplex de 5 milioane de euro

După ce la finalul lui 2017 a aniversat 10 ani în România, Cinema City continuă şi în 2018 să le aducă românilor cele mai bune experienţe cinematografice, deschizând în Shopping City Râmnicu Vâlcea cel de-al 26-lea multiplex din ţara noastră şi al 6-lea din regiunea Olteniei. Noul cinema cuprinde 6 săli, cu un număr total de peste 1.052 locuri. Valoarea investiţiei în acest multiplex este de 5 milioane de euro, fiind realizată de Cinema City România împreună cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial.

„De peste 10 ani, Cinema City s-a dedicat continuu scrierii unei poveşti în centrul căreia protagonistul a fost, întotdeauna, spectatorul de cinema. Iar deschiderea multiplexului din Râmnicu Vâlcea reprezintă încă un capitol frumos din istoria brandului în România. Credem cu tărie în a le oferi iubitorilor de film experienţe de top, iar motto-ul nostru este unul pe cât de simplu, pe atât de puternic: Cinema City este cel mai bun loc unde poţi viziona un film. În plus, după cum spunea şi Mooky Greidinger, CEO-ul Cineworld, lumea devine din ce în ce mai conectată, iar culturile se întrepătrund. Şi acest lucru reprezintă o oportunitate esenţială pentru noi de a le oferi spectatorilor şansa de a viziona în cele mai bune condiţii atât producţii locale, cât şi o varietate cât mai mare de filme din întreaga lume”, a spus Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

Începând din momentul intrării pe piaţa noastră, Cinema City – cel mai mare operator de cinematografe din România şi parte din Cineworld Group – şi-a luat angajamentul de a recrea şi a dezvolta infrastructura de cinema. Mooky Greidinger, CEO-ul Cineworld, a înţeles încă de atunci potenţialul uriaş de creştere al României, pornind de la numărul de locuitori şi pasiunea acestora pentru filme.

Iar acest lucru nu e deloc întâmplător, întrucât Greidinger provine dintr-o familie cu tradiţie în domeniu, bunicul său deschizând primul cinema în 1930 în Haifa (Israel), urmat apoi de deschiderea în 1982 a primului multiplex în Israel. Începând din 1997, business-ul s-a extins treptat în Europa, operând acum cinematografe în Regatul Unit, Irlanda, Polonia, România, Ungaria, Cehia, Bulgaria şi Slovacia.  

Mai mult, recent, grupul Cineworld a preluat lanţul american Regal Cinemas, în urma unei achiziţii în valoare de 3,6 miliarde de dolari, creând, astfel, cel de-al doilea cel mai mare operator de cinematografe din lume, acoperind o piaţă de aproximativ 500 milioane de persoane şi fiind prezent în 10 ţări, cu peste 9,500 de săli de cinema în Europa, Israel şi SUA.

Şi – după cum spunea Mooky Greidinger – pentru fiecare dintre aceste săli de cinema, în care pot rula, cumulat, în jur de 14 milioane de show-uri pe an, nivelul calităţii serviciilor oferite trebuie să fie mereu acelaşi. Toate proiecţiile trebuie să înceapă la timp, imaginea şi sunetul trebuie să fie cele mai bune, scaunele trebuie să fie confortabile, iar sălile de cinema trebuie să fie curate.

Astfel, fie că este vorba despre multiplexuri din Londra, Praga, Tel Aviv, New York sau, mai nou, Râmnicu Vâlcea, întotdeauna se pune accent cu adevărat pe structura şi ambianţa sălilor de cinema, pe tehnologiile de ultimă generaţie folosite, precum şi pe servicii de calitate încă din primul moment în care ai păşit în cinema.

Despre Cinema City România

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial. Compania are 26 de multiplexuri cu un total de 237 de săli, în 19 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.


TIFF 2018: Premiere absolute și debuturi-surpriză în Zilele Filmului Românesc

Cele mai așteptate premiere românești ale anului vin la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, între 25 mai și 3 iunie, la Cluj-Napoca. 35 de producții semnate de regizori autohtoni vor fi proiectate anul acesta în Zilele Filmului Românesc: 13 lungmetraje și 22 de scurtmetraje, unele în premieră mondială, altele distinse cu premii importante în marile festivaluri. 30 de titluri vor intra în cursa pentru premiile secțiunii și zeci de profesioniști din lumea filmului, interesați de noutățile din cinematografia românească, vor participa la întâlnirile cu publicul TIFF.

Două filme incluse în competiția internațională pentru Trofeul Transilvania se regăsesc anul acesta și în Zilele Filmului Românesc și vor fi prezentate în premieră națională. Marele câștigător al Ursului de Aur la Berlin,Nu mă atinge-mă (Touch Me Not) este debutul în lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie. O explorare șocantă a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic, filmul testează granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală. De un debut foarte buna avut parte și Andrei Crețulescu cu Charleston, un cocktail pop condimentat cu umor negru și melodramă, care s-a bucurat de o premieră mondială în competiția oficială de la Locarno. Crețulescu este prezent și în competiția de scurtmetraj cu Parabellum, proiectat în premieră mondială.

Printre surprizele acestei ediții se numără cinci premiere absolute, unele dintre acestea semnate de regizori debutanți. Pentru prima oară la TIFF, Bogdan Theodor Olteanu intră în competiție cu primul său lungmetraj. Silvana Mihai, una dintre actrițele remarcate în programul 10 pentru FILM interpretează rolul principal din extrem de curajosul Câteva conversații despre o fată foarte înaltă (Several Conversations About a Very Tall Girl). Actorul Vlad Zamfirescu debutează în regie cu o poveste dinamică despre un triunghi sentimental și adevăruri incomode, scrisă de Alexandru Popa, Secretul fericirii (The Secret of Happiness) este o comedie cinică plină de răsturnări de situație care vor ține publicul cu sufletul la gură.

Câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru debut în 2013 (O lună în Thailanda) și autorul comediei populare Două lozuri, Paul Negoescu revine la TIFF cu Povestea unui pierde-vară (The Story of a Summer Lover), o comedie dulce-amară despre situațiile dificile în care ne-aruncă uneori dragostea, cu Alexandru Papadopol în rolul principal.Tot în premieră mondială este și Caisă, documentarul de debut al Alex Mavrodineanu, despre un antrenor de box care, deși s-a jurat că nu mai profesează, se răzgândește atunci când întâlnește un tânăr sportiv foarte talentat.

O tandră meditație despre condiția umană și efemeritate, Licu, o poveste românească (Licu, A Romanian Story) i-a adus regizoarei debutante Ana Dumitrescu Marele Premiu la Festivalul DOK Leipzig șivorbește despre România ultimului secol, văzută prin ochii unui om pierdut în istorie. Teme istorice intens dezbătute sunt abordate și în Dacii liberi (Free Dacians), regizat de Andrei Gorgan și Monica Lazurean Gorgan. Proiectat în premieră mondială, documentarul redă cele mai controversate subiecte legate de naționalism și surprinde intrigile iscate în comunitățile de dacologi cu viziuni diferite.

Marele câștigător al Galei Premiilor Gopo din acest an, Un pas în urma serafimilor (One Step Behind The Seraphims) este debutul în lungmetraj al lui Daniel Sandu, inspirat de experienţele trăite chiar de regizor într-un seminar teologic. Tot în cadrul competiției ZFR figurează și Pororoca, al treilea lungmetraj al lui Constantin Popescu, o poveste pe muchie de cuțit despre un tată disperat să-și găsească fiica. În rolul principal, Bogdan Dumitrache, premiat pentru interpretare la Festivalul de la San Sebastian. Un personaj care sacrifică totul pentru fericirea copilului său i-a adus și lui Șerban Pavlu un premiu de interpretare la Sarajevo, pentru rolul din Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (Meda or The Not so Bright Side of Things). Este primul lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu, premiat pentru regie la Sarajevo și prezent, la rândul lui, și în competiția de scurtmetraj de la TIFF, cu Totul e foarte departe (Everything is Far Away). Lansat în competiția de la San Sebastian și premiat la Trieste, Soldații. Poveste din Ferentari (Soldiers. Story From Ferentari) este adaptarea cinematografică a romanului omonim scris de Adrian Schiop, totodată unul dintre protagoniștii poveștii de dragoste neconvenționale regizate de Ivana Mladenovic.

Prezentat pentru prima dată la Berlin, în secțiunea Forum, noul documentar al lui Corneliu Porumboiu, Fotbal infinit (Infinite Football), va fi proiectat la TIFF în afara competiției și expune teoria utopică a unui personaj excentric, obsedat să revoluționeze sportul-rege.

Selecția Zilelor Filmului Românesc e întregită de 22 de scurtmetraje, dintre care 17 concurează pentru premiul secțiunii: Miss Sueno (r. Radu Potcoavă), Karmasutra (r. Cristian Bota), Ionuț și Călin (r. Sorin Poamă), Iedera (r. Sarra Tsorakidis), Michelangelo (r. Anghel Damian), Must Love Kubrick (r. Alma Andreescu), Parabellum (r. Andrei Crețulescu), Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu), Totul este foarte departe (r. Emanuel Pârvu), Morski Briz (r. Cecilia Ștefănescu), Duminică (r. Dorian Boguță), Pescărușul (r. Maria Popistașu, Alex Baciu), New Dakia (r. Millo Simulov), 8 (r. Mihai Pârcălabu), Liniște (r. Alex Iureș), E.T. a fost aici (r. Ana Agopian) și Bestia (r. Andreea Lăcătuș). Cinci scurtmetraje documentare și de animație vor fi proiectate în afara competiției: PhoeniXXX (r. Mihai Dragolea), O moarte în familia mea (r. Andra Tarara), Ionaș visează că plouă (r. Dragoș Hanciu, In the Frame (r. Ion Gnatiuc) și Ceva (r. Paul Mureșan).


Actorii Anna Széles și Dan Nuțu, omagiați la TIFF 2018

Una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, Anna Széles va primi Premiul pentru întreaga carieră la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în onoarea celor peste 50 de ani dedicați teatrului și filmului. Tot la gala de închidere din 2 iunie de la Teatrul Național, actorul și producătorul Dan Nuțu va fi distins cu Premiul de excelență pentru merite artistice deosebite. 

Cu o carieră cinematografică care se-ntinde pe mai bine de o jumătate de secol, actrița Anna Széles s-a născut în 1942 la Oradea și a absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureș în 1965. Din același an și până în 1989, când a emigrat în Ungaria, Anna Széles a fost angajată a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca. A debutat în cinema cu Vacanța la mare (1962), film în care a fost distribuită chiar din primul an de studenție. În anul trei de facultate a avut șansa extraordinară de a fi aleasă de maestrul Liviu Ciulei pentru rolul Ilonei din ecranizarea romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților (1965), care rămâne nu doar unul dintre cele mai bune filme românești din toate timpurile, ci și vârful ei de carieră. „Nu e doar o promisiune și o apariție atrăgătoare, ci deja o actriță de mare talent”, a declarat la vremea respectivă Ciulei, distins la Cannes în același an cu Premiul de regie pentru acest film. Despre rolul ei din Gaudeamus Igitur, turnat în Cluj în anii ′60,  scriitorul Gheorghe Tomozei scria în epocă: „Anna Széles reușește să sugereze, grație unui talent nativ dominat de emoții severe, o senzație vitală de autentic. Gingășiei îi adaugă o notă de umor melancolic, disperarea candidatei picate la examen e o fină parodiere a melodramei.” Acestor două filme, care vor putea fi văzute la TIFF, li se alătură, printre multe altele, aparițiile din Meandre (1966), Vin cicliștii (1968), Balul de sâmbătă seară (1968) sau Tinerețe fără bătrânețe (1969). Împreună cu legendarul Florin Piersic, care i-a fost nu numai coleg, ci și partener de viață timp de aproape 10 ani, actrița a strălucit pe marele ecran în filme ca Ștefan cel Mare – Vaslui 1475 (1975), Elixirul tinereții (1975) sau Masca de argint (1985).

Distins cu Premiul de excelență la TIFF 2018, oferit de Mercedes Benz, cineastul Dan Nuțu e cunoscut pentru producțiile documentare realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop, pe care l-a fondat în 2006, dar mai ales pentru interpretările memorabile din Duminică la ora 6 (1965), Meandre (1966), Diminețile unui băiat cuminte (1966), 100 de lei (1973) și Dincolo de nisipuri (1974) – film ce va fi proiectat la TIFF în versiune necenzurată, în onoarea lui și a regretatului Radu Gabrea, care a semnat regia.

Nuțu s-a născut în 1944, la București și a debutat cu brio, alături de Irina Petrescu, în primul film al maestrului Lucian Pintilie, Duminică la ora 6. Interpretările sale în roluri de tineri nonconformiști l-au tranformat în „durul-vulnerabil al cinematografiei anilor ’60” (Tudor Caranfil). „Nimeni nu știe să spună dintr-o privire, ca el, cât de complicat e să fii adolescent, scria despre Nuțu cronicarul de film Eva Sârbu. Rebel prin atitudine, adesea comparat cu James Dean sau Tom Courtenay, Dan Nuțu și-a întrerupt brusc cariera la sfârșitul anilor ’70 pentru a emigra în SUA, dar a revenit în țară pentru o apariție surpriză la ediția din 2005 a TIFF-ului. Alături de partenera sa, producătoarea Cristina Hoffman, Nuțu fondează în 2006 Aristoteles Workshop, un atelier de film documentar dedicat artiștilor din toată lumea. Din acest proiect de suflet s-au născut până acum peste 40 de filme, dintre care multe au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Varșovia etc. Una dintre cele mai importante producții Aristoteles, lansată la Locarno în 2007 și premiată la Leipzig, rămâne documentarul Nu te supără, dar…, regizat de Adina Pintilie, recent laureată cu Ursul de Aur la Berlin pentru debutul ei cu Nu mă atinge-mă (Touch Me Not), film inclus și în Competiția oficială a TIFF.17.


Ediția cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film Transilvania

Câteva zile ne mai despart de surprizele celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Între 25 mai și 3 iunie, cel mai mare eveniment din România dedicat artei și industriei cinematografice va aduce la Cluj-Napoca sute de proiecții, titluri clasice și filme în premieră absolută, o selecție solidă de evenimente ce îmbină filmul cu muzica, expoziții, workshop-uri inovatoare, dezbateri și petreceri grandioase. Programul din acest an include nu mai puțin de 227 producții –178 de lungmetraje și 49 de scurtmetraje din toate colțurile lumii. Sute de invitați români și străini, reprezentanți de seamă din lumea filmului, și-au confirmat deja prezența la TIFF.17. Alături de echipa organizatorică, peste 400 de voluntari se vor ocupa  de buna desfășurare a evenimentelor.

INVITAȚI

Una dintre cele mai îndrăgite figuri ale cinematografiei franceze, actrița și regizoarea Fanny Ardant se numără printre invitații speciali din acest an. În cadrul unei retrospective dedicate artistei, publicul o va putea admira în două dintre cele mai apreciate filme din cariera sa și va avea ocazia să urmărească două producții pe care aceasta le semnează. Cenușă și sânge, filmul regizat de Ardant, va fi proiectat în memoria Olgăi Tudorache, marea actriță dispărută anul trecut dintre noi. 

István Szabó și Márta Mészáros, autori de marcă ai cinematografiei maghiare, vor fi celebrați în secțiunea 3X3 și distinși cu Premiul pentru întreaga carieră. Alături de Márta Mészáros, regizoare care a deschis drumul afirmării femeii în cinematografia maghiară, alți importanți regizori din Ungaria vor ajunge la Cluj pentru a-și prezenta în Ziua Maghiară cele mai recente filme.

Samuel Maoz, regizorul distins cu Leul de aur la Veneția pentru Lebanon, vine la TIFF cu multi-premiatul și controversatul Foxtrot, însoțit de starul israelian Lior Ashkenazi și tânărul Yonaton Shiray, care interpretează personajele principale din film, și alți membri ai echipei de producție. Cineastul va participa la proiecția filmului din deschiderea festivalului, programată în 25 mai, în Piața Unirii Open Air. Regizorul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson revine pentru a treia oară la Cluj-Napoca. Cel mai nou film al său, Under the Tree, s-a bucurat de o premieră internațională la Veneția și va fi proiectat în prezența cineastului islandez, în cadrul secțiunii tematice A fi sau a nu fi politic corect.

Celebrul Paco Plaza, regizorul Veronica, proiectat anul acesta în secțiunea Umbre, vine însoțit de Sandra Escacena, protagonista horror-ului inspirat din evenimente reale și de producătorul fimului, Enrique Lopez Lavigne, cunoscut pentru titluri ca Holy Camp!, 28 Weeks Later, Sex And Lucia.

Jean-Marc Barr, actorul nominalizat în 1989 la Premiile César pentru interpretarea personajului principal din Marele albastru (Le grand bleu / The Big Blue, r. Luc Besson), va fi prezent la proiecția care aniversează cei 30 de ani de la momentul lansării filmului și care va încheia ediția cu numărul 17. Dagur Kari, marele câștigător la TIFF 2003 cu Noi albinosul (Noi Albinoi), Stephane Foenkinos, director francez de casting, dar și regizor și scenarist al filmului Gelozia, inclus în programul TIFF 2018 și Rebecca Lenkiewicz, dramaturg britanic și co-scenaristă la Ida și Nesupunere (Disobedience, r. Sebastian Lelio) sunt trei dintre cei cinci membri ai juriului care va stabili titlul câștigător al Trofeului Transilvania.

Trei generații diferite ale cinematografiei românești își dau întâlnire la TIFF.17, fiecare fiind reprezentată de actori, regizori sau producători ce au marcat istoria filmului autohton. Membru al juriului competiției internaționale, Vlad Ivanov este unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului, cunoscut din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), Câini (r. Bogdan Mirică) și Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu). Actriţa Anna Széles va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, iar Premiul de excelență îi va fi oferit actorului și producătorului Dan Nuțu. Actorul Horațiu Mălăele și regizorul Stere Gulea vor prezenta în premieră secvențe din Moromeții 2, cel mai așteptat film românesc al acestui an. Prezenți în competiția internațională cu filmele Nu mă atinge-mă, respectiv Charleston,  Adina Pintilie și Andrei Crețulescu vor fi la Cluj, alături de ei parte din echipele care au participat la realizarea celor două filme. Mulți alți actori, regizori, producători și-au confirmat deja prezența, printre ei Ana Ularu, Radu Iacoban, Emanuel Pârvu, Dorian Boguță, Rodica Lazăr, Șerban Pavlu, Emilian Oprea, Irina Gardescu, Dorotheea Petre, Daniel Sandu.

SECȚIUNI

Zece filme controversate vor concura pentru Premiul FIPRESCI al TIFF în cadrul secțiunii tematice A fi sau a nu fi politic corect? Retrospectiva Close-up Ingmar Bergman va marca cei 100 de ani de la nașterea legendarului regizor și scenarist suedez, în cadrul evenimentului #Bergman100, sărbătorit la nivel mondial prin proiecții și expoziții spectaculoase. O serie de proiecții speciale vor avea loc în cadrul secțiunii România 100 și vor celebra Centenarul Marii Uniri la TIFF 2018.

Film Food, secțiunea dedicată iubitorilor de film și pasionaților de gastronomie, va oferi publicului patru experiențe culinare inedite, iar amatorii de senzații tari vor avea surpriza să urmărească o selecție-șoc de proiecții-performance și filme excentrice, pregătită de Shockproof Film Festival din Cehia.

Pelicule proiectate în premieră în România și titluri premiate în festivalurile internaționale vor face parte din programul secțiunilor Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecți de serviciu, Ziua Maghiară, EducaTIFF și Ziua HBO, un partener de tradiție al TIFF-ului.

Cap de afiș în Supernova este noul film al cineastului ucrainean Serghei Loznitsa, Donbass, care va putea fi văzut la TIFF la doar o săptămână după premiera mondială de la Cannes. Coprodus cu Digital Cube (România), Donbass  îl are în distribuție pe actorul Valeriu Andriuță, iar imaginea e semnată de operatorul Oleg Mutu (Moartea domnului Lăzărescu, După dealuri).

Cele mai bune producții bulgărești din ultimii doi ani și câteva dintre titlurile de top ale cinematografiei sovietice optzeciste vor fi proiectate în Focus Bulgaria și Amintiri din URSS (Back in the USSR). Clasicul Gară pentru doi va putea fi (re)văzut în Piața Unirii. Alături de István Szabó și Márta Mészáros, invitați speciali ai acestei ediții, regretatul cineast israelian Assi Dayan va fi omagiat în secțiunea 3×3.

PROIECȚII SPECIALE

Foxtrot va deschide cea de-a 17-a ediție TIFF pe 25 mai, de la ora 20:45. Filmul va fi proiectat pe cel mai mare ecran din România, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în prezența regizorului Samuel Maoz și a echipei de producție. Iubitorii de operă sunt invitați să savureze documentarul Maria by Callas, regizat de Tom Volf, care include imagini rare din arhiva personală a cântăreței și povești intime, relatate chiar de cea mai mare soprană a secolului XX. Amatorilor de modă li s-a pregătit tot un documentar excepțional, Westwood: Punk, Icon, Activist (r. Lorna Tucker), despre viața, cariera și influența excentricului designer Vivienne Westwood.

O experiență cinematică inedită, Ați văzut filmul meu?/ Have You Seen My Movie? este o producție realizată exclusiv dintr-un colaj eclectic de imagini și secvențe din filme antologice în care eroii merg la cinema. Regizorul londonez Paul Anton Smith va fi prezent la proiecția filmului său de debut. Stephane Foenkinos, directorul de casting invitat anul acesta în juriului competiției TIFF, semnează alături de fratele său, scriitorul David Foenkinos, regia comediei Gelozia (Jalouse/ Jealous), cu celebra actriță Karin Viard în rol principal. Filmul a fost nominalizat în 2018 pentru un Glob de Cristal la Karloviy Vary și s-a numărat printre favoriții celei de-a 43-a edițiia Premiilor César.

De o proiecție specială de 1 iunie se va bucura și Povești în mișcare/ Moving Stories, cel mai recent film al regizorului Rob Fruchtman. Documentarul filmat în India, România, Coreea și Irak urmărește călătoria faimoșilor dansatori de la Battery Dance și munca lor în cadrul atelierelor dedicate tinerilor defavorizați.

Pădurea spânzuraților (1965), care rămâne nu doar unul dintre cele mai bune filme românești din toate timpurile, ci și vârful de carieră al Annei Szeles, este filmul care i-a adus marelui Liviu Ciulei Premiul pentru regie la Cannes. Proiecția va încununa Premiul pentru întreaga carieră, acordat actriței la această ediție. Un alt titlu românesc legendar, Dincolo de nisipuri (1974) va putea fi urmărit de către publicul TIFF în versiune necenzurată, în onoarea cineastului Dan Nuțu, distins cu Premiul de excelență, și a regretatului Radu Gabrea, care a semnat regia filmului.

CONCERTE & EVENIMENTE SPECIALE

Printre surprizele din acest an se numără evenimentele muzicale hipnotizante, concertele în premieră, artiștii-fenomen și titlurile emblematice pentru cinematografia mută. Pentru iubitorii de muzică, ediția cu numărul 17 pregătește un adevărat regal. Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” va fi gazda unui cine-concert grandios. Improvizațiile muzicale extraordinare realizate de pianistul și organistul francez multi-premiat Samuel Liégeon vor acompania live proiecția unuia dintre cele mai cunoscute horror-uri din istoria  filmelor mute – Fantoma de la Operă (The Phantom of the Opera, 1924).

Concerte și cine-concerte de senzație vor face deliciul publicului, ca în fiecare an, la Casa de Cultură a Studenților. După aproape un secol de la lansare, Safety Last! (1923) este în continuare considerat de critici unul dintre cele mai frumoase filme mute, iar publicul TIFF îl va putea urmări la această ediție pe muzica live interpretată de același Samuel Liégeon. Un cine-concert special de 1 iunie, Ochiul Magic recreează universul poetic al regizorului Georges Méliès, cunoscut ca inventator al cinema-ului, în armonie cu compozițiile muzicale spectaculoase compuse de către Jean-Francois Alcoléa și interpretate live de către Alcoléa & Cie.Tot pe scena Casei de Cultură a Studenților, vocea inconfundabilă a Emilianei Torrini va acompania sound-ul hipnotizant al formației belgiene The Colorist Orchestra, într-un decor spectaculos care va transforma show-ul într-o memorabilă experiență audio-video. Dakha Brahka revine la Cluj cu o explozie de energie și o călătorie muzicală originală, trupa fiind renumită pentru improvizațiile spontane inspirate de folclorul ucrainean.

Câteva secvențe din Moromeții 2, cel mai așteptat film românesc al anului, vor fi prezentate în premieră publicului TIFF, în deschiderea uneia dintre cele mai vibrante petreceri ale acestei ediții. Taraful Marian Sandu din Videle și sătenii de frunte din satul Talpa, locul în care s-a turnat atât filmul original, cât și continuarea acestuia, vor încinge atmosfera la Chef ca-n Teleorman, în Form Space. În același spațiu va avea loc și premiera VUNK – Jur să spun adevărul, primul documentar al unei trupe din România, cu imagini și povești inedite, începând cu participarea la „Cântarea României” în 1988 și continuând cu momentele cheie din anii ‘90, când trupa încă performa sub numele de Vank.

După succesul primei ediții, infiniTIFF – secțiunea dedicată realității virtuale (VR), noilor forme de storytelling și cinematografiei interactive, revine la TIFF într-un cadru special amenajat la ClujHub. Cinefilii și toți cei pasionați de noile forme de storytelling audiovizual vor avea ocazia să descopere un program incitant de experiențe VR, Live Cinema și Loop Cinema. Printre cele mai importante evenimente dedicate industrieidin acest an se numără infiniTIFF Summit – conferința în cadrul căreia vor fi analizate noile tendințe la intersecția dintre film, storytelling și tehnologie și care a atras deja înscrierile a zeci de doritori.

Pe 26 și 27 mai, programul Weekend la Castel include jocuri interactive, ateliere creative și spectacole pentru copii pe timp de zi, urmând ca după lăsarea serii, curtea Castelului Banffy de la Bonțida să se transforme în decorul unor evenimente spectaculoase. Grădina plăcerilor (1925), primul film oficial al regizorului Alfred Hitchcock, acompaniat live de orchestra Notes & Ties, umple seara de sâmbătă, iar duminică este momentul premierei în România pentru Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, inspirat de miturile autohtone și turnat parțial în Cluj. Porțile castelului nu se vor închide decât la finalul  Full Moon Party, una dintre cele mai iubite petreceri din festival, care la această ediție e găzduită de clădirile castelului bântuit încă de stafia contelui Banffy.

În cadrul evenimentului celebrat la nivel mondial #Bergman100, Muzeul de Artă va găzdui expoziția Ingmar Bergman and his legacy in fashion and art, o colecție impresionantă de fotografii, articole, interviuri și imagini video, care marchează 100 de ani de la nașterea marelui cineast.

PROIECTE

Bursa Alex. Leo Șerban, inițiativa de încurajare a tinerilor cineaști români, acordată în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii, revine la TIFF cu un premiu de 2500 de Euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab unui critic, scenarist sau regizor de film interesat să dezvolte un nou proiect.

Ajuns la cea de-a 10-a ediție, EducaTIFF este pentru prima dată accesibil copiilor ce încă nu au ajuns pe băncile școlii. Programul de educație media și cinematografică a pregătit în program o selecție de scurtmetraje pentru copii cu vârsta de 5 ani. Tot în premieră, printre filmele ce vor fi prezentate în EducaTIFF se află și o producție românească, Străjerii în regia lui Liviu Marghidan, perfect pentru a fi urmărit în familie. Alături de ele, continuă proiecțiile speciale și atelierele dedicate elevilor. Let’s Go Digital, proiectul pentru adolescenți,  a avut, pentru al treilea an consecutiv, un număr impresionant de aplicanți din întreaga țară. Cei 16 tineri selectați vor fi la Cluj și vor profita la maxim de șansa de a-și descoperi și exersa aptitudinile pentru o viitoare carieră în film.

În programul 10 pentru FILM, alți zece actori români care s-au remarcat pe scena teatrului, dar care nu au avut încă ocazia să se afirme pe marele ecran, vor fi prezentați regizorilor, producătorilor și agențilior români și străini invitați la TIFF.

BILETE

Biletele la toate evenimentele și proiecțiile din cadrul festivalului au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro și vor fi curând disponibile și în aplicația TIFF.


O divă absolută la TIFF 2018: FANNY ARDANT

Fanny Ardant revine în România ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie, Cluj-Napoca). Ajuns la cea de-a 17-a ediție, cel mai mare eveniment de film din România îi dedică artistei franceze un medalion de autor – intitulat Close-up Fanny Ardant – care include două interpretări de excepție din cele peste 100 de roluri făcute în cinema și două dintre filmele pe care le-a regizat până-n prezent. În cadrul galei de închidere TIFF, Fanny Ardant va primi Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră.

Născută pe 22 martie 1949, Fanny Ardant a crescut în Monaco până la vârsta de 17 ani, după care s-a mutat în Aix-en-Provence pentru a-și urma studiile în domeniul științelor politice. Nimic nu prevestea virajul spre actorie și, cu atât mai puțin, succesul încă de la prima apariție scenică din 1974. Frumusețea, exuberanța, versatilitatea și talentul ei extraordinar au plasat-o în topul celor mai iubite actrițe ale cinematografiei franceze. În cei peste 40 de ani de carieră, Fanny Ardant a cucerit întreaga lume, jucând nu doar în Franța, ci și în Spania, Italia, Anglia, Israel, Germania, Elveția și, nu în ultimul rând, la Hollywood. A lucrat cu regizori importanți precum Claude Lelouch, Alain Resnais, Costa Gavras,Volker Schlondorff, Michelangelo Antonioni, Sydney Pollack, Franco Zeffirelli sau Ettore Scola, și i-a avut ca parteneri pe ecran, printre alții, pe Gérard Depardieu, Vittorio Gassman, Jean Rochefort, Danielle Darrieux, Catherine Deneuve, Harrison Ford, Cate Blanchett, Penelope Cruz sau Jean-Louis Trintignant.

Una dintre cele mai importante colaborări, încă de la începutul carierei, a fost cu legendarul cineast francez Francois Truffaut, care i-a devenit și partener de viață. După ce a remarcat-o în serialul TV Les dames de la côte, Truffaut a distribuit-o alături de Depardieu în Femeia de alături (La femme d’a coté, 1981), care i-a adus și prima nominalizare la Premiile César. La doar 2 ani distanță, numele actriței se afla din nou pe lista scurtă a nominalizaților, de data aceasta pentru rolul secretarei-detectiv din ultimul film al lui Truffaut, De-ar veni odată duminica! (Vivement Dimanche). Această comedie noir nominalizată la Premiile BAFTA, la categoria Cel mai bun film străin, va putea fi văzută și la TIFF.

După o serie de filme de autor și nominalizări la Premiul César pentru cea mai bună actriță, Fanny Ardant câștigă trofeul pentru rolul patroanei unui bar gay din comedia-cult Pédale douce (r. Gabriel Aghion, 1997), iar popularitatea ei crește exponențial, filmul fiind văzut de peste 4 milioane de spectatori. Un succes impresionant de box-office este și comedia Ridicule (r. Patrice Laconte), pentru care în același an primește Premiul Lumiere. Distincțiilor primite în cinema li se alătură și un Urs de Argint la Berlin pentru prestația din 8 femei (8 femmes, r. François Ozon, 2002), premiu colectiv pe care îl împarte cu celelalte șapte actrițe din distribuție.

În 2009, Fanny Ardant debutează în regie cu Cenușă și sânge (Cendres et sang), care este inclus în selecția oficială a Festivalului de la Cannes. Scenariul scris de însăși Ardant este adaptarea unei povestiri de Ismail Kadare, care descrie drama unei femei nevoite să-și crească singură cei trei copii după asasinarea soțului. Exilată din țara natală, aceasta se întoarce să-și revadă familia după multă vreme și declanșează noi violențe între clanurile rivale al căror conflict i-au ruinat viața. Coprodus cu Libra Film, Cenușă și sânge a fost turnat, în proporție de 90%, în România, iar din distribuția internațională fac parte și actori autohtoni printre care Adrian Păduraru, Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu, Tudor Istodor și regretata Olga Tudorache. Proiecția de la TIFF îi este dedicată acestei mari actrițe dispărute anul trecut dintre noi.

Celălalt film regizat de Fanny Ardant prezentat în programul TIFF este Divanul lui Stalin (Le divan de Stalin, 2016), adaptare a romanului omonim scris de Jean-Daniel Baltassant, și surprinde ultimele zile ale liderului sovietic, urmărind povestea unui tânăr artist angajat să realizeze un monument în onoarea acestuia. Gerard Depardieu excelează în rolul lui Stalin, redând la perfecție amestecul de cinism, sadism și singurătate care au marcat ultima perioadă din viața dictatorului, iar Ardant redă subtil acea senzație permanentă de amenințare resimțită de cei din anturajul lui.

Una dintre cele mai recente și mai temerare apariții pe marele ecran e cea din Lola Pater (r. Nadir Moknèche, 2017), film lansat anul trecut la Locarno. Fanny Ardant interpretează cu o dezinvoltură care arde ecranul un transsexual care se reconciliază cu fiul său, pe care l-a părăsit atunci când a decis să facă operația de schimbare de sex. Încă din stadiul de scenariu, mama regizorului i-a spus acestuia: “Nu pierde timpul căutând. Există o singură actriță care poate juca acest rol. Nu două, nu trei, ci una singură: Fanny Ardant.” Nadir adaugă: “În acel moment, mi-am adus aminte de imaginea unei siluete masculine într-un impermeabil, precipitându-se pe o străduță întunecată. Era Fanny Ardant în Vivement Dimanche.”


Bursa „Alex Leo Șerban”, la TIFF 2018

Conceptual Lab va acorda anul acesta, la TIFF, Bursa „Alex. Leo Șerban”, în valoare de 2.500 de euro, iar pentru prima dată inițiativa dedicată tinerilor jurnaliști și criticilor de film se adresează și regizorilor și scenariștilor.

Laboratorul de idei va oferi, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania, și o mențiune specială în valoare de 1.000 de euro unui actor român.

„România are o tradiție extraordinară în avangardă, a produs dintotdeauna oameni de cultură și artiști extraordinari. Aici există încă destulă puritate, nu a fost totul atins de spiritul comercial. Consider că filmul românesc este excepțional și că tinerii creatori merită încurajați”, declară Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Aflată la a patra ediție, Bursa „Alex. Leo Șerban” a fost acordată pentru prima dată în 2012 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii. Astfel, se dorește promovarea spiritului libertății de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale.

Conceptual Lab, un proiect al Asociației Identitate Culturală Contemporană, a oferit, în 2017, la TIFF, premiul pentru „cea mai bună interpretare” și a avut o implicare considerabilă în dezvoltarea secțiunii InfiniTIFF – zona experimentală dedicată noilor forme de storytelling.

„Am creat Conceptual Lab ca pe un vector cu care să reușim să punem în practică dorința mea de a deveni un motor de sprijin pentru noii artiști, nu doar pentru micile proiecte independente, ci și pentru evenimente culturale mai mari, de anvergură”, mai spune Theo Nissim.

Câștigătorii de până acum ai Bursei „Alex. Leo Șerban” sunt criticul de film Cătălin Olaru, jurnalista Florentina Ciuverca, devenită ulterior director de comunicare al TIFF, și criticul de film Andrei Rus.

Înscrierile pentru ediția de anul acesta au fost făcute până pe 12 martie, iar câștigătorul va fi anunțat în timpul celei de-a 17-a ediții a TIFF.

Mențiunea specială va fi acordată în cadrul galei de închidere a festivalului.


1500 de elevi și cadre didactice, din 12 orașe, au participat la proiecțiile de film din al 3-lea an CinEd

În perioada martie – aprilie, programul CinEd a organizat 41 de proiecții în 12 localități din România: București, Giurgiu, Râșnov, Brașov, Codlea, Ploiești, Albești Paleologu, Suceava, Alexandria, Săcele, Valea Doftanei și Videle. La acestea au participat în jur de 1500 de elevi și facilitatori educaționali.

Proiecțiile organizate de CinEd, inițiativa europeană de educație cinematografică pentru tineri, s-au adresat elevilor din toate categoriile de vârstă (ciclu primar – gimnazial – liceal), la final fiind urmate de dezbateri coordonate de critici de film și specialiști în audio-vizual. Printre subiectele principale ale dezbaterilor s-au numărat analiza mesajului principal, structura narativă a unui scenariu, diferența cadru – secvență, relația dintre personaje, rolurile-cheie ale echipei implicate în conceperea unui film, precum și etapele prin care trece o idee până devine film.

Filmele pe care elevii au avut șansa să le vadă și să le dezbată alături de colegi, dascăli și  invitații speciali sunt producții multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică și educațională autentică: Spiritul stupului/El espiritu de la colmena (r. Victor Erice, Spania, 1973), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (r. Cătălin Mitulescu, România, 2006), Cea mai fericită fată din lume (r. Radu Jude, România, 2009), Postul / Il Posto (r. Ermanno Olmi, Italia, 1961), Pierrot nebunul/Pierrot le fou (r. Jean-Luc Godard, Franța, 1965), Rentrée des classes / Prima zi de școală (r. Jacques Rozier, Franța, 1956)  și Petite lumière / Luminiţa (r. Alain Gomis, Franţa, 2003).

În lunile premergătoare proiecțiilor peste 130 de cadre didactice și bibliotecari au asistat la formări gratuite, în mai multe județe din țară. Datorită interesului tot mai mare pentru program, în lunile mai și iunie se vor programa sesiuni suplimentare de formare. Astfel, pe 10 și 11 mai, în București, între orele 14:00 – 18:00, la Spațiul Public European, sunt așteptați învățătorii care doresc să se alăture programului CinEd, la sesiunea intensivă de formare organizată de Asociația Culturală Macondo, în cadrul Festivalului Filmului European. Participarea este gratuită, înscrierile se pot face via e-mail: cined.macondo@gmail.com.

Tot pentru învățători, în cooperare cu programul EducaTIFF, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi organizată o sesiune intensivă de formare și la Cluj, în perioada 26 – 27 mai. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

Cadrele didactice şi bibliotecarii publici care desfăşoară activităţi cu elevii de gimnaziu și liceu vor beneficia și ele de o formare suplimentară, în cadrul Festivalului de Film European, organizată de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, la Iași, pe 2 iunie, între 10:00 – 17:00 (Ateneul din Iași). Pentru detalii sau înscrieri la această formare, cei interesați pot scrie un e-mail către: cined@nextproject.ro.

Proiecțiile pentru elevi continuă și în luna mai în Brașov, București, Ploiești și Râșnov.


Centenarul filmului românesc ajunge la Bârlad cu filmul „Restul e tăcere”

Pe 13 mai 2018, Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge la Bârlad, acolo unde, începând cu ora 18:00, la Cinema Victoria, va fi proiectat filmul Restul e tăcere, în regia lui Nae Caranfil. Invitatul special al evenimentului este actorul Ovidiu Niculescu.

„Este foarte important când autoritățile locale înțeleg semnificația acestui proiect prin care sărbătorim cinematografia românească. Ajungem la Bârlad cu o capodoperă semnată de Nae Caranfil. Restul e tăcere spune povestea regizării primului lungmetraj românesc din istorie – Războiul de Independență din 1912”, spune Andrei Giurgia, Managerul Centenarului Filmului Românesc.

DESPRE FILM

Restul e tăcere este o reconstituire artistică a istoriei realizării primului film de lungmetraj românesc – Independența României. Tânărul Grig, fiu al unei vedete de teatru din Bucureștiul anilor ‘20, este obsedat de propriile frustări, provocate de aspectul fizic și de timiditatea excesivă în raport cu femeile. Totuși, dincolo de aceste complexe, tânărul vede un proiect cinematografic pe care, după multă trudă și dezamăgiri, reușește să-l împlinească.

Restul e tăcere evidenţiază greutăţile ce au stat la baza apariţiei primelor filme româneşti, în condiţiile unei lipse de interes a societăţii de atunci pentru filmele autohtone, în favoarea filmelor străine. Această peliculă este o pagină din istoria cinematografiei româneşti, care ar trebui să ne facă să vedem cu alţi ochi eforturile cineaştilor autohtoni.

Comedia dramatică îi are în echipa de distribuție pe Ovidiu Niculescu, Marius Florea Vizante, Mihai Bendeac, Mirela Zeța, Nae Caramfil, Andrei Aradits, Constantit Dita, Ioana Bulcă, Diana Cavallioti și fost premiată cu 9 premii Gopo, inclusiv premiul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună imagine, 2009.

 DESPRE INVITAT

În 1988, pe când avea doar 14 ani, Ovidiu Niculescu s-a întâlnit cu doi prieteni care frecventau un cerc de teatru. Făcut curios, a mers și el să recite o poezie pe scenă și în acel moment și-a jurat că va deveni actor. A urmat cursuri la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Secţia Arta Actorului, clasa prof. Florin Zamfirescu,  promoţia 1996.

Expresiv, cu farmec şi aplomb, Ovidiu Niculescu a reuşit să se remarce în „Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Mic, apoi în „Ruleta rusească” la Teatrul de Artă Bucureşti, trudind cu folos, uitând uneori că are și dreptul la odihnă. Are nenumărate reclame la activ, a fost şi moderator de emisiuni de televiziune, dar a demonstrat că este un actor complet și s-a făcut remarcat în filme ca Filantropica, Restul e tăcere.

Destinul i-a scos în cale câţiva prieteni cu idei şi astfel s-a născut trupa sa, „White Mahala”, cu care deja susţine concerte, fiind deosebit de apreciată. Scrie şi poezie și este autorul unui volum de versuri care poartă titlul „Solo”.

DOCUMENTARUL AGERPRES „ROMÂNIA LA 100 DE ANI” AJUNGE LA CINEMA VICTORIA, ÎN BÂRLAD

Co-organizator al evenimentului – AGERPRES – va prezenta în deschiderea evenimentului, Documentarul dedicat Centenarului României: „România la 100 de ani”. Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor.

Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.

Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei. Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alex Vintilescu.

Intrarea la proiecție este gratuită, în limita locurilor disponibile.


De azi, Hollywood Multiplex lansează noile pachete Family Inspired by Raluca

Începând din data de 7 mai 2018, Hollywood Multiplex inaugurează o nouă gamă de pachete Family Inspired by Raluca. Aceasta conține trei tipuri de pachete, iar unul dintre ele este conceput special pentru a răspunde nevoilor familiilor monoparentale și grupurilor ce includ un singur adult. 

De acum înainte, gama de pachete Family Inspired by Raluca va include trei variante: 

Family: un adult + un copil; un adult + doi copii sub 12 ani

Family L: doi adulți + un copil sub 12 ani

Family XL: doi adulți + doi copii sub 12 ani

Noile pachete Family Inspired by Raluca și oferirea lor clienților noștri într-un timp atât de scurt sunt un răspuns la ecoul emoțional pe care mesajul Ralucăi Zdrobiș l-a avut asupra noastră. Am fost profund impresionați de povestea ei și am decis ca noile pachete să îi poarte numele, pentru că, datorită ei, familiile monoparentale din România au acum pachete dedicate la Hollywood Multiplex”, afirmă Gianina Ciobanu, General Manager al Hollywood Multiplex. 

“Mă bucur că mesajul meu a fost auzit și nu a rămas fără răspuns. Faptul că Hollywood Multiplex a înțeles cu adevărat problema și a reușit într-un timp atât de scurt să se mobilizeze și să modifice oferta mi se pare extraordinar.  Chiar dacă poate părea un pas mic acum, este un pas care anunță o schimbare, în primul rând de mentalitate, în ceea ce privește familia monoparentală. Un pas spre normalitate!”, spune Raluca Zdrobiș, blogger @ beautybyjules.ro.

Articole similare

Trupa Simplu si MediaPro Distribution au dat startul la dans

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (15 – 21 iunie 2015)

Jovi Ene

Noutăți săptămânale Netflix: Roma, The boy who harnessed the wind, Protectorul Istanbulului, Un prinț de Crăciun: Nunta regală

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult