Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (septembrie 2016)

rl-headerÎn această lună, am citit revistele România literară, Suplimentul de cultură.

România literară”, nr. 36-37/26 august 2015. Despre romanul ”Arhiva trădării și a mâniei”, de Ion Vianu, scrie Gabriel Dimisianu: ”Un roman puternic această carte a lui Ion Vianu, cu epică bogată, cu personaje vii. Titlul mă trimitea la altceva, un titlu mai potrivit, cum mi s-a părut, pentru un eseu. I-aş reproşa prozatorului şi cele câteva crudităţi de limbaj, inutile alunecări în naturalism, ca şi acel amplu poem al defecării, parcă prea expresiv. La a treia ediţie eu l-aş elimina. Dar acestea sunt accidente. Peste tot în roman suntem cuceriţi de povestire, de prezenţele omeneşti. O mare carte în toate sensurile.”

Ancheta acestui număr este ”Scris peste scris”, unde o serie de scriitori au răspuns la întrebarea ”Care este cartea (din literatura română și universală) a cărei continuare ați dori să o citiți/scrieți?”. Am ales dintre răspunsuri pe cel al scriitorului din Republica Moldova, Dumitru Crudu (mai ales pentru că este un cititor entuziast, a se vedea pe Facebook): ”Tocmai am terminat de citit Fructele mâniei ale lui lui John Steinbeck, un roman unde realitatea este străpunsă până la plăsele. Ei bine, dacă aş vrea să citesc continuarea vreunei cărţi, aceasta ar fi. Aş vrea să aflu ce s-a întâmplat mai departe cu Tom, ce sa ales din viaţa lui după ce a rămas singur: a ajuns un criminal cu acte în regulă sau, poate, preot, ca Jim Casy? A cedat, s-a dat după cum cade ploaia, sau a continuat să se caute pe sine? De asemenea, aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat şi cu Al? Dar cu cei doi puşti? Familia Joad azi. Un roman despre familia Joad în lumea de azi aş vrea să citesc. O lume fără busolă, aflată în degringoladă, pustiită de o criză spirituală profundă, în care albul a devenit negru şi negrul roşu, o lume cu valori răsturnate, subordonată hedonismului, unde individul nu are preţ decât doar atunci când e ca toţi. Oare cum s-ar descurca familia Joad în lumea de azi? Oare unde ar pleca pentru a-şi găsi împlinirea? Dacă nu s-a scris un asemenea roman, sigur că aş vrea să-l scriu eu. Dar poate s-a scris.”

”România literară”, nr. 38/2 septembrie 2016. Mircea Mihăieș a fost în Franța în concediu și ne împărtășește câteva impresii, cu aplecarea asupra schimbărilor ultimilor ani, mai ales de când cu ofensiva islamismului: ”În Occidentul acestor zile se minte cu neruşinare, se minte pe rupte. Ca şi cum ar domni peste o populaţie oligofrenă, politicienii apelează la un sistem de comunicare trucat şi vicios. Adevărurile sunt negate vehement, iar anarhia e pictată în culorile edulcorate ale unui „umanism” de operetă. Legile sunt batjocorite, tradiţiile anulate, iar normalitatea e descrisă ca o formă de extremism. Libertatea, subînţeleasă în orice societate deschisă, de a chestiona intenţiile politicienilor e taxată drept fascism ori neo-nazism. A fi de centru înseamnă a-ţi pune singur o bandă peste gură şi a închide ochii, consimţind ca miliardele de euro necesare bunului mers al ţărilor să se convertească în stipendii pentru inşi sosiţi dintr-o parte a lumii, unde valorile tale sunt privite cu dispreţ, atunci când nu sunt distruse, la propriu, cu dinamita la centură şi cu mitraliera sub braţ.”

Mi-a plăcut mult cartea lui Ciprian Măceșaru, ”Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”. Despre aceeași carte, scrie Adrian G. Romilă: ”Imaginar, micul roman al lui Ciprian Măceşaru pendulează între elocvenţa ficţiunii şi angoasa realităţii. El se mişcă natural între Sărăceniul lui Slavici şi problematicile actuale de tip Pungeşti-Roşia Montană, sau între „capitala unui judeţ de munte” şi „republica de la Ploieşti”. Le salvează pe toate prin umor, prin întorsăturile evenimentelor şi prin percutanţa ritmică a frazării. ”

”România literară”, nr. 32/29 iulie 2016. Un articol interesant semnat de profesorul Ioana Scoruș despre ”Limba și literatura română la examenul de bacalaureat” aduce și o precizare despre ce a însemnat clasele de filologie pentru mine și colegii mei, poate și pentru cei care merg acum spre uman: ”În ceea ce priveşte clasele de uman, se cuvine a recunoaşte că opţiunea elevilor pentru acest profil este motivată, în primul rând, de dezinteresul pentru ştiinţe, pentru matematică. În clasele a XI-a şi a XII-a nu se mai fac aceste discipline, creşte numărul de ore opţionale la care notele se iau cu un efort mai mic. Sunt puţini elevii care optează pentru profilul uman pentru că sunt interesaţi de fenomenul literar, de cultură în general.”

”România literară”, nr. 33/5 august 2016. Radu Voncu scrie despre o carte foarte interesantă, ”Noi și Orientul arab”, de Nadia Anghelescu: ”Între discursul colonialist, care plasează culpabilitatea pentru eşecul şi înapoierea lumii arabe exclusiv pe umerii arabilor înşişi, şi cel post-colonialist, care o atribuie numai Occidentului, Nadia Anghelescu arată că este vorba, mai curând, de un deficit de comunicare şi de traducere. Nici Europa nu a înţeles întotdeauna spaţiul arab, nici arabii nu au metabolizat cum se cuvine ideile venite dinspre Europa. În acest impas al „traducerii” reciproce, tocmai punctele de convergenţă (vezi capitolul Ce avem în comun) par a se fi pierdut, în timp ce diferenţele se văd, exacerbate de fundamentalismul islamic şi de crizele asociate acestuia (imigraţia, terorismul). Elocvent mi se pare, în acest sens, studiul Orientaliştii, denigratori ai Orientului?.”

”România literară”, nr. 39/9 septembrie 2016. Una dintre cărțile finalului de an este, fără îndoială, ”Ulysses, 732. Romanul romanului”, de Mircea Mihăieș, un volum masiv, dar care va fi citit doar de către critici, probabil, așa cum puțini dintre noi am citit romanul lui James Joyce. Nu rămâne decât să sper că volumul va fi tradus în străinătate și va avea receptarea pe care, cred eu, o merită. Mai multe amănunte despre acest volum le găsim în interviul pe care Robert Șerban l-a luat autorului: ”Am avut mica revelaţie că singurele lucruri certe legate de Ulysses sunt titlul, numărul de pagini al ediţiei originale, 732, şi anul de apariţie, 1922. Am păstrat doar titlul şi paginile, pentru a nu încărca prea mult coperta. Dar nici acum, la încheierea aventurii, sentimentul că n-am reuşit să spun mai nimic nu m-a părăsit. Poate de aceea am şi început să scriu o altă carte, centrată pe unul dintre personajele romanului, Molly Bloom, Penelopa necredincioasă care abia aşteaptă să-şi încornoreze bărbatul.”

Despre un film pe care l-am văzut și eu recent, ”Julieta”, de Almodovar, a scris Angelo Mitchievici, care concluzionează: ”Filmul lui Almodóvar înoată în lacrimă, înlocuind repede batistele ude cu cearşafuri ude. Cele câteva momente în care îşi propune să scape de climatul larmoaiant sunt umectate şi ele de filozofia ieftină a melodramei. Absenţa totală a ironiei sau a autoironiei certifică puritatea reţetei pentru că, dacă există ceva la care melodrama face alergie, acel lucru este comicul. Julieta este un film departe de clasicul Almodóvar, un film pe gustul unui public larg care poate acum înţelege chiar totul. ”

suplimentul-de-culturaSuplimentul de cultură”, nr. 534/10-16 septembrie 2016. Poate cel mai pertinent articol despre uniunea noastră cu Republica Moldova îl semnează același Radu Pavel Gheo: ”Cam asa stau lucrurile cu aspiratia spre unire a celor doua popoare: exact cum a spus-o – e drept, nu foarte diplomatic – ambasadorul american la Chisinau. Noi nu vrem o unire intre egali, intre doua state suverane, ci doar sa ne stimulam orgoliul de tara (mai) mare, care isi redobandeste provinciile subordonate, iar ei, marea majoritate a moldovenilor, nu vor unirea cu Romania, in care vad o noua anexare. Poate ca peste zece, douazeci, o suta de ani lucrurile se vor schimba, dar astazi aceasta e realitatea. Restul e retorica si ipocrizie.”

Colegul nostru de blog, Codruț Constantinescu, scrie despre volumul ”Veneția”, de Jan Morris: ”Lectura volumului iti face o uriasa pofta fie sa vizitezi pentru prima oara Venetia, fie sa o revizitezi pe indelete, alocand macar o saptamana, caci simpla oprire de cateva ore nu rezolva mare lucru. Aceasta iti poate oferi o idee destul de aproximativa despre ce reprezinta Venetia, anumite locuri pot deveni familiare, dar nu mai mult.”

Articole similare

Revista presei culturale (1 – 7 iulie 2014)

Jovi Ene

Beautiful You, de Chuck Palahniuk

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (11 – 17 iulie 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult