Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (20 martie – 2 aprilie 2015)

observator-cultural-logoÎn această săptămână, am citit revistele Observator cultural, Cultura, România literară.

Observator cultural”, nr.507 (765)/26 martie – 1 aprilie 2015. Bogdan-Alexandru Stănescu scrie un prim articol despre cartea-vedetă a acestui an, ”Dincolo de frontiere. Opere”, de Sorin Stoica: ”Este un volum impresionant, din toate punctele de vedere, în primul rînd, pentru că repune în discuţie figura unui scriitor care a murit la vîrsta la care alţi prozatori abia încep să se gîndească serios la scris şi a lăsat în urmă, iată, o operă închegată, bine articulată teoretic şi, vizibil abia acum, stilisticconceptual. Sorin Stoica face parte din categoria prozatorilor cerebrali, care gîndesc întotdeauna cu trei mutări înainte, familie ce-l are ca figură tutelară pe Mircea Nedelciu. De altfel, înrudirea cu Nedelciu sare în ochi oricui are de-a face chiar şi tangenţial cu literatura română, iar asta chiar de la primul volum publicat de Sorin Stoica, Povestiri cu înjurături (2000). Aşa cum spuneam, nu există întîmplare în scrisul lui Sorin Stoica, nimic nu e lăsat în voia unei fantezii care ar putea declanşa evenimente ficţionale nebănuite de la bun început de mintea unuiCombinator aflat la butoane. Dacă despre congenerii săi, dintre care i-aş alege drept exemplu pe Florin Lăzărescu şi pe Lucian Dan Teodorovici, putem spune că sînt povestitori, Sorin Stoica ţine morţiş să se definească şi ca teoretician al propriei opere, în cea mai pură tradiţie optzecistă.”

Foarte interesant și romanul ”Luarea Ismailului”, primul roman al lui Mihail Șișkin, care va apărea în curând în traducere românească. Despre acesta, o pledoarie semnată de Antoaneta Olteanu: ”Cred că noi, cititorii, dorim cu toţii să aflăm mai multe despre roman, în cazul acesta, vrem să fim siguri că am intuit cum se cuvine o aluzie, că scriitorul a inclus ceva nu aleatoriu, ci în mod conştient şi că noi am reuşit, totuşi, să surprindem aceste multe detalii… Nu toţi scriitorii contemporani acceptă astfel de dialoguri – măcar cu traducătorul, pentru a preciza nişte neclarităţi, dacă nu chiar cu cititorii… Dar Mihail Şişkin este sincer interesat de opinia traducătorilor, a cititorilor; mai mult, doreşte chiar să fie sigur că nu se trece prea uşor pe lîngă anumite lucruri, aparent întîmplătoare, dar care au rolul lor precis în ţesătura romanului. Nu în ultimul rînd, numeroase în scrierile lui Şişkin sînt elementele biografice. Apelul la biografism, biografismul asumat, pentru că, fără îndoială, elementul biografic este prezent în opera aproape oricărui scriitor, dar noi, cititori sau exegeţi, nu-l valorizăm aşa de mult, acceptăm tacit convenţia forjării unor materiale diferite, inclusiv biografice, dar intrînd în jocul ficţiunii, nu mai sîntem interesaţi de identificarea lor precisă. Pentru scriitorii ruşi contemporani, biografismul acesta este, de multe ori, o condiţie indispensabilă a veridicităţii realităţii pe care i-o oferă cititorului; mai mult, se asigură, prin diferse forme, că aceste episoade sînt interpretate cu adevărat ca fiind reale, chiar dacă ele sînt învăluite, evident, în straie ficţionale.”

CulturaCultura”, nr. 10 (508)/19 martie 2015. Valeriu Gherghel se întreabă ”De ce (mai) citim?”: ”Aşadar: „de ce citim?” Nici un răspuns nu mă mulţumeşte întru totul. Răm#n cu impresia că nici un argument nu este suficient de puternic pentru a justifica lectura. Citim dintr-un obicei nereflectat, din slăbiciune, din naivitate. Probabil acesta este motivul pentru care majoritatea muritorilor, regii, preşedinţii, senatorii şi coloneii nu citesc cărţi. Îmi place ideea exprimată de Marielle Macé că între viaţă şi lectură nu există o separaţie fermă. Trebuie să fii în viaţă ca să citeşti. Deşi a trăi nu înseamnă întotdeauna a citi, chiar dacă a citi poate însemna, uneori, a trăi.”

Foarte pertinent articolul Teodorei Dumitru despre dubla măsură aplicată de către criticii literari, în speță de către Alex Ștefănescu, care îl desființează în România literară pe Adrian Schiop, dar îl laudă peste tot (inclusiv în interviul luat de către mine) pe Codin Maticiuc: ”Tema oameni-de-ispravă-şi-cu-bani vs. „oamenii fără relevanţă” populează de ceva vreme discursul lui Ştefănescu, care şi-a făcut un obicei din luarea la refec a scriitorului beţiv, sărăntoc şi nehărăzit cu proiecte solide de viaţă – care cică l-ar opri de la a deveni autoritate estetică şi de la a pretinde lucruri de la stăpânire (v. „Autorii fără talent cheamă DNA-ul“, Adevărul, 13 febr. a.c.). Just, „talentul“ nu ţine nici de sărăcie, nici de bogăţie. Dar dacă criticul care ia partea săracului netalentat poate pãrea cel mult filantrop sau „comunist“, unul care face teoria bogaţilor discriminaţi de lumea literară în care se învârte şi el însuşi are de înfruntat nişte suspiciuni în plus. Suspiciuni care n-au legătură cu metafizica esteticului, ci cu fizica mălaiului în diferite texturi şi granulaţii. De unde mai marea probabilitate ca licenţiozităţile cocalarului lumpen să pară inestetice şi plictisitoare în comparaţie cu „arta“ cocalarului cu acces la lobster.”

Citesc, ca de obicei, cu plăcere articolele Monicăi Săvulescu Voudouri din seria ”România din diaspora”. De data aceasta, despre ”copiii pe care-i creștem”: ”Copiii de pe bulevardul Istiklal trec zilnic podul spre McDonalds-ul de unde, cu banii strânşi în pumn, îşi cumpără hamburgerul, fără de care nu-şi pot confirma personalitatea. Ideea că sub pod unii mor de foame este departe de ei ca soarele de pe cer. La fel cei din Franţa, din faţa garderobelor, care sunt învăţaţi să se gândească la orice, numai la ideea că alţi copii mor de frig, nu. La fel cei din Atena, care nu înţeleg că părinţii sunt în şomaj şi le vine greu să le dea zilnic bani pentru sandvişul împuţit de la cafenea. La fel cei din Olanda, care sunt convinşi că pot face moarte de om, dacă aşa le arată „tableta“. Doamne, ce copii am ajuns să creştem? Şi cum să nu fie ei astfel depersonalizaţi, capabili s-o pornească, în turmă, în orice parte vor fi împinşi, cu McDonalds-uri, cu hainele cu etichete, cu „tabletele“ fără de care nu mai ştiu să spună nici cum îi cheamă? Asta s-a vrut de la noi?”

rl-headerRomânia literară”, nr. 12/20 martie 2015. Despre revista ”Familia” la aniversarea de 150 ani, scrie Ion Simuț, aplecându-se și spre problemele revistei de acum: ”Nu ducem lipsa de colaborări, dar ducem lipsă de cititori. Ar exista două soluții, nu foarte complicate: una care depinde de noi – alcătuirea unui site atractiv al revistei și constituirea arhivei accesibile pentru seria de după 1965; alta care depinde de un ajutor al finanțatorului – subvenționarea de abonamente pentru elevi, studenți, profesori și alți doritori. Finanțarea venită de la Consiliul Județean Bihor pentru apariția revistei funcționează bine și ne asigură continuitatea aparițiilor. Însă ne confruntăm, alături de toate celelalte reviste literare, cu o criză a lecturii, care e partea cea mai rea, cronicizată, a unei crize a culturii: criza receptării. Vom încerca să învingem și această dificultate, dacă se va putea, pentru a ne menține în atmosfera de vârf a dezbaterilor culturale ale actualității. Revista ”Familia” are o tradiție care ne obligă să-i construim un viitor pe măsură. Poate că nu peste mult timp o altă serie a revistei ”Familia” va apărea numai în variantă electronică, animată de alte exigențe, de alte teme și de alți colaboratori.”

Tot despre volumul integral al operelor lui Sorin Stoica, apărut la Editura Casa de Pariuri Literare, scrie și Răzvan Voncu: ”Recenta ediție postumă Sorin Stoica, intitulată Dincolo de frontiere – care adună volumele edite de proză, textele publicistice, un număr însemnat de inedite, precum și pagini de corespondență – își propune, astfel, să configureze profilul unei opere, din păcate, doar schițate în timpul vieții autorului. O operă a unui tânăr dispărut tragic, la doar 27 de ani, în plin succes critic, dar înainte de a fi intrat cu adevărat în conștiința publică. Rezultatul este un volum masiv, de o remarcabilă unitate (cum remarcă și Cosmin Ciotloș, în subtitlul și atât de aplicatul său studiu introductiv). Și o întrebare gravă, pe care ne-o punem automat, în legătură cu cei plecați prematur din literatură și viață: cum ar fi arătat raftul de cărți pe care Sorin Stoica promitea să le scrie, dacă destinul i-ar fi oferit mai mult timp?”

România literară”, nr. 13/27 martie 2015. Îmi plac poveștile lui Mircea Mihăieș despre Shakespeare and Company. Săptămâna aceasta, despre apropierea dintre celebra librărie, patroana acesteia și James Joyce: ”Joyce i se destăinuie imediat, povestindu-i pe larg despre cele trei mari probleme pe care le avea: să găsească o locuință pentru cei patru membri ai familiei, să facă rost de bani pentru hrană și îmbrăcăminte și să încheie romanul Ulysses. Pentru a supraviețui, își propunea să dea ore de engleză, dar și de germană, latină și chiar de franceză. Joyce era, de altfel, un fenomen în materie de limbi străine: ”L-am întrebat câte limbi cunoștea. Erau cel puțin nou. În afară de engleză, vorbea italiană, franceză, germană, greacă, spaniolă, olandeză și trei limbi scandinave. Învățase norvegiana pentru a-l citi pe Ibsen, iar apoi suedeza și daneza. Vorbea, de asemenea, idiș și știa ebraica. N-a zis nimic de chineză și japoneză. Probabil le lăsase în seama lui Pound.”

Interesantă și noua apariție de la Editura Vremea, ”Jurnalul cu și fără Nae Ionescu” al Elenei-Margareta Ionescu, despre care scrie Sorin Lavric. Iată unul dintre conflictele dintre cei doi soți: ”Litigiul dintre cei doi e vechi de când lumea: o soție ajunsă mamă a doi băieți pretinde a fi tratată de soț ca o amantă – o situație curat absurdă, de un nefiresc vădit. Fidelitatea în căsnicie e privilegiul bărbaților comozi, adică acelora cărora fuga după fuste li se pare o corvoadă stricându-le ritmul siestei. Cum cazurile sunt de o raritate de muzeu, litigiul dintre Nae și soție ține de tradiția vieții casnice în Europa. Sub platoșa monogamiei care amenință să-l sufoce în patul conjugal, bărbatul se definește ca ins meretricos (în lat. meretrix = curtezană), găsind mereu plăcere în surpriza pe care nurii vâscoși a amantelor tinere i-o provoacă. Nae se înscrie în acest tipar, cazul lui fiind sporit de atracția pe care intelectul unui bărbat grizonat o exercită asupra psihicului femeiesc. Asupra femeilor cu subțirime în gusturi, tăișul minții unui filosof mânuind conceptele abstracte are efectul unei vrăji plăcute, iar asupra adolescentelor cu o brumă de cultură are înrâurirea unei seducții.”

 

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (27 octombrie – 2 noiembrie 2014)

Jovi Ene

The Country Girl (1954)

Jovi Ene

Ora de aur, de Ann Leary

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult