Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 decembrie 2011)

-Bogdan, de la Blogul cu filme, ne prezinta un film (pentru mine) necunoscut, dar cu atat mai suprinzator, avand in vedere cele spuse de el. Este vorba de “Unde la soare e frig”, in regia lui Bogdan Dumitrescu, din 1991: Doi oameni se întâlnesc în pustietatea Dobrogei, la malul mării, în inima unui far demult uitat. Într-o tăcere erotică, între cei doi se sedimentează o dragoste fragilă – e acel moment pur al tatonării, cel mai frumos sentiment al aventurii amoroase. Pustietatea locului și răceala conservă acest moment dintâi, rădăcinile marelui amor neprinzând aer. Totul este sortit eșecului, de la bun început. O simți. Nimic nu are să se nască. Bucuria întâlnirii e plăcută – jocul de table, povestea farului și cea a epavei, invitația la masa în cel mai pur stil pescăresc – totul părând propice înfiripării sentimentului de reîntregire a două suflete singure. Și totuși, frigul planează.”

-The Tree of Life este unul dintre filmele mult-discutate in ultima perioada, mai ales ca este unul cu mari sanse la macar un premiu Oscar in 2012. In saptamana ce a trecut, el a fost prezentat si pe FilmSinopsis, cu argumente importante si incurajatoare: Terrence Malick încântă vizual şi auditiv, te relaxează, te pune pe gânduri pentru că totul pare o pildă modernă, un sfat prietenesc(pentru a fi fericit trebuie să iubeşti, trebuie să alegi calea graţiei) lansat la început de vocea mamei. The Tree of life este excepţional din punct de vedere vizual, iar tehnic Malick te încântă cu cadre înguste filmate majoritatea de jos în sus sau de la nivelul inferior. Povestea e o pildă în care cadrele cu natura te ajută să meditezi, să te gândeşti ce este viaţa, care este esenţa ei şi cum poţi fi cu adevărat fericit.” Nota 9.5 oferita de Marian.

(Jovi)

Geo Serban de la ‘Observator cultural’ a revazut in aceasta saptamana unul dintre filmele pe care mi le amintesc ca importante din anii 80 ‘Mephisto’ al lui Szabó István, premiat cu un Oscar pentru cel mai bun film strain. Pentru cei din generatiile mai tinere care nu au vazut filmul este o vizionare recomandata, fiind vorba despre o meditatie despre raportul dintre artist si public, dintre dorinta de succes si comunicare si responsabilitatea creatorului in conditiile sistemelor totalitare. Dilemele eroului filmului sunt comune multor artisti constransi sa-si faca arta sub vremuri: ‘Aplauzele sălilor pline produc un efect narcotizant, astfel că nu va mai ține cont de mijloacele urcării pe scara ierarhiei sociale. Din postura de director al celui mai prestigios teatru, ademenit de grațiile autorităților, funcționează ca om de încredere al generalului, tiranul cîrmaci absolut. Sedus de anturajul recent dobîndit, întîrzie să bage de seamă cum se înfeudează cercului celor devorați de voluptatea puterii. Artistul excepțional care este (magistral întruchipat de Klaus Maria Brandauer) riscă a-și trăda sensibilitatea, neutralizat de favorurile oficiale. Numai după ce descoperă dispariția fără urme a unui confrate apropiat, ajuns în conflict cu doctrina abuzivă (pricină suficientă ca să fie „lichidat“ din ordin polițienesc), adormita lui conștiință intră în alertă. Brusc, sărbătoarea regizată de el însuși în semn de supremă satisfacție a promovării își dezvăluie structura de paradă deșartă, desfășurare sterilă de protocol mecanic, între ființe înstrăinate, vanitoase, cu simțul comunicării atrofiat. Spectacolul carnavalesc, în ciuda ingredientelor rafinate, ascunde, în dosul decorului fastuos, o infinită ipocrizie și mizerie morală. ‘

-Andrei Gorzo de la Dilema Veche a vazut si scrie despre Metodă periculoasă / A Dangerous Method filmul lui David Cronenberg despre Freud, Jung şi relaţiile acestora cu o pacientă-colegă-muză pe nume Sabina Spielrein: ‘Acest film inteligent nu ne invită să ne simţim superiori contemporanilor obtuzi ai lui Freud (nu conţine nici o secvenţă în care, de pildă, acesta să-şi prezinte teoriile unui auditoriu chitit să le respingă); implicaţiile descoperirilor sale nu sînt cu nimic mai puţin incomode pentru noi decît au fost pentru ei. Filmul e despre eroismul primilor oameni care au trăit cu povara acestor implicaţii (recunoscute de Freud drept tragice) şi, totodată, despre entuziasmul lor de a fi primii care le explorează. Explorările lor vizînd limitele capacităţii noastre de a fi liberi, limitele setului disponibil de soluţii la problema gestionării sexualităţii etc., biografismul (demersul căutării de legături între activităţile profesionale ale eroilor şi vieţile lor private) e, din start, mai puţin abuziv decît în cazul altor filme biografice’.

-Adina de ‘La buticul cu filme si carti’ scrie despre un film pe care l-am vazut si eu recent ‘La mariee etait en noir’ al lui Truffaut: ‘Deși Quentin Tarantino mărturisește că nu ar fi văzut filmul lui Truffaut asemănarea dintre Kill Bill și The bride wore black este una evidentă și totodată uimitoare.’ Ii impartasesc concluzia.

-O comedie pe care mi-am propus sa o vad este ‘Johnny English Reborn’ cu irezistibilul (dupa mine) Rowan Atkinson. Au vazut-o cei de la Movie Zone si daca ar fi sa ma iau dupa ei mai bine nu ma duc la film pentru a evita o deziluzie: ‘Lui Rowan Atkinson pe langa faptul ca ia incaruntit parul cred ca ia pierit cel putin jumatate din simtul umorului odata cu inaintarea in varsta deoarece in mai mult din jumatate din scene a parut un clovn de actor nu ca inainte nu ar fi fost dar pe atunci cel putin dadea bine pe ecran.’

-Lucian de la Marele Ecran este in schimb entuziasmat pana la dependenta de serialul ‘Breaking Bad’: ‘Cîtă vreme am consumat cele 4 sezoane, n-am vrut (şi n-am putut) să văd altceva. “Trăiesc cînd mă uit la Breaking Bad. Restul e doar aşteptarea următorului episod” ca să parafrazez un celebru actor care vorbea despre curse. Din cîte mi-au confirmat prietenii pe care i-am inoculat cu acest virus perfid, au trăit şi ei o experienţă similară. Ba am auzit că altcineva a hotărît să se rezume doar la un episod pe săptămînă – aşa cum fac telespectatorii americani- pentru a prelungi bucuria vizionării. Exact asta am simţit la finalul sezonului 4: un regret imens că se încheie dar şi pofta uriaşă, ca o mîncărime’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (30 martie – 5 aprilie 2020)

Dan Romascanu

Săptămâna Peter Sellers

Dan Romascanu

Revista presei culturale (18 – 24 aprilie 2014)

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult