Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 septembrie 2015)

prin-blogosfera-cinefila-Ionut Mareș identifică pe ZiarulMetropolis.ro zece motive pentru care Xavier Dolan e un regizor cool. Iată două dintre acestea: ”Nu se fereşte de filmul de gen, deşi apropierea este înşelătoare. Îi place să jongleze cu mărci ale melodramei, doar pentru a le aşeza pe noi poziţii şi a le submina uzura, schimbându-le rostul şi redându-le importanţa. S-a distrat şi în conveţiile limitate ale thriller-ului. / Protagoniştii săi sunt tineri sensibili, neîncadrabili, de obicei gay, înconjuraţi de femei (mamă, prietenă, iubită, vecină) deopotrivă fragile şi puternice, cu care intră permanent în coliziune, dar de a căror afecţiune sunt dependenţi. De fapt, toate personajele par a se agăța unele de altele în căutarea unui sprijin pentru a nu-și pierde complet echilibrul interior.”

-Andreea Pătru a fost la Festivalul de Film de la Locarno și ne povestește în această săptămână, pe FilmReporter.ro, despre filmul Schneider vs. Bax, regizat de Alex van Wanderdam: ”Din punct de vedere cinematografic, Schneider vs. Bax e un film valoros. Ochiul se obișnuiește cu urmărirea polițistă printre vegetație. Merită apreciate atât cadrele largi, ce prezintă multitudinea de opțiuni de unde poate veni pericolul, cât și urmărirea personajelor prin apă și noroi, la nivelul solului. Interesant cum această confruntare are loc ziua, detaliat, fără compasiune, fără teama de a fi prins. Nu există bine și rău în acest film, dualitatea este strict o confruntare între egali și nu o pereche contrastantă. Diferența constă strict în abordare, scriitorul este necugetat, neatent, pe când Schneider abordează meseria ca un profesionist, își apără identitatea, se deghizează de câteva ori, folosește alibi… Singurul personaj cu ceva moralitate, este prin absurditate Gina, o prostituată care se alătură lui Schneider în misiunea sa, involuntar.”

terminator_genisys_poster3-Andres ne readuce aminte pe blogul său de seria Terminator și ne spune câteva lucruri și despre ultimul din serie, Terminator: Genisys (2015): ”Dincolo de povestea care e continuată altfel decât mă așteptam, nu dau detalii, sâc!, ni se readuc scene din primele filme. Dacă le-ai văzut, le-ai îndrăgit, acum vei avea momente de uite, wow, vai, dar atunci…, aaaa, ce tare! Și, da, e tare. Cu atât mai tare cu cât actorii aleși sunt reprezentanți ai unor filme care pe mine m-au marcat. Astfel, combinația Emilia Clarke (Game of Thrones), Jai Courtney (Divergent), Jason Clarke (Dawn of the Planet of the Apes) și, desigur, Arnold  Schwarzenegger (Terminator) te duce cu gândul la toate acele scene care te-au cucerit de-a lungul timpului, la personajele cărora acești oameni le-au dat viață. Mi-a plăcut foarte mult filmul, cu toate semnele de întrebare apărute pe parcurs – v-am spus că a călători în timp nu-i chiar simplu, iar unele explicații găsite sunt cam trase de păr. Acțiunea filmului, scenele de luptă, dar mai ales zâmbetul minunat al lui Arnold și replica pe care o repetă ca pe vechiul I’ll be back, și anume I’m old, not obsolete, nu te lasă să îți bați prea mult capul cu minusurile.”

-Adriana Gionea continuă să scrie despre filme bune pe PostModern.ro. În această săptămână, e vorba de Mal dia para pescar și o paralelă interesantă cu nuvela lui Onetti, Jacob și celălalt, care a inspirat filmul: ”Dacă nu ai citit nuvela transpusă incredibil de fidel în film (cu excepţia unui amănunt din final, care indică acel deznodământ imprevizibil precum un meci jucat până la capăt), s-ar putea ca filmul regizorului să ţi se pară o însăilare de scene dezolante şi plictisitoare despre condiţia nomadului de voie (sau mai mult de nevoie), care îşi câştigă existenţa din mici şarlatanii, speculând nevoia de senzaţional cu faţă grotescă a oamenilor din Santa Maria, genul de aşezare uitată de lume, unde nu se întâmplă nimic şi alte forme de entratainment lipsesc, amintindu-ţi de rătăcitorii ce străbat orăşelele aproape abandonate din filmele americane cu psihopaţi singuratici şi justiţiari inadaptaţi, nicidecum de o localitate din America de Sud, cu ai săi băştinaşi ale căror trăsături amintesc de precolumbienii esuaţi într-o uitare alienantă. Aşadar, pentru a (şi) simţi filmul şi a fi atins de sensibilitatea ce pluteşte asupra orasului fictiv Santa Maria (echivalentul unui Macondo în varianta lui Onetti, dar cu tentă mai întunecată şi mult mai bizară), poţi da o raită prin anticariate sau prin biblioteca unui amic pasionat de literatura sud-americană pentru a găsi volumul de proze scurte cu titlu interminabil, Istoria cavalerului rozei şi a fecioarei venite din Liliput cu burta la gură.”

(Jovi)

autoportretul-unei-fete-cuminti-ninat de la liternet.ro scrie despre ‘Autoportretul unei fete cuminti’, filmul pe o tema de actualitate al regizoarei Ana Lungu: ‘Dacă ar fi să identific doar un singur personaj pe seama căruia două arte, teatrul şi filmul, au făcut carieră, atunci numele lui este Fugarul. Sînt pline teatrul şi filmul de fugari, pentru că, de cînd lumea, oamenii tot fug-fug-fug. Fug de mizerie, de sărăcie şi de cea mai mare porcărie, războaiele, mărturie depun sutele de mii de fugari care, chiar zilele astea, au ajuns disperaţi la porţile Europei. Alţi rătăciţi fug din motive mai mult, mai puţin sau deloc dramatice – fug de minţile, nefericirile şi bolile lor, fug de fantome, de himere, de singurătate. Fug ca să fugă. Credeţi-mă, lumea e plină de fugari, iar teatrul şi filmul au fost dintotdeauna pe urmele lor. Şi Autoportretul unei fete cuminţi ne pune pe urmele unei fugare, o rătăcită căreia nimeni nu îi semnalează absenţa.’

-Cel mai recent film al lui Woody Allen ‘Irrational Man’ este analizat de Adina Chitu de la ‘La buticul cu filme si carti’: ‘Deși realitatea în comparație cu proiecția tinerei e mai degrabă răsturnată și ceva mai deformată (așa cum ne apare într-una dintre scene într-un parc de distracții), idila apare ca un imperativ necesar, sentimentele nu par să ne convingă și nici nu-și propun să o facă, însă ceea ce îi unește pe cei doi este căutarea disperată a sensului care se va intersecta până la urmă cu dușmanul său de moarte, destinul și cu o…lanternă magică. La final inocența este cea care sfârșește ocrotită de forțe oculte pe care rațiunea nu le cunoaște, dar pe care Woody le mânuiește cu desăvârșire și umor sordid ca un bătrân demiurg-circar. Nu-i nici pe departe printre cele mai bune filme ale lui Woody însă are acel farmec molipsitor care face din privitor un snob desăvârșit, probabil fără ca acesta să o știe, și îl determină să se uite la film ca într-o oglindă deformată dintr-un parc de distracții.’

AFIS_Un etaj mai jos-Colegul de la Pseudokinematikos a fost asa de perturbat de conditiile proaste de vizionare in sala Capitol in Timisoara a filmului lui Radu Muntean ‘Un etaj mai jos’ incat i-a fost greu sa-si faca o parere clara despre film: ‘Dincolo de acest disconfort rămâne – cred – nevoia de a fi fair play. Iar asta se traduce prin a recunoaște că Radu Muntean este un autor. Are o serie de lucruri care-l preocupă, a creat un stil, cum se spune – mai ales în Hârtia va fi albastră; Boogie; Marți, după Crăciun. Cât de mult rezonează spectatorul cu acest stil – adesea sec, după gustul meu – e deja o chestiune personală. În niciun caz de vină nu e (am înțeles asta în ultimii 15 ani) maniera de tip „cine verite” sau de tip „minimalism realist”. Pur și simplu te simți sau nu implicat în poetica de pe ecran. Care trece sau nu trece de coordonatele unui curent cinematografic, de o etichetă.’

-Marcel Prost de la cinemateca.eu scrie despre ‘Sicario’: ‘Sicario pare ca tanjeste dupa  ultra-realismul si personajele lui Zero Dark Thirty, dar e amplificat emotional si moral precum Training Day. Stilistic, filmul e un hibrid post-hollywoodian in care tropii sunt distribuiti intre comercial si artistic, fara sa te lase cu gustul de ghiveci-in-disperare-de-cauza (cum se simte, de exemplu, in Birdman). Daca e ceva deranjant la Sicario, nu e ritmul, ci sub-plotul de fundal (frustrarea schimbarii de paradigma morala e imbatranita deja).’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Articole similare

Tristeţile unui american, de Siri Hustvedt

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (26 martie – 1 aprilie 2018)

Jovi Ene

Reconstituirea (1968)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult