Interviu Recomandat

Interviu Aurora Liiceanu (II): ”Adolescenții nu iubesc școala pentru că este plicticoasă. Realmente, plicticoasă.”

Aurora Liiceanu
Aurora Liiceanu

Prima parte aici.

-Afirmați în Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013) că v-ați dat seama „la un moment dat că pentru a scrie despre psihologia individuală nu trebuie să mergem doar la literatura științifică, ci și la beletristică”. Pentru dumneavoastră beletristica a fost o sursă de inspirație pentru studierea psihologiei individului. Ceilalți împătimiți de beletristică, fără studii de specialitate, sunt ei capabili să folosească personajele și situațiile din cărți drept exemplu? Sperăm pozitive!

Afirmația mea s-a bazat și pe opiniile unor scriitori consacrați. Mă bucur când mă întâlnesc cu cineva pe aceiași idee. Sunt convinsă că literatura științifică are un mare câștig când citești beletristică, pentru că, desigur, cunoașterea științifică se vrea impersonală, obiectivă, pe când cunoașterea profană este subiectivă, personală. Azar Nafisi, în minunata ei carte Citind Lolita la Teheran, tradusă la noi, scrie: „…din literatură învățăm că fiecare individ are diferite dimensiuni ale personalitățiilui… Cei care judecă (pe alții) trebuie să ia toate aspectele personalității unui individ în considerație. Numai prin literatură cineva se pune în pantofii altcuiva (noi spunem în pielea altcuiva, fiind vorba despre empatie] și înțelege laturile diferite și contradictorii ale altuia și devine mai rezervat în a fi nemilos. În afara literaturii numai un aspect al indivizilor este revelat.”

-Din perspectiva psihologului, ce părere aveți despre utilizarea filmelor în dezvoltarea personală și a carierei? Este un domeniu dezvoltat în America și care câștigă teren și la noi prin proiecțiile realizate pentru tinerii elevi în săptămânile dedicate Școlii altfel, urmate de sesiuni de discuții cu aceștia.

Nu știam că se folosesc filme la noi în această mișcare numită dezvoltare personală, care devine o industrie globală din ce în ce mai profitabilă.

-Sunteți o oază a recomadărilor. Când mai găsiți timp și pentru citit? Și care considerați că sunt beneficiile lecturii? Iar acest mesaj am dori să se îndrepte în special spre adolescenții care nu mai găsesc nimic plăcut la școală.

Am citit mult după terminarea facultății aproape numai literatură de specialitate. Și foarte rar cărți de beletristică. Romane, aș zice. Acum citesc mult și înclin să amestec, păstrând literatura de specialitate, dar citind și cărți de eseuri, istorie socială, antropologie. Michel Houllebecq sau Hanif Kureishi sunt beletristică, dar au multe idei care te pun pe gânduri. Adolescenții nu iubesc școala pentru că este plicticoasă. Realmente, plicticoasă. Poate că și profesorii nu îi animează, nu trăiesc lecția astfel încât să-i facă pe elevi să-i urmeze intr-un univers minunat. Ei, copiii mai mari și adolescenții, se duc la școala pentru că trebuie, deci este o obligație, și pentru socializare. Școala nu stimulează ceea ce ei au și nu prea mai au adulții: curiozitatea. De aceea, curiozitatea lor se îndreaptă către banal, efemer, superficialitate. Școala mută motivația în domenii triviale, în loc s-o direcționeze spre dezvoltarea personalității.

supuse sau rebele-„Conflictele lor nerezolvate pe care le-au adus în căsnicie din propriile procese de dezvoltare” reprezintă motivele înstrăinării survenite între Ernest și Hadley, prima lui soție. Considerați că acesta ar fi motivul principal pentru care cuplurile nu mai reușesc să reziste în instituția numită căsnicie?

Fiecare partener din cuplu vine cu o istorie a lui, personală, cu o imagine despre viață, cu un sistem de valori, preferințe etc. Fiecare își are secrete, frustrări, limite, sedimentate în timp, uneori negândite. De aceea, acest capital personal se epuizează repede și rutina erodează ceea ce nu se construiește mereu, adică relația. O relație seamănă cu un șnur de mărțișor, firele se împletesc, dar rămând autonome.

-„Chiar dacă există stereotipuri masculine, ele sunt palide și lipsite de puterea celor feminine. N-au devenit obsesii colective”. Să fie oare un motiv serios în această diferențiere și plăcerea femeii de a discuta la nesfârșit și deci de a răspândi bârfa?

Cred că femeile au o tendință către verbalizare mai mare decât bărbații și chiar de mici fetele vorbesc mai devreme ca băieții. Factorul verbal este mai puternic repreznetat în structura personalității la femei. Ele sunt mai analitice, mai înclinate către detaliu, nuanțe. Bărbaților le plac filmele de acțiune, cu evenimente, femeile sunt mai atrase de filme cu încărcătură psihologică.

-Luaţi în considerare în privinţa cărţilor dvs. opiniile bloggerilor sau consideraţi importante şi de autoritate doar cronicile criticilor literari de profesie? Contează şi bloggerii literari în acest univers mic al literaturii româneşti contemporane?

Sunt mereu curioasă ce scriu forumiștii și bloggerii. Se spune că anarhia fără limite a internet-ului este ideală pentru nebuni. Și așa și este, dar în același timp se aude și zumzetul uman care ne dă o senzație a timpului și locului în care trăim. Comentariile la cărți nu sunt foarte bogate ca în străinătate, dar depinde mult de nivelul publicului mare. Unii scriu doar ca să se afle în treabă, este adevărat.

-Chiar dacă scrierile dvs. fac parte dintr-o categorie specializată, am o curiozitate legată de literatura română contemporană. Merită a fi citită? Mai aveţi timp să citiţi? Dacă se poate, recomandaţi cititorilor noştri trei cărţi româneşti recente pe care le-aţi lua cu dvs. pe o insulă, în concediu.

Literatura română contemporană beletristică nu mă interesează prea mult. Mă deranjează faptul că nu sunt abordate temele prezentului nostru, temele umane cum ar fi spaimele oamenilor, terorismul, sexul, relațiile intergeneraționale, moartea, libertatea etc. Nu-mi place ficțiunea suspendată undeva în afara realității, a lumii mai mari. Nu cred că mi-aș lua cărți românești pe o insulă, este o alegere prea complicată. Dar, aș reciti pe o insulă, Medgidia. Orașul de apoi a lui Cristian Teodorescu si cărți ale Constanței Vintilă-Ghițulescu sau ale Ioanei Pârvulescu, toate pentru că au viziune socio-istorică. Aș lua și Isaiah Berlin pentru că este un animator al minții.

Legaturi de sange. Povestea Ioanei-Credeţi că se poate trăi din scris în România? În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, de ce credeţi că nu se poate trăi din scris în România?

Nu se poate trăi din scris la noi. Nu avem o piață a ideilor care să permită acest lucru și nici un public bine segmentat.

-Care ar fi măsurile necesare a fi luate pentru ca literatura română să ”poată trăi pe propriile picioare”?

Nu-mi dau seama. Cred că știința, istoria trebuie literaturizate, pentru a fi citite cu plăcere, pentru a nu lăsa cărțile din mână și pentru că te pot face să cauți mereu, mereu ale lucruri pe care vrei să le știi. M-a încântat În șalvari și cu ișlic. Biserica, sexualitatea, căsătoria și divorțul în Țara Românească a secolului al XIII-lea a Constanței Vintilă-Ghițulescu, care face istorie socială cu mult talent și, se și vede, cu pasiune.

-Ce carte, care scriitor v-au modificat radical modul de a privi viaţa, de a scrie?

Mi-e greu de spus. Cred că recent, Andrew Solomon și Julian Barnes. Mai înainte, Irvin Shalom și mai înainte Hanif Kureishi si mai înainte Iris Murdoch. Ca să nu mai spun de Nabokov și Henry Miller…

-În calitate de cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?

Scriu oriunde am un loc, adică masă și scaun, scriu combinat și pe hârtie și direct la computer. Din orice carte bună scot notițe școlărește. O carte bună produce efectul rippling, termen pe care l-am preluat de la Barnes. Adică când citești ceva, îți apar spontan asocieri a ceea ce ai deja în minte, așa cum când arunci o pietricică într-o baltă, se fac cercuri concentrice în jurul ei din ce în ce mai îndepărate de locul în care ai aruncat petricica. Lumea minții e mare și astfel ea e vie. Pietrica o aruncă un scriitor sau un povestitor.

Vă mulţumim!

Echipa Filme-carti.ro

(Sublinierile ne aparțin.)

Articole similare

Avanpremieră editorială: ”Soții și concubine”, de Su Tong

Jovi Ene

Fragment: ”Dincoace şi dincolo de tunel. 1945”, de Mariana Gorczyca, Editura Polirom

Jovi Ene

Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu, de Norman Davies (VI)

Codrut

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult