Interviu

Scriitor în pandemie: Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun – desemnat de către USR ”Cartea Anului”  2013), antologia Lomografii, patru romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sîrmă, Pelinul negru –finalist la opt cele mai importante premii literare, câștigător al Premiului pentru proză decernat în 2017 de Revista Ateneu; desemnat Cartea Anului în 2018 de către ”Cititorul știe mai bine” – și Cartea Reghinei, câștigătoare a Premiului Radio Romania Cultural pentru Proză 2020, a Premiului Național pentru Proză Iași, a Premiului Agenția de Carte, a premiului Observator Cultural Lyceum) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia, Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în suedeză  (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă s-a tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. A fost inclusă în douăzeci și șase de volume colective românești (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratiță, Cartea simțurilor, Bucureștiul meu, Scriitori la poliție etc.) și în numeroase reviste și antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets,  An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.). Invitată pentru lecturi și conferințe la numeroase festivaluri naționale și internaționale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

Dacă ar fi să prind 2020 într-un cadru, ar fi ceva suprarealist, poate o jumătate de corp rulând pe rapid, în timp ce a doua jumătate e-n încetineală extremă, de te și miri că mai rezistă. Pe de-o parte a fost fundalul, mereu prezent, în nuanțe tot mai țipătoare, oricând te poți îmbolnăvi, tu sau ai tăi, poți pierde prieteni, îi poți îmbolnăvi pe ceilalți. Pe de altă parte, am pornit de la început într-un fel de cursă, cu școala online, cu evenimente online, lansări, discuții, zoom, platforme, contradicții, sciatică, nevroză.

 

Care-au fost contrarierile cele mai mari? Prima ar ține de fisurarea autorității. Medicul n-a mai fost crezut, știința a fost relativizată, specialistul n-a mai fost creditat. A doua s-ar referi la inflația de fake news. S-a dat share compulsiv la povești cu cipuri, 5 G, conspirații mondiale, cu nu cred în covid, cu vaccinul care omoară etc. Prin urmare, la capitolul educație stăm dezastruos. Al treilea lucru uimitor pentru mine a fost să-mi dau seama cum irumpe răul pe rețelele sociale. În bula mea poate fi bine,  cultural, cu multă decență, cu proiecte umanitare, cu ajutor și cu sprijin, pe când în bulele din jurul meu, la care n-am acces, domină minciuna, grotescul, extremismul, urâtul. Din când în când o prietenă îmi selectează diverse postări care au căutare. Dacă nu sunt agramate, sunt manipulatoare, niște știri false grosolane. Cei care le distribuie, deși au trecut prin școală, nu pot discerne între adevăr și neadevăr. Dar asta nu-i oprește să se proiecteze-n eroi salvatori, să acționeze ca și cum ar avea de dus un război.

 

Cât despre scrisul în pandemie, în lunile de carantină am umplut un caiet cu notații zilnice, pe care l-am numit ”Vremea ariciului”. Acum stă frumos alături de alte caiete, pe un raft pe care n-am de gând să umblu prea curând. În paralel, am reușit să duc la bun sfârșit romanul ”Tot înainte” care va apărea la Humanitas peste o lună. L-am terminat la finele verii trecute și l-am lăsat un timp în computer. Editurile au dus-o cum nu se poate mai greu, în lunile cu starea de urgență, când au fost închise și librăriile, mi-am zis gata, s-a terminat, ce nu aveam noi cititori, că-n statistici suntem pe ultimul loc în Europa când vine vorba de lectură, de-acum n-o să ne mai revenim. Am mai prins puțin curaj când am văzut că se publică totuși, că apar cărți noi, că se face vâlvă-n jurul lor. Premiile literare s-au decernat on-line, sper să nu se mai întâmple asta niciodată.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

A fost interesant să mutăm lansările, evenimentele cu ștaif, dialogurile sofisticate, cât și slujbele în bucătăriile, balcoanele sau sufrageriile noastre. Amestecarea aceasta a spațiului public cu cel privat a dus, fără îndoială, la o anumită tensiune. Am predat de-acasă din martie, am fost nevoită să mă familiarizez, repede, cu trei tipuri de platforme. Am înțeles în scurt timp care-s limitele on-line-ului, dar m-am bucurat că el există, că e ca o felie dintr-un fruct întreg pe care e bine s-o iei ca atare, iar nu prin comparație. M-a preocupat inechitatea socială, foarte mulți copii au fost sacrificați în acest an școlar. Școala, desigur, nu a avut eficiența din clase, dar măcar a existat. Am renunțat la patru dintre cele șase Biblioteci Melior pe care voiam să le fac anul trecut, nu mai aveam cum să organizăm în școli nici întâlnirile cu scriitorii, nici donațiile de cărți nou-nouțe, superbe, minimum 500 de volume la fiecare proiect. 

 

Legat de evenimentele literare, după ce-au dispărut festivalurile, invitațiile, conferințele, mi-a fost greu să accept proiecte pe Zoom. Mi-am anulat toate atelierele cu copii, toate cursurile de scriere creativă, mi s-a părut că e inutil să le țin în fața unui ecran. Abia din toamnă am început să particip la lansări, să înregistrez pentru emisiuni diverse, să mai fac câte un proiect on-line. Am reluat întâlnirile cu Liternauții, grupul meu de scriere de la Școala Germană Hermann Oberth. Iar băiatul meu, care-i în ultimul an de liceu, a început să meargă la ore de filosofie în… Galați. În ce mă privește, știu sigur că mă voi vedea on-line cu Liternauții mei și după pandemie. Cred că lor le convine mai mult așa, mai ales că nu mai sunt toți în același oraș.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Am sperat că se va citi, dar am înțeles repede că o depresie colectivă n-are cum să ducă la entuziasm cultural, dimpotrivă. Lectura e ceva construit, nu apare din senin. Or problema cea mai mare a învățământului nostru e că nu face decât să-i îndepărteze pe copii de carte. Am mai spus-o, încă din clasa a V-a programele devin atât de indigeste încât mai toți elevii ajung să deteste orele de română. Dacă tocmai acolo unde ar trebui să se ofere bucurie și sens se întâmplă asta, nu văd cum se mai poate repara catastrofa. Ideea de plăcere a lecturii nu există în școală. Cum nu există, din păcate, nici educația reală. Ultimii autori pe care-i studiază un elev de liceu s-au afirmat în deceniul șase al secolului trecut. Nici măcar optzeciștii nu sunt prinși în manuale decât sub pălăria mare a post-modernismului. Cu alte cuvinte, autorii de programe șterg nonșalant ultimii cincizeci de ani de literatură. De ce-ar citi un tânăr crescut în acest fel? De ce-ar da iama-n noutăți editoriale studentul, chiar și cel de la Litere, care-i instruit cam la fel? Tot cu anii optzeci, și asta-n cel mai bun caz, i se termină și lui educația.

 

Cât despre cărțile mele, am fost mirată și recunoscătoare că totuși au mai fost căutate. Mi-a părut rău că nu s-au mai putut ține târgurile de carte, că s-au șters întâlnirile cu publicul. A fost poate pentru prima oară când m-am gândit că lumea cărților e tot mai vulnerabilă și, cel puțin la noi, tot mai puțin susținută. Printre artiștii aceia care au cerut compensații de la stat nu se găseau scriitorii ca o categorie distinctă. M-am întrebat imediat de ce. Probabil că ei nu prea au aplicat, nu sunt obișnuiți să câștige bani din arta pe care o scot cu atât de mare efort în lume.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Au fost mai multe, au scos cărți Ioana Pârvulescu, Simona Sora, Veronica D. Niculescu, m-au bucurat și scrisorile dintre Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu în ”Despre destin”. Cea care m-a emoționat e ”Mustața lui Dali și alte culori” de Lucian Dan Teodorovici și Felix Aftene. E un pictoroman care vorbește despre artă, dar mai ales despre viață. E o carte suprarealistă, experimentală și înțeleaptă, care are frumusețe și grație. E un obiect frumos, pe hârtie bună, cu lucrările lui Felix Aftene, cele de la care a plecat provocarea, incluse. Din literatura universală aleg ”Copiii de pe Volga” de Guzel Iahina. Nu știu ce se va întâmpla cu această autoare care a debutat extraordinar, a luat deja premii și are mare priză la public. Cărțile ei, fără să inoveze stilistic, au multă forță și multă tensiune. Sunt construcții romanești ample, cu fundal istoric, cu destine care se împletesc, în linia prozei clasice rusești. Cu toate acestea, au și multă poezie și, mai ales, își captivează cititorul.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Dacă ”Tot înainte” pleacă în lume, am, desigur, emoții. Acesta e romanul în care chiar îmi folosesc părți semnificative de biografie. Nu am ficționalizat cine știe ce în el, copilăria mea comunistă se suprapune destul de mult peste cea a fetiței Arsenia care se luptă să rămână la suprafață într-o lume care numai de partea ei nu e. Oare ce se va face ea când va fi mare, aceasta-i întrebarea. Suntem în ultimul deceniu de comunism, cu strangulările și iluziile lui. Familia Bulța pe care o știm din ”Pelinul negru” și ”Cartea Reghinei” propune încă un punct de vedere, sper eu că ingenuu, emoțional, dar, mai ales, convingător.

Articole similare

„Lumea se împarte între cei care iubesc pisicile și cei care nu. Eu nu am încredere în a doua categorie” (interviu relaxat cu Antoine Laurain)

Iulia Dromereschi

Vladimir Tismăneanu – interviu în exclusivitate pentru Filme-cărți.ro

Jovi Ene

Sesiune Q&A cu actorul Stig Henrik Hoff (din „Bine ați venit în Utmark”, HBO)

Iulia Dromereschi

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult