Interviu

Scriitor în pandemie: Beatrice Bernath

Născută la Brașov în 1956, artista și poeta Beatrice Bernath este binecuvântată de mai multe muze. După absolvirea Liceului de Muzică și Arte Plastice din Brașov și-a început studiile la Institutul de Arte Plastice ‘Ion Andreescu’ din Cluj, studii pe care le-a continuat și terminat după emigrare la Facultatea de Arte a Universității din Haifa, Israel. A lucrat și a predat în domeniul artelor, în special al gravurii și al sculpturii. Ca artistă plastică a expus picturi, desene, gravuri, fotografii, colaje, în peste zece expoziții personale și nenumărate expoziții de grup în Israel, România, Italia, Spania, și alte țări din Europa. Din 2014 și-a lărgit registrul artistic publicând poezie în revistele literare și culturale în limba română din Israel și în câteva volume de poezie ilustrate cu desenele ei. În 2016 a obținut premiul național ‘Tudor Arghezi’ la Festivalul de Poezie de la Târgu Jiu. Este membră a Asociației Scriitorilor de Limba Română din Israel și a Uniunii Artiștilor din orașul Haifa în care locuiește.

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

La intrebarea nr 1, este dificil să răspund pentru că raspunsul meu implică foarte multă dezvăluire personală, pe care nu o doresc publică. Ce pot spune este că a fost împărțită în perioade distincte, în care am devenit un fel de zid cu puteri de incurajare și optimism pentru prieteni și familie, apoi a apărut îngrozitoarea teamă de boală și moarte cu marea dilemă – cine mă va înlocui în familia pe care am obișnuit-o cu supermama, urmatoarea perioadă a fost cea a discuțiilor și analizelor interminabile cu prieteni/e  – regăsirii dupa ani… și acum retragerea în mine, îndepărtarea de oameni și obișnuința cu însingurarea, lucru casa familie gătit pentru toți și noptile albe ale scrisului.

 

Teoretic, singura diferență e masca, enervantă, lipsa societății, a grupului meu de pictura nud, lipsa Tel Avivului, Jafo, zilele mele de cutreierat a noilor expoziții prin zecile de galerii, a vacanțelor în alt peisaj și oameni cu care mă obișnuisem tot singură să hoinaresc, vernisajele, lansarile de carte – întâlnirea cu oameni ca mine concentrați în proces creativ și nu în discuții despre ultima achiziție materială și ideea mai ales a libertății de a face și hotărî în functie doar de mine. Această comoditate cred că va fi extirpată mult timp sau definitiv pe pământ, pentru că frica de viitorul necunoscut care ne așteaptă este cea care va lua hotărârile, frica nu va dispărea cu vaccinul pe care mâine îl fac cu toată familia cu mare stres și neîncredere în eficienta lui.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Am participat la câteva ședințe de lucru pe zoom, pentru că în afară de ce fac mereu mai am și lucrul personal legat de real estate, nu iubesc zoom-ul, nu simt nevoia să văd fața a multor persoane în același timp, comunic excelent în scris sau la telefon fără video. E indecent să vezi atât de aproape toți porii omului ca la microscop. Prefer misterul într-o  relație chiar și cu o amică. Dacă eu cred că lumea va trece la lecții pe stilul zoom? Da, probabil, economisește spațiile închiriate atât de scump. Profesorii particulari și conferințe, lecții de artă, muzica si chiar model nud pe zoom, toate au apărut că ciupercile după ploaie.  Profesorii vor câștiga mult mai mult pentru că zoom- l e internațional. Personal cunosc două artiste care se folosesc ca model, iar de când este Corona câștigă enorm prin aceste ședințe de model nud la nivel foarte înalt pe tematici din istoria artei. Plata personală este identică exact că și cand lecția ar lua loc în clasă de maximum 20 de artiști, dar participă deja câteva sute din toata lumea.

 

Deci da, lumea va trăi prin ecrane, poate ca în filme, ecrane laser, vom ieși cât mai curând din pătratul armelor fizice.

 

Nu sunt mai fericită spunând asta, dar poate și eu cu timpul mă voi obișnui. Aștept ecranul laser. Nu am participat la întâlnirile sociale pe zoom, fiindcă mi-a cam plăcut liniștea mea și senzația de limbo cu sunetul mării lipsit de cel al oamenilor. Izolarea nu m-a afectat în mod special.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Nu cred că în general lumea a citit mai mult, poate a mâncat mai des și mai mult în timpul coronei și desigur știrile continue și polemica pe feisbuc, asta este ce a preocupat lumea în afară de zilnicele demonstrații inutile și periculoase.

 

Cărțile mele nu cred că au fost mai sau… citite decât de puțină lume.

 

Realitatea e ca poeziile sunt citite doar de poeți. Este însă interesantă analiza textelor făcută on line în atelierele poetice puține, dar câteva reale, în grupuri speciale tot pe feisbuc, deși ei se mai întâlnesc și personal la șuete poetice,  sunt total geloasă.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Ca să nu deprim cu răspunsul meu la prima întrebare, voi răspunde ceva mai pe larg la nr. 4.

Deci încep cu niște cărți citite sau recitite în anul “holerei” actuale, cu care m-am relaxat, ordinea nefiind importantă. Eu citesc de obicei câteva cărți concomitent:

 

Please Kill Me: The Uncensored Oral History of Punk, de Legs McNeil și Gillian McCain – o recitesc din timp în timp când ascult muzică rock din anii 70 pe Youtube și mi se face dor de anumiți artiști din generația mea; citind cărți biografice mă simt aproape de ei chiar prezentă acolo undeva, una din protagonistele acelei vieți nebune.

 

Sushi for beginners de Marian Keyes, o carte amuzantă, actiunea se petrece în Dublin. Aleg să citesc cărțile cu atmosferă din regiuni diferite ale continentului pentru a absorbi vibe-ul local al oamenilor obișnuiți,  mereu mă transpun ca prin teleportare în locul respectiv, iubesc slang-urile diferite ale limbii engleze, mentalitatea irlandeză vizavi de cea americana sau engleză, nevorbind de cea israeliană.

 

O carte asemănătoare e The Witress de Melissa Nathan – aș spune o carte pentru fete la orice vârstă si de ce nu?

 

Apropo de vârstă și citit,  nu am putut renunța de a nu reciti Accidentul de Mihail Sebastian, se petrece în Brașovul meu, o recitesc când mi-e dor de tinerețe, de îndrăgostirile mele platonice de elevă, în care ne ascundeam pentru un sărut în Biserica Neagră pe scările de lemn ce duceau înspre renumita orgă a bisericii, o retrăiesc de parcă aș  citi-o prima oară,  sunt probabil o romantică îngrozitor de demodată, conversez cu scriitori și rockiști decedați cu care-mi petrec nopțile care mă inspiră uneori mă întorc pe dos, plâng chiar cu o tristețe sfâșietoare că nu l-am cunoscut personal pe Marin Preda, pe Sebastian, pe Steinbeck sau marea mea iubire David Bowie, Lou Reed, mă oftic că nu am fost una din artistele din atelierul lui Andy Warhol, că nu am dansat la “54 Club”, deși viața mea personală nu a fost mai puțin interesantă, cum e posibil să vrei tot? Eu și azi mai vreau cam tot, deci citesc pe hârtie, pe Google, pe Feisbuc biografii, sap la nesfârșit nopțile mele în pauze de condus, de așteptat la rând, caut rădăcinile și istoria cuvintelor, iubesc etimologia.

 

Iubesc din copilarie cărțile de călătorie așa că voi recomanda o carte foarte veche tipărită în Romania în 1960, traducere din limba suedeză: Continentul vulcanic, de Artur Lundkvist. E o carte la care nu pot renunța, este cu totul altceva a privi lumea cu ochii omului din perioada când nu exista nimic legat de comunicație în afară de scrisori și telefon.    

 

Aș spune câteva cuvinte despre o carte care am citit-o anul trecut, crezând inițial că citesc jurnalul lui Mihail Sebastian. Cartea scoasă de Editura Teșu cu numele de ”Mihail Sebastian. Jurnal II. Jurnal indirect 1926-1945”. De fapt, este o carte încropită din extrase din tot ce a publicat Sebastian în ziare în acea vreme, în care apar reflectări personale asupra evenimentelor, păreri și frânturi de amintiri  din perioada de mai sus. E de fapt că un jurnal de știri,  exterior jurnalului personal propriu-zis, care nu este acesta. Dar citind cartea, primești o informație a vremii și traiului din anii dinainte și din timpul războiului în Romania,  București și cercurile literar artistice- politice. Mai mult cum părea pe dinafară. Din păcate, încă nu mi-a ajuns în mână adevăratul jurnal.

 

Acum trec la poezie: este adevarat că feisbucul e plin de poeți la toate nivelele posibile, eu personal citesc zilnic pe patru grupuri în care aceași poeți nu se dezmint, poeți tineri până în vârsta de 40 de ani, intelectuali buni și surprinzători pe care o parte i-am cunoscut personal căutând în vizitele mele lansările lor de carte, alții doar devenind preferatele/ții mei din cele scrise.

 

Despre poezia din feisbuc însă voi vorbi cu altă ocazie, acum dorind să prezint câteva cărți de poezie și în primul rând recomand volumele Poesis Internațional ale editurii Max Blecher ca fiind o sursă prețioasă de informație despre ce consideră azi generație tânără sau mai precis Claudiu Komartin ca important de citit. Nu e rău să fim la curent, deși este o opinie și alegere personală, eu o consider extrem de interesantă și utilă.

 

Patru cărți de poezie în anul acesta care mi-au plăcut și le recomand, deși au fost scrise în perioade foarte diferite, poeții fiecare venind cu absolut alt bagaj și concepție, cu apartenență tematică și literară de categorii chiar opuse, cum ar fi poetul Liviu Cristescu și cartea lui Pedalare În Gol, în contrast cu poetul și  editorul Călin Vlasie – cartea Acțiunea Anterioară. Ionel Ciupureanu – cartea Venea Cel Care Murisem și  poetul iranian Sohrab Sephehri cu cartea MEHRAB (cele mai frumoase poezii); și totuși, eu găsesc între acești poeți puncte comune ascunse, compar și mai ales încerc să înțeleg emoția poetului.

 

Mai recomand două cărți bune la fel de contrastante și ca origine locală geografică emoțională ca și culturală, care tocmai prin acest contrast m-au atras, iar eu am găsit în fiecare motivul comun:

 

”Al dumneavoastră sincer, ȘURIK”, de Ludmila Ulițkaia

 

și CHEAPER by the DOZEN, o carte publicată în 1948 în NYC – un “family story” de la începutul secolului trecut, umor, educație și tot ce ne lipsește azi.

 

Well, ce citesc în  momentul de față, în afară de o nouă preocupare de detectiv pe Google despre simbolica descoperită de fimiu în cărțile de joc din copilaria lui, asta fiind anii 90- 2000, deci ce citesc este o carte grea,  biografie, Mircea Eliade văzut de Ion Petru Culianu, carte publicată în 1978, am primit-o cadou de la un fost coleg de liceu în anul 2000 și o citesc acum. Se vorbește din nou destul de mult despre trecut și de oamenii de cultura care au aderat sau simpatizat cu mișcarea legionară și caut să inteleg citindu-i, am cartea Istoria Religiilor pe lângă alte câteva volume ale lui Eliade, va urma să o recitesc când voi avea mult, foarte mult timp cu adevărat liber.  Este interesant de recitit și biografia lui Culianu.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Deci în acest an jumate am reușit să finisez două cărți destul de voluminoase de poezie și prozopoeme, le-am trimis săptămâna trecută la o editură diferită de cele cu care am editat până acum, a unui prieten vechi, aștept verdictul.

 

Am pus la cale o carte de artă și poezii din sertar, primele mele poezii needidate sub formă de poem continuu care curge pe marginea picturilor mele din aceeași perioadă, care va apărea în zilele urmatoare cândva cu Editura Saga, (Adrian, muza mea, cel care mereu m-a susținut și încurajat să scriu).

 

În același timp,  în paralel, m-am ambiționat să traduc singură în engleză câteva poeme ale mele ca urmare a propunerii surprinzatoare a unei amice dragi de feisbuc care a dorit să mă traducă în germană. In scopul de a ajuta traducerea în germană, am început să traduc în engleză și uite așa s-a născut încă o carte care va conține grupajul meu de colaje de la expoziția din ICR de acum doi ani.

 

Proiecte am prea multe, în primul rând să mă hotărăsc cu ce stil grafic și ilustrații voi crea aceste două cărți noi.

 

Cartea în engleza va fi sper pe Amazon și probabil la mine acasă.

 

Apoi vreau să mă ocup de gravură în diferite materiale, lemn, monotipie, să continui proiectul început cu nudul masculin, iar în domeniul literaturii, povestiri scurte în română, engleza și ivrit.

Articole similare

Interviu Codrut Constantinescu

Jovi Ene

Interviu FILIT: Andrei Oișteanu despre evreitate, succes facil și literatură erotică

Jovi Ene

Interviu Augustin Cupșa: ”Pariul cu copilăria a fost pentru mine marele câștig al acestei cărți”

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult