Interviu

Interviu Alexander Dumreicher-Ivănceanu: Filmul „Egon Schiele: Tod und Mädchen” a avut succes în întreaga lume

Producătorul de filme austriac Alexander Dumreicher-Ivănceanu, care a produs între altele filmul ‘Egon Schiele: Tod und Mädchen‘, prezentat pentru prima dată în România in cadrul Festivalului European de Film, a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor redactorilor site-ului ‘filme-carti’.

Filme-carti: „Egon Schiele: Tod und Mädchen” a ieșit pe ecrane în 2016. Puteți să ne spuneți cum a fost primit filmul de către public și de către criticii de cinema până acum?

Alexander Dumreicher-Ivănceanu: „Egon Schiele” a avut succes în întreaga lume, filmul a fost vândut în mai mult de 30 de țări, iar versiunea de sală a avut încasări foarte bune, în special în Germania, Austria și Franța. Cea mai mare surpriză a fost marele interes al publicului asiatic – filmul a fost distribuit în Japonia, China și Coreea de Sud. La fel în ceea ce îi privește pe critici și festivaluri – avanpremiera mondială a filmului a avut loc la Festival din Zurich și avanpremiera asiatică la Festivalul Busan din Coreea de Sud, demonstrând vizibilitatea internațională a filmului. Am fost foarte bucuros și să prezint filmul la București, unde a fost proiectat pentru prima dată în România la Festivalul European de Film, în fața unei săli pline și a unui public foarte interesat și atent, după cum a arătat dezbaterea de după proiecție.

Ce v-a determinat să faceți acest film? Personalitatea lui Egon Schiele ca artist? Perioada în care a trăit?

Egon Schiele a fost un artist de radicalitate uluitoare; el a schimbat percepția lumii, iar modul său de a desena și de a picta corpul uman a influențat foarte mult arta secolului al XX-lea. În același timp, epoca în care a trăit este intrinsecă pentru arta sa și invers. La începutul secolului al XX-lea, Imperiul Austro-Ungar era o monarhie foarte puternică, dar și foarte conservatoare, amorțită și nedemocratică din punct de vedere politic. În același timp, Viena devenise centrul diferitelor mișcări progresive și revoluționare din lumea artelor, psihanalizei și medicinii. Iar Egon Schiele se afla în mijlocul unei revoluții artistice care merge mult mai departe de arta însăși și ne schimbă radical perspectiva asupra lumii. Această atmosferă se schimbă brusc la începutul Marelui Război, care va fi cauza morții a milioane de soldați și civili tineri și, în final, sfârșitul imperiului austro-ungar. Egon Schiele, soția lui, Edith și copilul lor nenăscut, precum și Wally Neuziel vor fi, de asemenea, victimele acestui război. În opera lui Schiele, puteți simți dorința incredibilă de a elibera corpul, gândul și percepția – iar din 1914 această operă (ca și viața lui Schiele) este traversată de nebunia războiului și potențialul său distructiv imens. De aceea am optat pentru titlul „Egon Schiele – Tod und Mädchen”, care este titlul uneia dintre cele mai importante picturi – un tablou care a primit titlul când Egon a aflat de moartea lui Wally Neuziel, care devenise asistentă medicală militară și murise în urma unei infecții în apropierea frontului dalmațian.

Sora lui Egon Schiele ocupă un loc central în film, mai mult decât în alte filme sau chiar în cărți biografice dedicate artistului. Este rezultatul cercetării istorice sau este o decizie a celor doi scenariști?

Filmul se bazează pe romanul lui Hilde Berger și scenarista a făcut cercetări intense de mai mulți ani pentru a se apropia de Egon Schiele. Suntem convinși că sora lui Egon Schiele a fost o figură foarte importantă pentru artist, precum și pentru dezvoltarea artei sale. A fost primul lui model, iar fratele și sora erau foarte apropiați în viața lui Egon Schiele. Am vrut, de asemenea, să-i aducem un omagiu lui Gerti, care, este adevărat, este mai puțin prezentă în alte lucrări despre pictor.

Avanpremiera filmului „Egon Schiele“, la Zurich, în 2016
De la stânga la dreapta: Valerie Pachner (Wally Neuzil), Marie Jung (Edith Harms), Dieter Berner (realizator), Maresi Riegner (Gerti Schiele), Noah Saavedra (Egon Schiele).
© Zurich Film Festival

Înainte de „Egon Schiele: Tod und Mädchen”, în 1980, Herbert Vesely a turnat un alt film despre Schiele, „Exzesse”, cu Mathieu Carrière și Jane Birkin în rolurile principale. L-ați văzut? Dacă da, ce credeți despre acest film? Ce ați adus nou în prezentarea artistului și a omului Schiele?

Din păcate, nu am văzut acest film. Dar, ceea ce am încercat să realizăm în „Egon Schiele“ este de a-l arăta pe Egon Schiele în mediul său – și mai ales prin ochii și perspectivele femeilor din viața sa. Pentru că fără aceste femei, nu ar fi existat Egon Schiele așa cum îl știm … De aceea, în acest film este vorba despre sora lui Gerti, despre primul său model profesionist Moa Nandu, despre modelul său și marea sa iubire Neuziel Wally și despre soția lui Edith Harms și frumoasa sa soră, Adele Harms. Acest grupaj de femei și povestirile lor fac filmul unic. În același timp, imensa forță a regizorului Dieter Berner constă în viziunea sa și în muncă intensă cu tineri actori și actrițe. Protagoniștii filmului sunt între 16 și 28 de ani; Dieter Berner a căutat actori foarte tineri și puțin cunoscuți pentru distribuția filmului, și a lucrat timp de un an cu actorii înainte de filmări. Rezultatul este un film plin de energie tinerească. Noe Saavedra îl întruchipează Egon, Maresi Riegner pe sora lui Gerti, tânăra actriță austriacă Valerie Pachner o joacă pe Wally, tânăra actrița din Luxemburg Marie Jung pe soția lui Egon. Și suntem foarte mulțumiți de multele premii obținute de actori – Noe Saavedra a câștigat premiul „figurilor noi” în Germania, Valerie Pachner a primit „Premiul filmului austriac pentru cea mai bună actrița“, și amândoi au câștigat premiile respective „Romy” pentru cea mai bună speranță masculină și feminină.

Impresia mea este că filmul a fost foarte atent la biografia lui Schiele și mai puțin la arta lui. A fost intenția dumneavoastră ca cineaști?

Cred că acest film a fost foarte atent la arta lui Schiele – apropiindu-se de arta sa prin momente importante din biografia sa. Natura radicală a artei sale este punctul de plecare al acestui film și acest lucru a fost foarte important pentru scenariștii și regizorul filmului, Hilde Berger și Dieter Berner, precum și pentru producători, Novotny Film în Austria și AMOUR FOU din Luxembourg.

Am văzut în ultimii ani o mulțime de filme despre perioada de dinaintea Primului Război Mondial. Care credeți că este cauza fascinației cineaștilor și a publicului pentru această perioadă?

Era un moment fascinant. Arta, știința, politica și societatea în sine se aflau într-o mișcare perpetuă de schimbare. Lumea veche a secolului al XIX-lea era omniprezentă, dar o nouă generație de artiști, politicieni, medici, jurnaliști și patroni lansa constant provocări reprezentanților unei lumi care părea a fi condamnată la naufragiu. Era o perioadă de tranziție în Europa și în lume, un moment minunat de eliberare, de nebunie, de descoperiri, de posibilități care vor fi urmate de catastrofa Marelui Război.

Care este situația cinematografiei austriece astăzi? Ce este nou și interesant?

Cinematografia austriacă este o o cinematografie de autor și, din ce în ce mai des, de autoare. Regizoare renumite precum Jessica Hausner (actrița principală a filmului său „Micul Joe“, prezentat la Cannes, Emily Beecham, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță), Barbara Albert ( „Miss Paradise“) sau Sudabeh Mortezai ( „Joy“, Premiul pentru cel mai bun film, Londra 2018) demonstrează o viziune artistică puternică – și au deschis, de asemenea, calea pentru o nouă generație de cineaști din Austria, ca Monja Art ( „Seventeen“, Premiul Max Ophuls) sau Mückstein Katharina ( „Animala”, prezentat la Berlinale). În același timp, filmul austriac reușește să combine o expresie artistică puternică și originală cu o tematică socială și/sau politică – așa cum reiese din „Joy“, „Cel mai bun dintre toate lumile“ al lui Adrian Goiginger, și de asemenea, „Styx“ al directorului Wolfgang Fischer, care povestește cu imagini frumoase și crude în același timp întâlnirea tragică în largul  mării dintre o femeie europeană și un tânăr refugiat.

Care sunt proiectele dumneavoastră pentru viitor? Ce filme aveți în curs de realizare sau in planuri?

Chiar acum, filmăm filmul „Disco“ al regizoarei Evi Romen. Filmul, produs de Bady MINCK și de mine cu compania noastră austriacă AMOUR FOU Viena și coprodus de compania belgiană Take Five, spune povestea unui tânăr locuitor al unui sat italian alpin care îl pierde pe cel mai bun prieten al său într-un atac terorist. Când se întoarce în satul natal, tânărul se confruntă cu ostilitatea anturajului său – satul pare să-l considere responsabil pentru moartea prietenului său … Este un film despre un tânăr în căutarea viitorului său și punându-și întrebări despre identitatea sa. Cu AMOUR FOU Luxemburg, compania noastră din Luxemburg și împreună cu compania austriacă Freibeuter Film, pregătim noul film al regizorului Stefan Ruzowitzky (câștigător al Premiului Oscar pentru „Falsificatorii“), „Hinterland“. Este un film care începe exact în momentul  în care „Egon Schiele” se termină: la sfârșitul primului război mondial. “Hinterland”  este un film despre un grup de foști prizonieri de război austrieci, care în 1922 se întorc în Viena – un oraș pe care nu-l recunosc: Imperiul a căzut, republica a fost proclamată și armata împăratului diminuată și distrusă. Într-o atmosferă paradoxală de revoluție, expresionism și claustrofobie, un „criminal în serie“ începe să vâneze pe membrii grupului care au supraviețuit într-un lagăr de prizonieri din Uniunea Sovietică …

Ce filme visați să faceți și pentru care nu aveți încă planuri?

Tatăl meu, scriitorul Vintilă Ivănceanu, a scris povestea pentru un film, înainte de moartea sa în 2008: „Das Erbe der Baraceanus”, „Moștenirea Bărăcenilor”. Este povestea epică, visătoare și nebună a unei familii românești de-a lungul secolelor. L-am rugat să scrie această poveste și a fost o colaborare foarte plăcută. Din păcate, s-a încheiat după ce a fost scris textul – și nu avem un scenariu cu dialog. Caut, prin urmare, un scenarist care ar putea transforma acest text într-un scenariu … Acum, când, datorită inițiativei Muzeului Literaturii Române, cărțile tatălui meu au fost publicate în limba română, pentru prima dată din 1970, cine știe? Poate o să găsesc scenaristul pentru acest proiect personal unic…

Vă mulțumim pentru amabilitate, timpul acordat și pentru răspunsurile amănunțite date întrebărilor noastre.

(fotografia lui Alexander Dumreicher-Ivănceanu (c) Foto Weinwurm)

Articole similare

Prin blogosfera literară (11 – 17 martie 2019)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 aprilie 2019)

Dan Romascanu

Relativitatea istoriei: „Istoria insulei”, de Evgheni Vodolazkin

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult