Interviu

Călătorii literare cu Ioana Maria Stăncescu: „Pe undeva, călătoritul îmi provoacă aceeași emoție ca și îndrăgostitul”

Invitata cu nr. 17 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Ioana Maria Stăncescu.

Ioana Maria Stăncescu s-a născut în 1975, la București.  A studiat limba și literatură franceză la Universitatea București. După câțiva ani de presă scrisă, devine redactor la emisiunile în limba franceză la Radio România Internațional unde lucrează și în clipa de față. În paralel, semnează articole și reportaje în publicația francofonă Regard. Publică proză scurtă în Revista de Proză Scurtă Iocan și în Revista de povestiri. În 2020, debutează în literatură cu romanul „Tot ce i-am promis tatălui meu”, apărut la Editura Trei. Romanul a fost nominalizat la Gala Premiile pentru literatură scrisă de femei, Sofia Nădejde, la categoria Debut proză și a fost laureat la Festivalul Primului Roman de la Chambery, în Franța. 

– Este pasionată de călătorii scriitoarea Ioana Maria Stăncescu?

Cred că, pe undeva, mă trag dintr-o familie de nomazi pentru că nicăieri nu mi-e mai bine decât pe drumuri. Îmi plac camerele de hotel, îmi place să merg aiurea pe străzi din orașe necunoscute,  mă bucur de drumuri în sine, dorm bine în trenuri și autocare, ador să încerc să învăț măcar câteva fraze din limbile țărilor pe unde ajung. Știu să cer note de plată în cehă, în greacă, știu denumiri de fel de fel de mâncăruri.  Am nevoie să am tot timpul o nouă călătorie în perspectivă, chiar și peste luni de zile, doar ca să mă simt în siguranță. Când plec reușesc să țin la distanță anxietatea care mă bântuie în mod normal. Cred că ăsta este principalul motiv pentru care sunt dependentă de călătorii. Abia când sunt departe, mintea mi se liniștește și simt că-mi trag și eu sufletul.

– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitoarea Ioana Maria Stăncescu?

În mod ironic, atunci când călătoresc nu o fac neapărat pentru a trăi noi experiențe. De altfel, eu mă panichez ușor când pierd controlul și nu-mi place să ies din zona mea de confort. Am călătorit des, dar numărul de destinații rămâne relativ mic și oricum, nu am ieșit din Europa. Călătoria ideală? Să fie vară, să fie cald, să am suficiente zile în față astfel încât să nu fiu pe fugă (îmi place să simt că am timp), să fiu cu cineva drag, să am suficienți bani încât să mănânc în oraș (nu-mi place să mănânc în cameră când sunt în vacanță, mă deprimă), să fiu într-un oraș romantic, cu clădiri vechi, străzi pietonale, dar aproape de natură. Și să nu mă doară nimic. Dacă mă doare ceva, brusc vreau la mine acasă.

-Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?

Sunt foarte puține lucruri care se pot petrece într-o călătorie și care riscă să mi-o strice. Pe undeva, călătoritul îmi provoacă aceeași emoție ca și îndrăgostitul. Sunt gata să șterg părțile rele, doar ca să mă pot bucura de ceea ce mi se întâmplă bun.  Așadar, mi-e greu să aleg.  Însă, o să rămân fidelă mie însămi și o să spun că, până în prezent, Parisul nu m-a dezamăgit niciodată. Poate și pentru că îl cunosc așa de bine ca să-i iert toate neajunsurile. D-aia zic, e ca în iubire. Ce e foarte liniștitor la Paris este că, odată ajunsă acolo, nu am nevoie să fiu cu cineva ca să mă simt în largul meu. În rest, prefer să călătoresc însoțită. Măcar de o carte și de o prăjitură.

– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Ioana Maria Stăncescu?

Țin minte că aveam acasă, la ai mei, niște volume groase cu Povești africane și Povești asiatice. Absolut superbe, cu niște ilustrații minunate. Am călătorit mult cu personajele acelea și  eram fascinată de numele oamenilor și de cele ale localităților unde se petrecea acțiunea. Mi-a plăcut mult „Singur pe lume” și „Fram, ursul polar”, dar nu știu dacă se încadrează la categoria „cărți de călătorie”.  Și „Fridolin” a lui Franz Caspar, doamne cât am iubit cartea aceea! Însă, mai mult decât povestea de călătorie, eu eram interesată de relațiile și de căutările personajelor. De călătoriile lor interioare. Poate și de aceea nu am reușit să citesc Jules Verne, deși ai mei s-au încăpățânat să-mi cumpere toată colecția. Nu m-au interesat deloc aventurile acelea, erau prea tehnice pentru o romantică de felul meu.  Prea multe cifre și prea puțină iubire!

– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitoarei Ioana Maria Stăncescu?

O carte dragă mie, ce-i drept din motive subiective, este „Un an în Provence”, scrisă de Peter Mayle. Există și o continuare, dar nu mi-a mai plăcut așa de mult. Apoi, îmi vine în cap o carte foarte frumoasă, „Rostul lumii. Jurnalul unei călătorii” a lui Nicolas Bouvier. Autorul avea 25 de ani când a hotărât să lase totul baltă şi să plece cu un prieten pictor şi un Fiat Topolino, din Balcani până în Afghanistan. Călătoria lor de un an şi jumătate a început la Belgrad şi s-a sfârşit la Khyber Pass. E o carte despre libertate și eliberare absolut impresionantă. Și aș mai menționa un titlu care are un loc aparte în viața mea. E vorba de „Mai de ieri, mai de departe… „, volumul de călătorii semnat de Ana Maria Smigelschi, o carte savuroasă în care autoarea povestește cu mult umor despre călătoriile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, ca artist plastic. Dar ce este special la această carte este faptul că Ana Maria Smigelschi făcea parte din cercul de prieteni pe care părinții mei îl frecventau în tinerețea lor și citind-o, m-am întors în timp, într-un univers pe care îl știam doar din istorii de familie.

– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?

Anul ăsta voi ajunge pentru prima dată în Provence . Și da, mi se trage de la cartea lui Peter Mayle. Visez să ajung pe insula Capri, la Villa San Michele a lui Axl Munthe și la Napoli, asta după ce am citit-o pe Ferrante. Și am o dorință nebună să descopăr Lisabona și Portugalia care mi se trage de la  „Inima Inimii” a lui Lobo Antunes. Însă am și cărți care m-au făcut să mă tem de anumite destinații, presupunând că aș avea cum să ajung pe acolo. De exemplu, după ce am citit „Un cal într-o mare de lebede” a Ralucăi Nagy, am simțit că Japonia nu e de nasul meu, prea diferit de tot ceea ce cunosc și cumva, intimidant.

– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?

Știu că sună clișeic, dar, dacă ar fi să rămân blocată pe vreo insulă pustie,  cred că mi-aș dori să am cu mine un exemplar din cartea mea,  o carte pe care nu am mai citit-o, dar mi-am cumpărat-o (de exemplu, „Sezonul uraganelor” de Fernanda Melchor sau „Ioșca” de Cristian Fulaș sau orice carte din teancul care tot crește și crește la capul patului), o carte de poezie și una de povești. Îmi plac mult poveștile, mai ales cele cu pui de animale. Dacă e vorba însă de o carte de luat în bagaj, în vacanță, atunci musai o carte subțire, să încapă într-o valiză mică. „Casa mai multor primăveri” a lui Alexandru Bordian ar fi numai bună. Sau o carte scoasă în colecția „de poche” (așa zisul format „de buzunar”). Nu citesc pe ecrane și încă nu m-am obișnuit cu audio-book-urile, deși romanul meu este disponibil și în acest format, chiar cu vocea mea.

– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?

Eu nu am decât o singură carte publicată în care personajul principal călătorește între București și Paris. Doar că, mai mult decât un oraș, Parisul din cartea mea ține loc de fantasmă, permițându-i protagonistei să-și construiască un loc în care să se simtă în siguranță. Cred că poate fi o carte de citit într-o vacanță. Chiar dacă începutul pare apăsător (se petrece într-un spital), până la urmă lucrurile se rezolvă și cartea explorează mai degrabă relații și trăiri decât realitate. Nu știu cât îndeamnă la călătorie, dar îndeamnă la schimbare. O schimbare în bine.

– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?

Voi pleca câteva zile la Praga, cu Ana, fiica mea de 17 ani. Este un oraș aparte pentru mine, l-am descoperit în urmă cu mulți ani și am petrecut aici aproape o lună și jumătate. E tare frumos, sper să avem vreme bună și să nu ne ciondănim prea tare. Apoi voi pleca în Provence și  abia aștept să bat la pas satele din Luberon. Și sper să ajung să văd și marea. Măcar un pic. Cât despre călătorii literare, tocmai m-am întors din Spania lui Manuel Vilas și mă pregătesc deTransilvania Martei Petreu.

Articole similare

Călătorii literare cu Maria Orban: „Îmi place să cumpăr cărți din locurile pe care le vizitez”

Hristina Frangos

Top 8 filme despre divorțuri

Dan Romascanu

Scriitor în pandemie: Mirel Bănică

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult