Invitatul cu nr. 21 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Cosmin Perța.
Cosmin Perța (n. 1982, Maramureș) este poet, prozator și eseist. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București, cu un master în literatura contemporană, obţinând titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică europeană. A publicat volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. În 2012 a obţinut premiul Tânărul prozator al anului. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 16 limbi, iar romanele sale sunt traduse sau în curs de traducere în mai multe ţări. În prezent este lector de literatură la Universitatea Hyperion din București. Cea mai recentă carte a lui este Labiș. Jurnalul pierdut, Polirom, 2022.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Cosmin Perța?
Călătoriile sunt esențiale pentru mine. Reprezintă modalitatea ideală de a-ți îmbogăți orizontul, cultura, perspectivele sociale, bagajul lingvistic și chiar imaginația. Iubesc să călătoresc, deși am o teamă teribilă de necunoscut, însă călătoriile mi-au făcut mult bine. În primul rând pentru că reprezintă o deschidere înspre alteritate, apoi pentru că sunt întotdeauna un spațiu al întâlnirilor și călătorind mi-am făcut unii dintre cei mai grozavi prieteni pe care îi am.
Am avut mare noroc cu literatura. Nu am avut niciodată timp și, ca să fim sinceri până la capăt, nici bani, să îmi permit să călătoresc voluntar unde mi-aș fi dorit, când mi-aș fi dorit. Însă literatura m-a purtat prin toată lumea. Invitat la festivaluri, în rezidențe sau ateliere, am ajuns în locuri fabuloase. Nici nu mai pun la socoteală țările europene, din care nu sunt multe pe care să le fi ratat, dar literatura m-a dus în Mexic, Nicaragua, Columbia, Peru, Turcia sau China, în toate locurile acestea exotice în care practic am redescoperit lumea și am cunoscut o diversitate inimaginabilă de mirosuri, culori, gusturi, credințe și mai ales oameni, care toți, până la urmă, aveau ceva în comun: o formă de bunătate.
Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Cosmin Perța?
Nimic sofisticat. O lună de vară, cu Alexandra, undeva într-un loc izolat de pe o insulă grecească. Unde să ne trezească dimineața behăitul caprelor, să coborâm la cherhana și să luăm pește proaspăt, scos în dimineața aceea, pe care să ni-l gătim cu puțin ulei de măsline, rozmarin și roșii. Seara să mâncăm feta cu măsline și să ne plimbăm de-a lungul și de-a latul insulei, sporovăind cu localnicii despre viață. Să stăm la înmuiat într-o apă caldă, albastră și limpede și să nu ne gândim la nimic. Să citim și să scriem, să ne atingem, să uităm că întotdeauna urmează un mâine și pe urmă nimic.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Poate cele două săptămâni în care am locuit în portul din Nisa, pe un vas de croazieră, alături de câteva sute de sportivi și artiști din peste 20 de țări. Era acolo o efervescență care uneori îmi lipsește și tot acolo am legat câteva dintre cele mai prețioase prietenii din viața mea.
Sau poate cele două săptămâni petrecute într-un conac care a fost pe rând mânăstire, lazaret, închisoare și orfelinat pe insulița San Simon, în estuarul Vigo, Oceanul Atlantic. Eram cu un grup de scriitori și ne traduceam unii altora poemele. San Simon e o insulă mică, are vreo 250 de metri dacă o parcurgi de la un capăt la altul și eram blocați acolo. Dar dimineața ieșeam cu pescarii să scoatem capcanele pentru crab și homar și mirosul de acolo era dumnezeiesc, întreaga insulă fiind înțesată de eucalipt, care amestecat cu mirosul oceanului dă un amestec de neuitat. Și iar, prietenii. Durabile și de calitate.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Cosmin Perța?
Nu știu dacă am citit vreodată propriu-zis cărți de călătorii. Pentru mine fiecare carte era un prilej de călătorie. Călătoream în lumile fantastice ale lui Jules Verne (cam tot), A. Tolstoi (Hiperboloidul inginerului Garin), Karel Capek (Război cu salamandrele), Arthur Conan Doyle (O lume dispărută), J.R.R. Tolkien (Hobbitul), Jonathan Swift (Călătoriile lui Gulliver) sau Rabelais (Gargantua și Pantagruel). Călătoream și în istoria Franței sau a Angliei cu Hector Malot, Alexandre Dumas, Victor Hugo sau Charles Dickens, ori în îndepărtata Arabie cu O mie și una de nopți. Sau călătoream în teritorii exotice citind Creanga de aur a lui James George Frazer.
Cam în zona aceasta se învârteau lecturile mele timpurii și de fiecare dată mă simțeam transportat direct în mijlocul evenimentelor și o mare dezamăgire urma de fiecare dată când se termina o carte, așa că treceam imediat la următoarea.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Cosmin Perța?
Nici acum nu știu dacă citesc cărți de călătorii, dar i-aș menționa pe Panait Istrati, pe care l-am descoperit târziu, dar cu mult folos, mi-au plăcut mult Aventura arctică a lui Peter Freuchen, Pe drum, a lui Kerouak, bineînțeles, Viața și vremurile lui Michael K, de J. M. Coetzee, W. G. Sebald cu Inelele lui Saturn, Ernst Junger cu Grădini și drumuri și Însemnări caucaziene sau Vând kilometri, a lui Mihai Barbu. M-au prins într-o oarecare măsură și cărți ca Arta de a călători a lui Alain de Botton sau Insula de sub mare, de Isabel Allende. Ca să dau câteva exemple.
Dar repet, până la urmă orice carte presupune o călătorie, o experiență, o întâlnire și dacă ar fi să pot să călătoresc fizic în universul unui scriitor aș vrea un concediu prelungit în unele dintre lumile lui Kurt Vonnegut sau ale lui Haruki Murakami.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Dacă o să câștig la loterie vreau să traversez America, oprindu-mă strategic în unele locuri menționate în La pescuit de păstrăvi în America a lui Richard Brautigan.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Știu că sună puțin probabil, dar nu am avut niciodată o carte preferată. Pe moment, da, sunt cărți care intră într-un top al preferințelor, dar apoi apar altele și altele. Cărțile mele preferate sunt într-o continuă schimbare, în funcție de dispoziție, stări, pofte, experiență. Apoi, știu ce însemnătate are recitirea, dar încă nu sunt un mare fan al ei. Recitesc din obligație, pentru a scrie un eseu sau pentru a ține un curs, evident că descopăr lucruri noi la fiecare recitire, dar plăcerea nu mai e aceeași pentru că, în ciuda nuanțelor noi, știu ce urmează să se întâmple. Va veni și o vreme a recitirilor, sunt convins de asta, dar nu mă pot gândi încă la ea. Momentan, pentru mine cele mai dezirabile cărți sunt cele pe care nu le-am citit încă. Și, din fericire, am o infinitate la îndemână. Așa că dacă m-aș duce undeva pe o insulă pustie aș prefera să existe acolo o bibliotecă întreagă din care să nu fi citit înainte nici o carte, să o pot descoperi pas cu pas, cu bucuria în gât. Și ca să ne întoarcem la clișeu, în biblioteca aceea musai să fie Biblia, pentru că nu am citit-o integral și îmi propun sistematic să fac asta, de foarte mulți ani, și încă nu am reușit. Și nu, nu din snobism, ci pentru a simți ce mi-a scăpat, mai mult decât pentru a înțelege.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Vreau să cred că toate cărțile mele propun niște călătorii, că sunt niște călătorii. Și cred că da, se pretează la concedii, sunt scurte, compacte, se citesc repede și ușor. Aș recomanda Dispariția (Polirom, 2021), pentru o incursiune plină de mister într-un sat din Ardeal, În urmă nu mai e nimic (Polirom, 2015), pentru o poveste a unei dezvoltări sinuoase, fizice și spirituale, a unui copil sau Arșița (Paralela 45, 2019), mai ales în contextul războiului de la granițe, pentru o sondare a puterii și slăbiciunii umane în fața războiului și a cruzimii. Pentru cei pasionați de istorie literară, poate biografia romanțată Labiș. Jurnalul pierdut (Polirom, 2022), pentru un portret al poetului și al epocii, așa cum probabil nu le-ați cunoscut. Și, bineînțeles, pentru copii, Anisia și uneltele fermecate (Polirom, 2021), pentru o poveste despre speranță, curaj și bunătate, totul cu multă magie.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Vara asta e o vară a proiectelor, mai mult decât a călătoriilor, așa că voi călători în interior (și al granițelor și al sinelui). Voi ajunge în august la Toplița, unde voi ține un curs de scriere, și mă bucur nespus deoarece zona aceea este una pe care nu o cunosc deloc. Totul va fi nou pentru mine și asta e deja suficient pentru a fi nerăbdător și încântat. Apoi, cel mai probabil voi merge în Maramureșul meu miraculos, unde voi rămâne vreo două săptămâni, pentru a bate dealuri și munți, a mă reconecta cu cei dragi și a împrospăta povești de demult. Și până nu se încheie vara, obligatoriu câteva weekenduri în amorțeala plăcută a răsăritului de la 2 Mai. În rest, muncă și cărți.
