Invitatul cu nr. 41 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Alexandru Vakulovski.
Alexandru Vakulovski s-a născut în 1978, în Republica Moldova. Este poet, prozator, dramaturg, traducător, publicist şi scenarist. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. A fondat împreună cu fratele său, Mihail Vakulovski, şi graficianul Dan Perjovschi revista online Tiuk!. A fost redactor-şef al revistei Stare de Urgenţă în 2009 şi redactor al Revistei la PLIC – literatură, artă, atitudine în 2010. Conduce, împreună cu Moni Stănilă, Cenaclul Republica al Bibliotecii Municipale din Chişinău. Pentru aceeaşi bibliotecă realizează, din 2019, „Dialogurile bibliotecii”. A publicat trilogia Letopizdeţ (2002-2007) şi romanul 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană (2010). Din cărţile de poezie amintim: ecstasy (2005), Daţi foc la cărţi (2012), Privelişti (2017), A cui e casa asta (2020). A publicat şi un volum de interviuri, Afganii (2016), şi o carte pentru copii, Ivan Turbincă 2.0. Romanul Pizdeţ a fost reeditat la Editura Polirom (2020) şi a fost tradus în maghiară (ediţie adăugită, 2015). Poeme şi fragmente din cărţile sale au fost traduse în germană, engleză, cehă, franceză, suedeză, rusă, azeră, turcă, maghiară, italiană, greacă, lituaniană. Cea mai recentă carte publicată este Urmuz. Cei dintâi trăsniți, Editura Polirom, 2021.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Alexandru Vakulovski?
Îmi place foarte mult Chișinăul, dar periodic simt nevoia să plec de aici, astfel mi se menține relația cu orașul. Acum lucrurile sunt altfel, nu mai trebuie să stăm zile întregi în cozile interminabile de la Consulatul României pentru a obține viză să trecem Prutul, nu mai suntem închiși ermetic, fără scăpare, cum eram în anii 90 și la începutul anilor 2000. Atunci exista o depresie mare la nivelul țării noastre mici, eram ca un câine legat la cușca lui. Ca să nu mai amintesc de istoria mea personală, când am fost expulzat din România și toate ușile mi-au fost închise.
Călătoriile sunt aer, avem nevoie de ele și pentru plămâni, dar și pentru creier.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Alexandru Vakulovski?
Eh, că e vară, perfect ar fi pentru mine și soția mea să mergem acum la Rasseika, un cătun fantastic de lângă Tatarbunar, Ucraina. Cazați într-o cămăruță pe malul limanului, trecând pe la Dima, băiatul cu o alimentară-cafenea pe malul nostru, unde el m-ar fi întrebat dacă în Moldova se repară drumurile, apoi pe un pod de lemn lung de vreo 100 m și în sfârșit pe fâșia îngustă de nisip fin cu foarte puțină lume și foarte multe păsări, delfini și valuri care se aprind noaptea. Sper ca oamenii pe care i-am cunoscut acolo să fie în siguranță. Și sunt sigur că vom merge acolo. Din păcate, în alt an, când Ucraina va reuși să scape de ocupanții ruși.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Privind în urmă, multe călătorii mi se par perfecte. În general, cunoști mai bine un loc când ești în rezidență literară. În toate rezidențele mi-a plăcut foarte mult și locurile mi-au rămas în suflet: Tescani, Iași, Biskops Arnö, Priștina, Câmpulung Muscel. Am venit cu multe fotografii, dar și cu pagini, cărți. Am fost și la două tabere cu artiști plastici, unde m-am simțit foarte bine: la Potoc și la Arad. Și în timpul festivalurilor literare orașele sunt mai frumoase, e o atmosferă deosebită, pe care parcă nu o mai găsești după.
Pe de altă parte, ne plăcea foarte mult să mergem pe 9 februarie la malul Mării Negre la Odesa. Era perfect. Și va fi.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Alexandru Vakulovski?
Pentru mine fiecare poveste era o călătorie. Că granițele reale, din păcate, erau închise.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Alexandru Vakulovski?
Citindu-l pe Vasquez m-aș duce în Columbia, pe Sjón – în Islanda, pe Țvetov – la Nimoreni, pe Philip Ó Ceallaigh – prin Banat, pe Serhii Jadan – în Harkov, pe Buzu – la Ratuș, pe Perța – în Maramureș, pe Mo Yan – în satele din China, pe Kurkov – la Irpin, Kiev, Odesa și Oceakov, pe Lesyk Panasiuk – la Bucha, pe Ionel Ciupureanu – repede până la Londihome, că poate îl prind la o bere etc.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
În București m-am plimbat pe urmele lui Urmuz. Mi s-a părut fantastic. La Câmpulung am pus mâna pe zidul casei unde s-a născut Ion Barbu, cum fac de obicei când ajung la casa unui scriitor. La Putna mi s-a tăiat respirația. Știți de ce.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Mi-aș lua o cartelă cu net.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Urmuz. Cei dintâi trăsniți îi îndeamnă pe cititori (sper) să caute locurile prin care a trecut marele nostru părinte al avangardismului, A cui e casa asta – trimite în Ucraina și Kosovo, 157 de trepte spre iad sau salvați-mă la Roșia Montană – în Apuseni.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Vom merge cu Moni în Creta, că am văzut că pe o insulă grecească ar fi locul ideal în care ar merge Cosmin Perța. Avem încredere în Cosmin!
