Indignari saptamanale

Muzică şi românitate

Boom-ul muzical autohton este o certitudine care nici măcar nu mai trebuie dovedită. Poate doar explicată, în măsura modestelor noastre mijloace de analiză psihologică. Şi cum sufletul unui popor întreg este încastrat în cutia televizorului, după cum în perioada interbelică el se putea decripta citind ziarele care aveau tiraje fabuloase pentru vremurile de azi, privim, oftăm, butonăm, înmagazinam mii şi zeci de mii de imagini care, în mod firesc, sunt şterse căci, har Domnului, şi memoria este un CD rewritble. Altfel ce am deveni? Cât de repede am exploda? Principalele televiziuni din ţară lansează emisiuni după emisiuni având ca principală tematică cea distractiv-muzicală, de tipul Vocea României sau X factor la care întregul popor muncitor (mai mult sau mai puţin) este invitat să participe, un fel de Cântarea României, căci principalii protagonişti ai acestor emisiuni sunt oamenii de rând care, prin această fabuloasă transmutaţie pe care doar televiziunea este deocamdată în măsura să o producă, pot deveni staruri, câştiga bani şi celebritate, componente esenţiale ale visului românesc postdecembrist.

Întrebaţi despre momentul în care şi-au dat seama că simt o atracţie către muzică, imensa majoritate a concurenţilor răspund previzibil “de la 3 ani, de când am auzit-o pe Angela Similea” sau „pe la 4 ani când, pe plaja de la Mamaia le-am auzit pe Andree cântând Sunt singură la mare”Pasiunea pentru cântat trebuie să fie una cu o mare vechime căci altfel te descalifici. Aştept cu nerăbdare răspunsul „încă din burta mamei simţeam o chemare autentică pentru muzică”. În fond, primul scâncet nu este un cântec minunat? Dintr-o altă perspectivă, cumpărarea acestor formaturi străine infirmă teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu căci formatul comercial-occidental pare a se potrivi perfect cu fondul, poporul roman televizual de la începutul secolului al XXI-lea. Vorba lui Brenciu, unul din antrenorii de la Vocea României (simpatică este simbioza între fenomenul fotbalist şi cel muzical), dintr-o reclamă la un mare operator de programe TV: televizorul ar trebuie să fie cea mai mare distracţie şi, în România, cel puţin, chiar este. Poate singura.

Tăvălugul muzical autohton nu lasă indiferentă nici măcar Europa şi, extinzând puţin cadrul, întreaga lume căci autorii romani intenţionează să o cucerească. Bucată cu bucată, hit după hit. După meteorul O-zone  pe care ne-am grăbit să ni-l apropriem chiar dacă băieţii erau şi încă sunt foarte basarabeni, iată că succesul internaţional al solistei Inna, un prenume romanesc atipic, un produs profesionist bun la export a cărei prestaţie live în timpul ceremoniei de inaugurare a celebrei National Arena (Arena Naţională suna probabil barbar şi incorect gramatical) a lăsat de dorit, dovedind că una este vocea de studio, alta cea din concert, a încurajat şi alţi artişti români să încerce să-i păşească pe urme.  Dacă măcar protagoniştii celor două emisiuni concurente de la principalele posturi comerciale din România cântă sau se străduiesc, învaţă şi acceptă spăsiţi sfaturile simandicoase ale unor adevăraţi guru în materie, în schimb explozia de vedete de carton care defilează seară de seară, non-stop, prin spaţiul televizual autohton, cântând în stilul play-back adică redând ceea ce studiouri muzicale din ce în ce mai performante şi profesioniste produc, transformând nimicul în sublim, vocile banale în miorlăituri excitate şi suave reprezintă o altă parte a icebergului.

Noul val al artiştilor romani foloseşte mai ales limba engleză  (chiar cântăreţe care foloseau în alte timpuri limba romana, Andra, de exemplu, au trecut şi pe engleză) căci ambiţia lor nemăsurată este aceea de a exporta muzica româneasca peste hotare. Ceea ce în sine nu ar fi deloc rău dacă această muzică disco, de zbânţuială în cluburi ar avea o fărâmă minusculă de originalitate. Din păcate, aceste melodii repetă până la saţietate cam aceleaşi 6-7 truisme intrate rapid în conştiinţa publică internaţionala ca şi cum bogata limbă engleză s-ar reduce doar la aceste 60-70 de cuvinte de tipul  I miss you babe, I need you, come in my arms,gimme your secret love tonight, we were meant to be together precum şi omniprezentul “make love” cu toate variantele lui si au cam aceleaşi ritmuri. Ştiu, toate observaţiile noastre ar fi respinse cu indignare de specialişti în domeniu în conformitate cu mai vechiul principiu domle eşti om de fotbal/de muzica sa vorbeşti? Totuşi, tindem să credem că în anumite domenii publice nu este nevoie de a avea o expertiză deosebită pentru a face nişte judecăţi de valoare care, până la urmă, se fondează doar pe existenţa bunului simţ şi a posibilităţii de a pune într-un context (muzical sau sportiv) mai larg. Una este să ai o părere despre un cântec sau un şut în tribună şi alta să te exprimi despre un pasaj suprateran sau un motor de drujba (este el bun sau nu?)

Fiecare vedetă care produce un astfel de hit are neapărată nevoie de promovare, marea obsesie umană, iar aceasta se îndeplineşte prin asamblarea unui videoclip de 3-4 minute. Lăsam la o parte resursele financiare însemnate care trebuie investite şi a căror provenienţă nu pare deloc clară (probabil de la televiziunile comerciale?) însă şi muzica este o afacere, se investeşte în speranţa de a scoate profit. Urmărind nenumăratele televiziuni care activează în branşă, poţi observa schematismul videoclipurilor, lipsa ideilor şi banalitatea mijloacelor întrebuinţate, căci marea lor majoritate apelează la factorul feminin, fetele sexy, sumar imbracate, a căror menire este aceea de a se undui graţios, a da din fund erotic, mimând actul sexual, pentru a-l face pe telespectatorul masculin să zăbovească preţ de o clipa-doua-trei. Trupa de fete cu vino-ncoa, năvăleşte abrupt în sala de şedinţe a unei mari firme, distrăgând atenţia participanţilor căci se urcă direct pe masa. În unduiri fine, declamând decis I’m out of you business (Raluka). În mod sigur, o grea lovitură dată corporaţiei capitaliste, mai ales în aceste vremuri de criză. Destabilizând sistemul penitenciar, folosind una din fantasmele erotice masculine (poliţista sexy!) în Mr. Saxobeat (Alexandra Stan). Unele videoclipuri părăsesc cadrul strâmt de filmare al ţării noastre şi aleg alte locaţii exotice astfel încât chiar îţi e greu să ghiceşti originea autorilor melodiei. O constantă rămâne frumuseţea şi sexualitatea generos afişată a româncelor! (una din adevartele minuni ale lumii, după cum o clama Victor Rebengiuc in Balanţa).

Acest potop muzical îţi poate oferi şi iluzia că românii sunt un popor muzical, foarte muzical, cel puţin la fel de muzical precum cel irlandez ceea ce este departe de adevăr căci daca in Irlanda muzica este un adevărat fenomen de masa, fiecare pub avându-si formaţiile lui care cântă live, în România este unul periferic, admirat la televizor, rar practicat în formatul său autentic, live sau în timpul nenumăratelor serbări populare organizate de fiecare primărie de comuna sau oraş care are un dram de respect electoral pentru contribuabilii săi. Există însă şi o notă pozitivă: exportul manelist, cel puţin la nivel muzical, este contrabalansat puternic de fenomenul tehno-disco autohton ceea ce nu poate decât îmbucurător. Cele două feţe ale românităţii se împletesc de minune, cea orientală, balcanică, indiano-turcită dar şi cea care întotdeauna a aspirat  la o deplină integrare în Occident (oare de la plecarea legiunilor romane din 271 d. Hr.?) Conflictul continuă. Şi pe târam muzical!

Articole similare

Concertul de Gala de la Berlin 2010 LIVE HD la The Light Cinema

Jovi Ene

Impresii irlandeze (2): Muzee, catedrale şi parcuri din Dublin (I)

Codrut

Implicarea Irlandei în războiul civil spaniol, 1936-1939 (II)

Codrut

1 comment

CRISTIAN F. 19 noiembrie 2011 at 16:20

Nu stiu engleza si nici nu consider ca este limba ce ne incanta urechea (nu are muzicalitate, este o limba seaca , dar are avantajul ca se gasesc usor rime la versificare), dar vad ca majoritatea asa zisilor cantareti romani o folosesc pentru a incerca sa se afirme. Limba engleza a fost si inca mai este folosita ,dar nu datorita muzicalitatii ei , ci pentru ca multi interpreti valorosi din ultimii 20-50 de ani au fost vorbitori de engleza. Dar , va rog sa comparati interpreti precum Tom Jones,Jimy Hendrix,Johnny Cash sau mau recentii Rihana,Beyonce, Britney Spears cu scalambaielile din “muzica” romaneasca. Muzica trebuie sa te “gadile” placut in ureche (si pe creier) , nu sa te sperie cu zbierete in orice limba (vad ca e preferata engleza). Nu vreau sa discut despre interpreti de vorbitori de limbi latine care au impresionat de sute de ani auditoriul.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult