Impresii de calatorie Recomandat

Epistolar genevez – Fragment

geneva-overcast15 octombrie 2001

Dragi părinţi,

Am ajuns la Geneva după 34 de ore de mers în şi cu autocarul acela rablagit, un drum destul de obositor, mai ales pentru că este foarte greu să ieşi din România, abia pe la ora 17 am trecut de Arad în condiţiile în care, după cum ştiţi bine, am plecat la 6 dimineaţa din Bucureşti, de pe Calea Victoriei, din parcarea firmei. Nu m-am putut întâlni cu Corina la Sibiu pentru că autocarul nu a făcut acolo decât o pauză de un sfert de oră. Celebra pauză de pipi pentru că toaleta din interior nu putea fi folosită, şoferii noştri graşi (adică prosperi) dosind bunuri, mărfuri, ţigări etc. O modestă forma tradiţională de contrabandă. La graniţa româno-maghiară am mai pierdut două ore, împărţite frăţeşte, una la noi, una la ei. Am petrecut o noapte grea, obositoare, am avut reprize de somn chinuit, aţipeam o jumătate de oră şi iar mă trezeam. Un sentiment tare amestecat, acela de a împărţi acelaşi spaţiu strâmt cu alte treizeci de oameni cu care nu ai nimic în comun, un spaţiu în continuă mişcare, spre necunoscut. La graniţa dintre Austria şi Elveţia toate maşinile treceau în voie, numai autocarul nostru, chiar dacă înmatriculat în Elveţia a fost tras pe dreapta şi lăsat să aştepte puţin. Într-un final ne-au lăsat să trecem, nu înainte de a ne fi controlat bine.

Hugo de senger-caminAm trecut pe lângă Zurich şi Berna (nu le-am văzut pentru că pe aici există autostrăzi), ultima staţie la care a oprit, punctul terminus, fiind francofonul Lausanne. Şi astfel am ajuns din nou în Ocidentul de care-mi era dor, trebuie să recunosc. Am fost norocos că m-am dotat cu valiza Corinei, este uşor manevrabilă. Cum-necum mi-am luat un bilet din gara Lausanne până la Geneva, după cum m-a sfătuit Mihai, am plătit douăzeci de franci, adică 360.000 de lei pentru nici 40 de kilometri. Mi s-a părut chiar mai scump decât în Danemarca. În Gara Cornavin din Geneva mi-am cumpărat o cartelă telefonică de cinci franci şi l-am sunat pe Mihai care se afla în drum spre gară. Şi astfel, după atâţia ani de corespondenţa dilematică, ne-am văzut pentru prima oară la Geneva! Ne-am recunoscut rapid, era şi greu pentru el să-şi dea seama că sunt un român rătăcit(or)! M-a dus cu autobuzul până la noua mea adresă/casă. I-am dat cadourile pe care le-am cărat jumătate de Europă (s-a bucurat mai ales de ţuică, din ce am înţeles avea nişte prieteni invitaţi a doua zi). Mi-a lăsat o pâine şi două conserve.

Camera de cămin, amplasată central, la etajul cinci, lângă biblioteca Uni-Mai (una de vis, nu există aşa ceva în toată România) este extraordinară, am şi chiuvetă în interior, o bibliotecă cu multe rafturi, un dulap încăpător cu multe umeraşe, mult mai multe decât hainele pe care le am, un pat cu o saltea rezonabilă, două rânduri de aşternuturi. Mobila are o culoare foarte plăcută, un galben pal. Nici urmă de gândaci. Chiar, oare în Helveţia trăiesc aceste mici creaturi care dominau Grozăveştiul? Mister. Probabil că nu sau nu în oraşe, căci gândacul este marca înregistrată a mizeriei, murdăriei. Parcă oamenii aştia atât de practici s-au gândit la totul, nu au lăsat nimic la voia întâmplării, cum ne este nouă atât de familiar şi caracteristic. Sâmbătă am dormit până la 10 dimineaţa, ceea ce de regula nu mi se întâmplă, sunt matinal. M-am plimbat prin”cel mai internaţional oraş al lumii” şi, poate şi de aceea, cel mai bogat, iar într-un oraş bogat, eu, un român mic-burghez mă simt sărac, normal. Din start pleci cu şansa a treia-patra.

217 cam. hugo de senger

Luni după-masa. Am fost să-mi rezolv niste probleme administrative. Pe care, normal, nu prea le-am rezolvat, mai am de alergat şi mâine, birocraţia este şi aici funcţională, prezentă. Întâi trebuie să plătesc o taxă de înscriere de 500 de franci. Pentru a beneficia de o reducere apreciabilă (voi plăti doar 60 de franci), trebuie să-mi trimiteţi un fel de atestat fiscal cu cât câştigaţi voi. Bănuiesc că ştampila unei şcoli este suficientă. Aştia de aici vor să aibă un document care să dovedească faptul că nu am părinţi milionari şi mă sustrag de la plata acestei taxe, ca şi cum dacă i-aş avea m-aş mai preta la astfel de maşinaţiuni. Dar probabil s-au mai fript şi acum suflă şi în iaurt. Am o lună şi jumătate la dispoziţie pentru a depune acest document. Cert este că hârţogăria este prezentă peste tot, atât în lumea civilizată cât şi la noi, poate cu nuanţa că la noi este însoţită de coruptie, ceea ce este de negândit aici. În al doilea rând, sunt nevoit să depun o garanţie de 370 de franci, un depozit, plata chiriei pe o lună, banii aceştia urmând a îi recupera la sfârşitul contractului şi şederii mele aici. Mâine mă duc şi la o bancă pentru a mă informa cum îmi pot deschide un cont pentru ca cei de la Institutul European să-mi poata vărsa bursa. Din aceşti bani voi vira în contul Biroului Universitar care adminsitrează spaţiile de cazare şi restaurantele univeristare (nu exista termenul comunist-stahanovist de cantină) acea chirie. Complicat rău! Aici dacă nu ai cont bancar eşti terminat. Oricum toată lumea îmi spune doar asta: ce bursă mică ai! Încurajator, ca şi cum eu nu aş fi vrut o bursă mare. Ceea ce e mult în Valahia este puţin în Cantonia. Scăzând chiria pe care o voi plăti lunar, mi-ar mai rămâne 230 de franci. „Mai ai cu ce să mănânci ceva” mi-a zis Mihai, cu optimismul lui incurabil. Sunt destul de pesimist deocamdată dar ar trebui să mă liniştesc, au trecut doar două zile de când sunt la Geneva, nu pot să mă aştept la mai mult.

colladonsbDoresc să înceapă cursurile, să-mi omor şi eu timpul cumva. Franceza îmi scârţîie (până la urmă, nu am vorbit-o niciodată, am învăţat-o la şcoală, la pregătire, am citit, dar cam atât şi este o mare diferenţă între a o învăţa în teorie şi a o exersa în practică), dar sper că se va ameliora. Nu am de ales. Am fost la Universitate şi am văzut tot felul de anunţuri. Unul era în engleză, un profesor arabic căuta pe cineva care ştia perfect limba engleză. Chiar perfect nu o ştiu, dar aş putea oferi (contra cost, evident) lecţii, poate voi suna mâine. Am mai notat alte trei anunţuri şi când voi avea telefonul funcţional voi începe să mă agit, căci sunt în stare să muncesc orice, pentru a-mi rotunji bursa, mai ales pentru zece franci pe ora. Sunt silit să mai fac rost de cel puţin o sută de franci pe săptămână pentru a supravieţui. Poate voi avea noroc. Preţurile pe aici: o conservă de pate 1 CHF, o pâine 1,30 CHF, un litru de lapte 2, un kilogram de zahăr 2 etc. Nu am cumpărat mare lucru şi am cheltuit treizeci de franci. Poate că nu o să mor de foame, dar eu nu am venit aici doar pentru a studia, vreau să mă întorc cu ceva „fonduri” în patrie, pentru că am senzaţia că acolo nimeni nu o să dea două parale pe CV-ul meu străinez (probabil voi fi mai degrabă detestat pentru el). Dar nu mă grăbesc să trag concluzii pripite.

Mă întreb: oare îmi voi găsi un loc aici? Prea devreme să răspund. Oraşul este superb, mustind de istorie locală şi internaţională. Ascult radioul şi râd, cineva a pierdut un dulău alb, cu o pată neagră pe piept, oferă recompensă, mă gândesc să o zbughesc să-l caut (dar probabil deja sunt câteva zeci de albanezi, maghrebieni şi africani pe urmele lui)!

leman

Articole similare

Revista presei culturale (15 – 21 noiembrie 2013)

Jovi Ene

România şi războiul civil spaniol, de Gheorghe Paşcalău

Codrut

Noi reflecţii despre jurnal

Codrut

4 comments

Andreea 26 aprilie 2014 at 11:59

Una dintre cele mai simpatice scrisori pe care am avut ocazia sa le citesc. Framantarile studentesti…ce vremuri.

Reply
codrut constantinescu 28 aprilie 2014 at 08:11

Poate vor mai veni, deocamdata fac munca de tehnoredactare si sper ca anul viitor sa public un mic volum “Epistolar genevez”- cum Polirom nu-l va baga in seama (nu sunt scene de sex, droguri, violenta in Ferntari sau, macar Servette) probabil tot la Editura Vremea.Dar mai vedem.

Reply
Maria 29 aprilie 2014 at 19:37

E greu sa traiesti si sa studiezi in Occident, mai ales in Elvetia unde standardul de viata este foarte ridicat si implicit preturile foarte mari. Cu toate astea “te calesti” mai bine pt. viata si poate ai un viitor mai bun…

Reply
codrut constantinescu 30 aprilie 2014 at 08:30

Credeam ca am uitat sa trec data dar nu, este mentionata si este importanta pentru a intelege materia. Epistolarul dateaza din perioada 2001-2003.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult