Filme Filme europene Recomandat

Vinyan (2008)

Vinyan (2008)
Regia: Fabrice Du Welz
Actori: Emmanuelle Béart, Rufus Sewell

“Vinyan” a fost prezent in secţiunea “Umbre” a Festivalului TIFF 2009 de la Cluj, film franco-belgian, in care se concentreaza unul dintre sentimentele umane cele mai profunde, respectiv dragostea de mama. Scenele pe care le traim in timpul urmaririi lui sunt alternante si diferite din punctul de vedere al calitatii regizorale sau al scenariului.

Inca din start, avem imagini simbolistice-vizuale, un puseu de apa frematand, culori osciland intre albastrul marii, verdele plantelor subacvatice sau sangele siroind, prime imagini care pot ilustra inca de la inceput alternanta planurilor ce vor urma. Imaginile imediat urmatoare insa dezmagesc: o suava faptura feminina (Emmanuelle Beart) apare din valuri intr-un minuscul costum de baie si simbolismul anterior este inlocuit de coborarea brusca in realitatea erotica a filmelor de duzina.

Vinyan

Totusi, aceasta cadere in calitate apare foarte rar si chiar daca subiectul de ansamblu pare unul obisnuit, un cliseu, cresterea succesiva a misterului si accentuarea faptului ca nu ne aflam in fata unui simplu film gen Hollywood il determina pe spectator sa urmareasca cu interes din ce in ce mai mare sfarsitul filmului. Un cuplu aparent obisnuit este surprins de o mare drama in Thailanda: trecerea unui val de tsunami ii rapeste singurul fiu. Desi tatal este in timp impacat cu situatia, mama nu isi poate odihni sufletul, considerand ca fiul a supravietuit apei si se afla undeva in jungla, la numeroasele triburi care se ocupa cu vanzarea copiilor.

Doar o secunda intr-un clip caritabil, o determina sa plece impreuna cu sotul ei, in cautarea lui Joshua, printr-un tinut aflat departe de granita civilizatiei, printr-o regiune numita Burma. Numai ca ea nu isi cauta neaparat propriul copil, ci este multumita cu orice substitut al sau si, pe deasupra, are nevoie sa gaseasca pe cineva pe care sa dea vina. De aceea, chiar cu riscul pierderii vietii si a oricarei averi materiale, constienta ca localnicii care ii conduceau prin jungla ii pacalesc si nu stiu nimic despre fiul sau, ea vrea sa continue aventura cunoasterii si sa il cunoasca astfel pe Vinyan, spiritul mortilor prin violenta, devenit confuz si violent si care nu mai stie calea spre lumea cealalta.

Nota: 8/10

Articole similare

Revista presei culturale (8 – 14 mai 2015)

Jovi Ene

The Artist (2011)

Jovi Ene

The Book of Eli (2010)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult